RSS

Arhivele lunare: Noiembrie 2008

un long dimanche de mariage

te uita cum ninge noiembre,

zapada e’nalta cît casa.

(loc de poza, lipsa de baterii)

te uita cum ninge noiembre

ca io’ntre timp o sa pun masa.

te uita cum ninge noiembre

o ploaie cu alta fateta,

te uita cum ninge noiembre

ca io’ntre timp pregatesc o omleta.

dscn2547

te uita cum ninge noiembre

stelute dansînde  p’o imperceptibila muzica frivola,

te uita cum ninge noiembre

ca io’ntre timp întorc pe partea cealalta omleta spaniola.

dscn2550

te uita cum ninge noiembre,

te uita, te mira de fulgii argintii,

te uita cum ninge noiembre

ca io’ntre timp spal farfurii.

te uita cum ninge noiembre,

nu te uita la mine cum ning si cum plou,

te uita cum ninge noiembre,

iar pe gaini sa le ia naiba  daca de mîine mai fac vrun ou.

te uita cum ninge noiembre

normal. e o  luna de iarna.

te uita cum ninge noiembre,

iar io cre ca mi-ar sta bine c-o haina de blana.

te uita cum ninge noiembre

prin fereastra cu pervazu albit,

te uita cum ninge noiembre

ca io ‘ntre timp m’apuc de deszapezit.

te uita cît ninge noiembre

zapada e mare cit marea,

te uita cum ninge noiembre

si-ntinde doar mina daca vrei piperu si sarea.

te uita cum ninge noiembre,

admira norii gri si reci,

te uita cum ninge noiembre

ca io’ntre timp ma duc sa iau vin din beci.

te uita cum ninge noiembre

zapada ca  o patura  pufoasa,

te uita cum ninge noiembre.

 bine mai e duminica acasa!

n.r.- pura fictie. orice asemnare cu personaje sau intimplari reale nu este pur intimplatoare. redactia  nu poarta corespondenta despre haina de blana. nu poarta  nici haina de blana

info culinar: tortilla -felu de omleta spaniola din poze- cica se face numa cu cartofi si ceapa. nimeni nu ne impiedica sa punem si alte ingrediente. asa cum nimeni nu ne impiedica sa nu punem. unii fierb cartofii in prealabil, altii nu. eu nu. obligatoriu este capacul si -mai ales- focul mic, care  face ca prepararea sa dureze cam patruj de minute. explicabil,  spaniolii au timp mult. si eu, chiar mai mult decit oua. anfen, dupa tortilla de azi.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Noiembrie 23, 2008 în 1

 

linguinistica cu scampi

cînd un (vorbitor sau altu de) olandez(a) spune c’a facut un lucru  cu degetu’n nas, intr-un picior, sau fluierînd ,  el nu vrea sa-ti arate cit e el de multitasking person, ci ca lucru ala e foarte simplu de realizat.

so, azi,  într-un picior (cu noaptea înca’n cap, n-am mai stiut cît se’ntinde scara sa-si dezmorteasca treptele ‘ntepenite de’atîta somn, si-acolo unde credeam io ca-i podeaua , erau -de fapt si de drept -inca doua trepte . am calcat in gropi, cum ar veni, da n-am calcat cu stingu, si mai si traiesc acu pe picior mare care nici nu doare, doar nu’ncape -nici macar- in crocs), linguini cu busuioc. busuiocu se pune’n par, io l-am pus in blender, cu cele trei oua necesare si obligate celor trei sute de grame de faina 

dscn2557 

 fara deget în nas (ramîne destul aluta sub nghii pentru bilute), si cît pe ce fara degetele de la mina dreapta ( strunele mandolinei fiind foarte taioase), supa de inspiratie asiatica

dscn2554 pentru ca mai aveam un rest de pak-soi ( sau cum s-o fi scriind varza asta chinezeasca):

dscn2553

de fluierat am fluierat

dscn2573, dar a paguba. crevetii au fost mi-ze-ra-bili! aposi, albiciosi, to-tal lipsiti de gust, structura ca si cartonu presat. cacofonia am ocolit-o de dragu tututror celorlati creveti cu care am avut de-a face pîn’acu. unu, nici macar unu nu m-a dezamagit vreodata, iar azi…  oh, shuck! abia acum, in poza,  observ ca am facut tagliatelle, si nu linguini, cum imi propusesem!!! oare sa nu le fi convenit crevetilor compania- ei stiind înca de dimineata, cind a’ntrebat jonas ce mînca pe seara, de ce-avea sa-i astepte- si sa se fi razbunat ?   

anfen, daca mîine-oi avea loc în papuci, chit c’o ninge, conform previziunilor, ma duc la (nu sinteti multumit?) carfur (va da toti banii înapoi!) cu cei cîtiva creveti ramasi in punga. nu de alta, da nici gainile nu s-au atins de cei care le-au revenit, si-atunci io de ce sa-i mai tin p’acilea? sau poate n’o sa ma duc, banii neaducind fericirea.

ia stai asa! toti banii?? poate ca-i mai bine sa ma mai gindesc… sa ma duc, sa nu ma duc…buna ar fi acu  o margareta! sau poate  noaptea  e mai buna . om dormi s’om vedea.

 
6 comentarii

Scris de pe Noiembrie 20, 2008 în 1, SHUCK HAPPENS

 

intimerariu culinar (II)

capitolu „à la recherche du fromage perdu”, in care e vorba de  reîntilnirea la domiciliu personal cu tartifleta

o sa surprinda probablement, da io nu vin cu poze din vacanta, ci cu alimente. dupa tartifleta cu cirnat Mortadeau fiert in vin rosu (cu care bunicul -garson ramîne pe veci asociat in amintirile mele) , alegerea a fost usor de facut, mai ales ca , indrumata de Gérard si Patricia, am gasit drumu cel bun la  cooperativa prin care micii producatori din regiune îsi etaleaza traditia.

si uite-asa, intr-o seara geroasa de august , la vro doua saptamîni dupa fericita descoperire din satucul jurasian pe care nici cu si nici fara gps nu cred c-o sa-l mai gasesc, am facut focu’n cuptor nu numa ca sa-ncalzesc suplimentar oasele amicilor târgovisteni în sfîrsit aterizati acilea, ci si intru exemplificarea  à ma manière  a impresiilor de vacanta, pozele fiind deja vazute si revazute.

mai, mare lucru nu e tartifleta asta, fierbi cartofii, lasi cirnatul sa -i susure vinu fierbinte-n urechi vro patruj de minute, tai ceapa grosolan si-o rumenesti in putintel ulei, apoi  amesteci toate astea (cartofii si cirnatul taiati în cubulete )impreuna cu brinza cancoillotte intr-un vas termorezistent , iar deasupra pui brinza tartiflette, zic ei acceptind cu bucurie o a doua portie, dar daca ai tot ce-i tre, e buna rau. imi dai voie sa razui tava?

ajuns la nivelu asta al relatarii, simtu-mi poietic (care se exicta -pare-se- chiar si numa la achizitionarea a niste sticle -cu vino verde-, ca de destupat  n-am mai destupat de’o vreme vruna) se simte capabil si dator    de-o marturisire:

tartifleta mea iubita

recunosc aci spasita:

te-am tradat! si nu e bine

da doru de tine -a fo mai mare si mai tare  decit mine.

inainte de marturisirea asta s-ar fi impus poate descrierea momentului cind, in Lille, nelasindu-ma convinsa ca parcarea se afla la dreapta, am luat-o la stinga. unde nici urma de parcare, da un magazin plin de fromajuri care mai de care. printre care, nu-i asa?, ba-i asaaaa!, cancaillotte si tartifleeeeeette! fara cirnat mortadeau, insa, momentu poate fi pastrat in tacere.

o sa mai ploua mult pîn o fi sa se deschida  piata de Craciun din Liège( unde tin si frantuji dughene, si-acu doi ani, tulburata de oferta bogata in calvados, cidru, clatite bretone, cirnati de magar/cu lavanda/cu trufe/cu alune/de mistret, cit pe ce sa nu-l observ pe necesaru  mortadeau, brinzeturile avindu-le deja achizitionate), asa c’ am decis intr-o buna zi de ieri-alaltaieri sa fac cum oi face si sa scap frigiderul de mirosul atit de specific al brinzei tartiflette, si brinza cancoillotte din corsajul  ambalajului, si sa folosesc -o, blasfemie!- un cirnat olandez din Gelderland drept inlocuitor al sublimului mortadeau.

acest cirnat e -ca toate bucatele olandeze, amonavi- foarte bun cind iti este foarte, foarte si iar foarte foame. dar o tartifleta vegetariana ar fi si mai grava pentru comeseni decit folosirea cirnatului, asa ca decizia a fost rapid luata. 

 si-am ajuns si finalu capitolului, care  e cu poze, comme d’habitude

dscn2437(nu mai tre fiert pen ca e deja fiert si injectat cu fum sintetic, se impune deci mare atentie la durata si intensitatea tratamentului termic)

dscn2436 

mare brînza!

 dscn2439

avant:

dscn2441 

après: dscn24421

si’n finalu de dinaintea finalului:

dscn2443

et c’est fini la comédie. viv la chiuizin francolandez!

 
Un comentariu

Scris de pe Noiembrie 18, 2008 în 1, nici blog fara pîine, vacanta

 

intimerariu culinar

capitolu „à la recherche du fromage inconnu”

 mai mult –de fapt altfel, da la urma urmei, cum ar veni,  tot mai mult- decit o biserica de-a lu Le Corbusier, undeva sus p’ un deal/ cetatea besançoneza/miile-e, mii! exagereaza  frantuzu– de lacuri/etîcîurile mai mult sau mai putin culturalo-turistice, brînza Morbier, le vin de paille si la tartiflette  au fost elementele  decisive – acu vro trei ani-  in alegerea destinatiei de vacanta. o sfinta treime total necunoscuta mie, al carei spirit avea sa ma’mbogateaca -cu siguranta- cel putin  material.   

adevaru, deci,  e ca -pur moa-aspectu cu mîncarea e   la fel de importatnt  daca nu mai important , e nu chiar mai important, doar altfel important, dar foarte importatnt, deci, cum ar veni, la fel de mai important ca si celeleate de care se tine seama in organizarea vacantei. 

din varii cauze ce po s’aiba de-a face cu portofelu meu sau  al bucatarului (în Narbonne legumele erau de la conserva din Aldi, desi vizavi de deloc ieftinu restaurant era ditai piata cu minunatii frumos colorate de catre însusi maestrul  Soare Mediteranean ), sau cu de naiba’nteleasa fixatie pentru papanasi si (de obicei pseudo)tiramisu a bucatarului din mai toata România, nu po sa-l numesc  culinar pe acest aspect decît in titlu postarii asteia. tant pis pentru el, iar pentru cei care ‘ncaleca motoru wordpress in cautare de „vacante intelectuale”(!) las loc aci de oftat compatimitor …………………. gata, v-ati usurat? io’ncerc sa-mi fac vacantele indestulatoare, daca intelegeti ce vreau pentru ca sa spui. da’ si daca nu intelegeti. iar papanasii, de cele mai multe ori, tre pusi pe ghilotina. punct.

o casuta – gîte pur le conesior- intr-un satuc cam uitat de lume din   cantonu Rioz,departamentu Haute- Saône,  regiunea Franche-Comté, mi s-a parut, deci,  locu ideal de-a amplasa calabalîcu bazei de cercetare: maxim doua  ore de rulat  pîn la locu descoperirilor , ce-si poate dori mai mult un mîncacios? poate o gazda sympa?… am avut! Gérard -full-time agricultor-primar-politist -pompier(anfen, politist si pompier doar in scripte full-time, en réalité doar cind era cazu) si ai lui au fost de sa-i manînci pe pîne, nu alta! nu i-am mîncat, m-am rezumat -vorba vine- la planificata brînza cu cenusa (Morbier) si alte detalii din astea prevazute au ba, dintre care  voi aminti  acu la tartiflette.

dup’o vizita consistenta ‘n nu mai stiu ce castel si muzeu, hotarim sa dam pe loc repaus gps-ului si sa ne’ntoarcem la baza evitind drumu pe care noi, Hansel si Gretel redivivus, lasasem în urma  gazele de esapament. si ale masinii, deci, desi ea nu mîncase cu o seara in urma din supa oz onion facuta din septe feluri de ceapa , si servita c-o distinctie pe care o banuiesc tipica pentru les françaises, de catre Patricia, sotia lui Gérard.

neinspirata idee, am crezut noi intr-un tirziu cînd, satui de trecerea’n revista a septelului si culturilor de floarea soarelui , ne-am prabusit lihniti de oboseala si foame -mai ales- in scaunele schioape de pe terasa restoului ivit brusc de dupa coltul mijlocului lui nowhere.

la fel ca si cea de a ne opri acolo, am crezut noi dupa ce-am aflat de la chelner – care, desi se misca mai ceva decit argintu viu, ducea’n spate virsta a cel putin troa gran per ansamblî- chil niapa de menu, da daca deziram sa mincam, el o s’aduca sup ozonion (nu mi s-a parut, stratu de ozon a rasuflat linistit cind noi in cor am rostit un non mersi hotarit), sau un blablabla o leghium, sau o tartiflette…tartiflette? olala, pai daca n-ai mincat tartiflet e ca si cum n-ai fost p’acilea, incerc io , convinsa de rubrica quoi manger din catalogu turistic, sa-mi conving colocataru flamand, flamînd si cam cu curu’n sus din lipsa de tigari.

dez aleman, intreaba bunicu-garson auzindu-mi ciripeala; me non, mai grav, io românca si el fumator, zic io, si ne crestem corciturile an beljic, da pe granita cu les pays- bas. sinteti primii de pîn locurile alea pe care am onoarea sa-i intimpin acilea, zice bunicu. cred si io, ma gindesc io, da nu zic nimic pen ca salivez deja abundent la auzu formulei magice pe deplin respectate in realizarea tartifletei: cîrnat Mortadeau ( bucati mari de carne bine indesate in matul afumat putintel), brinza cancoillotte si brinza tartiflette.

fin du chapitre

urmeaza cel in care pornesc à la recherche du fromage perdu

a bianto

si’o poza dscn1065din Lille

 
Un comentariu

Scris de pe Noiembrie 16, 2008 în 1, nici blog fara pîine, vacanta

 

secs, fud&rock’nroll

back to bas i ecs: abia ce se chinuiau  sexuologii si alti cunoscatori sa convinga barbatu modern ca preludiu e factor  important in satisfacerea partenerului, c’acu iaca vin doi profi si spun ca nu-i saminta de adevar in teoria asta. ce se’ntimpla’n timpu faptului si, mai ales,  durata lui determina succesu . corect: à la guerre comme à la guerre, iar în bucatarie ca’n bucatarie

deci fud: dscn2054 (adica tartar de somon proaspat. din poza nu se vede ca e marinat cam o juma de ora , daca nu mai mult, in otet de orez, ulei , sare, piper si marar, asa ca povestesc io asta. se vede insa bine ca brinza proaspata -s’umpic de de’aia bleu – e amestecata cu castravete si ceapa. se mai vede ca chipsii parca-s prajiti in ulei prea fierbinte, si-asa e. sosu rosu nu e rosu de la rosii ci de la ardeii rosii inabusiti in apa cu ulei, apoi trecuti printr-un  passe-vite electric, sau , mai bine, printr-o sita simpla, altfel e’n cuisine comme après la guerre

dscn2231  ) 

si

 dscn2186 prima placinta cu dovleac de ma vie. parca tot a lu mamutza era mai buna. sigur!

r de la rac

 o de la omleta

c de la ciocolata

k de la kiwi

n de la nuca

r de la rulada

o de la oregano

l de la limonada

l de la dracu’, ce cat io la concurs de spelling? totusi pacat c’a sunat ceasu, nu stiu daca m-am calificat pentru finala.

 
3 comentarii

Scris de pe Noiembrie 12, 2008 în 1, domestice

 

ciocolata temperata

Aurora vrea sa-si lase cu gurile cascate rudele  prin alianta si, de ce nu,  intregu-i  clan sicilian , cea de-a 18- a comemorare a zilei cînd n-a avut alceva mai bun de facut decit sa zica „si” e -hotarît!- momentu cel mai potrivit .

hotarîrea îi da fiori, ba chiar accese de panica, si va avea -cu siguranta- drept efect secundar pierderea titlurilor de  principessa di panacotta si contessa di tiramisú obtinute de la onorata adunare  înca de la a patra ocazie consecutiva -si tot asa pîn’la a saptispea. de înteles, doar nobles oblij!- cind aceasta  s-a pomenit cu bunataturile alea sub nas. mereu cu alea, numai cu alea. numa si numa cu alea.

pentru Aurora detronarea e doar collateral damage, inalta companie – doar la figurat, la propriu nici un sposato si nici o sposa nu trece granita lu un metru saiscinci. nici macar pe tocuri. oh, ba da, spozele, în latime. – va fi pusa’n situatia de-a recunoaste  ca Aurora stie sa faca si alt desert, ceva cu  ciocolata, par egzamplu. ceva comme a casa, se intelege. comme acasa la mine, intensa  relatie de amicitie dintre ciocolata si umila-mi persoana fiind cunoscuta -si nu’ntotdeauna pe drept considerata gaju reusitei- de catre a noastra  Aurora. pai a noastra, ca de cind o tot pomenesc, nu se poa sa nu se fi’ntimplat ceva la nivelu afectului dvs.

speriata de propriu-i curaj, Aurora îmi cere cel mult o reteta.  si muuulte, de fapt  toaaate informatiile ,  detaliile si trucurile de infrastructura si tehnica pe care le stiu, ca si pe alea de care n-am habar. cheia succesului, cum ar veni.

acu pauza de ciocolata, ca sa prind puteri:

dscn6457 .

asa.

unde ramasesm? a, la declansarea procesului de afinitate intre  elementele Aurora –simbol Au!T(iramisu)17P(anacotta)17, in tabelu lu Desserteiev– si Desert-simbol Detoatecelesinunumasmîntinamascarponesavoiardisaupudradecacaocernutadeasupra vaselorcutiramisú, in acelasi tabel– .

prin metode fizice si chimice obisnuite Au!T17P17 e greu de compus sau descompus, asa ca’ncep cu ce-i mai important la reteta de tort la care s-a oprit, si-anume trucu cu aspectu,  în timp ce-i pun in brate formele pentru blat. trucu asta se cheama temperarea ciocolatei si-are de-a face cu cele vro 34°C ale glazurii . Aurora sare ca fripta cind aude de ele, si-i gata sa lase sa cada trei sferturi din infrastructura-mi pe podea; o parte din ea fiind de sticla, dulapurile ar fi avut mai putine motive sa geama. Aurora , însa, e pe faza si, din ce in ce mai plina de sperante, îmi zice „pai sa-mi dai si termometru’, ca io nici de-ala n-am”.

pa-ha-ha-i ni-hi-hi-ci i-oho-ho-o n-aha-ha-m, zic io si-o asigur ca nu de lipsurile ei rîd, ci de prezenta amintirii unei zile cind era Clara mica si bolnavioara, iar tat’su, sosit acasa bolnavior, îi zice doctorului (care tocma se uita la termometru cu care masurasem temperatura copchilului, e cum?, asa cum se ia la copchii micuti ) ca si el e cam febril, iar doctoru, aflat in cursa contra gripei, zice pai baga termometru sub limba ca-s grabit, mai am vro sase vizite pîn peste un sfert de ceas cind e ora consultatiilor la cabinet. (doctoru)zis si (tat’su)facut.

si-atunci am ris. io, doctoru si clara. acu rîde si Aurora, da cam cu juma de gur. sa topeasca 2/3 din ciocolata, sa adauge treimea netopita, sa amestece bine, sa lase totul sa se raceasca, apoi sa puna din nou pe foc si sa’ncalzeasca pîna simte la deget , instrumentu cel mai de baza, o caldura cam ca cea a unui obrajor de copil adormit, e prea mult cerut de la o incepatoare ca ea. a temperat ea multe/i la viata ei, dar la ciocolata nu se’ncumeta.

dupa vro doua ore de  uitat la poze si retete io ma simt mai grasa cu vro doo kile- in ciuda lichidului sub forma de bale pierdut pîntre foile cartilor cu bucate-, iar Aurora taie nodu gordian: mousse au chocolat! nu tórturi, nu bavarois, nu nimic, spuma de ciocolata fac !! si basta!

dscn23622

si’anume reteta asta (pe care io o prefer penca lu colocataru i se pare „cam grea”, deci , in teorie, ramîne  multa pentru a doua zi, s-o maninc  io toata), simpla si’n patru pasi:

unu -se lasa-n grija robotului de bucatarie -indiferent de marca. poa sa fie Ken(wood), poa sa fie Philip(s), poa sa fie Kitch(enAid)…(ei da, io cre ca e si vrun Kitch pe lumea asta, de cind am auzit d’un baietel pe care-l cheama Kia! )-   albusurile de la sase oua , impreuna cu 160 g zahar pudra. stie el ce sa faca cu ele.

doi – in timpu asta, untul moale se amesteca cu galbenusurile si cu ciocolata topita.

trei – se adauga spuma de albusuri -amestecind prin rasturnare- celei de ciocolata.

patru -se invîrte cam o ora pîn juru frigierului, sau mai mult, sau mai putin, pina se considera ca e spuma destul de rece, sau alaiu imposibil de temperat

dscn2366

sosul e smîntina data in fiert în care s-a topit (departe de foc) ciocolata alba

iar brizbrizurile le facem din putina, foarte putina ciocolata topita (dar nu temperata)  cu dosul liguritei (pastilele) ,sau din virful linguritei/sacului de ornat (restu de zmîngaleli)

dscn2361

si uite asta fu cu Aurora si cu ciocolata.

 
8 comentarii

Scris de pe Noiembrie 9, 2008 în 1, Ciocolata, mon amour

 

tu bi or not tu bi

n-am habar de media de viata a unui liliac, asta ar mai fi un motiv pentru care  nu stiu  daca-i chiar Lili-liliacu nostru sau vrunu din urmasii lui, sau, poate vrun urmas de-ai urmasilor lui, cel care  continua sa foloseasca somptuosu portic al maiestuosului edificiu aflat la adresa unde locuiesc drept veceu.

despre cîrtite se zice ca mînca zilnic cantitate de hrana egala cu greutatea lor, asta ma predispune la invidie si admiratie. da, invidie, sigur ca invidie,  aaah ce-as vrea si io sa  po sa mînc muuulte zeci de kile de ciocolata si carne si croasante si ciocolata si frisca si brînza cu rosii si covrigi si ciocolata si toate alea în fiecare zi!  iar de mirat ma mir ca ce le-o trebui cintar daca tot nu se vad intre ele. din bezna lor de-acolo n-ai sa auzi niciodata „ai vazut, draga, ce sfrijita-i vecina din galeria din dreapta , cre c-o duce  rau cu barbac’su.” „da de unde ,tu, el o adora, da pîn si-or face galeria lor  sta cu  soacra-sa, si-aia nu-i da  decit juma de portie de rîme pe zi.” . ce plictisu naibii tre sa fie cind se’ntilnesc la cafea! 

cît mînca un liliac in carti, iar nu stiu, da liliacu care a decis ca daca lui îi e bine la usa mea atuncea tre sa-mi fie si mie bine, mînca fara aproximatie doua generatii de molii pe zi. si se baliga ca atare.

in oarecare legatura cu vizita pe care o s-o primesc  mîine – ca bun e obiceiu asta de-ati trimite solii inainte!- , azi am smotruluit pîn dreptu soneriei. cum ma luptam concentrata cu reziduurile lu Lili, m-am si cam speriat de-o voce care aparuse de pe drum , c-alfel n-avea de unde, care dadu  binete si intreaba daca e doamna icsulescu acasa . adica io, colocataru meu fiind pîna la proba contrarie monogam. 

io ma uit la voce mai lung decit la dezastru pricinuit de Lili si zic da. pot sa vorbesc cu ea, intreaba vocea si io i-as zice asa in gluma nu,da nu-mi arde de gluma cu ditai gramada de cacareze si aripioare de molii sub nas . deci zic da, cum sa nu?!, cu un accent infect, o intonatie vadit interesata si cam atit .

vocea se uita la mine , io ma uit la ea. ca sa nu-mi scada elanu pe care si-asa nu-l prea aveam, stau jumi intoarsa-nspre voce si ma uit la ea, juma agitind incolo si’ncoace reziduurile cu peria .

vocea tace si asteapta. io ma uit la ea. ea se uita la mine si zice pai nu te duci s-o chemi pe doamna?

 io fac apel la rezerva de accent acceptabil si rasfoiesc bine subtirele-mi vocabular : deci vreti sa vorbiti cu madam icsulescu. dezamagitor, poate, da io-s aia. 

s-a scuzat de mai multe ori decit molii si cacareze pe podea, am vorbit, apoi vocea a plecat.

iar io am ramas pe ginduri. aiurea  e ca nu pe gindurile  alea cum ca sa-mi iau intr-adevar fameie da servici.

 
15 comentarii

Scris de pe Noiembrie 4, 2008 în 1