Daca’ntr’unu’ din momentele urmatoare celui in care m-am zburlit la colocatar – ei, de ce, penc’a rasturnat paharu’ cu decoct de ghimbir pa masa, deci tre sa’i fac acu’ parte din portia mea, d’aia! aha, vezi ca te-aduce’n stare?- m-as uita la fetele celor din jur, as vedea pe ele raspunsu’ la ‘ntrebarea care, dupa ce ca mi-s – precum fabulistica barza – cît se poa de ocupata cu lingerea si sorbirea zemii de pe masa, îmi mai chinuie si ea creierii astia ai mei încinsi nu numa’ de catre taman petrecuta calamitate ci si de nefructuoasele catari, pîn mintea-mi paralizata de catre tragicu’ eveniment, de idei ceva mai decente de-a micsora paguba.
la ‘ntrebarea, careva()sa()zica, daca cumva m-am dilit.