bonjur tristes

m-am trezit  trista si-mi e cam necaz ca nu-mi dadui nici pîn’acuma seama cu ce batista sa-mi sterg nasu, sa-mi dreg glasu, sa sterg siroaiele de pe obraz. sunt trista si ma simt nimic, niciunde, ce grea e goliciunea ce-mi raspunde, ca un ecou baut, de-a valma, la intrebari – cît ceru de profunde- ce -n mine dau acuma iama :

– s-aleg batista alba, la colturi brodata, ca dupa ce-oi uza-o sa ma intreb  da’ ce-i cu tine, fata?

– sau p’aia c’ un buchetel de flori si ditamai albina, ca dupa ce-oi uza-o sa ma duc cît oi vedea cu ochii si mi-o ajunge benzina?

– ori una mare, in carouri,  de barbat, ca dupa ce- oi uza-o sa-mi dau sama ca oh, asa e’n viata , mai ai si cîte- o zi mai de cacat?

– poate mai bine p’aia de fuse-odata  verde si-acu-i decolorata, ca dupa ce-o uzez sa ma ingrijorez ca  nu mi-a dat pîn cap deja sa ma repar cu niste ciocolata?

sau p’aia , sau p’ailalta…oh, tu tirstete mare, sper ca te simti macar o tîra  vinovata vazîndu-ma cît mi-s  de derutata si chiar deloc  in stare s’ aleg batista adecvata!

batistele,  spalate si calcate, aliniate’n sertar, gîndidu-s-or , probabil , ca-i mai bine sa le las ca de-obicei acolo si sa folosesc kleenexu sau  un stergar. ce gîndeste-o batista sau doua sau un teanc,  ma intereseaza cam cit poanta rasuflata a unui banc . m-am trezit trista , sunt înca trista si ma simt nimic, niciunde. as fuma,  da’ n-am amnar. unde f*****gf**k se tot ascunde?

 

odor

doua saptamîni si 30 de (n)euro dupa ce domnu tehnician -care face controlu  anual anal, bucal,motoric tehnic al carului meu cu boi- zice ca mvai, da’ cum sa-ti dau atestu, cind placa de’nmatriculare are o gaura’n plus, deci foaaarte neregulamentara , doua saptamîni dupa, deci,  si dup’aia înca doua, înca noua, înca nu conteaza cîte,

– nu ma  amuza deloc  ca dupa ce ma’nvîrt ca vorba ceea intr-o  caldare pîna gasesc caru’n parcare, odata ce l-am gasit ma   mir de-amboulea daca o fi al meu au ba, ca numaru de’nmatriculare nu mi se pare chiar cunoscut;

– nu ma amuza  sa vaz ca’n avîntu’ lor de’a  evita  folosirea   combinatiilor   necuviincioase gen KUT, ori LUL(google translate pa raspunderea dvs.), tovarasii de la biraul cu placile de’nmatriculare  ignora existenta poporului roma^n si al  limbii sale,  româna, asadar nu ma amuza  în momentu asta deloc, deloc placa cu 1-CUR- 8sute  si ceva a peugeotului din fata mea

– nu ma amuza nimic azi. în peugeot sint, de fapt, patru cururi , iar io-s cu al meu in sus, vai ce comic!

anfen.

plictisita, sictirita, flescaita de caldura si de alte alea pa care daca le-as enumera, prea m-ati compatimi si v-ati -aoleu, ce v-ati – mai intrista, d’aia zic ca mai bine nu zic nimica despre ele, intorc capu’n dreapta.  în audiul  foarte audi din dreptu meu,  o tînara domnita si-a’ntins tibiile si fibulele pe bord, nu stiu cum de nu-i ies falangele pîn parbriz. sau i-or fi iesindara da’ nu vaz io.  o vaz ca se uita la mine a R u luchin at MI? r Ú luuchin at Mí?  nu vaz si finca nu ma mai uit la ea ci la  tînaru’ domn sofer- sacou , cravata, guler apretat-   care s-a bagat pîna la picioare in nara stînga  si se scobeste acolosa cu’n zel demn de nicio cauza.baga mucii’n gura fara sa-i faca biluta, imi vine sa vars!

imi vine sa vars si de la mirosul care-a explodat sub coviltir, comic ar fi sa-mi vars in poala, daaa!

ai facut un pîrtulet, ‘mi’ntreb ficioru ‘n româneste.

nuu , esti de la cur de la fatza ta, zice odoru meu comic si genial si frumos cit toti frumosii din lume. si misca, o tira asa,  din tunsoarea aia al lui ddesteapta si frumoasa,  înspre masina din fata, a traducere, in caz ca mami nu se prinde la subtilitati d’astea.

în sfirsit, s-a facut semaforu ala si verde! sofez si rîz, rîz si sofez: nu prea graieste, odoru,   bine româneste, da’ de citit,  stie sa citeste !

s-ar prea putea ca privirea domnitii din masina cu mucii, masina cu nr de inmatriculare olandez – vazui io dup’aia-,  sa fi însemnat ce te uiti, catea împutita, ce te uiti? vezi ca, asertiva cum mi-s, nici n-apuci sa zici gouda ca io’ti trîntesc deja un pumn în bot. s-ar putea, daca e sa tiu cont ca otomobilu nu era taxi. si daca e sa -mi aduc aminte de certaraia data’n batalie , dintre doo cetatence neturmentate ale tarii de jos, la intrarea intr-un magazen mai lucsos asa, în Maastricht, unde am auzit io pt prima data p’aia cu cateaua împutita. ok, vuile teef insemneaza motamo  catea murdara, da’ umpic de drama asa, nu strica.

 

ora satului

isn’t this wonderful?

this:

and this:

and this: 

and this:

sateanca e de parere ca yes it is.

iz, atuncea,zis  oslo olso uanderful?

pa ritm de doua fire, doua paie, ia gradinaru la bataie, sateanca mai scormoneste p’ici, mai scurma pe colo, da’n general asa, considera totusi ca ies, iz olso uanderful, de ce n-ar fi.  batura  azi mai pi sara  clopotele -nu stie ea  pt cine -, mîine dimineata o sa treaca cortegiu’ mortuar pîn fata fermei.

atunci,  sateanca , cu ale ei  bune obiceiuri pa care le pastreaza. la fel ca si p’alea rele. numa’ de legume vrea sa scape , va pune castravetii si dovlecii (ca astia nu mai sînt dovlecei, îs ditai dihaniile -doaaamne, iarta-ma!-, ce samînta, ca’n povesti,  o fi fost asta de cresc nebunii într-o zi  cît ciresu  într-un an, da’ nu anu asta?!) la poarta , castravetii si dovlecii gasi-si’or , doamne-ajuuuta!, pe altii care sa-i stapîneasca  sanatosi. pai da!

numa ca  cîteodata nu-i tipenie de masina în urma dricului. sateanca, nu numa pt sufletu ei si-al legumelor, spera ca mîine dimineata n-o sa fie asa. da’ cum sperantele ei sînt cîteodata în van, se gîndeste ca e, dricaru’, groparu’, cicloturistii, s-o gasi cineva sa-si faca mila de ea. si daca tot a termenat de gîndit,  satencii îi vine din nou a cînta :  doua fire, doua paie, ia gradinaru la bata…ups, sateanca se simteste o tîra dezorientata: oare era asa, sau cumva doua fire,  doua paie, da’ ia-l , mîndro, ce astepti, ia pe badea la bataie, da-i în cap cu o tigaie, unge-l cu catran la coaie, da-i sa mînce numai zoaie, da-i cu sutu la turloaie,leaga-i de gît trei pietroaie de spinare sa se’ndoaie, lasa-l sa doarma in ploaie  hooop-sa-sa!

 

 

agriCultura

partea agro:

taranu, de pe cîmp: uraaa, draguta mea, cu dovlecei frumusei,  rosii multe si marunte, castraveti mareti, cepute dragute vine  badea încarcat!

taranca, din bucatarie: vai mie! pai iar rosii,  iar castraveti, iar dovlecei? tu, din gradina, altceva nu stii sa iei?

– as sti, mîndro, zau as sti, cu mazare, cu fenicul, cu vinete, cu ardei te-as ferici, da’ treaba , vezi tu, sta cam asa: io plantez si seaman, apare si se coace leguma care vrea.

-mdea, ai si tu drepattea ta!

dupa care, taranca arunca toate alea intr-o tava. toate alea fiind de pe mosia propie, taranca nu puse decit sare pe copanele de gaini brahma. piper n’are mama pe mosie, ca i-ar da. da’i daa, cum sa nu, de pe mosia altuia.

da’ penca e taranca cu ifose si mai si poseda pretentia ca stie ea ce face, domnia sa  a arozat legumele cu ulei de mustar, uleiul de scaieti fiind lejer si insipid, deci bun pt salata de vinete. o tîra amnezica fiind, taranca a pus fleur de sel de Guérande peste toate cele , cînd s-a gatat timpu’ de gatit, da’ a uitat sa puie verdeturile. nu-i bai, se intimpla si la case mai mari asa ceva!

bon, acu’ partea culturala:

natura moarta coapta, pictura pointilista

 

OMG!oteborg, finala

ca urmare a vizitei de prietenie si lucru efectuata în tara lui ikea,  domnia mea hotaraste:

– limba suedeza e asa de dificila! asa de dificila incit ei nu se înteleg intre ei. bon, Lupul din padure (pai cum sa-i zic altfel, daca-l cheama Ulf si locuieste in padure?)zice ca ba da, se înteleg, o intelegea bine bunica aceea pe nepotica care urla ca descreierata, si probabil ii venea bunicii sa-o ia de-o aripa si s-o arunce’n padure, s-o mînce  ulf-u’  si bjorn- u’, da’n tara lu ikea nu e voie sa atingi copchiii nici macar cu un dest pe mînuta, cu’atît mai deloc sa-i dai un sut în curulet, asa ca ei vorbesc intre ei si vorbesc si vorbesc, iar noi astia de pe dinafara credem ca se’nteleg ca turcii.

– limba suedeza e asa de dificila! asa de dificila  incit unii scriu cu greseli flagrante (poza cu scrierea corecta, ca mai ai si suedezi care sa stie suedeza, nu posed, desi cladirile erau fata in fata. da’ cînd am facut io poza asta, inca nu ajunsesem la concluzia despre lb suedeza)

– suedezii sînt foarte sportivi! hausuaifele suedeze îs si ele desperate dupa sport:

-suedezii sunt dpdv culinar si au de ce  curiosi nevoie mare! in orice catun gasesti ceea ce gasesti in Blegia numa’n orase cu pretentii, un sushi bar! sau o pizzeria, sau kebab. astea doua, in majoritate,  la fel de nasoale ca majoritatea de pe aici.  iar  in Gotteborg, taa-daaaam:

 

 

-suedezii au bani urîti!  da’ asa ce-i urasc, mai nene, mai, ca-i dau pa toti-toti-toti  din portofel ca sa se-aleaga cu o tîra de rezerva in frigider , cu cîteva picaturi în rezervoru tomobiluli, cu zdrente hidoase (a la cooperativa din bragareasa in anii pa care-i vreti dvs din secolu trecut) cînd nu-s de-alea fitoase. daca cumva li se da rest, dupa ce s-au asigurat de raurile astea necesare, suedezii poa sa scape de urîtii astia da bani , cît ar zice lax , într-un muzeu.  sau într-un restoran. sau la un concert. sau unde viseaza el ca ar vrea sa se duca odata si-odata in viata lui.

– suedezii sînt pe invers! cinci , 5!, automate bancare mi-au trebit pina m-am gindit io sa’ntorc cardu cu susu’n jos , ca nu se poa sa nu po si io sa fac ce fac suedejii aia dîn fata mea! l-am întors, si uuuraaaa si la restoran!

– vacile suedeze au bun gust!   in retsoran mai cu fite, in restoran mai fara fite, un steak de vaca suedeza are de multe ori mai mult gust decit steaku de vaca belgiana. belgium, eat your cow heart!

– suedezii nu-s originali! s-au luat dupa americani si dupa care s-or mai fi luat ei acolosa  si au facut dihanii de centre de shopping la margine de cetate, sa dai cu tunu si-aproape ca nu  dai d-un brutar adevarat , ori de-un brînzar, ori de-un macelar pi sentru.

– suedejii sînt secretosi! au pus nume codate supermaketurilor, treci pa linga ele si habar n-ai ca GFHDJSK – sau cam asa ceva-  poa sa fie carfuru sau aldiu ala atit de cunoscut tie. noroc cu tine ca intri , totusi. cu ocazia asta afli ca rosiile suedeze sînt de 4 ori mai ieftine decit alea olandeze din raftu alaturat, da’ la fel de insipide. holland, eat your toma…heart! si tot cu ocazia asta îi invidiezi pt raftu ala cu multe sertare, ca p-acilea ala cu bomboane numa ca la ei e cu seminte si nuci si de-astea, oooo, quel régal!!!!!!!

– toti suedezii sînt blonzi, cu ochi albastri cînd nu-s negri, persani, magrebini, tuciurii.

– suedezii sînt mai patrioti decît blegienii!  le flutura steagu'(n curte in fiecare zi, nu numa’n zi de sarbatoare. bon,  Elisabeth si Ulf zisera ca ho-ho-hooo, fata mosului si-a babii, nu te încrede in tot ce vezi, ca la unii suedezi li se fîlfîie din motive nationalistice.  cine-s io sa nu-i cred?

– suedezii au cladiri multe unde sînt cladite, altfel nu, au tramvaie multe care trec numa cind vrei sa faci poza- cam des, cam des, cum am ajuns, doaaamne, sa ma uit la lume pîntr-un vizor!-, au  oameni pe unde locuiesc oameni dar si pe unde n-ar locui picior de om, au paduri multe unde sînt paduri – si-s peste tot paduri, au lacuri multe unde sînt lacuri- si-s peste tot lacuri, au ikea -cred, da’ io n-am vazut nici macar reclama,  au muzee- e, ca parca altii nu au-, au parcuri- îngrijite toate, da’ designul e ca’n cucuietii din deal in unele comune , au parcari- înca sunt traumatizata de cei patru euro pe care trebui sa-i dau pt o ora de parcare-, au  preturi mari cit tara lor, au iahturi, au somon afumat, au volvo, au mari si insule…au de toate, ce mai incolo si’ncoace!

c

deci a fost

si închei subiectu’ 

 

agricultura, partea pt fumatori

cica daca vrei sa te lasi de fumat, cel mai bine e s-o faci vara si’n apropierea unei gradini cu castraveti. bon, po sa iei si domiciliu provizoriu in lada cu cucurbitaceele cestea, in aprozar, da’ asta costa bani si bani n-ai, ca-i dai pe tigari.

castravetele -stie si un copil mic-  e un fel de sticla cu apa , numa ca si ambalaju e comestibil. apa se foloseste la baut, la înot, la inundat vecinii, la spalat. ahaa, la spalat,  am zis?  pai da, ca  asta face apa, pardon, castravetele, spala cacaturile alea pe care le-ai bagat in organism cu fiecare tigara fumata.

atuncea, auz sau mi se pare, de ce sa nu bem apa? sa bem apa? pai bem si apa, da’ mîncam si castraveti. bem apa cu apa si de-atita apa nici vorba de cold turkey, zice zvonu. 

acu, urmare a zvonului de mai sus, publicam  o MARTURIE:

stimata Redactie

acu nu stiu cite veri, cînd aveam de gind s ama las de fumat, soarta, sau alt element pe care acu, asa in graba, nu poci sa-l definesc, mi-a adus la urechi zvonu ca daca mînci multi castraveti, scapi repede si irevocabil de patima fumatului.

coincidenta, soarta sau alt element pe care nici  pe’ndelete n-as putea sa-l definesc, a facut ca in vara aia sa se produca multi castraveti in gradina proprie.  io-s doamna discreta, ce se produce in alte gradini nu ma’ntereseaza. 

am stat io asa si m-am gindit ca cum adica  mînci castraveti si tac-pac, gata, nu mai fumezi? inteligenta, geniul si alte elemente din creerii mei, aflîndu-se acolo in cantitati cu siguranta  mai mari decit productia de castraveti din anu acela,  mi-au permis sa pricep ca castravetele seamana cu o tigara. deci aha. cu diferenta ca  tigarea o bagi in gura si tragi din ea, iar castravetele tre sa-l musti, sa-l mesteci, sa-l înghiti, da asta nu conteaza, io vroiam sa nu mai fumez si hotarirea era luata, iar gradina gemea sub castraveti. 

bon, castravetele seamana  perfect cu alte alea pa care tre sa le musti, molfai, chestii,  inghiti, deci nu prea am priceput io de la inceput de ce castravete,  si nu alte alea in gura, cind vrei sa te lasi de fumat.  da’ cind am vazut citi castraveti erau in gradina, mi-a picat fisa.

fro doo luni de zile am bagat in mine, adica in gura, sa ne intelegem, zeci de kile de castraveti. am mincat, vorba ‘ceea,  castraveti intr-o veselie! pa dracu, ca mare veselie nu e cind faci diaree luni, marti, joi, vineri, duminica, da’ asa e vorba aceea.

dar, dupa doo luni, in afara de durerea de stomac-  ca fui lacoma si lenesa , si nu curatai castravetii de fiecare data cînd simteam ca vreau sa fumez-,  parol doneor ca nu mai aveam pohta de tigare!  ok, nici de castraveti, da asta pica taman la tanc, ca se termenase sezonu.

acestea fiind relatate, recomand castraveti celor care vor s ase lase intr-un mod placut si instructiv de fumat. doresc, in incheiere, succes celor care vor sa se lase de fumat , precum si cuie de cosciug cui o mai avea nevoie

cu stima, Lumi Nita, fetita cu bricheta

 

îs multe legi in natura asta, ma leg acu doar de cea a  compensatiei : n-ai anu asta   cirese? no problem, ai pere cacalau! n-ai vinete?! asa, si? ai castraveti, mai vrei si vinete? samd

 domnia mea , precum domnia sa cu marturia, are de-a face vara asta cu o productie exagerata de castraveciori. domniii mele nu-i trece nici pîn spate ideea sa se lase de fumat in vara asta, asa ca se contureaza o calamitate la orizontu lazilor de legume din frigider. 

domnia mea nu baga castraveciorii la murat penca muschii ei nu vor asta. punct. si aia Kuhne sînt destul de buni. punct.

domnia mea a pus castraveciori si dovlecei la poarta, lumea i-a luat. ba a sunat si cineva la usa sa interbe daca poa sa mai ia, si cînd. am inghitit in sec si-am zis ca nu.

se cuvine, pare-mi-se sa fac acu un gest si mai altruist  si sa ofer castravetii celor care vor sa seada tot timpu pe scaun, in cafenea, fie vara, fie iarna, sa faca hemoroizi  si alte alea de-atita sezut, daca nu vor sa se miste pîna afara, la o tigare.

îi ofer la schimb, ca sa nu ne auzim vorbe dup’aia.

dau un cos de castraveti pt un pachet de tigari. rog seriozitate si cel putin un cartus de client, ca am castraveti cît sa desfiintez industria tigarilor.

rog si ceva graba, ca mîine-i sarbatoare si-s toate magazinele inchise, iar io mai am doara fro trei tigari! am pus io deoparte fro altele trei, da’ orisicît! astept si provincia.

 

 

 

 

 

 

 

pisicuta, pis-pis-pis

patru pisicuti micuti,

doi baltati si doi negruti,

s-au suit in tei.

ok, ok, m-ati prins cu mîta’n sac!  asta-i, sigur ca da, cires, da’ penca domnia sa ,  anu’ asta,  n-a facut nici o cireasa, nici u-na, m-a’nervat si-i zic de-acuma tei. tei, tei, tei, na! tî, e, i! teiteitei!

bon, sa reviu la  oile  pisoii lor. cum „care lor?”, pai ai vecinilor, ca mié asta mi-ar mai trebui, pisici, la cîte am deja p’aici .

si cum ziceam:

patru pisicuti micuti,

doi baltati si doi negruti,

de vreo saptamîna’ncoace

-sau chiar doua

poate trei-

vin la mine in gradina

-cam pe seara,

da-i lumina-

si urmeaza o rutina

inteleasa doar de ei:

mai intîi se urca’n tei,

d’unde

peste cinci minute

se scoboara numa’ trei.

un negrut,

probabil cam blegut,

sede ore ‘ntregi in tei

si se uita la cei trei

cum îsi fac voiosi de treaba

printre flori,

precum si’n iarba;

cum încearca

– ‘i greu al dracu!-

sa se urce in hamacu’

atîrnat umpic cam sui

intre un par si un gutui,

intre un gutui si un par

plini de roade anu’ asta

asta-i puru adevar.

trei pisicuti micuti,

unul negrut

si doi baltati

cînd de joaca’s saturati,

isi iau picioarele la spinare

si nici macar in pix nu-i doare

ca negrutu,

blegutu,

din tei

miauna si scheauna dupa ei.

e,

daca in noaptea asta mai plînge

-pîna dau zorii-

cum a facut ieri,

io cre ca o sa dau telefon la pompieri.

la pompieri,

penca cine -‘n puii mei!?-

altcineva sa dea mîta jos din tei?

colocataru, aka gradinar,

se simte umpic cam rar,

c’a plecat la oaste

si n-a mai venit

întreg

ci pe stînga ajustat,

sau

cum s-ar mai zice:

in ghips impachetat;

acu, cit o fi el de vînjos

si putincios,

in tei nu se urca

ca-i e – doamne fereste!-

frica ca’si mai rupe vreun os.

cît despre mine

sorry, dragii mei

da nu mi-s pupaza

deci nu ma urc in tei.

 

hai la baie!

si cum le’mbaiam io acilisa pe ceste reusite gradinaresti, numa ce-mi aduc aminte ca tot asa cald si vara era în ziua aia cind , cam prea de dimineata pt gustu meu,  picioare de (sa zicem amicii unui fel de amici )romani se’ntinsera/’ncrucisara sub masa din bucatarie

– imi spuneti si mie, doamna, va rog frumos,  unde e baia?

sigur ca o sa-i spui, da-mi rezerv mai întîi cîtesva clipe ca sa ma minunez ca o îmbaiere poa sa fie mai urgenta decît o cafea… plus ca  adicatelea  cum sa faca baie în baia mea, baie sa faca la gazda lui acasa, peste un sfert de ora, cînd m-oi îngriji sa scap de ei -daca n-oi reusi in 10 min. omu asta o fi stiindara pa ce lume e, ori eman io atîîîta ospitalitate de-i veni sa se’mbaieze acu, pe loc, aci la mine?

si-i spui:

– ia scara aia în sus, in capu’ ei ai o usa. e, acolo e baia. dupa usa,pe raftu din stînga,  îs prosoape noi-noute, ia de-acolon pliz, ca io n-am avut timp de trei luni incoace, de cind stiu ca viniti,  sa le pun mai la îndemîna, ca si pe sapun si ce ti-o  mai trebi, da’ te descurci mata.

si mai iau o gura de cafea, poate, poate s-o trezi gazda din mine din somnu’ cel de moartegroaza.

sa ma’nec cu cafeaua, cum m-oi îneca, cînd, dupa fro cinci secunde , poate sase, omu e iar, deja!, în bucatarie. exact la fel cum plecase (sifonat, prafuit, ciufulit, de-astea), s’ umpic altfel la nivel de expresie faciala, carele vreau pentru ca sa zic ca parea îngrijorat nevoie mare.

ca le are cu viteza, bravo lui, nu ma bag; da’ cîteva secunde’n plus, sa admire oglinzile murdare venetiene, parchetu cu intarsii, robinetele albite de pasta de dinti, mai ales ala al lu’ baiatu mamii e caci din aur alb,pieptenii plini de par de fildes, jacuzzi-ul  cu champagne , policandrele de cristal si alte detalii care, odata enumerate, v-ar putea duce in ispita invidiei si  imitatiei, doar cîteva secunde’n plus petrecute’n baia domniei mele  ar fi fost dovada de respect si ce stiu io ce mai tre cînd intri’n casa straina, daca tot n-ai nici un cadouas pt moa.

-vrei cafea acum?

da, saru mîna, zice.

soarbe si devine, ori mi se pare,  si mai ingrijorat.si-o fi dat sama de gafa si-acu, tot uitîndu-se, pe fereastra murdara  stralucinda a bucatariei, la minunatiile de balarii flori din gradina, o fi cautînd o  maniera de-a  ma face sa ma dumiresc despre dînsu’.

mi-s preocupata cu conversatia, da’ mi-s si gazda perfecta, asa ca-l stimulez sa mai zica si el ceva.

-ce sa zic… ‘s obosit, e lung drumu’ pîna aici… da’…mai doamna, daca nu va suparati,  dumneavoastra n-aveti veceu in casa?

 

OMG!öteborg

partea a doua a partii a patra

deci io, ca cine alcineva, în prima seara de sejur suédois , cînd am vazut-o pe Ayta (the lady of the houses si of sase ha de paduri si-o juma de lac, remember?) ‘mbracata cu salvari, imbrobodita c-o basma’n forma de frunza verde de cannabis, de subt care-i atîrna pe umeri cosita rasta , umblînd desculta pe tarla, io, ca cine alcineva, mi-am zis aha, o alternativa! nice!

io, ca cine alcineva, port numa rochite dior, conduri cu talpa rosie si papornita fossil, normal ar fi fost, nu-i asa, ca flacailor mei, stiindu-ma pe moa,  sa li se aprinda fro lampita vazînd-o pe Ayta si sa nu se astepte la – dizon- tournedos Rossini, Pavlova si lapte de cuc pe masa de dis de dimineata . pai nu?  ok, ok, aia cu toalele dioritice e whishful thinking, aia cu condurii nu prea – ca’s peste tot, deci si pe talpa , rosii, crocsii mei. dar aia cu fosila e pa bune:  am fost întodeauna foarte constienta dpdv fashion, am purtat ca o duamna ce-am fost -si-o duamna’ s înca, si-oi fi cît neamu românesc- numa ce s-a potrivit fizicului, culturii si pregatirii mele. iar acu mi se potriveste fosila, ca-mi place au ba. da-mi place.

anfen, sa revin la amarîtii mei.

am revenit.

flacailor mei, însa, cînd au dat cu ochii de masa ikea pe care tronau vaze si vazute ikea pline de floricele si buruieni de pe cîmpii, pîntre vaze gasindu-se to felu de castronase minuscule pline pe sfert cu seminte si sîmburi, smochine si curmale uscate, stafide, nuca de cocos rasa si uscata, dulceata de morcovi si trei cutii cu lapte, iaurt si lapte batut, sa li se faca rau, nu alta!

de parca ascultau cu volumu prea la maxim un concert de muzica de baah!heelp!unde-am nimeriit?!, asa dezorientati pareau. erau, adica

iar cînd au auzit de la madam -sa-i zicem –  ixulescgsson (vina mea, stiu, ca nu i-am retinut numele), o norvegianca despre care , poate , o mai veni vorba p-acilea, ca aburu din oala e abur de terci de ovaz, e, atuncea, flacailor  mei, ca cui alcuiva, sa le fuga, cum le-o fugi,  pamîntu de subt picioare. unuia mai rau decît celuilat.

dupa ploaie, se stie, daca nu incepe din nou sa ploaua,  apare soarele. asa si cu flacaii mei: Ayta apare in incapere învesmîntata ca ieri, purtînd pe brate o farfuriuta si un cos de pîne. pe farfuriuta, (aflu ceva mai tîrzior) 3 felii transparenet de cascaval. in cosu ‘ de pîne, felii minuscule pe pîinuri facute de ea, plus scovergile traditionale. fetele flacailor se lumineaza; Usain Bolt s-ar fi ofticat urît daca i-ar fi vazut luind startu’ în cursa pt ceva cît de cît onorabil  pt matisoarele lor.

-mdea, e luni, na, luni dupa uichend, poate de-aia-i masa asa saracacioasa, zice colocataru’ catre moa, dupa ce zisese catre baiatu mamii ca da, ii cumpara un joc pt pleisteishan daca ii da si lui o felie de cascaval, asa transparenta cum o fi ea acolo.

io, asezata cu fata la fereastra, admir terciu de ovaz si devorez natura.

de-acolo din vale, care e tot deal in raport cu terenu ce duce la lac,  am o priveliste minunata, iar terciu facut cu apa parca e mai bun decît ala pe care-l fac io cu lapte. impresia s-ar putea sa se datoreze si faptului ca n-am mai pus pe limba asa ceva de fro doo saptamîni încoace, nu numai foamei .

anfen, asta nu conteaza. conteaza ca nu -i raspund colocatarului, conteaza ca el continua:

– fumeile astea au cam toate cururile cît banitele, da’ cigulesc din semintenii ca niste pasarici anorexice. or fi urmîndara fro dieta în grup? oare tot timpu numa asa neceva o sa avem la micu dejun? ai vazut farfuriuta cu frunzele alea rosii? e loboda de-aia din semintele tale primite din Moldova. sa mai iau o feliuta de pîine cu margarina, sau sa las si altora sa aiba ce mînca? dam azi pe la fro dugheana cu d’ale gurii? mi-e foameeeeeeee…

– pappa, gîngure copilu, cînd am fost la veceu, pe la sapte jumate, in sala de dedesubtu nostru, cam toate femeile astea meditau. cam toate, in afara de una care facea yoga, sau cam asa ceva, afara. nu fi, deci, naiv, nu te astepta la schimbari esentiale, calca-ti principiile ‘n picioare si baga un castron cu ovaz la ghiozdan. sau mai vrei o felie de cascaval, ca io le-am luat pe toate trei. dar stii: inca o felie, inca un joc pt pleisteisan. mama, si terciul tau e bun, dar asta parca e si mai bun! hai, gusta si tu, pappa! allez, nu te sclifosi!

colocataru ia o lingura de terci. manînca si parca plînge, parca plînge si se scoala ca sa se’ndreapte de sale si’nspre termosu cu cafea. pt a 4-a oara deja

bon, ca sa n-o mai lungesc: cîteodata erau oua fierte pe masa, cîteodata praz crud -dar feliat, cum altfel?-, cîteodata cîteva felii de rosii, cîteodata cîteva felii de ardei gras.

de fiecare data, iubirea mamii si colocataru’ abia asteptau sa ne’ntoarcem la casuta, sa bage’n ei cîrnati, rosii, oua prajite’n untulet, pîine alba/neagra/gri  pufoasa , precum si de-aia  uscata, ups, vrui sa zic crocanta. toate suedeze, toate bune, toate multe. ca si pateul de ficat, ca si jambonul afumat, ca si heringii in sos de mustar, ca si laptele, ca si iaurtul, ca si aia si aialalta…apai, chiar ca nu  mai stiu ce, stiu doara ca -ti tre memorie de compiuter ca sa po sa-ti amintesti ce, si cît, mînca barbatii mei.

bon.

daca io, ca cine altcineva ,am  reusit sa-l fac pe colocatar sa-si  mai ajusteze parerea cum  ca gazda ar fi zgîrcita, la vederea a ce se vede in poza de mai jos, a exclamat: ok, n-or fi ei, suiedejii,  avari, da’ lacomi sînt! l-as fi contrazis, da’ nu fu cazu: dupa un mic dejun mare, servit pe terasuta din fata casutei, avea omu chef de glume, de fapt

nici pîna azi n-am înteles de ce ma’nsoteau, totusi, la micu dejun? de getlemani ce mi-s, sau ca sa fie ei siguri ca nu m-oi lasa convertita de catre roiu de dame si , mai ales, de catre madam  ixulescgsson, autodeclarata facatoare de minuni din cartofi cu sfecla rosie, sfecla rosie cu orez, pîine cu sfecla rosie, sfecla rosie peste pîne… satui de minunile mele (cele cîteodata -mai pe fata, mai pe ascunselea-  acompaniate de sfecla rosie ), vrura, oare, sa’mpiedice iminentu schimb da ratete?

 

OMG!öteborg

part 4

ziua rea se cunoaste de dimineata

ne trezim, ne primenim, dup’aia scoborîm dealu’ ‘nspre valea cu stalu’ n care , dupe spusele lu’  Ayta – the lady of the houseS plus 6 hectare  de pamînturi împadurite si-o juma de lac ( „ nu, puiu mamii, n-am idee cum po sa’mparti un lac în doua! ma trec toate apele de la’nterbarile pe care mi le pui, ia mai întreaba-l si pe tat’tu, ori fii mai atent la ora de religie!„), se desfasoara micu dejun.

tot nemaiterminînd de scoborît, cu voce tare ne gîndim la oole de somon/rate -gîste salbatice/reni/elani pe care le-om îngurgita penc’asa sîntem noi, mîncaciosicuriosi de noutati gastronomice. si la halci de somoni afumati nu numa din cauza de aquavit, da’ si de la fumu de stejar.  la pîne alba, cît roata volvouluicarului, si la pîne polara, groasa cît talpa saniei, pe linga scovergile alea de  knäckebröd. si la prejituri cu ghimbir si scortisoara, da’ astea  nu inainte de niste heringi murati , ciuperci, clatite cu sirop de soc si cranberrys (nu grupu’, nuuu!)

nici nu terminam noi bine de gîndit tot ce-am fi’n stare sa gîndim, ca iata-ne ajunsi in valea cu sura.

lasam papucii la usa, pe presu’ ikea in acest scop acolo însirat,  si dam navala’n sala. acilea, fro duzina da  fumei de v^rste diferite zumzaia in juru’ bufetului.

cosy, parol!-zic colocatarului.

io, cind vorbesc cu cineva, ma astept  -pai nu?- ca o sa mi se si raspunza.

da’ n-auz nimica!

asa ca ma sfortez sa ‘mi iau privirea de la bunataturile de pe masa, ceea ce si reusesc…. caut instantaneu si rapid, în gînd, numaru de asigurare la care tre sa sun in caz de urgenta.  carele oricine ar fi facut-o  dac’ar fi fost in locu  meu.

caci ochii-mi vaz pa  colocataru care nu numa ca tace, da’  arata  si desfigurat ! des-fi-gu-rat!  ceea ce cu citeva clipe in urma fusese gurita lui, tuc-o  mîndra pa ea,  s-o tuce,  era acu o masa carnoasa schimonosita , din colturile ei scurgîndu-se înca, parca, balele stimulate de asteptarile noastre vizavi de bucataria suedeza. sau spumele ultimului moment de viata.

un ochi parca îi iesise din orbita, alalantu parca se facuse burghiu si-i sfredelise craniu’, cautînd acuma, de pe undeva din regiunea cefei, usa  .

nasu-i, mîndra podoaba , se balaganea  flescait la stînga, la dreapta, intr’un fel de impotrivire neputincioasa fata de kktu’ pe care, parca,  cineva i-l tinea subt, cînd pe stînga, cînd pe dreapta.

p’acilea zice o vorba inteleapta ca  „ai copii, ai bucurii”.

apai sa stiti ca asa si este! baiatu mamii  afiseaza un zîmbet sugubat, zîmbetu’ ala sugubat in spatele caruia, de fapt, se ascunde un enorm WTF?! se uita la bufet si wtfacuieste asa cum numa el stie si poate. deh, baiatu mamii!

taman in momentu asta, cu uatzafacu odorului, deci,   colocataru era cît pe ce sa caza  mort-lesinat pa subt bufetu cu micul – ^piticu’, mai bine zis- dejun.

ei bine, tot fix în momentu asta,  microlitru’ ala de vlaga ce i se mai scurgea înca pîn vene il face sa execute o pirueta , cît s’aterizeze gratios, nu ca sacu cu cartofi,  pe alt pres ikea pus acolo , cu siguranta, în alte scopuri. în miscarea asta de rotire, colocataru da de zîmbetu copchilului.

e, uite asa, asadar,   isi revine colocataru’, iar io nu mai tre sa-mi aduc aminte daca am luat asigurarea de vacanta cu noi au ba: de la zîmbetu ficiorului, mînca-l-ar mama pa el de print.

deci bucurie mare pe mine , fidea adepta a printipului ca la ora micului dejun se mic-dejuneaza si nimica alceva; bucurie mare si pe colocatar,  senzatia, ce senzatie, sentiment nu senzatie, sentimentu  de solidaritate capatat la vederea  parerii copilului îl smulge din ghearele abisalei disperari si-l aseza mumos pe scaun, vecin cu  madam Ce Naste din Pisica Soarece Mînca