pîine si hamburgeri din dovlecei (rasi, storsi, amestecati cu feta farîmitata, ou, faina, marar, patrunjelsi piper, pusi cu lingura -cu dosul careia li se da si forma- in uleiul incins, prajiti cam patru minute pe fiecare parte), facuti anul trecut, cînd ma uitam cu lupa la dovlecei ca sa-i pot tine în mîna.
„pîine” de dovlecei (cu hamburger-hamburger), facuta anul asta, cînd -si pentru ca- dovleceii cresc vazînd cu ochii. ba eu chiar cred ca si-au pus în minte sa ma napad(necaj)easca.
deci, in loc sa fac cinci catralioane de hamburgeri din dovlecei, am umblat la cantitatea de faina si oua, în sensul ca am sporit-o altfel decît e nevoie la o cantitate anume de dovlecei în reteta originala, in sensul ca am sporit-o dupa capul meu . in faina am pus praf de copt, în oua nu am pus nimic, compozitia am pus-o -în doua straturi ce aveau sa se uneasca intre ele cu ajutorul feliilor de cascaval Gouda- într-o tava de pîine . puteam s-o pun si’ntr-o forma de tarta, dar mi-a venit ideea prea tirziu: unsesem cu unt si tapetasem cu pesmet tava.
„daca nu e buna, ce facem cu ea”, a întrebat asociatia de colocatari , adusa în bucatarie de grija de a nu fi dat bir cu fugitii tocmai acum cînd le e foame, tocmai azi cînd le-am promis „hamburgheri de dovlecei, si gata!”
am zis ca o dam la gaini, dar nu a fost nevoie, au ciugulit si ce ramasese pe cutit.
aici e mai putin grasa pîinea pentru ca vine din a doua tava. a, nu am spus ca am facut doua tavi? doua am facut. doua a trebuit sa fac. dar in a doua nu am pus cascaval, si nici unt deasupra. diferenta s-a gustat, nimeni n-a facut nazuri , în afara de mine: mîine nu mai fac pîine de dovlecei, îi fac umpluti. a, cum, nu am spus? mai am si pentru mîine . doar vreo sase! (sosul e cu iaurt, mustar, miere, usturoi si maioneza. si’umpic de worcestershire. verdeturile, le-am uitat)
tot fast food gasesti si in parcul de atractii Walibi din Wavre, o localitate din Brabantul vallon. ce mi-a atras mie atentia e ca númai fast food se gasea acolo. atîta doar ca e servit lent. trebuie sa te duci cu o ora inainte sa ti se faca foame, ca sa ajungi sa fii servit cînd deja chelalai de foame. anfen, asa ziceau cei vorbitori de olandeza din spatele meu, în gramada ordonata de la chioscul cu pîinici. cei de limba franceza vorbeau despre alte alea.
ce mi-a mai atras atentia: toate inscriptiile sint în franceza si olandeza, la casa , desi am cerut in franceza, pentru ca m-a auzit vorbind cu ai mei in olandeza, baiatul de servici mi-a urat o zi placuta in olandeza. bon, a trebuit sa repete, ca nu pricepeam ioc ce vrea sa zica, mais c’etait de ma faute, sînt cam surda. sau cam asa ceva. mai tîrziu, dar nu prea , cam imediat dupa ce am trecut pragul parcului, am cerut înghetata în olandeza. mi s-a cerut sa vorbesc engleza. i-am cerut in româneste. am mîncat înghetata. aratata cu degetul.
(not for mi, senchiu! in cea din Prater m-am suit pentru ca are cabinele închise, dar aici…nou, senchiu veri maci)
Jonas insemneaza locurile prin care vrea sa mai treaca de vreo cinspe ori. pe putin.
care mai pe larg arata asa , iar poza în care e pe de-a’ntregul nu o pun, ca ma ia cu ameteala numai cind ma gindesc la ea
aici de vreo saispe, si cu clara, treisdoi
la un pahar cu cafea (fara tigara…am uitat tigarile acasa, iar in parc nu se gasesc tigari. colocataru’ , mare necunoscator al limbii franceze, a reusit tousi -nici nu era greu, de fapt, dupa figura disperata pe care o avea-sa convinga un vallon sa-i de o tigara!! care nici macar nu a vrut cei 50 de centi oferiti. si nici mai putin. da’ nici mai mult. e drept ca asta s-a petrecut mai inspre finalul zilei, darconcluzia, de aceea, e cu atit mai indreptatita. care concluzie? stie el.) ma gîndeam ca din cei 31 de euro pe care i-am platit pentru mine la intrare, puteam sa cumpar un kil de raci. (dupa cafea, mi-a trecut.)
gînd de om mare. dar las’ ca nu mai e mult, si o sa dau in mintea copiilor