intimerariu culinar (II)

capitolu „à la recherche du fromage perdu”, in care e vorba de  reîntilnirea la domiciliu personal cu tartifleta

o sa surprinda probablement, da io nu vin cu poze din vacanta, ci cu alimente. dupa tartifleta cu cirnat Mortadeau fiert in vin rosu (cu care bunicul -garson ramîne pe veci asociat in amintirile mele) , alegerea a fost usor de facut, mai ales ca , indrumata de Gérard si Patricia, am gasit drumu cel bun la  cooperativa prin care micii producatori din regiune îsi etaleaza traditia.

si uite-asa, intr-o seara geroasa de august , la vro doua saptamîni dupa fericita descoperire din satucul jurasian pe care nici cu si nici fara gps nu cred c-o sa-l mai gasesc, am facut focu’n cuptor nu numa ca sa-ncalzesc suplimentar oasele amicilor târgovisteni în sfîrsit aterizati acilea, ci si intru exemplificarea  à ma manière  a impresiilor de vacanta, pozele fiind deja vazute si revazute.

mai, mare lucru nu e tartifleta asta, fierbi cartofii, lasi cirnatul sa -i susure vinu fierbinte-n urechi vro patruj de minute, tai ceapa grosolan si-o rumenesti in putintel ulei, apoi  amesteci toate astea (cartofii si cirnatul taiati în cubulete )impreuna cu brinza cancoillotte intr-un vas termorezistent , iar deasupra pui brinza tartiflette, zic ei acceptind cu bucurie o a doua portie, dar daca ai tot ce-i tre, e buna rau. imi dai voie sa razui tava?

ajuns la nivelu asta al relatarii, simtu-mi poietic (care se exicta -pare-se- chiar si numa la achizitionarea a niste sticle -cu vino verde-, ca de destupat  n-am mai destupat de’o vreme vruna) se simte capabil si dator    de-o marturisire:

tartifleta mea iubita

recunosc aci spasita:

te-am tradat! si nu e bine

da doru de tine -a fo mai mare si mai tare  decit mine.

inainte de marturisirea asta s-ar fi impus poate descrierea momentului cind, in Lille, nelasindu-ma convinsa ca parcarea se afla la dreapta, am luat-o la stinga. unde nici urma de parcare, da un magazin plin de fromajuri care mai de care. printre care, nu-i asa?, ba-i asaaaa!, cancaillotte si tartifleeeeeette! fara cirnat mortadeau, insa, momentu poate fi pastrat in tacere.

o sa mai ploua mult pîn o fi sa se deschida  piata de Craciun din Liège( unde tin si frantuji dughene, si-acu doi ani, tulburata de oferta bogata in calvados, cidru, clatite bretone, cirnati de magar/cu lavanda/cu trufe/cu alune/de mistret, cit pe ce sa nu-l observ pe necesaru  mortadeau, brinzeturile avindu-le deja achizitionate), asa c’ am decis intr-o buna zi de ieri-alaltaieri sa fac cum oi face si sa scap frigiderul de mirosul atit de specific al brinzei tartiflette, si brinza cancoillotte din corsajul  ambalajului, si sa folosesc -o, blasfemie!- un cirnat olandez din Gelderland drept inlocuitor al sublimului mortadeau.

acest cirnat e -ca toate bucatele olandeze, amonavi- foarte bun cind iti este foarte, foarte si iar foarte foame. dar o tartifleta vegetariana ar fi si mai grava pentru comeseni decit folosirea cirnatului, asa ca decizia a fost rapid luata. 

 si-am ajuns si finalu capitolului, care  e cu poze, comme d’habitude

(nu mai tre fiert pen ca e deja fiert si injectat cu fum sintetic, se impune deci mare atentie la durata si intensitatea tratamentului termic)

 

mare brînza!

 

avant:

 

après:

si’n finalu de dinaintea finalului:

et c’est fini la comédie. viv la chiuizin francolandez!