patru pisicuti micuti,
doi baltati si doi negruti,
s-au suit in tei.
ok, ok, m-ati prins cu mîta’n sac! asta-i, sigur ca da, cires, da’ penca domnia sa , anu’ asta, n-a facut nici o cireasa, nici u-na, m-a’nervat si-i zic de-acuma tei. tei, tei, tei, na! tî, e, i! teiteitei!
bon, sa reviu la oile pisoii lor. cum „care lor?”, pai ai vecinilor, ca mié asta mi-ar mai trebui, pisici, la cîte am deja p’aici .
si cum ziceam:
patru pisicuti micuti,
doi baltati si doi negruti,
de vreo saptamîna’ncoace
-sau chiar doua
poate trei-
vin la mine in gradina
-cam pe seara,
da-i lumina-
si urmeaza o rutina
inteleasa doar de ei:
mai intîi se urca’n tei,
d’unde
peste cinci minute
se scoboara numa’ trei.
un negrut,
probabil cam blegut,
sede ore ‘ntregi in tei
si se uita la cei trei
cum îsi fac voiosi de treaba
printre flori,
precum si’n iarba;
cum încearca
– ‘i greu al dracu!-
sa se urce in hamacu’
atîrnat umpic cam sui
intre un par si un gutui,
intre un gutui si un par
plini de roade anu’ asta
asta-i puru adevar.
trei pisicuti micuti,
unul negrut
si doi baltati
cînd de joaca’s saturati,
isi iau picioarele la spinare
si nici macar in pix nu-i doare
ca negrutu,
blegutu,
din tei
miauna si scheauna dupa ei.
e,
daca in noaptea asta mai plînge
-pîna dau zorii-
cum a facut ieri,
io cre ca o sa dau telefon la pompieri.
la pompieri,
penca cine -‘n puii mei!?-
altcineva sa dea mîta jos din tei?
colocataru, aka gradinar,
se simte umpic cam rar,
c’a plecat la oaste
si n-a mai venit
întreg
ci pe stînga ajustat,
sau
cum s-ar mai zice:
in ghips impachetat;
acu, cit o fi el de vînjos
si putincios,
in tei nu se urca
ca-i e – doamne fereste!-
frica ca’si mai rupe vreun os.
cît despre mine
sorry, dragii mei
da nu mi-s pupaza
deci nu ma urc in tei.
