delete

Daca’ntr’unu’  din momentele urmatoare celui in care m-am zburlit la colocatar – ei, de ce, penc’a rasturnat paharu’ cu decoct de ghimbir pa masa, deci tre sa’i fac acu’ parte din portia mea, d’aia! aha, vezi ca te-aduce’n stare?- m-as uita la fetele celor din jur, as vedea pe ele raspunsu’ la ‘ntrebarea care,  dupa ce ca mi-s – precum fabulistica barza – cît se poa de ocupata cu lingerea si sorbirea zemii de pe masa, îmi mai chinuie  si ea  creierii astia ai mei încinsi nu numa’ de catre  taman petrecuta calamitate  ci si de  nefructuoasele  catari, pîn mintea-mi paralizata de catre tragicu’ eveniment, de  idei ceva mai decente de-a micsora  paguba.

la ‘ntrebarea, careva()sa()zica,  daca cumva m-am dilit. 

 

 

 

 

 

 

 

me & my umbrella

A venit o vulpe din crîng si-alerga prin sat sa fure si sa duca in padure frun puiut d’ala natîng. Si-a venit la noi la poarta, si-am iesit io (c-o umbrela. vulpea se uita la mine a ” fumeie, esti tembela!”) si i-am zis: vulpe flamînda, cu trei cojoace, vin’ la mama sa te joace! Io chemam pe vulpe’ncoace, ea fugea’ncotro vedea.

Si-a venit si-un vînator, plin de par, cu barba maaare, cauta vulpoi pe care îi pierduse mama lor. S-a oprit la noi la poarta, si-am iesit io si i-am zis  „n-are mama, ca ti-ar da!  Adevaru-i cam asa: vulpii’i era frica de mine, mie ‘mi era groaza de ea. La a mea infatisare, ea  a fugit cu coada’ntre picioare. Incotro? Pai  m-am uitat? Io am dat fuga in casa si sub  pat m-am bagat.”

 

odor

doua saptamîni si 30 de (n)euro dupa ce domnu tehnician -care face controlu  anual anal, bucal,motoric tehnic al carului meu cu boi- zice ca mvai, da’ cum sa-ti dau atestu, cind placa de’nmatriculare are o gaura’n plus, deci foaaarte neregulamentara , doua saptamîni dupa, deci,  si dup’aia înca doua, înca noua, înca nu conteaza cîte,

– nu ma  amuza deloc  ca dupa ce ma’nvîrt ca vorba ceea intr-o  caldare pîna gasesc caru’n parcare, odata ce l-am gasit ma   mir de-amboulea daca o fi al meu au ba, ca numaru de’nmatriculare nu mi se pare chiar cunoscut;

– nu ma amuza  sa vaz ca’n avîntu’ lor de’a  evita  folosirea   combinatiilor   necuviincioase gen KUT, ori LUL(google translate pa raspunderea dvs.), tovarasii de la biraul cu placile de’nmatriculare  ignora existenta poporului roma^n si al  limbii sale,  româna, asadar nu ma amuza  în momentu asta deloc, deloc placa cu 1-CUR- 8sute  si ceva a peugeotului din fata mea

– nu ma amuza nimic azi. în peugeot sint, de fapt, patru cururi , iar io-s cu al meu in sus, vai ce comic!

anfen.

plictisita, sictirita, flescaita de caldura si de alte alea pa care daca le-as enumera, prea m-ati compatimi si v-ati -aoleu, ce v-ati – mai intrista, d’aia zic ca mai bine nu zic nimica despre ele, intorc capu’n dreapta.  în audiul  foarte audi din dreptu meu,  o tînara domnita si-a’ntins tibiile si fibulele pe bord, nu stiu cum de nu-i ies falangele pîn parbriz. sau i-or fi iesindara da’ nu vaz io.  o vaz ca se uita la mine a R u luchin at MI? r Ú luuchin at Mí?  nu vaz si finca nu ma mai uit la ea ci la  tînaru’ domn sofer- sacou , cravata, guler apretat-   care s-a bagat pîna la picioare in nara stînga  si se scobeste acolosa cu’n zel demn de nicio cauza.baga mucii’n gura fara sa-i faca biluta, imi vine sa vars!

imi vine sa vars si de la mirosul care-a explodat sub coviltir, comic ar fi sa-mi vars in poala, daaa!

ai facut un pîrtulet, ‘mi’ntreb ficioru ‘n româneste.

nuu , esti de la cur de la fatza ta, zice odoru meu comic si genial si frumos cit toti frumosii din lume. si misca, o tira asa,  din tunsoarea aia al lui ddesteapta si frumoasa,  înspre masina din fata, a traducere, in caz ca mami nu se prinde la subtilitati d’astea.

în sfirsit, s-a facut semaforu ala si verde! sofez si rîz, rîz si sofez: nu prea graieste, odoru,   bine româneste, da’ de citit,  stie sa citeste !

s-ar prea putea ca privirea domnitii din masina cu mucii, masina cu nr de inmatriculare olandez – vazui io dup’aia-,  sa fi însemnat ce te uiti, catea împutita, ce te uiti? vezi ca, asertiva cum mi-s, nici n-apuci sa zici gouda ca io’ti trîntesc deja un pumn în bot. s-ar putea, daca e sa tiu cont ca otomobilu nu era taxi. si daca e sa -mi aduc aminte de certaraia data’n batalie , dintre doo cetatence neturmentate ale tarii de jos, la intrarea intr-un magazen mai lucsos asa, în Maastricht, unde am auzit io pt prima data p’aia cu cateaua împutita. ok, vuile teef insemneaza motamo  catea murdara, da’ umpic de drama asa, nu strica.

 

ora satului

isn’t this wonderful?

this:

and this:

and this: 

and this:

sateanca e de parere ca yes it is.

iz, atuncea,zis  oslo olso uanderful?

pa ritm de doua fire, doua paie, ia gradinaru la bataie, sateanca mai scormoneste p’ici, mai scurma pe colo, da’n general asa, considera totusi ca ies, iz olso uanderful, de ce n-ar fi.  batura  azi mai pi sara  clopotele -nu stie ea  pt cine -, mîine dimineata o sa treaca cortegiu’ mortuar pîn fata fermei.

atunci,  sateanca , cu ale ei  bune obiceiuri pa care le pastreaza. la fel ca si p’alea rele. numa’ de legume vrea sa scape , va pune castravetii si dovlecii (ca astia nu mai sînt dovlecei, îs ditai dihaniile -doaaamne, iarta-ma!-, ce samînta, ca’n povesti,  o fi fost asta de cresc nebunii într-o zi  cît ciresu  într-un an, da’ nu anu asta?!) la poarta , castravetii si dovlecii gasi-si’or , doamne-ajuuuta!, pe altii care sa-i stapîneasca  sanatosi. pai da!

numa ca  cîteodata nu-i tipenie de masina în urma dricului. sateanca, nu numa pt sufletu ei si-al legumelor, spera ca mîine dimineata n-o sa fie asa. da’ cum sperantele ei sînt cîteodata în van, se gîndeste ca e, dricaru’, groparu’, cicloturistii, s-o gasi cineva sa-si faca mila de ea. si daca tot a termenat de gîndit,  satencii îi vine din nou a cînta :  doua fire, doua paie, ia gradinaru la bata…ups, sateanca se simteste o tîra dezorientata: oare era asa, sau cumva doua fire,  doua paie, da’ ia-l , mîndro, ce astepti, ia pe badea la bataie, da-i în cap cu o tigaie, unge-l cu catran la coaie, da-i sa mînce numai zoaie, da-i cu sutu la turloaie,leaga-i de gît trei pietroaie de spinare sa se’ndoaie, lasa-l sa doarma in ploaie  hooop-sa-sa!

 

 

agricultura, partea pt fumatori

cica daca vrei sa te lasi de fumat, cel mai bine e s-o faci vara si’n apropierea unei gradini cu castraveti. bon, po sa iei si domiciliu provizoriu in lada cu cucurbitaceele cestea, in aprozar, da’ asta costa bani si bani n-ai, ca-i dai pe tigari.

castravetele -stie si un copil mic-  e un fel de sticla cu apa , numa ca si ambalaju e comestibil. apa se foloseste la baut, la înot, la inundat vecinii, la spalat. ahaa, la spalat,  am zis?  pai da, ca  asta face apa, pardon, castravetele, spala cacaturile alea pe care le-ai bagat in organism cu fiecare tigara fumata.

atuncea, auz sau mi se pare, de ce sa nu bem apa? sa bem apa? pai bem si apa, da’ mîncam si castraveti. bem apa cu apa si de-atita apa nici vorba de cold turkey, zice zvonu. 

acu, urmare a zvonului de mai sus, publicam  o MARTURIE:

stimata Redactie

acu nu stiu cite veri, cînd aveam de gind s ama las de fumat, soarta, sau alt element pe care acu, asa in graba, nu poci sa-l definesc, mi-a adus la urechi zvonu ca daca mînci multi castraveti, scapi repede si irevocabil de patima fumatului.

coincidenta, soarta sau alt element pe care nici  pe’ndelete n-as putea sa-l definesc, a facut ca in vara aia sa se produca multi castraveti in gradina proprie.  io-s doamna discreta, ce se produce in alte gradini nu ma’ntereseaza. 

am stat io asa si m-am gindit ca cum adica  mînci castraveti si tac-pac, gata, nu mai fumezi? inteligenta, geniul si alte elemente din creerii mei, aflîndu-se acolo in cantitati cu siguranta  mai mari decit productia de castraveti din anu acela,  mi-au permis sa pricep ca castravetele seamana cu o tigara. deci aha. cu diferenta ca  tigarea o bagi in gura si tragi din ea, iar castravetele tre sa-l musti, sa-l mesteci, sa-l înghiti, da asta nu conteaza, io vroiam sa nu mai fumez si hotarirea era luata, iar gradina gemea sub castraveti. 

bon, castravetele seamana  perfect cu alte alea pa care tre sa le musti, molfai, chestii,  inghiti, deci nu prea am priceput io de la inceput de ce castravete,  si nu alte alea in gura, cind vrei sa te lasi de fumat.  da’ cind am vazut citi castraveti erau in gradina, mi-a picat fisa.

fro doo luni de zile am bagat in mine, adica in gura, sa ne intelegem, zeci de kile de castraveti. am mincat, vorba ‘ceea,  castraveti intr-o veselie! pa dracu, ca mare veselie nu e cind faci diaree luni, marti, joi, vineri, duminica, da’ asa e vorba aceea.

dar, dupa doo luni, in afara de durerea de stomac-  ca fui lacoma si lenesa , si nu curatai castravetii de fiecare data cînd simteam ca vreau sa fumez-,  parol doneor ca nu mai aveam pohta de tigare!  ok, nici de castraveti, da asta pica taman la tanc, ca se termenase sezonu.

acestea fiind relatate, recomand castraveti celor care vor s ase lase intr-un mod placut si instructiv de fumat. doresc, in incheiere, succes celor care vor sa se lase de fumat , precum si cuie de cosciug cui o mai avea nevoie

cu stima, Lumi Nita, fetita cu bricheta

 

îs multe legi in natura asta, ma leg acu doar de cea a  compensatiei : n-ai anu asta   cirese? no problem, ai pere cacalau! n-ai vinete?! asa, si? ai castraveti, mai vrei si vinete? samd

 domnia mea , precum domnia sa cu marturia, are de-a face vara asta cu o productie exagerata de castraveciori. domniii mele nu-i trece nici pîn spate ideea sa se lase de fumat in vara asta, asa ca se contureaza o calamitate la orizontu lazilor de legume din frigider. 

domnia mea nu baga castraveciorii la murat penca muschii ei nu vor asta. punct. si aia Kuhne sînt destul de buni. punct.

domnia mea a pus castraveciori si dovlecei la poarta, lumea i-a luat. ba a sunat si cineva la usa sa interbe daca poa sa mai ia, si cînd. am inghitit in sec si-am zis ca nu.

se cuvine, pare-mi-se sa fac acu un gest si mai altruist  si sa ofer castravetii celor care vor sa seada tot timpu pe scaun, in cafenea, fie vara, fie iarna, sa faca hemoroizi  si alte alea de-atita sezut, daca nu vor sa se miste pîna afara, la o tigare.

îi ofer la schimb, ca sa nu ne auzim vorbe dup’aia.

dau un cos de castraveti pt un pachet de tigari. rog seriozitate si cel putin un cartus de client, ca am castraveti cît sa desfiintez industria tigarilor.

rog si ceva graba, ca mîine-i sarbatoare si-s toate magazinele inchise, iar io mai am doara fro trei tigari! am pus io deoparte fro altele trei, da’ orisicît! astept si provincia.

 

 

 

 

 

 

 

pisicuta, pis-pis-pis

patru pisicuti micuti,

doi baltati si doi negruti,

s-au suit in tei.

ok, ok, m-ati prins cu mîta’n sac!  asta-i, sigur ca da, cires, da’ penca domnia sa ,  anu’ asta,  n-a facut nici o cireasa, nici u-na, m-a’nervat si-i zic de-acuma tei. tei, tei, tei, na! tî, e, i! teiteitei!

bon, sa reviu la  oile  pisoii lor. cum „care lor?”, pai ai vecinilor, ca mié asta mi-ar mai trebui, pisici, la cîte am deja p’aici .

si cum ziceam:

patru pisicuti micuti,

doi baltati si doi negruti,

de vreo saptamîna’ncoace

-sau chiar doua

poate trei-

vin la mine in gradina

-cam pe seara,

da-i lumina-

si urmeaza o rutina

inteleasa doar de ei:

mai intîi se urca’n tei,

d’unde

peste cinci minute

se scoboara numa’ trei.

un negrut,

probabil cam blegut,

sede ore ‘ntregi in tei

si se uita la cei trei

cum îsi fac voiosi de treaba

printre flori,

precum si’n iarba;

cum încearca

– ‘i greu al dracu!-

sa se urce in hamacu’

atîrnat umpic cam sui

intre un par si un gutui,

intre un gutui si un par

plini de roade anu’ asta

asta-i puru adevar.

trei pisicuti micuti,

unul negrut

si doi baltati

cînd de joaca’s saturati,

isi iau picioarele la spinare

si nici macar in pix nu-i doare

ca negrutu,

blegutu,

din tei

miauna si scheauna dupa ei.

e,

daca in noaptea asta mai plînge

-pîna dau zorii-

cum a facut ieri,

io cre ca o sa dau telefon la pompieri.

la pompieri,

penca cine -‘n puii mei!?-

altcineva sa dea mîta jos din tei?

colocataru, aka gradinar,

se simte umpic cam rar,

c’a plecat la oaste

si n-a mai venit

întreg

ci pe stînga ajustat,

sau

cum s-ar mai zice:

in ghips impachetat;

acu, cit o fi el de vînjos

si putincios,

in tei nu se urca

ca-i e – doamne fereste!-

frica ca’si mai rupe vreun os.

cît despre mine

sorry, dragii mei

da nu mi-s pupaza

deci nu ma urc in tei.

 

mrs. bean

ca parca mai tre sa spui ca si anu asta(-mi) fac parte(de to felu de legume si fructe) din to felu de  loturi  ,in cadru jocurilor agrolimpice care au loc vara de vara  în blegium!

ce trebe spus -da, trebe! omenirea merita sa mai auza si vesti bune-, e ca, în cadru cursei de alergare dupa vitamine, am ajuns pe culme! uraaa!

mai pa’ntelesu alor cu complexe vitaminizate : oparirea se facu asupra pastailor (culese -bisnis aj iujual- dis de dimineata , apoi fuga-fuga îmbaiate) întregi, ca nu cumva sa se scurga vitaminele pe la capete!

asadar, abea dupe oparire (apa-i nesarata, ca daca-i sarata – asa cum tre de obicei cind oparesti legume- , crapa pielea fasolii)  taiai cotoarele. mi-s ca si sigura ca am vazut ca vitaminele erau toate, acolosa, la locu lor.

cre ca m-am dilit..sper ca doar m-a batut soarele-n capbon

asta e prima veste buna de pe pista de alergari

a doua e ca foarte mersi pt aplauze, dar condoleantele, masa si daru au loc mai pa seara’ncolo, acu tre sa mai fac niste ture pa teren, anfen -pa tarla

 

teapa

a se citi teapa, nu teapa.

deci „teapa” ca-n hrisovu ala, despre Vlad Tepes, scoborît din podu lu tataie, dus in fuga’n lacasu din fundu gradinii , in scopuri intime precum cititu si stersu la poponeata.

cam cum ar veni, citînd din memorie, deci,  teapa ca’n:  „io, Vlad voivod, mi-s de parere ca ali, osman, etc sint toti de-aceeasi  teapa! de  teapa mea! pohtiti in ea!”

asa, acu cre ca-i clar: a se citi teapa, nu teapa.

teapa de aproape un  (n)euro, deci, economic esprimîndu-ma,  mai mult tepusa:

asadar poama de cactus, cum ziceam.

sau smochina de cactus, cum sa zice p’acilea, impotriva vointii mele, care io ma ‘nebunesc dupa smochine si dupa cactusi – în ce ordine, nu conteaza, da’ n orisice caz, separat-  da’ nu chiar dupa smochina de cactus.

sa videm acu di ce nu ma. apai:

– penca e de’aceeasi teapa cu toamna de-acilea: colora, aproape insipida, cît pe ce inodora.

adicatelea vreau sa spui ca da, e frumoasa dpdv cromatic, mai frumoasa decit acilea-n poze

are gust discret , da’ discreeeet, de pepene galben sau cam asa ceva, la fel cu fructele toamnii de-acilea :frumoase la forma, lipsite de fond;

mirosu’ i ca si inexistent, la fel ca toamna de-acilea’n zilele cind nu ‘nsira taranu , pe cîmp, rahatu de porc.  da’ acilea s-ar putea sa fie de vina si nasu meu, nu numa poama.

asa. sa mai videm daca mai sint motive sa nu ma ‘nebunesc dupa poama smochina de cactus. pai ar mai fi:

– penca -surpraiz , surpraaaiz!- are tepi

– penca are seminte tari ca piatra si aspre ca glaspapiru.

de ce mi-a placut, penca , da, mi-a placut? apai:

-penca-i de teapa pepenelui galben, cum, deja,  ziceam:  masticare minima,  satietate -in ciuda structurii putin fibroase- maxima.

precum si:

–  penca-i usor de dat pîn sita si de-adaugat in proaspatu suc de portocale, cind cobaii refuza sa bage’n ei toata achizitia.

dar mai ales si:

– penca din seminte, crez io,  o sa m’aleg c-o ditai plantatia de cactusi . sa vezi atuncea tepe! anfen, tepi!

 

habemus papa…

…chiar daca papi se cîcîie enshpe ore pîn decorticheaza doo cozi de crevete penca iar mami nu-i acas

concluzia lu mami: dresaj prea studiat clasic -deci foarte ochei- + chiuison parfet = sic transit gloria Lumi!

 

cucuruz

trag fumu si arsita’n piept pîn simtesc ca mi se stafidesc plamînii: îîmmmm, miroase a România! -mdea, miroase mai ales a furat, zice pruncu bosumflat ca altu decit el s-a ocupat de achizitie. -pai e tot aia, zice papa(ala al odorului, nu al din Roma). urmeaza diaree verbala intre fazar &san. da’ nu numa verbala. stiam ca mere porumbu cu bere. anfen, ca mere alfel, nu asa repede