acu, cine zice e, food pairing facea si neanderthaleru, are dreptate, ca in sine e tot vorba de combinatii, numa ca, din cauze cu care n-am nimic de-a face, gaselnitele lui , chiar daca obtinute experimental – nevasta, de ce e pestera asa goala, au plecat copiii la scoala? / nu , barbate, au mincat din ierburile alea aduse de soacra-mea , si sa vede treaba ca nu aveau coincidente adeneice cu pulpa de mamut, c’a dat diareea peste ei si-au decedat prin dezhidratare-, au fost destul de limitate, si empiric adoptate de urmasii urmasilor sai, nestiutorii de noi.
de-aia pe mine ma ia cu extaz – extaz de felu „baa, ce chestie!”, deh, felu nestiutorului- cind ma gindesc la oamenii aia de avura ideea sa -si puna capetele cu tot cu papile gustative, microscoapele si hard discurile la contributie si sa analizeze par egzamplu cafeaua ,ca dup’aia sa-i compare cele cam opt sute de componente cu cele alte citeva sute ale par egzamplu ficatului de vitel. sau ale frunzei dintr-un tufis din tundra(si exemplele continua pina acolo un se termina flora si fauna),ca sa constate ca dip, veri dip insaid, ele se aseamana, si se pot deci si aduna.
imperechierea fudului (nu, n-am uitat pe n) , o sa ajunga, inevitabil -ca wok-u, fusion-u, moleculara, uleiu de masline, sushi, mini legumele , florile -, un trend.
dar, dupa ce o sa treaca trendu, ramin snobii si extravagantii cu subiecte de conversatie sau de tacere, iar din rindu celor multi veniti si-al celor si mai putini ramasi la imperechiere se va distinge unul anume , un nou Escoffier, sau Ferran Adria, sau Dominique Persoone (ciocolatierul din Bruges espre care vorbeam). doar unu, ca multi ajung in virf, da doar unu pricepe piscu. as vrea sa fiu io ala. aia. da n-o sa fiu. da o sa ma dau peste cap- pa naiba!, ca nici sotronu nu po sa-l mai joc, daramite s afac tumbe- sa stiu cam ce si cum. si cam atit. sau poate mai mult. dar cum ziceam:
si , mai ales, dupa ce trece trendu, mai devreme sau mai tîrziu, pe linga noile tehnici si aparaturi ivite din, si pentru imperechere , în sfîrsit lumea o sa-si dea seama ca doar bucataria e lócu in care se percepe neperceputul ( ce percepem azi, nevasta?, parca suna mai bine decit mi-e foame, e tocana fiertura aia din cratita?).
aripa intuitiva a food pairing-ului inca se mai bazeaza pe date aparente: daca gaina mînca graunte, coji de pepene , rîme si cochilii macinate, inseamna ca toate astea se pot combina in farfurie.
aripa cu stiinta cauta -si-a gasit – esenta, gasirea ei va-nseamna, cu siguranta, rezolvarea foametii in lume: gindacilor aia de la prinzu congolezilor li s-or potrivi poate tonele de cauciucuri uzate, poate muntii de masini scoase din circulatie, poate containerele de computere batrîioare pe care li le-am dat in pastrare. nu s-or potrivi, sa se spele pe cap cu ele, interesu pentru igiena lor e si el o dovada de repect pentru conditia lor umana.
pauza de-o poza cu tarta rece de somon, pentru cind nu e gaz pe teava:
pe dinlauntru arata asa: avocado, brinza proaspata de capra si creveti gri
bun, mai departe, c-am mincat ciocolata s-am energie:
io as vrea sa stiu cine, unde, cind si cum a ajuns cel mai primu si mai primu la ideea food pairingului, da pin’o fi sa aflu, parca vad un bio-chimist bondoc, cu par noroc ca rar, ca de altfel prea slinos, matreata pe umerii sacoului tocit in coate si doi nasturi lipsa, cravata patata sub guleru lucios al camasii perfect neasortate , dioptrii de observator astronomic pe nasu cuperozat, genunchi cit coama de deal in velura nadragilor , masticind friptura de porc in ritmu halucinant de plictisitor al sfaturilor pe care batrina lui mama i le serveste intotdeauna alaturi: cind n-o mai fi sa fiu, fiule, sa nu uiti nucusoara! neam de neamu neamului, neamului, neamului, neamului nostru n-am uitat vreodata ca nucusora face friptura de porc ceea ce e! (batrina nu era bilbiita, provenea doar dintr-o familie care cunoastea condimente indigene pentru alte neamuri decit ale ei) .
hai sa mai pun o poza , ca sa sparg monotonia
chimistu, care prefera usturoiu , cimbru si rozmarinu -rozmarin… roua marii!! numai pentru un nume atit de frumos ar fi vrut sa poarte macar o fractie de gena de talent poetic – , intr-o zi cind batrina lui mama era plecaat in excursie la tîrgu de paranormale cu fidela ei dacie 13 (ca-i picase restu) , si-a facut singur friptura de porc si numa asa din spirit de contradictie n-a ras nucusoara peste, si n-a presarat nici din pudra de-a gata din flaconu cindva primit de batrina lui mama de la un vecin pretendent la o iesire impreuna la bai de sulf, flacon pastrat giast in cheis lînga cel mereu arhiplin cu nucusoare dolofane, flacon din care lipsea exact doza care poate da supravaloare la doi porci fripti simultan(sau la interval, da stiut fiind faptu ca miroasele -si pierd proprietatile daca le macini prea in prealabil, e preferabil sa golesti flaconu rapid. sau sa nu-l cumperi, si sa le macini tu cind e cazu.). nu se stie scopu’n care fusese folosita doza, legatura dintre starea euforica a vecinului si absenta ei nu a fost niciodata dovedita, desi insinuata de catre vecina de vizavi, care fusése cu vecinu la bai .
urmare a fripturii si lipsei sfaturilor batrinei lui mame , cit si a nucusoarei, chimistului i s-a facut sete. de cunoastere. mai, si-o fi zis el, e verificat si ras-verificat: nucusoara merge cu porcu, mararu cu varza, patrunjelu cu toate alea…(si-aicea s-a oprit, din lipsa de cunostinte). da de ce, si cu ce po sa’nlocuiesc io nucusoara( sau porcu, sau varza, sau mararu, saupatrunjelu…si- aici iar s-a oprit, lipsa de cunostinte nesuferind in timp asa scurt transformari demne de semnalat).
si uite de-aia a stins luminile peste tot, a verificat inca o data robinetele , si-a plecat in lumea larga sa adune si analizeze tot ce-i sau ar putea fi comestibil… aiurea, vad mai degraba un clon de clooney sau depp, dar nu neaparat, ‘naltu… e, gata.
