paranteze

ajuns la masa de prinz cu trei ore si ceva intirziere, lihnit de foame si efort, unu din cei mai fideli clienti ai mei( de obicei numit jonas), insotit de un altu aproape la fel de fidel ( miguel, adica) striga fericit din usa: miroase-a supa de ciupeeeerci! avem supa de ciuperci? vreeeau supa de ciupeeerci!

cere din ochi mai putina verdeata si mai multe ciuperci , si-l indeamna cu vorbe pe miguel sa se lase in seama mea in ceea ce priveste aceleasi garniseli:

 „stii ca nu-ti merge cu mama, las-o sa faca cum stie ea. s’apoi, nu ti-ar strica ceva vitamine, poate din lipsa lor n-ai mai inscris demult” .  miguel iese la atac cu’n ” a, si-atunci tu de ce ai lasat cinci goluri azi?”, si, in paranteza fie spus, desi acasa consumator nu prea convins, cu citeva complimente vizavi de supa . (hehe, pe cine pacaleste el? )

da, mama, e buna, zice si jonas,  tu ai facut-o? e la fel de buna ca aia de la cutie… l-am iertat, doamne, ca-i era foame si nu stia ce vorbeste.

desidaman sîmbata astaa  n-a fos sa fie  ziua colocatarului: dupa meciu de folbal, il pierde si pe ala de cine apuca ultima ciupearca taiata’n trei si prajita-n putiiin ulei incins la foc  iute-iute-iute, taman asa incit nici pic din apa din ciuperci  sa nu nu scape, ci sa ramina toata sub crusta crocanta (cu aroma de susan)  pe care uleiu (evidaman de de susan -pîntre altele, ca mai e si al de arahide, si al de orez-)  stie s-o faca pe foc maxim, în tigaie asa de maxima cît  sa poa ciupercile sa se lafaie. ca daca se’ncaleca, adieu efect!

ca dup’aia sa -si piarda si speranta-‘n ce urma dupa supa, „aaaa, iami, avem vinete astazi!”

da de unde ( focaccia, gouda, jambon de parma, mozzarella , rosii de sera si rosii uscate),   asta aveti!

vinetele erau pentru azi, dar ramîn pentru miine, ca doara nu stau toata ziua sa v’astept in bucatarie.

(atansion: asta poa sa fie numita emancipare ajunsa la gradu de crasa neimplinire a drepturilor si obligatiunilor la nivel gospodaresc, da adevaru e altu: acolo de unde vin io, e o vorba : clientu asteapta pe bucatar, nicidecum invers. apropo de vin, pîna nu inchid paranteza: nu-i zeama de lamîie mai buna la ciuperci decit vinu alb sec!)  

si daca sinteti cuminti, mai pe seara o sa va fac asta.

( nu de alta, da am ras parmezanu , am macinat semintele de pin, am tocat miezul de piine integrala si patrunjelu, am presarat sarea si piperu, si le-am amestecat pe toate  deja cu malaiu. doar tre sa mai tai vinetele in felii de cam un centimetru, sa le dau prin ou batut putin cu putin lapte, sa le tavalesc prin ce-am zis mai sus, si sa le bag la cuptor treij de minute, la 180°C, intr-o tava unsa discret cu ulei. ) 

cu salata taiata ba mai fidea, ba mai fideluta ( arozata cu iaurt condimentat cu usturoi pisat impreuna cu grunji de sare himalaiana ),  o cina toma potrivita  pentru atleti.

acu, inainte de a mai zice (da)ca a meritat asteptarea, inca o paranteza, pentru cine are urechi s-asculte: cind iti trebe brinza rasa, ca-i parmezan, emmenthal sau alt aaia, rade-o singur, ca nu-i mare brinza! parmezanu si gran padano gata rase sint de fapt coji(le , marginile alea necomestibile altfel) macinate, iar emmenthalul, gouda si ce-o mai fi sa fie la punga, contin adaosuri de agenti anti-cocoloase, amidonuri si alte chestii care n-au de-a face cu brinza decit atunci cind o pui gata rasa in pungi, in rafturi, in magazine.

dupa parerea mea ( nu neaparat din cauza ca a trebuit sa deschid o sticla de vin rosu), musacaua  de vinete cu pui (si atita) e un fel ce se potriveste cu o zi de duminica: munca putina, rezultat maxim:

umpic de joc cu focul (-pentru sos, doua cepe mari  se prajesc  in doua linguri de ulei, la foc mic, cu capac, pîna devine sticloasa, apoi se adauga 125 g de pui/personaj taiat in cubulete, se da focul mare, pîna se coloreaza puiul. cu 150ml de vin rosu coloram si mai si puiul , ca si ceapa, si lasam la foc potrivit sa fiarba pîna la jumatate. apoi punem 100 g concentrat de tomate si o juma de litru de rosii concasate, si lasam iar sa se reduca, tot la foc mic, fara capac.)

(-pentru vinete: taiate rondele, prajite in ulei la foc MARE, pina devin aurii),

umpic de amestecareala (250 gr ricotta -urda-i zic io. ca urda e. -, 125 g brinza proaspata de capra, 150 gr ( grame,nu ml) iaurt si sare, piper, usturoi, verdeturi) 

umpic de straduiala

umpic de rabdare  (30′ la vro  190°C- 200°C, mai mult nu-i tre. da  daca am pregatit mai dinainte sosu si vinetele, deci daca or fi reci, mai socotim vro cinspe minute extra pina se’ncalzesc . asta’n cazu ‘n care nu ne-a trecut pîn minte sa reincalzim sosu. da noua ne-a trecut, nu?)

si gata bunatatea   !!

pentru cine nu crede: si Miguel a zis ca e buna!

(io l-am crezut  penc’a mai cerut o portie)