stea cu coada

despre Duhnila – rodu iubirii dintre  Miros cel Groaznic, imparat peste’mparatia Miasmelor, si domnita Putoare–  n-am zis nimica ca deh, doar se stie ca -i frate siamez cu  donsoara Varza,  cumperi una, ‘l primesti p’alalaltu  gratis.

 Duhnila, acest  personaj negativ din povestea de ieri (precizare necesara numa din motiv de traficlinck) , e un tip  persi- insi- rezistent, nu s-a nascut inca hota aia care sa-i vina de hac! cît despre feresti si usi deschise, vase cu otet care sa-l soarba ca lampa aia pe duh, astea-s povesti de adormit copiii, ascultati-ma pe mine ca stiu ce vorbesc din casa asta cu iz de varzarie! da, da, din casa, ca rautaciosu de Duhnila nu s-a multumit cu locsoru din bucatarie, caracatita s-a facut si si-a strecurat tentaculele pe sub orice usa; din pimnita si  pîna-n pod se circula un aer basinos c ema patrunde pîn’ la os. eee, nu mi se pare, si zapada miroase a varza, zau asa!

da’ hei, hei, hei, se pune dînsu cu miiiineeeee????? crede el ca dac’a fentat hota si restu armelor, ió m-oi dau batuta? ok, si el si io furam personaje’n povestea cu steaua, si ne placu la amindoi, da azi sigur îsi ia  papucii cind o vedea ca nu mai sed la povesti cu el

tudei iz  mistar bean(‘)s dei

sau, cum ar mai veni: cui pe cur cui se scoate

 

steaua de craciun.povestire

ho-ho-ho, dragii babii, nu va excitati prea tare la vederea stelii , sedeti linistiti pe lavita si nu ma mai  ridicati atîta’n slavi,  ca nu folosii nici vopseluri alimentare si nici din capu meu nu fui in stare s-o fac, di()vina fu ideea  unui  taran olandez cultivator de  varza rosie, cam – dupa parerea mea de mare neamatoare de produsu muncii sale–   satul de  unicu si traditionalu  fel de preparare al acestui rod al pamintului: calita cu /fara mere si scortisoara.

dar ah,  asa-mi placu de taranu asta,  c-am cumparat ditai varzoiu!   desi’mi trebea numa o juma, desi ‘n continuare nu-mi place varza rosie, deci de curioasa.  si pen ca olandezu asta e taranu visurilor mele, alea’n care  io si cu  reprezentanti din toa-a-ate ramurile agriculturii aram, semanam, prasim, jumulim, pescuim, recoltam,    colaboram, gatesc -si gatim, daca se remarca vrunu-doi-trei-, apoi mîncam. si dam dup’aia si altora sa mînce. haaaallooo, pai bineinteles ca pe bani, ca nu-s chiár asa de idealista !   

asadar,  povestea stelii de -de fapt–  a doua zi de craciun – da’ ce titlu ar mai fi asta „steaua de a doua zi de craciun”?!-   a’nceput p-o brazda olandeza, a continuat in bucataria mea,  iar io, buna cum mi-s, chiar si dupa craciun,  o dau mai departe, ca parc’asa-i cu povestirile astea , se transmit din gura’n gura. nu? ah, bon, atunci: din blog , in farfurie.  important e sa se transmita,ca-i o poveste buna, cu care salvam omenirea de eterna salata de varza rosie/varza rosie calita cu,sau fara mere.

si cum ziceam, fat-frumos a luat iataganu si a crapat varza’n doo, dupa care -a purces sa produca alte fapte de vitejie, cum ar fi salvarea cailor(putere) din ghearele lu gerila . luminatia mea nu l-a boscorodit c-a facut treaba numa pe jumate, a ‘nsfacat ea insasi palosu  si-a taiat una din jumatati in jumataturi. ca doara atita-i trebuia. ce-o sa se faca ea cu jumatea aialalta? asta-i grija pentru o alta poveste.

dintr-o jumate de jumate, luminatia mea a facut salata. iár salata?, o sa ziceti.  iar salata!, o sa zic. io povestesc, io decid ce si cum.

(se dizolva sarea in doua parti de otet de vin rosu, apoi se adauga patru parti de ulei. si piper. si gata, in cazu’n care nu se prefera alte raporturi intre ulei si otet. care  de fapt, chiar si’n cazu acela, tot gata e)

iar cealalta jumatate de jumatate a taiat-o mai grosolan si-a bagat-o la blender, impreuna cu un sfert din compozitia –ceva mai viscoasa decit e obisnuinta– de clatite. sau de blini, pentru aia mai cu povesti dintre noi

dup-aia a tocat niste fire de ceapa si-a ras un cartof crescut cit  doi la un loc, si-a amestecat toate astea in compozitia de clatite

a asezonat biiiine – bine cu sare si piper, apoi s-a pus pe prejeala

cind i s-a parut ca teflonu nu-si face datoria ca la carte, a mai pus niste ulei

end ies indiid, alta poveste, nene, cind intra-n distributie si  grasimea

a turnat compozitia cu lingura, a format cu dosu ei un fel de ce se vede in ilustratie si-a perpelit turtele la foc mijlociu vro trei minute pe fiesce parte. apoi le-a bagat in  cuptor la 160°C, pîn’ a gatat toata compozitia (care-i cam multa din 300g faina , un sfert de varza, lapte nu stiu cit a intrat , doua oua, ceapa si cartof, dar daca-i condimentata bine, pina pe la zece seara termina fat-frumos   toate turtele, precum si  tot borcanu de smîntina acra) si pina a prejit si steakurile de strut.

si-a incalecat pe sacunu de la biuro si v-a spus povestea asa

 

tombe la neige

de doo saptamini tot vaz ningînd, ocserv materia cazînd in straturi albe-argintii de care nu se bucura prea multi copchii pen’c-au plei-steisan s’ empe-sri, da’ nu au sanii

de doo saptamîni tot vaz ningînd, ocserv masinile alunecind si dînd cu curu,  sau cu botu’n  nametii alb-albastri-argintii de pe marginea soselelor transformate’n pîrtii

de doo saptamîni tot vaz ningînd, ocserv materia cum se aseaza, da’ io’s bine’nteles foarte viteaza si plec – de-adevaratelea , din cînd în cînd, desi as vrea -de fapt- s-o fac numa in gînd- c’otomobilu la plimbare, sau mai pi româneste-asa, la aprovizionare

de dooscinci de ore vaz ningînd, ocserv materia zburdînd, cre ca pîn cer e vreun aparat defect, mi-ajung nametii pîn la piept!(ce-i drept, e drept: dînsu-i cam scoborit pe la parter, e flescait chiar dac-afara-i ger. si-afara-i ger, si drumu -i patinoar, cum o sa fac cumparaturi, nu am habar)

de doua saptamîni si dooscinci de ore vaz ningînd, ocserv materia’nghetînd, nu-s singura si nu ma duce-un gînd la locuintele inuitilor.

 de doozeci de ani n-am mai vazut zapada

ce  iarna minunata, in suba-i cea dalba!

ce iarna feerica!

numa ca,

pîna pe joi -încolo, cînd -cica-  da dezghetu, tre sa ne ajunga unicu  sul de hirtie igienica!

 

ying &yang

RETETA DE ESEC

ca sa reusesti esecu iti trebe astea ingrediente:  o reteta fff simpla si cinspe cocoane s’un fatalau arhiconvinsi ca mai bucatari decit ei nu-i nimenea.

modu de preparare: esplici reteta (de parca mai erea ceva de esplicat la ea) si pui mîinile la ochi  – da’ mai la figurat asa, nu cum facea instructoru meu de la scoala de soferie cind luam io curbele- cind vezi ce vezi: cîte persoane, atîtea -ba chiar mai multe –  interpretari,  atîtea lipsuri de ‘ntelegere/pricepere practica si teoretica . între timp  incerci sa faci din kkt , bici. comestibil.

RETETA DE SUCCES

ca sa reusesti succesu iti trebe astea ingrediente: o reteta simpla (dar cam laborioasa qua mise en place) si douajdoi de copilandri de zece-unspe ani.

modu de preparare: esplici reteta (si cam e de esplicat la ea) si te freci la ochi –  la propriu si la figurat – cind vezi ce vezi: citi copii(cam multi dupe gustu meu), doar o interpretare – aia din reteta; cîti copii, tot  atîta neîndemînare -pai daca-s copii si „mama nu ma lasa sa o ajut”/”cînd tre sa petrec uichendu cu tata, merem si luam cartofi prajiti, iar mama nu face mincare ca nu suporta prietenu ei mirosuri in casa”/ „n-am voie sa pun mîna pe cutit ca taie”/”noi mîncam la bunica”/”noi avem o bucatarie foarte scumpa”…!! ;  cîti copii, atîta pricepere/’ntelegere practica si teoretica : reteta a reusit PER-FECT!   

pacat ca copiii, cei mai multi din ei, se fac oameni mari. da’ tot nu-mi dau demisia

 

za „chec trufa pralinata” (d)efect

fui down

now I’m fat too