RSS

Arhive pe categorii: nici blog fara pîine

teapa

a se citi teapa, nu teapa.

deci „teapa” ca-n hrisovu ala, despre Vlad Tepes, scoborît din podu lu tataie, dus in fuga’n lacasu din fundu gradinii , in scopuri intime precum cititu si stersu la poponeata.

cam cum ar veni, citînd din memorie, deci,  teapa ca’n:  „io, Vlad voivod, mi-s de parere ca ali, osman, etc sint toti de-aceeasi  teapa! de  teapa mea! pohtiti in ea!”

asa, acu cre ca-i clar: a se citi teapa, nu teapa.

teapa de aproape un  (n)euro, deci, economic esprimîndu-ma,  mai mult tepusa:

asadar poama de cactus, cum ziceam.

sau smochina de cactus, cum sa zice p’acilea, impotriva vointii mele, care io ma ‘nebunesc dupa smochine si dupa cactusi – în ce ordine, nu conteaza, da’ n orisice caz, separat-  da’ nu chiar dupa smochina de cactus.

sa videm acu di ce nu ma. apai:

– penca e de’aceeasi teapa cu toamna de-acilea: colora, aproape insipida, cît pe ce inodora.

adicatelea vreau sa spui ca da, e frumoasa dpdv cromatic, mai frumoasa decit acilea-n poze

are gust discret , da’ discreeeet, de pepene galben sau cam asa ceva, la fel cu fructele toamnii de-acilea :frumoase la forma, lipsite de fond;

mirosu’ i ca si inexistent, la fel ca toamna de-acilea’n zilele cind nu ‘nsira taranu , pe cîmp, rahatu de porc.  da’ acilea s-ar putea sa fie de vina si nasu meu, nu numa poama.

asa. sa mai videm daca mai sint motive sa nu ma ‘nebunesc dupa poama smochina de cactus. pai ar mai fi:

– penca -surpraiz , surpraaaiz!- are tepi

– penca are seminte tari ca piatra si aspre ca glaspapiru.

de ce mi-a placut, penca , da, mi-a placut? apai:

-penca-i de teapa pepenelui galben, cum, deja,  ziceam:  masticare minima,  satietate -in ciuda structurii putin fibroase- maxima.

precum si:

–  penca-i usor de dat pîn sita si de-adaugat in proaspatu suc de portocale, cind cobaii refuza sa bage’n ei toata achizitia.

dar mai ales si:

– penca din seminte, crez io,  o sa m’aleg c-o ditai plantatia de cactusi . sa vezi atuncea tepe! anfen, tepi!

 

let’s vegetate together

clasic in viata (înca, desi  lipsa urdei si’a casului se simte ca aia a oxigenului) , FFN (Felu Fara Nume) face din cind in cind sa creasca cifra de vinzari a lu galbani la capitolu ricotta si mozzarella

cum asa?

penca-i nevoie de cam 750g ricotta si de cam tot atitea de mozzarella ca sa se simteasca bine

la ditai tava asta, din care s’or înfrupta 8 persoane, mai e nevoie de :

–  500g orez si 750g de zama de gaina. haolica, vegetarieni din lumea’ntreaga, iertati-maaaaaa!, vrui sa zic zama de legume, sau apa cu sare! (da, grame. sau, mai professional asa: o parte orez si o parte juma de lichid)

– muuuuuuulta verdeata, cita vrea muschii dvs , sau cita va ofera brazda(acilea : patrunjel, marar, ciboulette -cine-mi zice ce-i asta’n româneste, ‘i dau reteta de supa de ciocolata– , tarhon si menta)

– 3 dovlecei . (nu mai zic feliati, ca se vede, da’  zic ca opariti in apa sarata frun minut sau doo (intii feliati, apoi opariti, se’ntelege)

booon, cind toate astea de pe la lume’s adunate:

– se fierbe orezu ca la mama si tatal lui acas: se depune orezu,  la foc iute-iute-iute, impreuna cu zama, intr-un vas. sau altu. i se pune capacu   (nu i s-o pune lui, vasului,  i-l punem noi) si se da focu mic-mic-mic de’ndata ce clocoteste zama. dupa 15 min, oprim focu. ‘l lasam acolosa , pe orez,  in vas, pina -i vine de la directie contractu de transfer in altu.

– verdeturile se toaca si se amesteca cu urda sau cu magaria aia de ricotta. se asezoneaza bine-bine-bine-bien cu sare si piper.  sau cu ce vrea muschii dvs(ma gindesc la o tîra de nucusoara, sau alte exotisme)

– vasu termorezistent se stropeste -atit de imbelsugat cit va vrea muschii dvs- cu ulei , apoi se depune orezu’n el.

– peste orez se pune urda/magaria aia de ricotta  amestecata cu verdeturile taiate destul de fin si, eventual, in prealabil,  o secunda-doua oparite, ca sa -si pastreze culoarea aia mumoasa si’n cuptor.

-peste orezu peste care e brinza cu verdeturi, se pun feliile de dovlecel (sau vinete prajite, sau rosii, ce stiu io ce vrea muschii dvs?)

– peste feliile de dovlecel de deasupra orezului care-i subt brinza cu verdeturi, se pune mozzarella (sau cheddar, sau gouda, sau ia sa nu  ma bag io’n oala dvs!)

– 180°C si +/- 15 min mai tîrziu, e gata FFN.

io, acu

 

cucuruz

trag fumu si arsita’n piept pîn simtesc ca mi se stafidesc plamînii: îîmmmm, miroase a România! -mdea, miroase mai ales a furat, zice pruncu bosumflat ca altu decit el s-a ocupat de achizitie. -pai e tot aia, zice papa(ala al odorului, nu al din Roma). urmeaza diaree verbala intre fazar &san. da’ nu numa verbala. stiam ca mere porumbu cu bere. anfen, ca mere alfel, nu asa repede

 

alba ca zapezile

cine, alba?

cina:

de ce?

de foame si de-aia:

cum?

iaurtu, bun ca iaurtu turcesc.

brînza, buna. s-ar  putea si mai buna dac’ar sti grecii s-o  faca  ca pîn partile Sibiului.

malaiu alb:

gust: muuult mai fad decit cel galben, deci nu tu gust;

structura:  – nu numa din rezonuri de reglarea distantii intre pietrele de moara, zic io, ca doara am mai mincat io malai ca faina – e d’aia  de piure de cartofi de la cutie;

aspect: baia de amidon din finalu procesului de productie al intreprinderii textile si/sau de confectii.

comportament: comsi – comsa, in sensu ca  face cocoloas e, da’ nu face coaja cind e rece. deci sava.

 

concluzie: mai fac. nu din cauze ca -i punga ca si plina, ci penca ma intriga.

oi mai face  dulce, fierta in lapte si cu buline de ciucalata plus un coulis de fragi, sau cu brînza bleu si ou oparit, sau cu rucola si/sau alte halea din gradina/aprozar la cuptor, linga un peste. sau oi videa io cum, cert e c-am pus-o de mamaliga cu achizitia asta.

 

 

 

 

 
 

aar-le-chiino, arlechino

purtai,  de bunavoie si nesilita de nimeni,  saptamîni intregi, pe umaru’  al mai putin firav, bocceluta- ‘mpachetata’n foi  reale si virtuale de agende de buzunar si  birou- cu cina cea fara de taina. (pai,  fara de taina ca-i de cind hau’  fixata-n ultima zi a lu ianuar, asadara  stie de ea cine vrea si cine nu vrea, cind vrea, daca vrea… ce conteaza? domnia mea s’aniverseaza!)

in bocceluta, cum saream io asa zglobie – ‘ntr’un picioru’al mai putin firav-  pîn viata, purtam  ba sarmale, ba tort de ciocolata, ba curcan, ba înghetata de ciocolata,  ba rosbif, ba ceva acolosa cu ciocolata,  ba rabdari prejite…idei marete, rînd pe rînd invelite’n foita reala sau virtuala  de agenda de buzunar sau birou,  aruncate- ‘n containeru cu compostabile odata cu aparitia altei foi de agenda si crestrerea preturilor in supermarct.

dar iaca – ooo, minune!- c’a sosit momentu ala’n care lu fiecare i se pare c’are timp in acelasi timp cu fiecare sa bea vin, sa mînce feluri, feluri de mîncare…  un fel de destrabalare, dup’a lor asteptare; numa ca na, nu mai aveam io chef!! asea caci, dragi tovarasi si pretini, o tinui clasic:

adicatelea am pus in spatele a doi iepuri salbatici un sos arlequin

 (carele,  precum se ocserva, e doua sosuri.  desi e un sos: adicatelea prajesti la foc iute fileurile, le dai la cuptor la 180°C pt 15 minute intr-o tava care-asteapta in cuptor, degresezi tigaia’n care ai prajit fileurile, o „stingi” cu smintîna, lasi sa scada smîntina, apoi adaugi in sosu asta alb umpic din sosul maro -pe care l-ai facut deja din fond de oase de vinat îngrosat cu unt amestecat cu  faina prajita)    si boccele cu legume ( care legume , numa ca taiate julienne, se gaseau si in piureul de cartofi , taiate mai alfel. iar varza de Bruxelles am pus-o pen’ ca-i ultima pe anu’ asta in gradina si era pacat sa n-o utilizez.),  dar mai  la’nceput asa  le-am umplut burticile cu supa de hasmatuchi

(brr,urita poza!),

 iar la final i-am facut sa geama supt greutatea unui desert asa de usor de facut, ca merita postare separata(mai incolo). scapai usor anu asta! sa ne fie de bine!

 si voua idem!

 

le rouge et le blanc

roman de aventuri in doua volume

volumu unu

introducere: 

 a fost odata, ca de n-ar fi fost,  nu s-ar povesti, un pachet de orez rosu de Camargue,  într-un raft,  în Delhaize. anfen, erau doua, da al doilea nu e nici macar figurant in piesa , asa ca-l trecem cu vederea.

 orez roosuuu?! trosc! pleosc! (m-a pocnit surpriza)  am mîncat galben, mov, salbatic, modificat genetic, pandan, basmati, jasmin, arborio…  da rosuu?  n-am ochelarii-n traista –  mi i-am plantat în coafiura,  da asta oi descoperi cind nu s-o ridica bariera parcarii cu personal de întretinere ioc,    si m-oi scarpina-n cap a  „si nici telefonu nu-l luasi, acu sa te vaz cum iesi din vizuina asta”, asa ca nu vaz cît costa, nu vaz ca tre fiert o juma de ora, ba chiar 4j de minute, deci  ma aventurez.

le rouge, erou principal al filmului, e secondat de le blanc, care e chiar mai important decît le rouge- ca-i destinat pentru desert-, da le blanc vine,  ca orez  ce-i,   din Suriname, si asta nu ma face sa ma parca vaz intr-o rochie alba,  transparenta, fara mîneci si cu decolteu cu tupeu , calarind pîntre ape  un cal cam deselat – ca el cica-s cam grasana; zica  si vaza ce-o vrea, el cu ochelarii lui, io cu-ai mei-,  cu pletele’n vînt ,  el, ca io iar m-am tuns, asa cum ma face le rouge. asa ca , de fapt nici nu-l mai bagam in seama de-acu’ncolo si cît o mai dura balada .

cuprins:  

unde se vede ca le rouge e cam maro, si unde nu se vede ca la gust e cam ca grîu, deci bun

 unde se vede ce se vede: le blanc est devenu jaune cu picatzele negre de vanilie.  care nu se vede,  da ce se simte!

încheiere: mîine, probabil, constipatie.

volumu doi

introducere, cuprins si încheiere : a fost odata , si cînd o mai fi,  s-o mai povesti, un pachet de orez rosu de Camargue.

e se fini la comedie (unde s evede varianta pour le noir, ca de el avui grije, deh. oaspete, deh! da, da’ deh,  el  mi-a mai adus un sos african , picant de-mi tiuie urechile ; cînd mi-oi reveni din soc,  o sa-mi aduc aminte, poate,  ce fel de  )

 
21 comentarii

Scris de pe Aprilie 16, 2010 în 1, nici blog fara pîine

 

din jurnalu unei transsexuale

IERI:

am o idee!

m-a convins, de parca mai era nevoie, cu vro ora’n urma,  ca-i un geniu economic ( o suta si muuulti euro nu-i mult, mama, uite-l p’ala de cinci sute, si-ala-i tot telefon, da’  nu-l vreau… acu’… vezi ca te fac sa economisesti trei sute si umpicut de tot de euro?), daca n-ar trebi sa calc frîna  – ca  galopez , da trebe mers la pas;  eh,  mi-au ramas , multumita lu baiatu lu mama ala destept si frumos si grijuliu cu mica renumeratie a marii noastre  famelii  , bani de amenda, da’  desi mi-ar trebi si-asa ceva, ca n-am avut nici una pîn’acu, e iote ca taman azi n-am chef de ea –  ,  si nu mi-ar fi gîndu la ce sa (ma) fac cu toate halea de le-am cumparat de la dugheana lu ali baba si cei el stie cîti hoti au hotarît preturile alea saptamînal  în exotica crestere,  as tropai de nerabdare sa mi-o zica.

 da asa, fac si fuck în gînd ardei umpluti, ficat de miel in sos de ceapa, pulpa de miel umpluta c’oi vedea io ce, sarmale de orez în foi de vita , placinta cu brînza dulce, si, daca nu s-o face poimîine pina fac astea, si o placinta cu brînza sarata, d’aia- i  zic umpic cam absenta:

– daca ideea-ti se refera la ubs sau alte brizbrizuri pt telefonu ala muuuuuult prea scump, dupa deloc umila mea parere, po s-o bagi deja la frigider, frumosu si deteptu  mamii !  perioada de revalidare dupa arsura de azi o sa-mi fie îndelungata,  asa ca  -i   mai bine sa seada  rece; nu se’mpute pîn’o fi sa vreau sa stiu de ea ( in cazu ca pîn absurd oi vrea vrodata asta) , si nici n-o creste prea repede de la caldura creierilor tai încinsi de blutusuri, ringtonuri, chestii si   MP-tre(i)stii.

– aaa, nuuuu, e o idee pentru la masa, pariu ca te’ntereseaza?

acu, io stiu deja c’are si  geniu  culinar – mamaliga cu ciocolata, cereale cu varza acra, pizza cu mustar în loc de sos de rosii… iac’ o  sumara trecere’n revista a  genialelor realizari realizate de produsu’ncrucisarii  genelor  unuia cu zero,zero  putinzte bucataresti , si  uneia cu minuscule priceperi dar mari pohte, da o dovada’n plus mi-ar ridica moralu cazut de pe scara cu preturi pentru telefoane – ca de pretu pt ardei am avut io grije.  zic: phiii, vad gresit, sau e chiar cinci euro pa kil???  a, ok si multumesc, daca-i lasi la trei jumate, ee, cum patru, trei jumate suna mai bine, hai,  mai pune patru’n punga si poate rotunjesti la trei, eeee, glumesc, trei jumate-i bine – ase ca zic ca cîstiga pariu .

prepari azi ce-ai cumparat din macelaria aia marocana? da? ce bine, abia astept sa-i spun partenerului tau  si,  pîn la proba contrarrie, tatalui meu, ca mîncarea-i gatita de o  transsexuala!

– era,  cumva, si un pachet de simtu umorului de doi bani în cutia telefonului, zic io hotarîta sa opresc masina la primu market, sa cumpar stafide.

– pfff, n-ai priceput!  azi esti een vrouw met kloten (o femee cu coaie), pricepi acu? 

– haha, uitasem de ele!  nu-i rea ideea, da io zic sa mai catam si alta, blabla, blabla, blabla…

………………………………….

AZI:  

colocataru, înfometat  de-atîta uitat la folbal: mmm, miroase  bine! ce-i asta?

adica asta:

klote (coaie – nt), da cre c’am pus prea mult piper pt fizicu, cultura si digestia ta.

colocataru molfane salata -cu pîine turceasca , ceapa marinata, rosii concasate si fenicul prajit-  peste care troneaza trei felii de klote, si ma contrazice:

– nu e klote, e bun !

( n. a. – io, cind nu-mi reuseste ceva cum vreau io, sau cînd nu-i reuseste alcuiva, ceva, asa cum vreau io, ei bine, atuncea io  zic ca cevau ala e KLOTE. maman, precum vezi, nu s-au lipit de mine’nvataurile matale)

io : ei, de bun, e bun! da e klote!

colocataru : e, hai ca nu-i klo…

io:  daca- ti zic klote, inseamna ca-s klote! klote, adica klote.

colocataru: … kl…fir’ar sa fieeee! astea-s chiar coaaiieeee???

io: e, hai, începi acu sa te alinti, te pomeni? nu mai sint bune acuma, sau ce?

a, ba da, dar …si zice,  la tema , niste chestii nu prea potrivite pt urechile copiilor, copiii zic -tot la tema- niste chestii nu prea potrivite pt urechile parintilor, blabla, blabla, blabla…

deci cam asa ceva