pisicuta, pis-pis-pis

patru pisicuti micuti,

doi baltati si doi negruti,

s-au suit in tei.

ok, ok, m-ati prins cu mîta’n sac!  asta-i, sigur ca da, cires, da’ penca domnia sa ,  anu’ asta,  n-a facut nici o cireasa, nici u-na, m-a’nervat si-i zic de-acuma tei. tei, tei, tei, na! tî, e, i! teiteitei!

bon, sa reviu la  oile  pisoii lor. cum „care lor?”, pai ai vecinilor, ca mié asta mi-ar mai trebui, pisici, la cîte am deja p’aici .

si cum ziceam:

patru pisicuti micuti,

doi baltati si doi negruti,

de vreo saptamîna’ncoace

-sau chiar doua

poate trei-

vin la mine in gradina

-cam pe seara,

da-i lumina-

si urmeaza o rutina

inteleasa doar de ei:

mai intîi se urca’n tei,

d’unde

peste cinci minute

se scoboara numa’ trei.

un negrut,

probabil cam blegut,

sede ore ‘ntregi in tei

si se uita la cei trei

cum îsi fac voiosi de treaba

printre flori,

precum si’n iarba;

cum încearca

– ‘i greu al dracu!-

sa se urce in hamacu’

atîrnat umpic cam sui

intre un par si un gutui,

intre un gutui si un par

plini de roade anu’ asta

asta-i puru adevar.

trei pisicuti micuti,

unul negrut

si doi baltati

cînd de joaca’s saturati,

isi iau picioarele la spinare

si nici macar in pix nu-i doare

ca negrutu,

blegutu,

din tei

miauna si scheauna dupa ei.

e,

daca in noaptea asta mai plînge

-pîna dau zorii-

cum a facut ieri,

io cre ca o sa dau telefon la pompieri.

la pompieri,

penca cine -‘n puii mei!?-

altcineva sa dea mîta jos din tei?

colocataru, aka gradinar,

se simte umpic cam rar,

c’a plecat la oaste

si n-a mai venit

întreg

ci pe stînga ajustat,

sau

cum s-ar mai zice:

in ghips impachetat;

acu, cit o fi el de vînjos

si putincios,

in tei nu se urca

ca-i e – doamne fereste!-

frica ca’si mai rupe vreun os.

cît despre mine

sorry, dragii mei

da nu mi-s pupaza

deci nu ma urc in tei.