intimerariu culinar

capitolu „à la recherche du fromage inconnu”

 mai mult –de fapt altfel, da la urma urmei, cum ar veni,  tot mai mult- decit o biserica de-a lu Le Corbusier, undeva sus p’ un deal/ cetatea besançoneza/miile-e, mii! exagereaza  frantuzu– de lacuri/etîcîurile mai mult sau mai putin culturalo-turistice, brînza Morbier, le vin de paille si la tartiflette  au fost elementele  decisive – acu vro trei ani-  in alegerea destinatiei de vacanta. o sfinta treime total necunoscuta mie, al carei spirit avea sa ma’mbogateaca -cu siguranta- cel putin  material.   

adevaru, deci,  e ca -pur moa-aspectu cu mîncarea e   la fel de importatnt  daca nu mai important , e nu chiar mai important, doar altfel important, dar foarte importatnt, deci, cum ar veni, la fel de mai important ca si celeleate de care se tine seama in organizarea vacantei. 

din varii cauze ce po s’aiba de-a face cu portofelu meu sau  al bucatarului (în Narbonne legumele erau de la conserva din Aldi, desi vizavi de deloc ieftinu restaurant era ditai piata cu minunatii frumos colorate de catre însusi maestrul  Soare Mediteranean ), sau cu de naiba’nteleasa fixatie pentru papanasi si (de obicei pseudo)tiramisu a bucatarului din mai toata România, nu po sa-l numesc  culinar pe acest aspect decît in titlu postarii asteia. tant pis pentru el, iar pentru cei care ‘ncaleca motoru wordpress in cautare de „vacante intelectuale”(!) las loc aci de oftat compatimitor …………………. gata, v-ati usurat? io’ncerc sa-mi fac vacantele indestulatoare, daca intelegeti ce vreau pentru ca sa spui. da’ si daca nu intelegeti. iar papanasii, de cele mai multe ori, tre pusi pe ghilotina. punct.

o casuta – gîte pur le conesior- intr-un satuc cam uitat de lume din   cantonu Rioz,departamentu Haute- Saône,  regiunea Franche-Comté, mi s-a parut, deci,  locu ideal de-a amplasa calabalîcu bazei de cercetare: maxim doua  ore de rulat  pîn la locu descoperirilor , ce-si poate dori mai mult un mîncacios? poate o gazda sympa?… am avut! Gérard -full-time agricultor-primar-politist -pompier(anfen, politist si pompier doar in scripte full-time, en réalité doar cind era cazu) si ai lui au fost de sa-i manînci pe pîne, nu alta! nu i-am mîncat, m-am rezumat -vorba vine- la planificata brînza cu cenusa (Morbier) si alte detalii din astea prevazute au ba, dintre care  voi aminti  acu la tartiflette.

dup’o vizita consistenta ‘n nu mai stiu ce castel si muzeu, hotarim sa dam pe loc repaus gps-ului si sa ne’ntoarcem la baza evitind drumu pe care noi, Hansel si Gretel redivivus, lasasem în urma  gazele de esapament. si ale masinii, deci, desi ea nu mîncase cu o seara in urma din supa oz onion facuta din septe feluri de ceapa , si servita c-o distinctie pe care o banuiesc tipica pentru les françaises, de catre Patricia, sotia lui Gérard.

neinspirata idee, am crezut noi intr-un tirziu cînd, satui de trecerea’n revista a septelului si culturilor de floarea soarelui , ne-am prabusit lihniti de oboseala si foame -mai ales- in scaunele schioape de pe terasa restoului ivit brusc de dupa coltul mijlocului lui nowhere.

la fel ca si cea de a ne opri acolo, am crezut noi dupa ce-am aflat de la chelner – care, desi se misca mai ceva decit argintu viu, ducea’n spate virsta a cel putin troa gran per ansamblî- chil niapa de menu, da daca deziram sa mincam, el o s’aduca sup ozonion (nu mi s-a parut, stratu de ozon a rasuflat linistit cind noi in cor am rostit un non mersi hotarit), sau un blablabla o leghium, sau o tartiflette…tartiflette? olala, pai daca n-ai mincat tartiflet e ca si cum n-ai fost p’acilea, incerc io , convinsa de rubrica quoi manger din catalogu turistic, sa-mi conving colocataru flamand, flamînd si cam cu curu’n sus din lipsa de tigari.

dez aleman, intreaba bunicu-garson auzindu-mi ciripeala; me non, mai grav, io românca si el fumator, zic io, si ne crestem corciturile an beljic, da pe granita cu les pays- bas. sinteti primii de pîn locurile alea pe care am onoarea sa-i intimpin acilea, zice bunicu. cred si io, ma gindesc io, da nu zic nimic pen ca salivez deja abundent la auzu formulei magice pe deplin respectate in realizarea tartifletei: cîrnat Mortadeau ( bucati mari de carne bine indesate in matul afumat putintel), brinza cancoillotte si brinza tartiflette.

fin du chapitre

urmeaza cel in care pornesc à la recherche du fromage perdu

a bianto

si’o poza din Lille