meniu pentru o zi calduroasa de vara

mic dejun–  cirese (  pe banca de sub pom, c-acolo-i mai racoare)

gustare– cirese

prînz–  o bere rece ( ca-i caldura mare, nu-ti arde de mîncare)

gustare– cirese

cina– cîtiva creveti si citeva scoici lînga umpic de  tagliatelli  (cu-alte cuvinte: un fel de  pasta di mare). desert: cirese

informatii inutile pentru consumatori  : meniu racoros, nelaborios, bogat in fibre alimentare + antioxidanti, sarac in lipide, de-aia nu mai putem de cîte glucide, bineinteles ca cu proteine si calorii. poate provoca damagiuri colaterale: mai pe seara’ncolo te trece’o k..e

 

iepuraş coconaş

ie-pu-raaş co-co-naaş/a fu-giit pes-te i-maaş/ şi s-a duus co-lo suus/ în-tr-o tu-fă s-a as-cuuns/ dar Co-dăău cîi-ne răău l-a vă-zut din-tr-un du-dău şi ce i-o fi făcut iepuraşului e după cum vrea  fiecare să-si imagineze, io-ncepeam să plîng şi fugeam în casă de fiecare dată cînd ficioru lu nea Toader ‘ncepea să orăcăie de pe prispă cintecelu, aşa că n-am auzit niciodată continuarea, doar cum îl beştelea tanti Măria că nu-i lasă fetili’n paşi.

plîngeam şi cînd nea Petrache lua cîte-o broască ţestoasă de pe şanţ şi-mi zicea că din labe o să-i faca tanti Mina o supă, iar din carapace -o să facă el scrumieră, de parcă scrumieră-i trebuia lui cum umbla de colo-colo’n ograda c’un cornet – din ziar, burduşit de tutun uscat pe gard şi tocat de Dora cu secera- lipit de colţu buzelor , sau cu’n Carpaţi cu filtru adus de-ai mei de la oraş o data pe an, vara.

plîngeam şi cînd nea Mihai bătea potcoavele’n copitele cailor, sau cînd nea Tudorel ardea cu biciu calu de la şaretă, că altfel nici la prînz nu termina de ‘mpartit scrisorile , şi să te duci abia de la amiaza’ncolo la cîmp e ca şi cum nu te-ai dus deloc.

plîngeam cînd tanti Veta deşerta sacu cu raci abia aduşi de la Prut direct în ceaun şi-i îndesa cu melesteu’ pe-aia de’ncercau să se’ntoarcă de unde veniseră, sau cînd tanti Silvia arata, impunătoare cum era ea, cu degetu mic mielu pe care-l vrea de Paştele asta.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………………………………………… …. (adică au trecut muuuuuuuulţi ani de-atunci)…………………………………………..(cam atîţia, deci)

plingacioasa’s şi’acuma, dar pentru animale n-am mai plîns de-atuncea, de cînd ziceam. m-am schimbat în rău, e clar, da’ cu’asa începuturi… (şi’nca nu-mi amintesc io toţi vinovaţii)

e nuuu, chiar nu rîd de suferinţele lor -deşi mister president Obama poate conta pe hohotul meu la faza cu musca, la fel şi ăia de-l mustrară-, da’ de plîns nici atîta! ba visez la un stagiu într-un abator si-o măcelărie, şi mor de oftică pe ursii aia care-şi filează somonii cînd le convine, nu ca mine, cînd e discount în carfur, şi şi-atuncea mai mult la de-ăla de aqua-cultură. ptiu, cîta cruzime pe mine! da’ncerc să mă corectez.

uite, azi, paregzamplu, m-am comportat cît am putut io de frumos cu’n iepuraş coconaş. l-am uns cu alifie de Dijon, l-am pudrat cu făină aromată cu verdeţuri mediteraneene , şi , deşi el a fost neastimparat, apăi da, a zburdat ca un bezmetic, uite ce-a lăsat în urmă

l-am băgat în băiţă caldă de ulei de măsline

urîtel foc, nu? pîna a prins el secretu uleiului de masline

i-am încropit baia şi cu nişte zeamă de legume, phii ce i-a placuuut, o oră şi ceva s-a bălăcit , abia cînd l-am avertizat că -mi bag piciorul de la mixer în baia lui a catadicsit să iasă de-acolo pentru cîteva clipe.

a şezut cuminte la cald cît am mixat şi strecurat io sosul, totuşi i l-am dres cu încă ceva muştar şi piperuri, şi la urmă cu pătrunjel abia cules din grădină, un fel de prişniţă na, dacă cumva prinsese totuşi o răceală pe parcurs?

l-am pus în pătuţul bine încălzit şi, cînd mi-a cerut jucaruiile lui preferate, batoanele de mămăligă cu marar si patrunjel -asa  cum facea mămuţa. na ca-mi vine sa plîng cînd îmi auc aminte de ea-   era cît pe ce să-l reped, dar m-am abţinut. doar am zis că -s dispusă să-mi revizuiesc atitudinea faţă de animale, nu?

îl moleşise baia, cred, c-a adormit repejor, noroc c-am apucat să-i aduc perniţă umplută cu rucolă(iar rucolă? iar rucolă!) şi….şi morcovi , primii de anul asta de pe brazdă, un primeur quoi,

m-am gîndit io aşa că lui o să-i facă plăcere, nu ca frăţine-sau care s-a dedat numa la brazda de salată, nu c’as vrea sa dea iama si’n aia de morcovi, da’ dacă-l prind, paté îl fac! ahum… cum ziceam, morcovi….dacă nici asta nu-i dovadă de comportament civilizat din partea mea, apăi nu ştiu ce sa mai zic

asa ca tac si pun cireasa pe tort

 

it’s only natural

o floare si…nici un gradinar

învatu n’are dezvat / întoarcerea din rai/ greul drum al cartofului înspre raftu cu produse bio

e, si noi p’acilea, sustinem miscarea eco

biuti end za bist/saminta buna

pînea noastra cea de zilele astea/prima fapta de vitejie a lu Sÿmÿ

 

un pic de mov

[porc marinat in sambal ulek(pasta de chiparusi), otet de mere, sos worcestershire, sos de soia indonezian si ulei de arahide, prajit fara marinata la foc mare, adaugata marinata, lasata marinada sa se reduca, adaugat lapte de cocos si lasat sa se reduca la jumatate. ar mai fi trebuit niste verdeturi, coriandru proaspat (dar nu-mi place)  sau patrunjel(da’n gradina  turna cu galeata), da’ de unde nu-i, nici dumnezeu nu cere].

orezul (amestec din Laos de orez alb, orez lipicios si orez mov. Laotienii-l mînca atunci cind au ceva de sarbatorit), doar fiert in apa cu sare si putintel ulei neutral -ar fi pacat sa maschezi aroma orezului-(doua parti apa pentru o parte orez)

bananele, doar tavalite prin faina de orez amestecata cu ceva piper negru si un praf de sare, apoi prajite la foc iute in ulei si unt

s’umpic de ciucalata

aceeasi reteta , dar cu supliment de capsuni si sos de marshmallows

hé, mi s-a parut mie, sau a’ntrebat cineva cum se face sosul?

apai ute’asa:

(parti egale de lapte si marshmallows, foc mic-mic, învîrteala multa-multa)(pentru un sos mai lichid- umpicut mai mult laptic)

 

politicali corectnes

solemn aliniate la capatu leagănului drapat în satenuri grele şi organze ţesute cu fir de argint, ursitoarele ăle bune prescriseră ‘n certificatu de naştere al frumosului făt să creasca’ntr-o zi cît altii’ntr-un an, să devie renumit şi admirat , sa fie cald la suflet, s’aibe ochi stralucitori,  să aibe parte numa de lucruri bune, anfen, de-astea de-ale lor, ele altele neştiind.

ursitoarea a rea, invitată şi ea, nu pregătise nici o urzeală cît de cît convenabilă pentru toate părţile participante la eveniment, da nici inspiraţia n-o lasă în pană , aşa că se hotărî pă loc să-l sortească c’o nevastă deştepta, frumoasă şi tîrziu pă internet, şi bineînţeles că asta şi făcu.

cu chiu, cu vai – că se făcuse de’acuma ditai hăndrălău, cît unu de ‘aproape 20 de ani( dovadă clară că leibãlu de calitate ISO 666 fusese pe drept , şi nu pe pile obţinut de respectiva -şi respectabila, hai că merită!- ursitoare)-, fericiţii părinţi luară fatu’n braţe şi cuvintu.

blablau’ de rigoare,  la care n-asculta nimenea pen’că toţi erau de’acuma numa ochi şi urechi pe pajii ‘ncarcati cu platouri pline de bunătăţuri, care se strecurau pin mulţime ca aţa pin acu meu cînd nu-mi găsesc ochelarii. adică deloc.

da’ mai bine-aşa, ca  n’ascultau, căci dînşii, ca orice părinţi , vrînd numa foárte bine pentru odrasla lor, promiseră, ca o completare la modu de funcţionare decis de ursitoare, să pună mîna şi să facă din el şi un flăcău tolerant şi empatic, pă lîngă toate alea deja făcute. ori  asta ar fi putut fi luată drept afront din partea ursitoarelor! sau befront, sau cefront!…o-ho, cine ştie unde s-ar fi ajuns ( c’asai cînd te pui cu soarta)?

aşa că petrecerea a durat ce-a durat fără incidente demne acilea de semnalat –  că doară pe cine-ar interesa să afle cît de supă(rată) era madam Campbell că n-a făcut cavaleru Mînă de Inox decît un tango cu ea da’ cinci c’o domniţă de vită nobilă , Margot parcă-i zicea, da cine auzise vrodată de ea? sau că baronului Bobby Porumbescu de Tîrgu Mare şi Frumos (a nu se confunda în nici un caz cu Târgovişte) i-a căzut mesa’n farfuria stră-străbunicii marchizului de Béchamel tocmai cînd îi şoptea ceva ‘n ureche dulcei Belle Hélène? –,  şi-ar fi durat şi-acuma dacă nu s-ar fi terminat .

copilăria frumosului făt a fost una din cele mai normale: nu tu badi garzi, nu tu mp4-player, nu tu celular, nu tu mindrute, nimic. doar yale la ghiozdan , să nu-i fure careva cursurile săptămînale de pilotaj în tunelele din Paris, unde se ducea la operă cu mama-sa, sau cînd se ducea cu tac’su  la meciurile  cu Chelsea, sau singur la pescuit în river Phoenix.

pentru că viaţa lui decurgea precis aşa cum îi fusese sortită, se’ntelege că lumea’ntreaga  abia aştepta să-l vadă ajuns la vîrsta însurătorii. care vîrsta a venit, şi cît pe ce să şi treacă dacă soarta nu ar fi facut asa încît sa ne’ntîlnim.

despre întîlnire , logodnă, felicitările, masa, dansu şi daru s-a cam spus cam ce era de spus, despre noaptea nunţii facem pe discreţii.

relatia noastra seamana de la orice departare  si de la orice apropiere cu una ideala, deci  nu po sa spun ca-l cunosc de colo pîna colo, si nici nu sper  sa-i patrund  toate secretele.   asa ca  mare lucru despre mentalitatea lui vizavi de multe lucruri, sau, mai concret , sa luam   de exemplu  femeia,  nu po să spui!  pen’că nu ne-a călcat nici o fustă fustă pragu de cînd s-a instalat el acilea , ori,  fără motiv, noi  nu începem discuţii… te pomeni că m-o fi crezînd una ca oricare alta, mai ştii? da nici că-mi păsa! el e primu de felu asta pe care l-am întîlnit în viaţa asta a mea, de-aia, în loc de cur în cur şi noapte bună, io-l observ şi-l analizez şi-l citesc din scoarţă’n scoarţă…şi cu cît îl cunosc mai bine, cu’atit îl iubesc mai mult. şi invers.

din’tr-una din scoartele astea am aflat că stimatii- că merită si ei stima noastra si mîndria – lui părinţi şi-au ţinut promisiunea şi-au făcut un bărbat foarte politicali corect din el: lume, lume,  Sÿmÿ are şi funcţie de Sabbat!!! holi şit (doamne iartă-mă!), 73 de ore îşi ţine burticu  caldut,  la 85°C, ca să nu trebuiascăm  evreu’ dintre noi să apăsem pe butoane!!!!(***)

io am fost aşa de impresionată de trăsătura asta a iubitului meu, încît am simţit nevoia s’o’mpartasesc oricui îmi iese’n cale. naiba va puse sa dati p’acilea!

tot io,  mîine o sa-mi exprim si fata de el admiratia c’un  orez mov cu banane şi fileu de porc. sper să nu-i placă, ca să mînc io şi porţia lui. ce nu fac io pentru el?!!!

(***)-ştiţi, da va mai zic şi io: dacă se duce’n vizita’n timpu sabbatulului, evreu n-apăsa pe butonu soneriei( pune p’altcineva), sau pe butonu semaforului [aşteaptă s-o facă altcineva (şi-o trece şi pe roşu, se poa, nu?)], nu stinge luminile’n casă (‘s lăsate aprinse din ajun), nu butoneste la aragaz…de-astea. bon, am zis.

 

amplu studiu economic din care rezulta ca mi-am gasit de lucru

nu stiu citi ani terestri tre sa adaugi alora aragaz-esti ca sa-ti dai seama de cite puteri mai are obectu, cert e ca deja uitatu –  fie-i reciclarea usoara!- care, recunosc,  corespundea zicalei „din spate liceu, din fata muzeu” , in ciuda inaintatei virste terestre, fu viril pina la ultima-i suflare. suflare cu care mi-a cam bagat in ceata pînea aia, da de-acu, da de-acu ca totu s-a sfîrsit, iertat îi e pacatu.

în perioada de doliu, pîna ‘n mareata zi a egzistentei mele, a trebit, parca mai e nevoie sa spui, sa vaz ce-oi face si sa ma descurc cum m-oi descurca , daca nu vream sa slabesc de-atita jale dupa un checulet , o quiche-ulita ceva.

cum m-am descurcat, nu mai spui, mentionez atîta doar,  ca sa fie clar,  ca m-am descurcat.

in dimineata specialei zile, insa, am cedat fizic***  si psihic°°°, s-am propus urmasilor  sa tainuiasca  ce-om  mînca la cina, si sa puna mîna sa mi-o si vîrasca sub nas –  cina, nu tainuiala-,  eventual p’o tava de argint, preferintele mele mergind, evident, înspre una de aur masiv. da si daca ar fi fost cutii de-alea de plastic de la compatriotu nostru chinez, tot multumita as fi fost.

c’asa’s io, uanderful tunait.

*** – apai am rînit in urma regretatului de mi-au iesit ochii. si mi-ar fi iesit si de-o cina  complexa,  dar vegetariana, ca numa de carne n-am dat pa lînga el, in rest, de toate pentru toti. oh, doamne, de ce nu mi-ai dat puterea s’ adun  mazarea si ciupercile si crutoanele si nautu si hai ca ma opresc ca iese postu prea mare, si sa ‘ncropesc io cina din ele, in loc sa…da sa n’anticipam, ca dup’aia nu mai lecturati mai in jos.

°°° – e, asa-s io cin e sa am o intilnire importanta. cu un El.

decizia colocatarilor, privitor la cina de care ziceam, a fost un enorm anticlimax pe  plan gustativ  într-un moment deja dureros in si-asa dificillele momente pe care le traiam, da o revelatie pe planu economic. in unanimitatea lor acolsa au decis sa fie soarma. sau saorma, sau cum ii mai zice.

apai sa ma esplic:

anticlimaxu – pîine cu pui:  mare scofala!  si salata/ rosii/ castraveti taiate’n secolu trecut: pai asta po si io, da n-o fac(e, egzagerez io cu secolu, da asa mi s-a parut mie ziua aia).  si sos cu usturoi de la bidon: apai si asta po sa cumpar, da mai usor de carat e un borcan de iaurt s’o capatina de usturoi, sînt o lenesa, stiu!

revelatia – bai nene, pentru trei persoane – ca fata mamii a’ncheiat anu de desen c-o masa’ntre colegi, la circiuma (vezi, maman, ce mama sint? io-mi las copiii la circiuma)- mi-a cerut turcu sa-pt-isp-e euro!! na ca nici nu mai stiu sa despart in silabe de contrariata ce-s înca!!!

turcu,  baiat frumos, de alfel, da ce folos daca-i ies enormitati de-astea din gura, s-a uitat cam cîs cind i-am dat zece euro, ca io’ntelesesem sapte, si, cu mare generozitate,  sapté  considerám ca e mai múlt decit de’ajuns .

baiatu mamii  m-a’nsotit ca sa nu zic io ca nu-mi aduce cineva cina acasa- precum graisem-  , si ca sa bea o cola gratis, ca la restorantu chinezesc, numa c-aci nu fu cazu, da’ fericirea de-a hali o data’n an soarma  nu-i fu umbrita de-aceasta dovada de lipsa de instinct comercial.

bun, sa dezvolt mai departe revelatia  economica, pina nu m-apuca iar jalea:

-simbata am dat 13 euro pe sapte sute siceva de garme de ton. buuun. bun si tonu , bun si pretu, adica. am mai dat trei euro si ceva pe ciuperci si pe dovlacei.

– kilu de orezu  l-aveam deja ‘n camara, la fel ca s’ala de grîu. 125 de grame din primu si 250 din al doilea am folosit, citi bani am dat pe ele nu mai stiu, da mi-a mai ramas rest, asta conteaza. ori, din soarma aia  ioc!

am facut antreu si fel principal pentru sase persoane, si -pazea ca ma esprim indecent acuma!- po sa zic , in modestia mea, c-am suferit  serii de orgasme gustative. anfen, daca e sa ma refer la mine, ca de comeseni nu-s io in masura sa vorbesc,  mai ales ca indiferent de care or fi fost ele, puteau fi prefacute, nu?

bon, pentru vro dooj de euro am cinat bine. zic io. normal ca nu-i socotita aci munca, ca doara asta nu-i munca

iar  aia de facut soarma cu-atit mai putin. da’ ce bine se plateste!

nici consumu de electricitate si altele  nu-s socotite, ca Simÿ e economicos rau. adica bine.

de unde concluzia: imi cumpar o toneta si ma pui pa facut soarma, daca vreau si io sa fac ceva in viata asta, o casa pe riviera turca paregzamplu .  sau in Maramures, uuu, ce dor imi e de el. si de el adica.  si-o sa-mi pui si io gard de inox, ce, io-s mai prejos?

 

pentru’a nu stiu cita oara, astazi m-am indragostit

mi-a sarit inima cît colo  cind am am zarit  masina mijlocitorului, si totodata mi-am  umezit urgent buzele, mi-am suflat nasu, mi-am indreptat cocoasa, mi-am dat ochii peste cap si-am lasat buclele sa-mi fîlfîie in adierea înnorata  a zorilor  cu parfum de fecale de porc de la ferma din apropiere, mi-am rasucit mai bine virfurile mustatii cu’mpic de scuipat, mi-am potrivit mai la fix balenele sutienului,  mi-am  supt  burtile-doar vreo trei, pt  restu simteam ca nu mai am rabdare- si-am pornit cu pasi de naomi campbell in egzercitu functiunii sa dau ochii cu blaind deitu meu, ca blaind detu mea  nu po sa zic daca ma’ntilnesc cu’n El.

cit pe ce s-o iau la fuga’napoi   cind i-am zarit pantalonii de discoteca , argintii si mulati mai dihai decit aia ai  bigizilor, da nu-s io aia sa nu acord omului inca o sansa, asa ca m-am apropiat de el sa facem cunostinta cum se cuvine.

( urmatoru alineat nu e indicat minorilor si alora de-or simti nevoia sa-mi tina teorii despre morala si de-astea. da pîn’la urma minorii poa sa citeasca, ca daca nu citesti, atuncea de un sa  afli?) din doi pasi -de-aia de naomi, ovcors- am fost lînga  el si ce mai încolo si’ncoace, l-am mîngîiat pe paru negru ca abanosu si pe camesa dico-inferno asortata la pantaloni si la par, neagra cu niste petice argintii, da ce mai conteaza, ca tare-i sedea bine .

în timp ce-i admiram cu voce tare si tare tremuratoare ceasu  care-semn bun!- arata aceeasi ora ca si- a lmeu , mîna, firesc, mi-a alunecat înspre centura plina pe ici pe colo de un fel de  tinte argintii –   pai cum alfel?- si de vro doua ornamente negre-pai cum alfel?.

esti bucuros sa ma vezi, sau astea-s butoane telescopice, si la ce folosesc,  gînguresc io uitîndu-ma in ochii lui negri ca pana corbului, da el – de’nteles:  emotia apropierii-   nu zice nimic , doar   devine din ce in ce mai cald. chiar hot, de-a trebuit sa dau drumu la hota. i-am zis , pipaindu-l in continuare,  ca m-am indragostit de el si ca vreau sa stea cu mine, sa  -mi petrec de-acu’nainte cît mai multi ani cu El.  si El a zis da, ca doara nu v-asteptati la alceva.  (de-acilea’ncolo poa sa citeasca si cavalerii moralei, s’ aia teutoni, si cine-o mai vrea, trafic sa fie)

adevaru e ca e un tip cam prea sofisticat pentr’o fiinta simpluta ca mine, da dragostea merita  sacrificii, asa ca o sa ma sofistichez  si io, mai ales ca  cind e sa faca treaba aia, o face  bine si repede, mai repede decit altu , e drept, dar si mai bine , si asta conteaza!

cum sa nu-l iubesc daca-i     sensibil – doar in joaca sa-l ating cu vîrfu destiului, nebunatica de mine,  si imediat tresare, si-i stralucesc ochisoriiiiiii-, daca-i  serviabil si ascultator- ce-i  comanzi aia face, si po sa te razgindesti de zece ori, nu se supara-, ordonat- tine toate alea intr-un loc anume si numa’n ala, pîna si cheile, nu ma’ntreaba pa mine mereu daca le-am vazut…acu e cald, nu poarta sosete, da-s sigura ca la iarna si pe-alea o sa le puna frumos la locu lor-,   si daca-i asa de pudic si  foarte preocupat de igiena-i personala –  nici  nu tre sa ma’ngrijesc de gel de ras si crema de dus, se spala singur la fundulet. da’ pentru un bun mers al relatiei nostre, imi da voie sa intru’n baie cind isi spala fata, sa-l sfatuiesc io ce pomezi sa foloseasca, ba chiar sa i le masez io, uuuu, abia astept!- ?

am io o banuiala asa ca o sa trebuiasca sa-i spal io, si sa-i calc,  nadragii si camesa, deci nu-i asa de multilateral precum il vreau,  da’ nu-i nimic, il invat io si asta. am promis doar sa ma emancipez, iata ocazia ideala.

dragostea -se stie- trece  pîn stomac,  sper ca i-am facut impresie buna azi cu tartarul de ton pe orez cu sos soia , avocado si rucola(ca avem, deh!) si ceapa marinata in otet de orez si miere

si grîul cu dovlecei,  ciuperci, patrunjel , ceapa verde si rucola (ca înca mai avem, deh!) cu ton marinat in lamîie, ulei de susan, piper negru, sare himalaiana  si susan, apoi prajit in ulei de susan

si insotit de rosii verzi , pe numele lor comercial „kumato”

El, în orsce caz, mi-a facut o impresie minunata: nu numa c-a stat tot timpu linga mine, m-a si ajutat continuu, fara El chiar ca nimic nu mi-ar fi reusit, iubitu meu Siemens . cre c-o sa-l alint  Simi. cu i-grec si cu doo puncte deasupra.

 

invazie

sau, cum s-ar mai zice:  istoria se repeta.

in gradina,  ca-n fiecare an: pui aia si-aia pa bradza, iese ce vrea si cit vrea  mama Natura.   nu-i o problema, daca asa e, apai asa sa fie! debusolata, ca pe vremuri, ca n-am fir de -paregzamplu- hatmatuchi, nu mai sint. cu lipsurile am facut pace, cu  supraproductia fac razbel.

prima reprezentatnta a invadatoarei armate verzi  fata de care-am abordat atitudine beliocasa e rucola.

dînsa, deci:

pîna mîine’ncolo, cind o fi avoca(do)tu destul de copt sa-i intentam un proces de fabricare diloc laborios, ca acilea

(poza veche, da’ cum ziceam: istoria se repeta), s-a  decis -in cadru sedintei extraordinare a plenului statului major- recurgerea la metode radicale de stirpire a armatei verzi – chestie de evitare a unei prezente prea numeroase cînd o  fi sa intre promisu proces pe rol-: armele  biologice.

asa ca scoaseram de la magazie sulf (una ceapa taiata oarecum marunt),  o haita de cîini (din care am ales un catel de usturoi, taiat fin), capsaicina (un ardei chili) , smoal…pardon, unt fierbinte(25 gr) si le-am amestecat acolosa pe foc pîn’au devenit sticolase-asa, deci periculoase. deh, a la gher com a la gher.

ca sa nu poa sa scape atacului, 150 de grade, ups, grame de soldati rucola fura  tocate maruntel si aruncate’n cazan  impreuna cu un litru de zeama de gaina, o tufa de busuioc, una de patrunjel si o diviziuta  a armatei galbene (50g orez, adica) .

lupta a durat un sfert de veac…iar ups, era ceas, un sfert de ceas, si -ndîrjita cum fui asa, am tocat si mai maruntel vro 50 gr –extra, nu pastratte din alea 150 de sus, ca doar avem de unde-  de rucola , si le-am pus la urma de tot linga fratii lor de suferinta, sa vaza si ei cum e. solidarite avan tu! pai nu? sigura de victoar, le-am presarat  niste sare si piper pe rani. na!

a mon avis, rucola asta e cam masochista, i-a placut ce i-am facut

mîne atac batalionu de rosiori. loboda, cum s-ar zice. voluntari, careva?

 

ca mama v-aduce…

PArT  TU

ase. si ca sa facem dintr-o poveste lunga una si mai lunga… hehe, pacaleala de doi iunie!  partea a doua , din motive de incarcatura emotionala si mai mare decit cea dintîia, va fi mai compacta. nu-i o promisiune, zic si io ca sa nu tac.

ca un facut, avionu a aterizat la timp –  lucru, pentru mine,  mai putin important decit ala ca a aterizat- ,   da’  tre sa recunosc ca, in situatiunea delicata in care ma gaseam – aceea a petei de apa pe mamela stinga,rimembar? –  , io chiar  cam speram intr-o mica intirziere, sau ca voaiajoru o s-apara pîntre primii… da ti-ai gasit? pîn’la ultimu pasager a trebit sa tiu papornita  la piept, de parca cine stie ce averi aveam in ea si paranoie in cap, ori, io nici macar ruju nu-l aveam la mine, parca va zisei, nu?

acu, io mai uitam si-o puneam pe umar, da’ndata dup’aceea se trezea-n ai de-asteptau si ei pa cineva o curiozitate  sustinuta -n modelu  sutienului meu…anfen, mie, fameie pudica  cum mi-s,  asa mi se parea, si iar stringeam poseta la piept….si iar disparea afisu cu „nu te cunosc, nu vorbi cu mine, ca nu te cunosc asa, cu bluza patata, si inca in ce loc!” de pe mutrele membrilor delegatiei cu care ma deplasasem la aeroport.

booon, dupace-am platit un sac de bani (marunti, da ce, aia nu-s bani?)  la parcare, am pornit inspre Charleroi unde-am  ajuns si-am si trecut de el inainte sa ne dam seama, asa ca ne-am intors iara,  si iara n-am vazut indicatoare, iar penca gepeesu era si mai confuz decit noi,   am intrebat io o madama  – ca franseu meu e mai bon decit al membrilor delegatiei la un loc, zisera ei-  si charleroi egziste ancor, car nu le serson me  onltruv pas.

me vuziet, madam, vuziet, si daca faceti la stinga, gasiti parcare la umbra, zice ea. janti din partea ei, da daca ajungeti in charleroi puteti sa parcati si la soare. in maxim un sfert de ora, cit dureaza sa -ti dai sama ca n-are ce sa-ti placa-n orasu asta, mare caldura nu se face’n otomobil. atmosfera era vivace-era o piata (vechituri si nouatati, la un loc. greu de deosebit intre ele, amonavi)-, dar cladirile-s dezolante caci neingrijite de cind hau’!

orasu-i asezat pe coline, seamana cu liège, deci, de fapt, nu e urit, puneti totusi masina la umbra daca ajungeti p’acolo. mai ales ca , dupa cite mi-am dat io seama, valonii nu prea au auzit de frigidere(sau hai, de gheata), si n-o sa puteti sa va racoriti c-o bautura: domne, si berea era aproape supa!!! zut alors, chel blasfemie!

si uite-asa si de-aia am plecatara deci inspre  Namur. care Namur /Namen, ehe, alta treaba, lezanfan! cam pute, de la apa statuta din ecluzele  Sambre-i si Meuse-i, da uiti de asta cind treci pîn parcuri  si  strazi curate, pe linga  cladiri bine intretinute…. anfen, nu-s ghid turistic, poftiti de-l vedeti cu ochii dumneavoastra, io trec acu la mielu promis linga cafea, rimembar?

cum sedeam noi si beam io un grimbergen calîi -si ceilanti alte licori , da’ tot calîi-, la un moment dat mai rapid decit ma asteptam de la molaticu ala de chelner, vine si comanda de  frigarui de miel de care mi-era cam peur c-or sa fie reci, pur garde lechilibre, da’ nu, a fo cinci, calde si bune.

numa ca, cum gesticulam io asa sa arat nu stiu ce interlocutorilor,  una din ele a aterizat pa bluza mea.  pur garde lechilibrî, pe partea dreapta, si tot pe tîta.

sete si bon ca jeo meo siui di de prandrî chelcasoz avec, zic io chelnerului cind intreaba dac’a fo bun. o, madam, ale dan la sal deo ben, zice, si io n-am ce face si ma duc. de unde ma intorc tot cum plecasem, ca nu era sapun, nu era prosop, si nu era nici apa decit pe podea.

anfen, deci asa cu cafeaua si mielu.

da daca sed si ma mai gindesc umpic, pe linga ele v-am adus si-un drob de sare in spinare, ca tot ce-avui natriu’n mine s-a depus pe spatele bluzii (pur lechilibrî, tu compran) în  timpu urcarii la cetatea Namurului. si-a coborîrii. da a meritat , de cind fui in  Maramures n-am mai vazut peisaje asa frumoase!

fen deo listoar