RSS

Arhivele lunare: Februarie 2011

aar-le-chiino, arlechino

purtai,  de bunavoie si nesilita de nimeni,  saptamîni intregi, pe umaru’  al mai putin firav, bocceluta- ‘mpachetata’n foi  reale si virtuale de agende de buzunar si  birou- cu cina cea fara de taina. (pai,  fara de taina ca-i de cind hau’  fixata-n ultima zi a lu ianuar, asadara  stie de ea cine vrea si cine nu vrea, cind vrea, daca vrea… ce conteaza? domnia mea s’aniverseaza!)

in bocceluta, cum saream io asa zglobie – ‘ntr’un picioru’al mai putin firav-  pîn viata, purtam  ba sarmale, ba tort de ciocolata, ba curcan, ba înghetata de ciocolata,  ba rosbif, ba ceva acolosa cu ciocolata,  ba rabdari prejite…idei marete, rînd pe rînd invelite’n foita reala sau virtuala  de agenda de buzunar sau birou,  aruncate- ‘n containeru cu compostabile odata cu aparitia altei foi de agenda si crestrerea preturilor in supermarct.

dar iaca – ooo, minune!- c’a sosit momentu ala’n care lu fiecare i se pare c’are timp in acelasi timp cu fiecare sa bea vin, sa mînce feluri, feluri de mîncare…  un fel de destrabalare, dup’a lor asteptare; numa ca na, nu mai aveam io chef!! asea caci, dragi tovarasi si pretini, o tinui clasic:

adicatelea am pus in spatele a doi iepuri salbatici un sos arlequin

 (carele,  precum se ocserva, e doua sosuri.  desi e un sos: adicatelea prajesti la foc iute fileurile, le dai la cuptor la 180°C pt 15 minute intr-o tava care-asteapta in cuptor, degresezi tigaia’n care ai prajit fileurile, o „stingi” cu smintîna, lasi sa scada smîntina, apoi adaugi in sosu asta alb umpic din sosul maro -pe care l-ai facut deja din fond de oase de vinat îngrosat cu unt amestecat cu  faina prajita)    si boccele cu legume ( care legume , numa ca taiate julienne, se gaseau si in piureul de cartofi , taiate mai alfel. iar varza de Bruxelles am pus-o pen’ ca-i ultima pe anu’ asta in gradina si era pacat sa n-o utilizez.),  dar mai  la’nceput asa  le-am umplut burticile cu supa de hasmatuchi

(brr,urita poza!),

 iar la final i-am facut sa geama supt greutatea unui desert asa de usor de facut, ca merita postare separata(mai incolo). scapai usor anu asta! sa ne fie de bine!

 si voua idem!

 

mission (presque) accomplie

– ce manînc?

– ce manînci!

-e orez?

– nu-i orez.

– e grîu?!

– e grîu.

– tu ai mai facut grîu…

– am mai…

– tot asa cu legume …

– tot asa.

– e bun!

– bine ca-i bun.

– mai bun decit alta data!

– i-auzi auzea!

– de ce e acum mai bun?

– poate pentru ca e grîu cocolit de mine zeci si zeci de minute’ntregi, si nu de-ala Ebly de-i gata in cîtesva clipite.

– sa stii ca da! asta are gust! vezi, si Clara zice la fel!

are, zic scurt si cuprinzator, in timp ce-mi savurez victoria: de mai bine de zece ani incoace nu s-au mai cerut sa mearga la mecdonalds, acu incep sa priceapa si ce-i ala Gust! n-am asudat, si-o sa mai asud, dijeaba! mission accopmlie, mi hepi!

– sa nu mai cumperi de-ala de la Ebly!

n-o sa mai, zic io mai putin scurt , da’ tot  cuprinzator,  rumegind imaginea reusite- mi: or sa-mi faca statuie cind or pricepe si ei ce-am priceput io azi! picioare din vinete, nas din tomata, urechi din frunze de varza.  sau altfel, parca conteaza? bine ca i-am dat pe brazda!

– pai sa nu mai, ca zice Koen c-o sa planteze Marcel, anu’ asta,  grîu si’n fata noastra si pe laturi. si-o sa fur…huh, culeg eu cind o sa ai nevoie!

a, zic io mai scurt si mai necuprinzator decit intentia sa. mission impossible sa-l lamuresc ca nu se poa? aiurea, pina iau io o gura de chablis, colocataru-l educa:

– sa nu te vad ca faci asa ceva!

– pai ce, tu tre sa nu ma vezi?   Marcel!

 

ciocolata cu sare

rateta de macron o stie toata lumea, asa ca di ce sa-mi mai bat io tastatura de pomana.

 ‘i-o rateta considerata – ‘n cercu vicios al bucatarii- dificila, da’ mie-mi iasa de fiecare data , ceea ce nu poci sa spui despre mamaliga.

ca la mamaliga pui sarea’nlauntru, iar la macroane pa d’asupra , n-are cum sa fie motivu ca dac’o vreau pripita iasa virtoasa, dac’o vreau virtoasa nu iasa din tuci .

 e, n-am tuci si nici ceaun, da mi-i jena sa recunosc c-o fuck    fac tujur in oala de ciorba.

 apai da, cind nu e ciorba ‘n ea, deci nici asta nu-i motivu nereusitii mele.

 ca la doi cobai permanenti si la altii ocazionali nu le place maliga, asta ar putea sa fie motivu, ceea ce la macroane -alea cu ciocolata, sa ne’ntelegem- de-aia nu mai poci io de ce le place lor au ba, mie-mi plac, si-or sa-mi placa si mai mult dupe ce le-oi umple cu ganache!

 si de-aia-mi reusesc, asa cum imi reuseste tot ce-mi reuseste cind nu dau kix, pen’ ca’s cu  stimulent! e da, chiar s’un talent infinit ca moa are nevoie de stimulent, ca’s si io ca unii,  doar un om. as zice, chiar,  o mina de om – desi’s vro  doua-3  s’un butoi de grasime- , ca sa nu sa creaza ca ma dau mare cu sare . 

cerc vicios  pen’ ca daca faci inghetata  ramîi  cu albusurile pe cap, 

 inghetata faci  pen’ ca se oo gainile prea mult pe ele  si parca’ti sta pe cap atitea oua.

 dai oua lu Violeta si Laith si Alinush si cui vrea si nu vrea, da’ cit sa dai? mai faci si’nghetata  . de ciocolata, sa ne’ntelegem.

 si daca faci inghetata -precum ne-am inteles-, ramii cu albusurile pe cap. pui albusuri la congelator, faci snitele si masti cosmetice cu albusuri, da’ dup’aia ce mai faci cu atitea albusuri? ha? aha, macroane! cu ciocolata, zisei au ba?

da’i adevarat si ca-i considerata dificila ca rateta, cel putin in „Larousse al ciocolatei”, unde-i cotata cu trei stele; io zic asa ca mon avi  ca le troazetoal îs doar  greseala de tipar, asa cum greseala fu  si la reteta cu eclere, noroc ca mi-s desteapta de’ndata ce ma trezesc, si chiar de’ncepui – eh oui- sa cocolesc la sase dimineata, tot vazui ca uitara oamenii aia de facura cartea  , oameni priceputi  de altfel- caci mari si tari in Cordon Bleu à Paris-, sa  scrie ca tre ciocolata atuncea cind vrei sa faci eclere CU ciocolata.

si-am mai vazut o anomalie acolosa,  da-i de cadou calurtea, asa ca n-o cat prea cu zel la dinti. si n-o sa le scriu parerea mea nesarata despredecit daca stiu ca-mi vor multumi pt atentionare cu atitea kile de cioclata cite am io pe mine. sau c-o vizita ceva intr-o bucatarie de-a lor

bon, ziceam macroane

iata iar macroane

  acilea fara sare, ca-s ursite sa formeze baza fundamentala  a postamentului de macroane  din poza urmatoare si ultima

loc de poza , da’ nu-i ganache-u’ gata da’ acu e

io da

 
 

‘s acra

posibilitatea ca forma de sarlota sa caza ‘n fund , si nu in gura, era de suta la suta pen  ca n-am covor în bucatarie.

 deci asa a cazut.

A CAZUT, nu i-am dat io drumu  ca daca era sa dau drumu , dadeam la cutia cu oua de supt ea, sau  la sticla cu lapte din mîna aialanta  ca de-astea am destule, da’ sarlota aveam doar una, abea facuta cu cantitate de zacar gresit masurata- da’ de-asta urma sa-mi dau sama abia cind hapaiau  cobaii,  cam acru chiorîndu-se la moa . sau imi faceau cu ochiu a felicitare c-am mai produs si io ceva cu alceva decit cu  chocolat. se poa. 

 a cazut ea de nebuna cind toma voiam s-o introduc in frijider. da’  mai bine cadea’n brînci, sa stiu o treaba: podea murdara, munca de pomana…sau, mai pe scurt: am facut un kkt! sa nu-ti introduci picioarele? nu, caci ea a cazut in fund, deci  io hepi. 

hepi, pîn’am dezbracat-o de mantou’i de aluminiu si’am dat de-o charlotte ravasita, ciufulita, un fel de perte totale daca era sa fie otomobil. da-i doar o sarlota, ase ca ne uitam acru la ea si-o ha(haha)lim.

desi’i de plîns

dupa un inceput promitator

da’ las’ ca mai pa seara’ncolo, dupa ce mulg vaca, fac inghetata de ciocolata sa-mi ia acreala

 

muffins.ciiz mufins

ma esplic mai tîrziu, c-a sunat cineva la usa

 
 

alo, alo la telefon, ati vazut un ecler maron?

daca da, bine.

daca nu, nici nu va uitati la poze ca-s insuportabile pentru cei neahtiati dupe ciocolata, precum si pentru cei care stiu ce-i bun :

amatorilor de aviz:

– pt aluat urmam reteta arhicunoscuta, numa ca inlocuim o parte din faina cu cacao (par egzamplu: la 150g faina inlocuim 20 g cu cacao. cre ca-i clar, nu? sau tre sa zic 130g faina si 20 de cacao? nu? bine, nu zic)

– pt crema de ciocolata urmam arhicunoscuta reteta de crema de vanilie, numa ca n-o facem de vanilie, ci de ciocolata. folosim de preferans ciocolata si nu cacao, amidon de porumb si nu faina. si lapte adevarat, nu din ala degresat, da-le’ncolo de calorii ca doara nu mîncam in fiescare zi asa ceva, doar azi! miine: brownies cu brinza proaspata. sau sarlota de ciocolata cu houm meid piscoturi. sau videm noi. adica voi 

– pt glazura urmam arhicunoscuta formula de parti egale de ciocolata si zahar pudra, plus apa o cincime din cantit de zahar ( sau ciocolata, da’ vorbum mai bine despre zahar penca dinsu-i acela care se va amesteca cu apa inainte de a se adauga ciocolatei topite)

si gata

 

reluare

spectacolu de tagliatelle cu ciocolata  se reia, din motive tehnice, intr-o interpretare  clasica.

actorii-s aceiasi, scenaristu si regizoru asisderea.  

responsabil cu recuzita : io.

care recuzita:

200g faina cernuta

umpic de sare

2 oua

– 40g zahar pudra

– 40g cacao cernuta

2 sau trei linguri apa

– 4 portocale

– 2 linguri zahar fin

-2 linguri grenadina

– o lingura marmelada de portocale

– 2 linguri cointreau

– 1,5l apa

– 200g zahar tos

– pudra de vanilie (esenta, eventual)

gongggggggggg!

ACTU UNU

Scena 1:

se pune faina intr-un vas si se face o gaur a asa in miljocu ei

Scena 2:

in alt vas se bat ouale, apoi se cerne deasupra lor zaharul pudra si cacaua. se amesteca, apoi se adauga apa.

Scena 3:

se toarna ouale cacaotate in gaura aia asa din miljocu gramezii de faina. se amesteca putin cite putin , de la mijloc inspre margine, ca la pastele pe care le facem dabitiud. se framinta aluatul pina se desprinde de pe deste, dup’aia se formeaza o minge pe care’o’nfasuram in folie de plastic si-o depunem la rece pentr’o ora si jumate

PAUZA

ACTU 2

Scena 1:

se stoarce sucu din 2 portocale

Scena 2:

se pune sucu pe foc si se da in fiert

Scena 3:

se ia de la sursa de caldura si se amesteca cu marmelada, grenadina si  Cointreau-ul. diva de mine a improvizat acilea, si-a pus 4 linguri in loc de doua. recomand cu caldura, iar sucu de portocale’l dam la racoare

Scena 4:

curatam alelalte doua portocale à vif, adicatelea cu’n cutit bine ascutit taiem coaja inclusiv pielita, urmînd rotunjimea portocalei . tot cu cutitu ala, sau cu altu, da’n orice caz cu unu bine ascutit, feliem portocala introducind cutitu intre membrana care tine felia,  si miezu de portocala. repetam si’n partea cealalta a feliei, si dup’aia la urmatoarele felii, pina termenam treaba. punem feliile in sucu de portocale si -l dam la rece, in frigider, pina-s tagliatellele gata

iar PAUZA   

 

ACTU 3

Scena 1:

facem cu mînusitele noastre, sau cu masinuta de paste, taiteii. toata lumea stie cum se face asta, asa ca io nu mai zic nimic. decit ca lasam tagliatellele la uscat , vro 30 minute , p’un stergar, sau pa sirma de rufe, pa coada de matura,  ce stiu io ce improvizatii va vin dvs

Scena 2  

se pune litru ala si juma de apa la fiert , impreuna cu sutele alea 2 de zahar tos, se da in fiert,  se adauga vanilia, se pun pastele la fiert

Scena 3 si ultima

se fierb pastele cam zece minute , sau pina vi se par ca-s fierte, se scurg si se adauga  in vasu cu sucu de portocale, se amesteca asa cu grije, se orneaza  si posiblî cu menta si se mînca au ba, ca de-aci’ncolo io chiar ca n’ am nimica de zis