RSS

Arhivele lunare: Octombrie 2008

fiasco

frunza verde busuioc

hai salut si mult noroc!

io am pus verze pe foc

si-acu sed nedumirit :

de ce oare s-au pîrlit?

doar le-am dat apa in gradina,

(prea multe buruieni? asta-mi reprosati voi mie?

maaai, ce sclifoseala! pai macar au avut companie!)

doar le-am cintat la mandolina,

plus ca’mpreuna cu  restu de zarzavat

– pe care tot din gradina l-am luat-

in grasimi nesaturate le-am calit,

apoi cu laur, cimbru si marar le-am aromat,

de pîna’n strada a mirosit.

nu, nici de sare n-am uitat,

cu cristale atlantice le-am ornat,

iar in final le-am stimulat

cu piper chinezesc,

c’asa-mi place mie sa ma prostec

(in traducere,  adevarata conlusion:

foarte traditional. si  oleaca fusion.).

cam cit tulpina de rapita

o fi fost focu sub cratita,

anfen, nu stiu ce s-o fi’ntimplat,

da’ varza s-a cam afumat.

frunza verde de sulfina

nu mai fu varza-n gradina

sa fac alta pentru cina,

iar pentru  prînz sa improvizam cam asa:

mamali cu brî, cu la

(ca’ntr-o cratita micuta,

fierbea o mamaliguta

pentru  care eram plina de angoase

care s-au adeverit pîn’la urma:

a fost plina de cocoloase.) .

strugurel de pe arace,

meseanu mînca, se strîmba  si tace,

iar io-i zic „ba sa stii ca varza asa se face!”.

foaie verde si banala,

io de-acu un lucru stiu:

nu mai fac niciodata mîncare traditionala,

doar cu alte retete voi combina vinu’ ghiurghiuliu.

Anunțuri
 
8 comentarii

Scris de pe Octombrie 25, 2008 în 1, semplî com bonjur

 

ciocolata cu piper

uh, deja vineri?

bah, ce ploaie mocaneasca!

nuuuu, iar aglomeratie!!

pfff, soare lesinat…

mda,  absenta.

yes! pudding cu ciocolata, piper si ghimbir !

in cazu’n care  cineva  ar vrea sa stie cum se face, as spune doar doua vorbe:

prima:  repede (o suta grame unt la temperatura camerei -sau bucatariei-  se freaca cu mixeru pe turatie turbo, apoi seadauga unu cite unu patru oua, dupa care se  adauga doua linguri de cacao cernuta in doua sutele de grame de faina amestecata cu praf de copt, piper, granule de cioclata  si ghimbir ras -sau pudra- , si se amesteca)

si a doua: la aburi (bon, aci e-adevarat ca  nevoie de oala aia cu gauri multe care se portiveste perfect peste oala in care fierbe apa , da’ cum legumelor  si rulourilor  de peste, sau crevetilor, le place baia de aburi, iar noua de ele si ei , merita investitia)

dupa o ora de oparit la aburi pe foc mic, puddingul ar trebui sa fie gata. se rastoarna pe o farfurie incalzita

si se purcede la ornarea farfuriilor cu sosul caramel

pentru cine m-ar intreba cum se face sosu asta, as avea doar o vorba : cu focul aprins.  ca daca pui doua sute de grame de zahar in tigaie si-l lasi acolosa FARA SA MESTECI IN EL , iar dupa un sfert de ora in care ai fumat o tigara, ai masurat 125 ml din smintina de care ai nevoie la sos, apoi ai fumat alta tigara, te intrebi da ce dracovenie de zacar e asta mai nene de nu-si modifica starea, înseamna ca ai uitat sa faci foc in soba.

eh, mai grav decit sa uiti sa faci focu sub tigaia cu zahar e sa-l faci prea tare. ceea ce -pardonata fie-mi lipsa de modestie- nu e cazu meu, da ar putea fi al vostru. si n-as vrea. de-aia zic: foc mic, plus ca nu se mesteca in tigaie pina nu s-a lichefiat zaharul si face bulbuci.

dar si mai grav decit sa nu faci focul, sau sa-l faci prea tare, ar fi sa uiti sa iei zaharul de pe foc inainte de a pune încetu cu’ncetu smîntina in el. cit de grav?  pai ia incercati si-o sa vedeti, eu va dau voie. (ca sa nu fiu singura patita. e, nu acu, era la ocazia primului caramel. oh, amintiri, amintiri…) voie e  acu si sa mesteci cu’n tel, sau asa  ceva, in zahar. voie e si sa pui sosul in tub pt ornat, da el  si’n furculita sau lingura se comporta  adecvat, asa ca de  figuri nicio lipsa

la prima vedere, figura lu Sammy Davis jr mi s-a parut  mie aci; dup’aia, johhny hallyday

gaurile din restu de dulcegarie ciocolatie nu-s rezultatu vrunei activitati sportive de tir menite sa consume caloriile -nu stiu cite si nici nu vreau sa stiu- savurate, ci al shoturilor  de sos caramel ramas stingher . ca sa -i fie si lui bine.

 

turcism

dimineata pe la opt

am pus 2 vinete la copt.

acuma-i cam murdara plita,

c-am prajit pe ea si pitta

(o turta mica si moale,

da pîn tari orientale).

eh, asta grija sa ne fie

pe lîng’a sultanului bucurie!

aci fac paranteza explicativo-informativo- probabil necesara: p’o limba otomana, felu asta  are gust de hünkar begendi. pentru unu ca mine si ca tine, insemneaza „bucuria sultanului”. inchei paranteza si continui cu ce urmeaza:

într-o oala separata

am pus unt-una bucata

(cin’zeci de grame

pentru patru persoane)

iar cînd dînsu s-a’nmuiat,

cu tot atite agrame de faina l-am amestecat,

iar dupa vreo doua minute departe de foc l-am mutat

(pen ca trebuia

sa curat vîanta-ok, am zis ca-s doua vinete…si asa e! da asa nu-i rima-  

s-o storc,

s-o tai in bucatele

nu prea mititele,

ca de ce sa ne extenuam

daca tot tre cu faina prajita s-o amestecam?!).

 

bon. deci pun oala iar pe foc,

si fac o chestie de-aia de pisat cartofii sa danseze’n ea tot pe loc,

pe loc, pe loc,

pîn’rasare busuioc.

da pen ca asta s-ar putea sa dureze citeva secole, m-am oprit cind am obtinut piure. deci curind.

 

ma apropii de finalu alor mele fapte:

am pus in oala -încetu cu’ncetu- 450 ml lapte,

iar dupa cam 15 minute de fiert la foc mic am stins aragazu,

am sarat, piperat si parmezan-izat preparatu

si-am chemat la masa anturaju.

 

pîn’ s-a urnit el inspre bucatarie,

io am pus piureu de vinete’ntr-o farfurie,

(calda. orice mîncare calda se pune in vas cald, de cîte ori s-o mai spun? eeee!)

apoi am tocat patrunjel

si l-am presarat peste el.

 

în final, atita mai zic:

din piure n-a mai ramas nimic.

 

totusi, un pees: merge si alta brînza decît parmezan, cum sa nu?! rasa sa fie, si 50  de grame. 

si inca unu: poza, ca fara ea nu se poa, vine mîine, c’acu nu-i urma de baterie incarcata’n casa asta.

si ultimu pees: e, nu era chiar ora opt…

plus: celor satui de-atita poiezie le  promit cu mîna pe ce-am io mai scump in bucatarie ca n-o sa mai las „talentu” sa ma chinuie-n felu asta, drept pt care  mmmmmmmmmm-apuc de-o tarta de ciocolata

na si poza:

fel contraindicat celor care-si definesc pozitia pîn remarca „de parc’am fi mîncat din acelasi blid”.

 
12 comentarii

Scris de pe Octombrie 18, 2008 în semplî com bonjur

 

silentium!

de-atitea nopti aud ragind,

de-mi simt timpanele pocnind!

a noptii liniste si pace

au disparut de prin iatace,

alungate de-un magar prea locvace.

 

de prea atitia decibeli,

nu mai auzi nici sforaieli,

nici pe Tinny cind vine la doua noaptea, de la cafenea, acasa cu Marceli

(me biansiur ca-l cheama marsel,

da’l sacrificam pentru arta) ,

nici gaina din cuibar

nici cum creste firu de marar,

nici vintu zburdînd pîn arini,

nici cateii de prin vecini,

si nici masinile-n viteze,

care merg sa se aprovizioneze

cu droguri, in parcarea din cimitir.

 

de-atîtea nopti de cind tot zbiara,

un lucru-mi mai doresc:

sa ma transform in fiara,

o fiara maaare si turbata,

ca sa-l apuc de beregata

pe bou ala milionar,

mîndru stapîn de cel magar.

 

da inainte de-al musca,

rupe’n bucati si mesteca,

i-as mai sopti persuasiv:

„elou, darling, am venit pentru organu tau…auditiv”

 

iar in final e evident,

îndreptatit si coerent,

ca-n livada mare si lata

n-o sa mai zbiere niciodata

magaru asta-impertinent.

I-ha!

 

acu, pentru imbunatatirea atmoseferei, un pateu cu mazare si sparanghel verde prajite’n wok cu usturoi , ceapa verde, ardei usturat si condimente indiene, insotit de -o salata de sfecla rosie(cuburile alea de deasupra pateului, si de dedesubtu germenilor de praz), niste resturi de dovlecel, si-un sos (trecut neaparat prin strecuratoare)  din marar, patrunjel, mustar, ghimbir, oleaca de apa s’oleaca de ulei (de masline, uai not?)

 
14 comentarii

Scris de pe Octombrie 15, 2008 în domestice

 

lacu’ lebedelor

lebedele:

 

(nu ca ma laud, da tot io am facut si firimiturile)

lacu: io, fleasca  de sudoare, c-am masurat gresit faina, si-abia dupa un sfert de ora de frecat-invirtit- mestecat am hotarit c’ar trebui s’o iau de la capat cu una suta mililitri apa, una suta grame unt si  una suta cincizeci grame faina, apoi cu un ou, cu alt ou, cu inca unu, cu al patrulea si cu al cincilea, ca sa iasa un  aluat de choux care sa-si merite numele.

în ciuda scenografiei dezastruoase (in crema de vanilie am uitat sa pun baton de vanilie, in frisca am uita sa pun zahar, anannasu l-am mincat io pe jumate pîn’a fo sa-l pun in circa lebedelor), publicu a gustat spectacolu si-a cerut reluarea lui. fara aplauze, doar cu gura plina si mînjiti cu frisca pîn ala urechi.

 
Un comentariu

Scris de pe Octombrie 14, 2008 în dulcegarii

 

e frumos

e prea frumos in octombrie in gradina

da’ pe mine m-a’ntepat o albina, asa ca nu’s amused. da’ diloc!

 
3 comentarii

Scris de pe Octombrie 12, 2008 în 1

 

cît pe ce…

… sa astept, cît pe ce sa bocesc, cît pe ce sa cred, cît pe ce sa doresc, cît pe ce sa explic, cît pe ce sa fug, cît pe ce sa glumesc, cît pe ce sa hulesc, cît pe ce sa iubesc, cît pe ce sa întreb, cît pe ce sa joc, cît pe ce sa lupt, cît pe ce sa mor, cît pe ce sa nasc, cît pe ce sa ocolesc, cît pe ce sa poruncesc, cît pe ce sa rosesc, cît pe ce sa simt, cît pe ce sa tac, cît pe ce sa uit, cît pe ce sa visez, cît pe ce sa zîmbesc, dar nimic.  am adormit.

 
Un comentariu

Scris de pe Octombrie 11, 2008 în 1