RSS

Arhivele lunare: August 2008

flyminator

vineri, pe la asfintit, dupa o saptamina de absenta, a rasarit soarele dintre nori.

meteorologu de servici a zis ca sîmbata o sa avem vara, deci ,  time to change toate planurile: copiii nu mai inchiriaza film, eu nu ma mai gindesc ce nu face pete si nu lasa firimituri cînd mînci in fata televizorului, colocataru nu mai trebuie sa stearga prafu’n sufragerie, hai sa  fac(em) gratar! de trei ori ura! (din partea-mi, doar o data, da o URA d’aia crunta)

duminica dimineta: molfaitu croasantelor cu dulceata de mere si kiwi (io, ca ceilanti asorteaza -intru oripilarea (probablement )oricarui frantuz peoti-dejeonant- cascavaluri, carnuri si ciocolate. chiar si toate la un loc, ca doar gusturile nu le crezi, le cercetezi, iar stiinta cere sacrificii. „mama, vrei o’mbucatura?/ „nu, mersi, cred ca-i bun”/ „crezi c’o sa placa gainilor?”/”…vom cerceta”  ) e des intrerupt de strigatu de lupta al cavalerului jonas za concueror, zis si flyminator, in juru caruia, desi cica s-ar fi dusuit ieri dupa meci, roiesc hoardele  de muste care i-au  patruns teritoriu ieri, in vînzoleala alaiului aniversatei domnite clara.

(care alai:

 la ora doua a primit pateuri cu brinza. doar cîte trei pe persoana, ca -mi trebuiau oua si pentru tiramisu. i-am subestimat apetitu, vro cinci-sase sa fi fost, ar fi fost mai bine!

la ora patru: gogosi pripite. reteta x cinci ori ( deci: 1kg(nu litru) de iaurt, cinci oua, 750g faina(si-umpic de praf de copt, sare si coaja de lamîie) . au mai ramas trei gogosi.

la ora sapte: gratar cu pui, costita, creveti, tarta de orez, tzatzikis din castraveti e la magazin -nu mai fac niciodata! pacat de iaurtul grecesc, smîntina acra si usturoiul adus de la locul lui din Franta-, rosii, conopida din gradina, pîine, unt cu verdeturi. a ramas carne si pîine pentru azi, mîine, poimîine.

la ora noua: tiramisu. pe la unspe fara ceva: tarta cu capsuni. cumparata, ca io nu mi-s nigela lawson.

pe la unspe: bezeleeeeee!  ne vedem la anu!

si-am baut o bere.)  

inarmat cu un plici clasic si altu pe baterii- pliciu, mai ales asta cu baterii

,  e à mon avis ( acu’n plin sezon, ca se’ntimpla sa mi-o schimb odata cu timpu), pe linga pîinea feliata si batutu apei in piua,  una dintre inventiilesi inovatiile  fara de care progresu si pacea lumii  n-ar mai fi fost ce e-  flyminator trimite pe lumea cealanta, cu ajutoru electropliciului,  musca abia asezata pe bratu bucatii din care-i el bucatica rupta. anfen, in unele privinte.

sub micu soc, jumatea de croasant din mîna bratului cu musca, cade. stratu generos de unt, gouda si dulceata de cirese(le  de anul trecut) de pe cealalta jumatate de croasant  aluneca nemestecat in gura la care mina bratului cu musca duce cu zel m(da…)icu dejun.

posibil ca tot de la micu soc, se activeaza  memoria posesorului mîinii cu bratu cu  musca si a altor componente – evident responsabile de  posibilitatea unor asemenea faze – despre care nu vorbesc la masa. si’ncearca sa descrie  un fel de matura  cu coada lunga, tinuta dupa usa din bucatarie, cu care bunica lui alunga mustele. aa, pai stiu despre ce e vorba,  mamuta si mamaie  aveau si ele cite un flomostoc din asta.

nu c-ar subaprecia eficienta si placerea vizionarii artificiilor

 

care’nsotesc dansului mortii pe care mustele -l  executa pe sirmele electropliciului, da ca un adevarat cavaler ce-i,  jonas za concueror e sensibil la traditiile strabune,  eci însfaca tot ce e stergar muradar au curat in bucatarie -vro sapte-opt, dupa petrecerea aproape  ca’n povesti de ieri-  si face elice din ele.  pe dorinta de zbor a firimiturilor de croasant n-a contat, întîi îi scapa un ups, abia dup’aia rîde. ele insa n-au ratat ocazia. scurt le fu zboru, pîna sub masa, da’ domnita clara e oricum în al noualea cer: mission accomplie fara pic de efort! doar sa mai dea frumos din gene si o sa puna papa untu si restu’n frigider. la vita e bella daca stii cum s-o iei.

odata rezolvata problema croasantelor, clara se retrage-n al sau iatac (sa se prepare pentru dus -însotita de pauline si gitte-  vro 40 de km mai incolo gratis la cinema, cu biletu primt cadou; biletu e gratis, e primit si cadou, e deci dublu gratis, ce conteaza ca tre sa faci optzeci de km cu masina , fetele tre sa se cultive!! ) , colocataru surfeaza pe valurile netului,   io ies sa-mi beau cafeaua afara. doar  jonas continua lupta cu inamicu musca.

if iu dont gau auei, ail chil iuuu, striga flymineitoru mamii din usa bucatariei. sa vezi si sa nu crezi, musca chiar a iesit afara! za chitschen iz mai teritori, iu mast gau, gau, gaaauuu! iii-haaaa!! ai smel blud, ai uant tu drinc ior bluuud, iii-haaaa!! ha!

prin gardu viu, vecina baga capu si ma-ntreaba -in loc sa-mi spuna ca vrea sa faca plaja in liniste- daca s-a intimplat ceva.

ii zic nu, e doar jonas care repeta pentru un nou film: razboiu mustelor. 

cer cavalerului sa umble la sonor, da el e’n maxima turatie acuma asa ca -mi beau mai departe cafeaua. nu in liniste, da linistita. e si asta ceva. 

mîine e la rentrée. moa -totusi- not hapi.

 
3 comentarii

Scris de pe August 31, 2008 în vacanta

 

despre fel si fel de supermani

cînd nu sedeau cu gurile cascate sau nu se wow!-oleau, comentatorii postului teve pe care am vazut ceremonia de deschidere a JO mai ingaimau cite ceva despre politica „un copil” si alte chinezisme. m-au enervat. mai taceti mai astia, le-am zis, asta e de departe -pai nu?- cel mai reusit spectacol, vestici ofticati ce sineti!

citeva zile mai tirziu aflu ca o parte din artificii de fapt nu a fost desi am vazut-o, ca frumusetea aia de copila cîntatoare e de fapt un geniu al play-back-ului de la care spritney bears-urile show-bizz-ului nord-sud-est-vestic au mult si bine de invavat, ca Phelps ar fi de fapt clon (puteau macar sa-i puna alte urechi).

oare medalia de aur o fi din aur (anfen, aurita), sau d in plastic, ca inelusele si coronitele lui barbie ?

vom afla cind i-or decerna-o lui Nadal , ghidusu asta care are obiceiu sa-si infinga dintii’n trofee. sper pentru el sa fie din plastic, n-as vrea sa-l vad stirb, desi mi-ar placea de el chiar si-asa.

la radio, un reporter intreaba atletii georgieni daca au luat in considerare varianta abandonarii jocurilor ( da, dar presedintele le-a zis ca are tara acu si mai dihai nevoie de medalii). sa fi fost io atlet georgian, i-as fi zis hai sictir, belgianule, du-te mai bine si’ntreaba-l pe’al tau jacques rogge de ce nu zice sa se opreasca tunurile? macar asa, din spirit olimpic.

clara catre jonas: daca trimit o poza cu tine in Irak, or sa-si dea seama oamenii de-acolo ca exista lucruri mai grave decit razboiul. jonas: iu chent taci mi, aim superman

 
2 comentarii

Scris de pe August 14, 2008 în vacanta

 

Parkinson

sa treaca marti, apoi miercuri, si joi se va implini o saptamîna de cînd Parkinson

 , aici dind clasa cromatica horologiului meu biologic – mai bine cunoscut (în rîndurile mele) drept „coque au vin, supa… sa-ti termin de numarat zilele si-om vedea ce-o iesi din tine”- , se’nfrupta si se’adapa  -în buna si duioasa  armonie- cu nejumulitele noastre ( da io si printre pene tot asa le vad) cordo(a)n(e) bleu, ragoût-uri, supe, si de-astea.

nu, nu da semne de simptome parkinsoniene (de joi încoace, de cînd tot alergam dupa el,  ne-a lasat  timp sa-l si observam, nu numai sa ne scoatem sufletu din noi),  numele i se trage de la parkiet, caci asta este,  „een parkiet” (citeste parchit), ceea ce-i perruche, ceea ce-i femela perroqet-ului, am aflat cu ocazia asta. 

doar ea  stie de unde a disparut ca sa apara p’acilea, dupa tura de întrebari pîn cartier io n-am aflat decît ca lu vecina aia de unde eram io sigura ca a evadat , vecina aia cu iepurihamstericîinipisicisisasevitzeilacarelisezicesicopii , care a zis ca-s io lipsita de amur pentru animale – am pardonat-o. da de uiat, nu uit!- , deci lu vecina aia n-avea cum sa-i scape penca nu mai poseda asa ceva decît in cap, si de’ acolo nu iese nimic afara.

a, am mai aflat si ca unii, daca nu au pe cine sa lase sa le vada de casa cind pleaca in vacanta, dau bilet de vacanta si papagalului, unul fara retur, adica: deschid colivia, si  cumpara altu cînd se’ntorc, daca mai au chef de-asa ceva. daca nu, duc colivia la centrul de reciclare a obiectelor înca folosibile, ca sa poa sa mai faca si altii ca ei.

nuuu, nu sîntem (chiar asa de ) zgîrciti, nu din cauza grauntelor pe care le consuma de trei ori pe zi – mereu in aceleasi parti ale zilei, ai putea sa-ti potrivesti ceasul dupa ea- alergam dupa el. daca gainile-o accepta, noi la ce sa ne bagam nasu?  

si nuuuu, nici (chiar asa de) zgîrie-brînza nu sîntem, sa vrem papagal pe de-a moaca. de fapt, nici nu vrem papagal,  nici canar si nici nimic, pasarile tre sa zboare, sa le mînce pisicile si uliii si cine-o mai vrea si-o mai putea, nu sa seada-n colivie.

atunci, de ce vrem s-o prindem pe Parkinson? pai nici noi nu prea stim. poate ca nici nu vrem s-o prindem, doar ne mai dezmortim umpic oasele tot alergînd dupa ea. anfen, pîna pe la sase, cind sper sa apara din nou, poate ca stim raspunsul. o sa i-l spunem si ei, cine stie, poate ca o sa ne inteleaga si o sa intre de buna voie in colivie. a, nu, înca nu avem una, dar înca e deschis magazinul cu secondhanduri. poate dau chiar de colivia ei cea de toate zilele si pîna joia trecuta.

in orice caz, am sa ma uit si de-o prastie, o carabina, ceva sa le viu de hac  pisicilor (trei! da, ale vecinei aleia ) care  de joi incoace dau tîrcoale prin gradina noastra, la orele cind apare Parkinson. sau, si mai bine, le las in plata domnului. si pe ele, si pe Parkinson. iar cind voi gasi o pana albastra prin gradina, o sa ma fac ca cred ca gainilor noastre le-au placut într-atîta straiele lui Parkinson, încît  si-au comandat si ele un set. numai ca , nepotrivindu-li-se, ca niste gaini cu fite ce sint, l-au aruncat intr-un colt …acolo…  

 
Un comentariu

Scris de pe August 4, 2008 în 1

 

no mercy

pe portiunea aia de drum pe care tre sa dai gaz ca sa po sa te’nscrii cum tre pe autostrada, sta un mercedes gri, cu numar de înmatriculare irlandez, oprit pe banda de avarie.

ceea ce de la distanta mi s-a parut a fi o sorcova uriasa fixata pe aripa stînga a masinii, e -de fapt- soferu care-mi face semn sa opresc. poarta pantofi albi, pantalon de-un albastru infinit ca ala al halatelor de protectie din fabricile de pe vremea cînd stiam cum arata o fabrica pe dinauntru, camasa în dungi alb-roz si cravata grenat cu dungi diagonale portocalii. paru-i negru ca peana corbului urmeaza – din cînd în cînd abatut de infidelitatea unui scîrliont- linia craniului, pastrînd urma lasata de dintii rari ai unui pieptene (mai mult ca sigur) mort prin înec în briantina. mustacioara à la clark gable adumbreste buze vinetii , ochii negri ca taciunele nu fac deloc contrast cu tenul .

cre ca jonas se gîndea la acelasi lucru ca si mine cînd m’a’ntreabat daca masina are numar românesc, da deja de la du iu spic inglis- u de rigoare io mi-am facut parerea ca omu-i pakistanez, indian, sau bangla…anfen, din Banglades.

nici n-apucasem sa-i zic ca doar o lital bit, si m-am trezit în mîna cu ceea ce la o prima si superficiala vedere ar fi putut cît de cît parea cartea de vizita a unei reprezentante mercedes. n-am avut timp sa cred prea tare ca asta o fi vro noua metoda de reclama din om în om ca omu , care voia s-ajunga în Frankfurt, si-a scos lantu de la gît si cardu bancar din portofel , care card suferise avarii serioase , pe cînd lantu era mare si intreg si de douaspatru de carate si al meu pîna luni daca îi dadeam omului bani de benzina s’ajunga’n Frankfurt, care luni mi-i dadea inapoi, si daca nu, io ramîneam cu lantu.

io-i ziceam ca mai uali e-al dracu de empti ca toma ma’ntorc de la soping, el imi tot ridica in slavi frumusetea lantului, d’aia io mi-am facut impresia ca el nu avea atîta nevoie de benzina, cît voia sa scape de hidosenia aia de lant. ca era urît cu craci.

ca sa nu plec asa ca nesimtita, i-am propus sa dau pentru el telefon la hai- uei polis care o sa-l ajute mai mult ca sertanli, da el a zis ceva ce n-am înteles, si-a plecat.

si io la fel, si- am ajuns acasa si m-am pus pe facut cuscus cu cotlete de miel, cîrnaciori merguez si picior de pui

da penca n-am avut destul cuscus pentru numaru de persoane care urmau sa se-aseze în juru mesii sa afle despre “aventura noastra”(de la jonas citire), am folosit grîu. ocazie cu care persoanele au auzit si despre coliva. a trebuit sa le promit c-o sa-i tratez cu-asa ceva. cînd o fi sa fie, se’ntelege, traditiile tre respectate.

 
Un comentariu

Scris de pe August 2, 2008 în 1, blablabla si tot asa