RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2008

lameric se fantastic

cu ocazia sarbatorilor , BurgerKing – renumita firma de chimic…- , oh  sorry, ai min  BurgerKing – renumita firma de cosmar…-, oh, shit again!,  ai ment Burger King- cosmelia despre care  daca înca n-ati auzit  nu va pove  nici io  nimic in plus  (ca ce-i e dat ‘i-e  scris in frunte, da daca nu vreti sa va  scoboriti  privirea atita de’n jos , giast rid mai lips: bur-ger- king)- a pus pe tejghelele din U(nbelievable)S(tupid)A(mericanism) produsu  cu numele de ” flame”.

care  produs nu-i vrun hamburgher exclusiv din tocatura de chilli, nici vrun fuel-shake in care mesteci cu batu de chibrit aprins, e un parfum. unu cu miros de hamburgher.

care parfum s-a vindut cit ai zice lista de preturi de deasupra tejghelii, acu nu se mai gaseste de vinzare  decit pe net, la preturi mai pretioase.

care purtator de cuvint al unui biutimagazin a observat cu  un aer oarecum mirat ca femeii americane-i place in masa sa-i puta barbatu a hamburgher.

care se deduce ca parfumu asta era only 4 men, si asta miroase-a ocazie din start ratata, pentru orice desperate housewife sau careerwoman ,de- asi realiza intending-u  – meibi planificat acu’n prag de plannings  pentru anu care vine- de ‘mbunatatire a relatiilor în  plan familial , profesional sau amical (unde: soacra nu i-ar  mai admira rochita otcutiur, sanelu nambar faiv,  manichiura frantuzeasca si burta plata  gindind actually  „oh, mai beibi-boi munceste de se speteste, si cateaua  asta tot numa pin mall-uri si biutifarmuri îsi plimba coada, ci i-ar  admira ce i-ar admira, daca i-ar admira, gindind ” gad bles america, tara  tuturor posibilitatilor, unde azi  simt cu propriile nari  za american-universal drim, ca azi a facut scorpia asta-at last!-  ceva de mincare pentru mai beibi-boi”; unde: hasbandu ar  vrea sa strige din prag „hanii, aim hou-om!”, da s-ar opri derutat si-ar  mormai „shit, am gresit usaaa???!! hir  smels  laic faching fud???!!”, da s-ar  opri si din mormait cind hani se da aproape sa-l ajute sa-si scoata mantou, si-ar  zice ” hamburgheri! mmm. i-as vrea in fata televizorului,  pe couch . ai laviu tu” ; unde:  colegii de servici si prietenele ar crede  in sfirsit ca ea nu se hraneste numa cu apa si cafea, da’ bicauz  natura a blagoslovit-o cu saizu 36, cîti hamburgheri ar  mînca, saizu 63 va ramine uisful sinching (al lor).

americancelor disperate ca n-au apucat si nici n-or s-apuce  sa cumpere parfumu(mai din criza, mai din ce stiu io ce rizans), hir cams a lital help  from ior frend(io adica, mai intrebi?): bagati-va, draga, men-i’n bucatarie  daca vreti sa miroasa a prajeala! mai ales ca  it’s sau faching sexy mazar facar un barbat care gateste! anfen, à mon avis.

si fainali , ca tot e vorba despre, o poza cu fast food, in sesnsu ca se face repede: supa d

de brocolli cu galuste de ricotta si parmezan. it smells like Giorgio Locatelli

dscn3064

reteta, cu alta ocazie, cind nu s-o mai misca wordpress in slow motion

 
2 comentarii

Scris de pe Decembrie 27, 2008 în 1

 

ce-ti doresc eu tie,

dulce bloggers-companie(nici nu stiu dac’asa sa scrie)

varianta depresiva (da, n-am vazut the secret)

pai, cre ca orice ti-as ura o sa cam sune a blabla, tralala sau asa ceva, iar que  sera, sera cu sau fara voia mea. numa de bine ti-as dori, da’ what will be, oricum  will be, asa ca nu m-oi chinui acu, cind am de trebi gramada, sa bat ritmu’n a urarilor parada, ca am de batut maioneza, tre sa-mi aranjez si freza, supa trebuie s afiarba, din ciocolata vreau sa modelez  iarba pentru trunchiu de copac, mielu fierbe patru ore sub capac, ravioli si alte alea tre sa mai fac.

io chiar as vrea ca a mea  urare sa te’ncalzeasc’atunci cind ti-e racoare, sa te’ntareasc’atunci cind esti slabita,  sa te hraneasca daca esti lihnita, sa te’ndulceasca daca esti acrita, sa te’nvapaieze’atunci cind esti mocnita.  si multe altele as vrea, da stiu ca nu e chiar asa. io ti-as ura  sa-ti fie viata numai soare, da uite ca nu sint in stare acu’n ajun de sarbatoare.

‘mi’e zilnic gîndu cit de cit la tine, io zilnic iti doresc doar bine, io zilnic sper c’ai pace, sanatate,  bunastare, acu sa iti urez ceva nu sint in stare.

da ia sa’ncerc macar  SARBATORI FERICITE sa zic si eu. ia te uita, n-a fost prea greu.

 
3 comentarii

Scris de pe Decembrie 24, 2008 în 1

 

what’s in the name?(sau mai bine zis: zeama lunga)

bisque, bouillabaise, ciorba de perisoare,  consommé, minestrone, miso, supa cu galuste, vélouté, uni-, sau multilateral dezvoltata,  uni sau multicolora, dreasa sau nu,    supa-mi place de nu se poa.

‘mi place s-o  fac, s-o mînc si s-o servesc, prima la fel de mult ca celelalte doua ( mai laes ca de facut o  fac  o()data, de mincat mînc cel putin de doua  ori din ea). as face supa zilnic, as da supa cui vrea si cui nu vrea,  as mînca supa si la micu dejun, in loc de orice  sanvis (da nu’n loc de croasan). daca de’aia ma’ncadrez in detasamentu  ciorbarilor, nu-i nimic,  io asum. chiar si postu de comandant de grupa.  daca tot de-aia s’ar  zice -ca’n cartea de bucate a unui fel de adunare a femeilor flamande (si-banuiesc- nu numai a ei) – c’as fi gospodina ideala, iar nu-i nimic. iar indoielile le pastrez pentru mine.

cu gazpacio nu prea ma’mpac, nici macar vara, supa-mi  tre sa fie mereu fierbinte, sa-mi aproape curga mucii’n strachina  excitati de sublima invazie, pina’n finalu capilarelor,  a aromatiza(n)tilor aburi. fierbinte de sa-mi sara smaltu de pe dinti, fierbinte de sa  simt ca-mi arata buzele ca dupa o supradoza de botox.

nici cu prafu si pulberile din pliculetele renumitilor gospodari unox si royco minute soup nu  ma prea’mpac. iar  cutiile, campbell’ samd, ^n care-s ambalate abia culesele de pe cimp supe de ce vrei si ce nu vrei, ma fac chiar sa vars. da’ mai repede decit cea mai rapida supa se face o concesie, mai ales pandan le vacans, asa c-am gustat si din astea. de buna voie si  chiar   din proprie initiativa, da’ tot rau’nspre bine, ca vizavi de autodezmintire – intotdeauna nefasta pentru papilele-mi gustative-  sade , de la o supa la alta, incurajatoaru citat din Jonas: „mmmm,mama, mmmmm-ai vreau o portie, supa asta ti-a iesit la fel de buna ca aia din plic”.

am mai gustat de-astea si dusa cu presu  de meniu’n care bucataru uita sa  precizeze colaborarea-i cu mai sus (re)numitii, da scaparea asta nu i-o pot lua’n nume de rau . nu la fel de mult ca dezinteresu-i  pentru prima(sau a doua,sau a treia-   depinde daca-i rece sau cald antreul, daca ai sau nu gustari) intrare dintr-un menu clasic  , vreau sa zic. d’aia mai bine minc un sanvis oarecare decit o pseudosupa, cind e sa mi se faca foame’n afara zidurilor bucatariilor in care am incredere.

ieri, insa, am aflat un loc pe masura, placerea  si pofta mea.

alungata de mirosu de vin fiert, cirnati, cartofi prajiti, floricele si galete  din tîrgu  de iarna (mai mult catun, de fapt, da pompos numit „tara iernii”),  ca si de pretu de patru euro pentru o  minimostra de colac de-ala unguresc( singuru lucru, de altfel, care merita cumparat) si ala de doi euro pentru un pahar pe jumate plin cu apa, stateam la intersectie si’asteptam sa se faca verde, iar in timpu asta   ma uitam la niste oameni asezati la niste mese sub niste   lumini de neon albastru, intr-o cladire cu pereti de sticla. cum stateam io asa si ma uitam, la una din mesele de linga unu din peretii de sticla si-a facut aparitia un chelner incarcat cu de toate cele bune pentru mama, tata si copilu de la masa: cartofi prajiti si hamburgheri ambalati ca la mecdonalts, da’n cartoane si mai design , plus ca negre. sau ce culoare o fi fost aia, ca de la luminile alea de bordel toti si toate aveau o culoare cam ciudata. prima parere mi-a fost confirmata, aveam de-a face c-o galerie de arta, asa c-am asteptat in continuare sa se faca verde, desi eram precisa de calitatea nivelului lucrarilor. se vedea si dupa chelner, blazat pîn’la dumniezau si’napoi.

da verde nu se facea, asa ca m-am uitat mai departe’n jur. nu prea departe, la cladirea urmatoare. una destul de anosta’n comparatie cu cubu de sticla; casa interbelica, numa zidurile de ea, cu feresti putine si mici, acu ce-i drept renovata dupa gustu si nevoia moderna, da totusi anosta in comparatie .

mai sa fie, zic io cind observ firma neluminata, da de altfel frumsel scrisa,  UNPLUGGED FOOD, astia au scos toate alea din priza, o fi vrun salon de cruditati, ce ti-e si cu conceptele astea.

si pentru ca nu parea a avea de gind sa se faca vreodata verde, m-am dat mai aproape , sa citesc meniul afisat afara.

uite-asa am ajuns deci in locu pe pofta  (as fi mîncat o supaaaa),  placerea  (serveau supaaaaa!!) si masura mea(portii de-o juma de litru – servite-n ditai cestile ce aduceau  a olite de noapte, dar dragalase foc- insotite de crutoane si ditai felia de piine neagra cu seminte si unt. plus o mandarina, da pe’asta n-am inteles-o. insa am mincat-o).

supele, (doar)patru la numar in  lista cu supe, una mai buna decit cealalta. e, de unde stiu?! pai noi n-am fi noi daca nu i-am face bucatarului viata nesimpla. de jonas n-am scapat, a trebuit sa gust din supa lui de iarna garnisita cu doua felii de piine cu mustar, impresiile despre  cea de ceapa cu brînza gruyere si  cea de andive cu somon mi le-am facut doar pe cale olfactiva si auditiva. nu c’ ar fi plescait consumatorii prea tare, mi-au zis ei ca sint bune. foarte bune. asa era si cea de ciuperci, a mea adica, facuta cu respect pentru ingrediente, pentru aspect, pentru gust , reteta clasica si sigura. si era si fierbinte.

bon. tot asteptind noi pe Jonas care nu iese dintr-o circiuma pina nu intra si la veceu  sa vada el cum e si-acolo, mi-am dat seama ca -mi place  nu numai supa da si interioru,  desi la prima vedere nu facea exceptie de la trendu cu negru ( podele negre, mese negre, scaune (suple) de piele neagra, perete negru, chelner negru):   o  pata de culoare pe-o birna , o lustra de cristal in fundul salii luminata pîna acolo doar cu spoturi si lumînari, un chelner discret si zimbitor,  ornamente de sezon exact atit de kitsch incit sa dea soclului lung cit peretele (si negru, zisei) un aer mai putin apretat. ori mai putin sobru, hipermodern, minimalistic, sau cum or fi ele aerele astea.

cind Jonas sede mult la veceu circiumii inseamna c’a dat de robinete cu senzori  si  alte gageturi de-astea.  asa c-am avut timp sa ma uit si pe fereastra. da pe fereastra ce sa vezi decit cladiri si oameni? m-am uitat io asa  la cladiri vechi , pe cale de renovare sau deja renovate, si la oameni asisderea, pina am dat cu privirea de-o firma mare, neagra(pai neagra), discret luminata, as ade discret ca numa frinturi din ea puteam sa deslusesc in lumina crepusculara si fara ochelari: ” …(ca nu se veea ce) taste….(iar nu se vedea ce) Juan Luis”.

huh, zic io ca s amaschez un rîgîit . ce zisesi, intreaba Clara. e, nimic, ma intrebam doar ce fel d ecartier e asta, ca mai incolo vad o firma  care cica sa-l pipai pe Juan Luis, zic io crezind ca firma-i scrisa -n limba de circulatie nationala, si nu’n engleza.  zic io luind  deci „taste”-u ala drept „tasten”, a pipai.

curioasa cum mi-s, si penca drumu’nspre parcare putea sa treaca si pe strada  aia, dupa ce  l-am cules pe jonas din cuierul-pom in care se’agatase sa vada si el cum e, ne-am indreptat inspre Juan Luis.  care s-a dovedit, oo ce desepsion!, un magazinas plin  cu bunatatturi iberice.  din care n’as  mai fi iesit niciodata daca n-ar fi’ntrebat vinzatoarea daca-s portugheza, ca sa ma puna dup’aia sa recunosc ca sarmalele romanesti sint mai bune decit alea grecesti (de parca po sa le compari), ca muzica romaneasca inseamna doar muzica tiganeasca, si ca toti românii sint tuciurii asa cum is aia din Bruxelles pe care-i cunoaste ea.

da io n-am recunoscut nimic, am luat o suta de grame de jambon pat(t?)a negra care costa 110 euro pe kil penca in ultimele sase luni e porcu hranit exclusiv cu ghinda care mai e si  ecologica (i’auzi, iar io credeam ca ghinda e de fel eco), chorizo dulce dupa ce mi-au explodat papilele cu limba cu tot   de la feliuta de semi-picant gustata, lumu(parca!) sau mai bine zis  muschi uscat de porc , turrón (sau cum ar veni nuga, da ce bunatateeeee!), piine cu smochine si migdale, o bucata de brinza manchego, si dup’aia am plecat.

da o sa ma mai intorc la unplugged food si la juan luis, mai ales ca ultimu ma lasa sa-l gust inainte de  trecerea la fapt( pipaitu fiind chiar neindicat. iar  aia cu „the real taste of juan luis” era de fapt un panou publicitar, nu firma)

 
5 comentarii

Scris de pe Decembrie 23, 2008 în 1

 

dialogue

-mama, moche inseamna urit, da?
-da, frumosu mamii.
-pai parca laide …
-pai si laid, laide, vezi ca stii?desteptu mamii!
-si mauvais e rau, nu?
-e.
-se pune e  la sfirsitul lui blond au ba?
– parca ziceai ca tema cere sa te descrii pe tine, nu pe sora ta.
– merde, ti-ai dat seama! cine m-a pus…. da’ dac’o’ntrebam pe ea n-ar fi stiut sa-mi raspunda…oare cum se zice la slim(inteligent-nt)
-si la masculin, si la feminin se zice la fel: fa urgent temele, pin’ nu ma’nervez un peu , mon cher.
 
3 comentarii

Scris de pe Decembrie 14, 2008 în 1

 

polenta vs mamaliga

pe masa, lingura de argint si rulada de curcan, maioneza cu avocado si multi-orezuri cu grîne (orez nedecorticat, orez alb, orez salbatic -care-i saminta de-o iarba nord-americana, acsali-  , orz si grîu) cu ciuperci.

lingura de argint nu e parte din tacimurile cu care mincam zilnic, ca n-avem. de argint adica. e il cucchiaio d’argento, cártea de bucate  din care se inspira, cica,  de peste cincizeci de ani incoace , la mamma,  padre padrone , il figlio, ma rog, al de poarta sortzu a casa.

rulada de curcan & co e asta

dscn29791

îmi termin portia si  fac opinie separata de companie, care a iesit la bis.  daca s-ar slabi din  uitatu cu jind, as mai cintari  acu vreo cinspe kile. dar nu se, asa ca, contrar educatiei, nu ma ridic de la masa ci sed cu nasu holbat la mirosuri-daca s-ar ingrasa din mirosuri, as avea acu vreo cinspe kile peste suta- si cu ochii atinti in lingura de argint.

ce mincam miine, intreaba jonas oprindu-se o clipa din lupta cu sora-sa pentru castronul in care fusese maioneza.

io ma mai si enervez citeodata cind , in toiul mesei, ma’ntreaba ce mincam a doua zi. sau in mijlocu unui film. sau al unei convorbiri telefonice.

astazi insa nu , ametita de mirosuri si  foame rasfoiesc  meniurile unor bucatari celebri din finalul lingurii de argint.

pai, s-ar putea sa -l imit pe Locatelli, si sa fac confit de iepure cu jambon si polenta, mai ales ca tot aveam de gind sa fac o polenta zilele astea.

mmmm, sa faci, sa faci, ca bune-s mincarurile astea italiene! cind mergem in Italia, mai intreaba el si  linge’nspre disperarea sora-sii si cealalta  jumatate  de castron,  care i s-ar fi cuvenit ei, conform  acordului  incheiat in toiu razboiului maionezei.

chiar faci miine mamaliga, intreaba Clara. eu vreau cu brinza, nu cu iepure.

polenta, draguto, polenta, nu mamaliga, zice jonas si-si baga mîna pin’la cot in tigaia cu orez. tata-sau îi intinde furculita, si se uita ” asta-i copilu nostru?” la mine.  ma uit si io „eh, dac’ai face efortu sa minci macar o data, macar  cartofii prajiti fara tacim, ai intelege”.

dragutule,

dscn3009

zice Clara bagindu-si si ea mina-n oala, polenta inseamna mamaliga!

mama, e adevarat, intreaba jonas , apoi, innegurat,  ia ultima bucatura de carne de pe farfuria lu tata-sau si pret de’un sfert de ceas bombane , cînd mai pentru el, cînd mai pentru cine’o  vrea sa-l auda, de ce nu  ar vrea sa locuiasca vreodata in   România.  penca chiar nu-i place mamaliga.

 
6 comentarii

Scris de pe Decembrie 12, 2008 în 1, nici blog fara pîine

 

fapte bune anu are

desi dus saptaminal la biserica, in viata -i de dinaintea erei noastre   colocataru meu n-a pomenit  de-a lungu zilelor de post  pascal (craciunesc si cite altele’or mai fi) intre feliile-i de piinea cea de toate zilele alte bucate decit preferatele-i brinzeturi, iar    blidele-i  fura si’atunci , ca’ntotdeauna,  umplute ( si re-) -dupa porunca „si vei minca echilibrat”-   cu eterna treime cartofiori-carnita-legume. mai putin miercurea, absolut fiecare miercuri a muuuultor ani, ca era zi de pui cu orez si sos curry ( ceea ce, dupa parerea mea,  semana a regim de post fundamentalistic, da bine ca nu-i  nevoie de parerea mea)

ajungerea-i „in rindu lumii”  (pun ghilimele, da’mi rezerv dreptu de a nu publica sursa definitiei „casatorie= intrare’n rindu lumii”) n-a adus modificari semnalabile la capitolu-i  meniuri,  domnia mea fiind pacatoasa’n fapt si gînd cind e vorba de-orice  bucata de carne. puschea pe limba aluia ce’o gîndi sa’ntrebe „( chiar) orice bucata?” !!

rarisim,  deasupra  focului  nesacru, în tefloane (sau inoxuri) se’nfaptuiesc minuni – posibile tuturor celor  ce  se vor deda   ritualurilor   religiei vegetariene-, da’ spontaneitatea cu care ele se’ntimpla nu face decit s’accentueze trasaturile-mi de pacatoasa.  unde pacatoasa poate avea -si are- de-a face si  cu versu cinci, strofa a doua, din osanalele aduse domniei mele.  citez: pacat de ea ca poate, da e lenesa. foarte lenesa. fundamental lenesa.

trec de la mine din nou la colocatar, sosit fiind momentu s-o termin cu el: din pct de vedere al treceriii postului bisericesc cu vederea, dinsu e in continuare, da acu datorita vinei mele,   un lachi bastrad.

autoportretu-mi cam seamana a autoflagelare da nu e nici macar autocritica, e-o introducere cam scapata de sub control a ceea ce urmeaza si are -in sfirsit – legatura cu titlu.

intr-un(u din ) moment(ele mele) de ratacire, cind credeam ca ajungi sa intelegi una si alta comparind  pe aia una/alta  cu alta/una a ta,  conforma standardurilor (mai mult or mai putin )personale, m-am întrebat  -nu chiar nitam-nisam – et maintenant, que vais -je faire de tout ce tepms que serra ma vie (ups, iar pierd controlu , întrebarea asta are o prea minima tangenta cu titlu), da pornind de la chestiunea asta, mi-am dat seama cine-i drac’soru care si-a vîrît  coada’n bunurile noastre obiceiuri, si-anvîrtit la ele pin’le-a ametit, de nu mai stiu nici ele de noi, nici noi de ele. si ma refer la cele alimentare’n prag de mari sarbatori, ca sa revin concret la subiect si sa’nteleg si io ce vreau sa zic.

pe dracusoru asta, fiu  lu  Comertzus  Incornoratus  si-al lu  Supraproductiae Maleficae,  il cheama Reclama.  reclama zi si noapte, oriunde si oricum, reclama speciala -cu tonete debordînde de ispite aburinde si-aromate  la orce colt de raion din supermarket- cu ocazii speciale.

deci de-aia nu mai tine lumea post acilea, ca doara n-oti fi crezut ca numa colocataru nu.

da omu n-ar fi om daca n-ar cauta sa se absolve si singur de pacate, despre una din solutiile astea am auzit ieri la radio un reportaj:  in nu mai stiu ce oras, din initiativa nu mai stiu cui, dar cu siguranta absolvent de scoala catolica (si-am sa explic mai incolosa  pe ce-mi bazez siguranta), intr-o sala pusa la dispozitie de ei stiu cine, a avut loc o actiune de daruit cadouri celor  oropsiti din orasu respectiv, actiune cu’atit mai meritorie darnicii fiind oameni ca mine si ca tine .  sau, mai degraba ca ei, ca mie  -si probabil nici voua- nu mi-a trecut inca pîn minte sa dau cuiva, cit de nevoias, chiloti cu elastic labartat, pantofi scilciati, masina de calcat ce tre reparata….

bon, asta-i totusi reportaj despre o fapta buna, sa trec mai departe:

fericirea  din vocea amaritului bucuros  la gindu  ca baietelul lui are în sfirsit consola de pleisteisanoan era la fel de mare cu cea a binefacatorului copilas ( insotit de mama-sa, ca el e inca mic si nu poa sa care ditai teancu de jucarii )  inca putin naiv, care  se-apuca sa enumere toate lipsurile de care sufera toate cadourile. ceea ce nu afecteaza cu nimic fericirea mamei care se vede in sfirsit scapata de ceea ce ar trebui de fapt aruncat, da daca sint oameni care se pot bucura    de ele, de ce sa nu le aducem aici, ei si-asa nu le mai folosesc, si-asa au primit deja tot ce voiau de la mos nicolaie, mos craciun deja e cam in criza de idei.

acu, sa fi fost io reporter, cit om fi noi in perioada asta cind se presupune c’ar trebi sa fim mai asa cum ar trebui sa fim intotdeauna, sint sigura c’as fi avut tendinta sa-i bag microfonu pa git muierii aleia! ba nu, mai intii ii dadeam cu el in cap, si’abia dup’aia i-l bagam pe git.

si-asa as fi facut si cu cucoana aia care -si lua adio p’un ton orgasmic de la scumpii -si ca pret- ei pantofi pe care-i purtase doi ani zi de zi, dorind marinimoasa  acelasi confort , de o si mai mare durata,  urmatoarei purtatoare.

si dup’aia m-as fi dus sa beau si sa maninc ciocolata, sa-mi reechilibrez depresia.

acu nu de la radio, de la mine, daca tot m-am ambalat:

A. merge des in România.

A. vine cînd ii e lui mai bine -sapte dimineata, zece seara, ora mesei, zile de aglomeratie(ale mele, deci)- sa-i traduc scrisori, acte, articole. io  nu-s angajata lu A.

A. m-a sunat simbata pe la ceasurile opt ale serii  sa-mi spuna ca de doua saprtamîni e fericitu posesor al unu bilet dus-intors Bucuresti, si c’a doua zi-si ia zboru’nspre România, daca am sa-i dau ceva , sa-i dau sa duca.

A. nu e  solu meu, da un plocon  pentru regina Anangliei ia cu el cind ii dau, si io-i dau mereu. el nu da niciodata nimic pentru traduceri, asa ca-mi iau io rasplata asa.

A. a ajuns in P., la regina Anangliei fara ploconu sperat. normal, magazia cu plocoane s-a golit, io nu-s fabrica de plocoane, magazinele la ora opt seara sint inchise.

regina Anangliei a fost dezamagita, io la fel.

i-a trecut repede, mie mai putin repede.

odata terminat sejuru, A. pleaca din P.(oras cu iz de iad ) cu intirziere si pierde avionu. promit ca mi-a trecut greu, da de blestemat  io nu l-am blestemat.

reintors in M., A. trece prin bucataria mea sa-mi dea plocoanele pentru odraslele mele trimise de  matusile lor.

io facusem o tarta flan cu mere

dscn2835

(un kg mere puse pe o foaie de aluat din magazin presarata cu pesmet;   trei oua se amesteca cu patru linguri de zahar, trei linguri de faina (io am inlocuit o lingura cu amidon) si 2,5 dl lapte. aromata  cu ghimbir sau scortisoara sau nimic, compozitia asta se toarna peste mere  . se tine 15 min la 225°C, apoi inca vreo 40′ la 200°C; se acopera cu folie de aluminiu in caz ca se coloreza prea de tot)

dscn2839

si taman m-apucasem de taclale pe messenger  cu M. din P., Prietena mea , cînd a aparut A.

si m-am pomenit, dracia-dracului, ca n-am chef sa-i dau din tarta!

da i-am dat.

fara parere de rau ca nu mai era gaz in aruncatoru de flacari,  deci si inainte, si dupa caramelizare, tarta mea arata tot asa

dscn2840

deci groaznic. deci fapta nu in totalitate buna.

 
3 comentarii

Scris de pe Decembrie 10, 2008 în 1, SHUCK HAPPENS

 

trauma mosniculaiasca part tu si ultima

ce a fost inainte: mosu a dat-o’n bara.

ce urmeaza:

pai sechela:

dscn2893

(traducere fortata)  MOSULE IUBIT

înc’un an a mai zburat

noi azi ne-am tot bucurat

ca-i aproape decembrie sase, si nu înca luna lu marte.

Asta fu o poiezioara asa ca de’nceput… da noi acuma getem to the point!

a lui Jonas wish…

joc pentru PS2: smachdownVS.raw 2008   se gaseste în Bart Smit

Si daca nu îl gasiti: chiloti Bjorn borg 😛

iar ca PLAN C: bombe efervescente(bile efervescente pentru baie)

a lu Clara wish…

(unde mosu credea ca e desenata o trusa de desen, era de fapt) trusa de machiaj

se gaseste in Carrefour/GB în valoare de €19,99

CONCLUZIA MOSULUI: de unde atita trauma?!. scris pe blog digeaba.

+++++++

supusi unei educatii alese, Jonas si Clara au inteles inca din frageda pruncie ca e bine cind  primesti, da’i bine sa si dai.  nu foarte desele -da’ cît de cît-   partide de box s-au incheiat de aceea de fiecare data la remiza.

mai rara decit  amabilitatile pugilistice (  nu din vina lor – ca s afi fost dupa ei,  mosu aar fi fost (bi, tri, samd)lunar binevenit-), dar  cu atit mai evidenta dovada a’nsusirii alesei educatii  a fost generozitatea lor  fata de mos. neavind habar de ce -o sa le aduca-n dar, ei îi pregateau totusi, cam cu o saptamina inainte, seara de seara, farfurii pline cu prajiturele, ciocolata, fructe… ba si cîte o sticla cu bere. iar alaturi,  morcovi si zahar pentru cal. odata, cind ploua de rupea ceru, au pus si-o aspirina pe farfuria mosului.

mosu mînca pina nu -l mai incapea sutana, zile mai tirziu   punea însa la loc in frigider si -n dulapuri darurile primite.

„mama, au fost patru sticle cu bere in frigider, si-acu sint tot  patru!!! cum e posibil???!!!”

„euh, pai cre ca nu i-a fo mosului sete si -a pus-o’n frigider s-o aiba diseara rece..?…”

„hm…oare erau sase mere, sau sapte?…hm… si de ce e ambalajul de la biscuitii pentru mos nicolae in sacul cu gunoi?? ”

” (despre mere taceam chitic) pai ce-ati fi vrut, sa arunce ambalajul pe jos? ha? ”

„mda… si nici calul nu maninca niciodata morcovii, doar zaharul”

oo, ce moment potrivit pentru  calu, satul sa tot puna in cafea zahar adunat de pe jos,  sa necheze ideea unei farfurii si pentru el, ca doar o merita-o ,  ca ajutor indispensabil ce e.

„mama, i’auzi ce zice papa, ai o farfurie de plastic sa punem mîncarea calului pe ea?”

anno 2008:  desi crescuti mari de-acuma, ficiorii mosului(fecioarele, de fapt. si sa n-aud pa frunu ca ‘ntreaba  ce faceam io din trei in trei ani de sarbatori de i-am adus p’amindoi pe lume la sfirsit de august si inceput de septembrei, deci in aceeasi zodie, da?)  stiu inca -nu stiu pina cind- ca intr-o relatie primesti, primesti, da’ mai si dai.

si-au pus mintea -Jonas- si ‘ndemînarea -Clara-  la contributie, si-au fabricat o opera de artapentru mos.

dscn2857

mosu probabil c-o sa faca o epistola’n care sa -l intrebe pe Jonas de unde pina unde ideea cu „dansator pe stilp de circulatie? cap sec”,  iar pe clara…pe Clara, se mai gindeste mosu ce s-o’ntrebe, acu are alta grija pe cap: calu, cind a vazut cadou’, a cam cazut pe spate. si nici acu nu si-a prea  revenit

 
4 comentarii

Scris de pe Decembrie 6, 2008 în 1, ma vie en rose, SHUCK HAPPENS