pîinile dalbe

dintre sute de retete care este publicate, unele e chiar perfecte si se merita pastrate. si, se’ntelege,  repetate.

din cita pîine am tot facut(e, nu chiar multa, ca nu mi-s brutar), de la dragutu Jonas am avut întotdeauna comentar.

ba ca-i prea neagra sau prea afîanta, ba-i cu seminte mult prea multe sau prea îndesata, ba ca-i miroase-a drojdie sau a malai, ba ca-i cu hrisca, orz si-ovaz, deci pentru cai.

asa. si cum veni el ieri de la scoala, pîna s-apuce sa se uite’n oala ( in care nu fierbea nimica penca abia dupa ce-mi auzeam fiica aruncînd bicicleta in garaj, voiniceste, puteam sa ma apuc sa gatesc ceva rapid, deci chinezeste), zari pîinile pe masa si sari’n sus de bucurie de se zgudui a noastra casa(cu tot cu bucatarie, pai cum altfel?!).

shuck , ce ti-e si cu rima asta! uh, frîna am vrut sa zic. iar n-o gasesc, si viersuiesc, iar viersuiesc..

poate dau de ea, da nu promit,  în timpu pauzei publicitare

nu-s contra, da nici pro masinarii de facut pîne la domicil. e destul de dastepte sa duc la bun sfîrsit cam orice fel de reteta, bat ai mis za rial sing.

bon, bac tu biznis.

„pîine aaaalbaaaa!! iu-huuu, mîine în cantina sînt si io in sf^rsit ca ceilalti copii, si nu mai trebuie sa fac schimb cu Dries!!”- zice baiatu mamii si-si infinge dintii ‘n pîinea a mai lataneata, ca p’aia mai suie am apucat io – dupa un plonjon in timpu caruia am antrenat (din compasie pentru permanentu lor stat in picioare) si doua scaune – sa i-o suflu de sub nasu nedumerit: nu e voie?  „ba da, da din asta vreau sa fac mîine un super senfis” -zic io pai io,  ca altcineva n-are cin’sa zica ca face ceva’n bucataria asta.

super senfisu producindu-se – pai cum altfel ?- absolut nediferit de  unu nesuper

ditai  bomboana!  buna pentru picknick, da pîn’la consumare tre tinuta sub ceva de vreun kil greu.

„mmm, e cea mmmai buna pîine pe care’ai facut-o vreodata! nummmai de’asta sa faci de-acu’mmmncolomm” , zice copilu molfaind acu si dintr-o  chifla calduta, iar io n-am avut cum sa-l contrazic.

nici ieri, si nici azi  dupa ce-am taiat pînica in lungime: e supla si’n acelasi timp ferma, ca Nadia Comaneci in timpu unui triplu salt (cu surub si asa mai departe) si la aterizare.  de nota zece, deci. si tot ca Nadia, provine dintr-o reteta simpla.

reteta pe care n-o scriu acu ca prea m-am lungit la vorba( da’ cine-o vrea, sa strige la poarta ca ies si i-o dau), plus ca acu am si io trebi mai urgente, ca par egzaplu sa diger p’aia cu Dries si cu schimbu…

…care Jonas, cînd n’avea’ncotro si trebia sa ia senfisurile facute din pîineturile plamadite din faina la fel de integrala ca si talentu-mi, i le dadea lu Dries-baiat cu gusturi alese, as zice-acu cînd stiu ce stiu-  în schimbu a doo felii de burete (de-ala de’un alb sinteticos asa)  unse mereu cu pasta de ciocolata.

mi s eparea mie ca parca mi s-a’ngrasat flacau….pai d’aia! nu stiu -insa – de ce ma’ngras io. poate de-asta?: