RSS

Arhive pe categorii: semplî com bonjur

aar-le-chiino, arlechino

purtai,  de bunavoie si nesilita de nimeni,  saptamîni intregi, pe umaru’  al mai putin firav, bocceluta- ‘mpachetata’n foi  reale si virtuale de agende de buzunar si  birou- cu cina cea fara de taina. (pai,  fara de taina ca-i de cind hau’  fixata-n ultima zi a lu ianuar, asadara  stie de ea cine vrea si cine nu vrea, cind vrea, daca vrea… ce conteaza? domnia mea s’aniverseaza!)

in bocceluta, cum saream io asa zglobie – ‘ntr’un picioru’al mai putin firav-  pîn viata, purtam  ba sarmale, ba tort de ciocolata, ba curcan, ba înghetata de ciocolata,  ba rosbif, ba ceva acolosa cu ciocolata,  ba rabdari prejite…idei marete, rînd pe rînd invelite’n foita reala sau virtuala  de agenda de buzunar sau birou,  aruncate- ‘n containeru cu compostabile odata cu aparitia altei foi de agenda si crestrerea preturilor in supermarct.

dar iaca – ooo, minune!- c’a sosit momentu ala’n care lu fiecare i se pare c’are timp in acelasi timp cu fiecare sa bea vin, sa mînce feluri, feluri de mîncare…  un fel de destrabalare, dup’a lor asteptare; numa ca na, nu mai aveam io chef!! asea caci, dragi tovarasi si pretini, o tinui clasic:

adicatelea am pus in spatele a doi iepuri salbatici un sos arlequin

 (carele,  precum se ocserva, e doua sosuri.  desi e un sos: adicatelea prajesti la foc iute fileurile, le dai la cuptor la 180°C pt 15 minute intr-o tava care-asteapta in cuptor, degresezi tigaia’n care ai prajit fileurile, o „stingi” cu smintîna, lasi sa scada smîntina, apoi adaugi in sosu asta alb umpic din sosul maro -pe care l-ai facut deja din fond de oase de vinat îngrosat cu unt amestecat cu  faina prajita)    si boccele cu legume ( care legume , numa ca taiate julienne, se gaseau si in piureul de cartofi , taiate mai alfel. iar varza de Bruxelles am pus-o pen’ ca-i ultima pe anu’ asta in gradina si era pacat sa n-o utilizez.),  dar mai  la’nceput asa  le-am umplut burticile cu supa de hasmatuchi

(brr,urita poza!),

 iar la final i-am facut sa geama supt greutatea unui desert asa de usor de facut, ca merita postare separata(mai incolo). scapai usor anu asta! sa ne fie de bine!

 si voua idem!

 

ciocolata cu sare

rateta de macron o stie toata lumea, asa ca di ce sa-mi mai bat io tastatura de pomana.

 ‘i-o rateta considerata – ‘n cercu vicios al bucatarii- dificila, da’ mie-mi iasa de fiecare data , ceea ce nu poci sa spui despre mamaliga.

ca la mamaliga pui sarea’nlauntru, iar la macroane pa d’asupra , n-are cum sa fie motivu ca dac’o vreau pripita iasa virtoasa, dac’o vreau virtoasa nu iasa din tuci .

 e, n-am tuci si nici ceaun, da mi-i jena sa recunosc c-o fuck    fac tujur in oala de ciorba.

 apai da, cind nu e ciorba ‘n ea, deci nici asta nu-i motivu nereusitii mele.

 ca la doi cobai permanenti si la altii ocazionali nu le place maliga, asta ar putea sa fie motivu, ceea ce la macroane -alea cu ciocolata, sa ne’ntelegem- de-aia nu mai poci io de ce le place lor au ba, mie-mi plac, si-or sa-mi placa si mai mult dupe ce le-oi umple cu ganache!

 si de-aia-mi reusesc, asa cum imi reuseste tot ce-mi reuseste cind nu dau kix, pen’ ca’s cu  stimulent! e da, chiar s’un talent infinit ca moa are nevoie de stimulent, ca’s si io ca unii,  doar un om. as zice, chiar,  o mina de om – desi’s vro  doua-3  s’un butoi de grasime- , ca sa nu sa creaza ca ma dau mare cu sare . 

cerc vicios  pen’ ca daca faci inghetata  ramîi  cu albusurile pe cap, 

 inghetata faci  pen’ ca se oo gainile prea mult pe ele  si parca’ti sta pe cap atitea oua.

 dai oua lu Violeta si Laith si Alinush si cui vrea si nu vrea, da’ cit sa dai? mai faci si’nghetata  . de ciocolata, sa ne’ntelegem.

 si daca faci inghetata -precum ne-am inteles-, ramii cu albusurile pe cap. pui albusuri la congelator, faci snitele si masti cosmetice cu albusuri, da’ dup’aia ce mai faci cu atitea albusuri? ha? aha, macroane! cu ciocolata, zisei au ba?

da’i adevarat si ca-i considerata dificila ca rateta, cel putin in „Larousse al ciocolatei”, unde-i cotata cu trei stele; io zic asa ca mon avi  ca le troazetoal îs doar  greseala de tipar, asa cum greseala fu  si la reteta cu eclere, noroc ca mi-s desteapta de’ndata ce ma trezesc, si chiar de’ncepui – eh oui- sa cocolesc la sase dimineata, tot vazui ca uitara oamenii aia de facura cartea  , oameni priceputi  de altfel- caci mari si tari in Cordon Bleu à Paris-, sa  scrie ca tre ciocolata atuncea cind vrei sa faci eclere CU ciocolata.

si-am mai vazut o anomalie acolosa,  da-i de cadou calurtea, asa ca n-o cat prea cu zel la dinti. si n-o sa le scriu parerea mea nesarata despredecit daca stiu ca-mi vor multumi pt atentionare cu atitea kile de cioclata cite am io pe mine. sau c-o vizita ceva intr-o bucatarie de-a lor

bon, ziceam macroane

iata iar macroane

  acilea fara sare, ca-s ursite sa formeze baza fundamentala  a postamentului de macroane  din poza urmatoare si ultima

loc de poza , da’ nu-i ganache-u’ gata da’ acu e

io da

 
 

‘s acra

posibilitatea ca forma de sarlota sa caza ‘n fund , si nu in gura, era de suta la suta pen  ca n-am covor în bucatarie.

 deci asa a cazut.

A CAZUT, nu i-am dat io drumu  ca daca era sa dau drumu , dadeam la cutia cu oua de supt ea, sau  la sticla cu lapte din mîna aialanta  ca de-astea am destule, da’ sarlota aveam doar una, abea facuta cu cantitate de zacar gresit masurata- da’ de-asta urma sa-mi dau sama abia cind hapaiau  cobaii,  cam acru chiorîndu-se la moa . sau imi faceau cu ochiu a felicitare c-am mai produs si io ceva cu alceva decit cu  chocolat. se poa. 

 a cazut ea de nebuna cind toma voiam s-o introduc in frijider. da’  mai bine cadea’n brînci, sa stiu o treaba: podea murdara, munca de pomana…sau, mai pe scurt: am facut un kkt! sa nu-ti introduci picioarele? nu, caci ea a cazut in fund, deci  io hepi. 

hepi, pîn’am dezbracat-o de mantou’i de aluminiu si’am dat de-o charlotte ravasita, ciufulita, un fel de perte totale daca era sa fie otomobil. da-i doar o sarlota, ase ca ne uitam acru la ea si-o ha(haha)lim.

desi’i de plîns

dupa un inceput promitator

da’ las’ ca mai pa seara’ncolo, dupa ce mulg vaca, fac inghetata de ciocolata sa-mi ia acreala

 

muffins.ciiz mufins

ma esplic mai tîrziu, c-a sunat cineva la usa

 
 

alo, alo la telefon, ati vazut un ecler maron?

daca da, bine.

daca nu, nici nu va uitati la poze ca-s insuportabile pentru cei neahtiati dupe ciocolata, precum si pentru cei care stiu ce-i bun :

amatorilor de aviz:

– pt aluat urmam reteta arhicunoscuta, numa ca inlocuim o parte din faina cu cacao (par egzamplu: la 150g faina inlocuim 20 g cu cacao. cre ca-i clar, nu? sau tre sa zic 130g faina si 20 de cacao? nu? bine, nu zic)

– pt crema de ciocolata urmam arhicunoscuta reteta de crema de vanilie, numa ca n-o facem de vanilie, ci de ciocolata. folosim de preferans ciocolata si nu cacao, amidon de porumb si nu faina. si lapte adevarat, nu din ala degresat, da-le’ncolo de calorii ca doara nu mîncam in fiescare zi asa ceva, doar azi! miine: brownies cu brinza proaspata. sau sarlota de ciocolata cu houm meid piscoturi. sau videm noi. adica voi 

– pt glazura urmam arhicunoscuta formula de parti egale de ciocolata si zahar pudra, plus apa o cincime din cantit de zahar ( sau ciocolata, da’ vorbum mai bine despre zahar penca dinsu-i acela care se va amesteca cu apa inainte de a se adauga ciocolatei topite)

si gata

 

reluare

spectacolu de tagliatelle cu ciocolata  se reia, din motive tehnice, intr-o interpretare  clasica.

actorii-s aceiasi, scenaristu si regizoru asisderea.  

responsabil cu recuzita : io.

care recuzita:

200g faina cernuta

umpic de sare

2 oua

– 40g zahar pudra

– 40g cacao cernuta

2 sau trei linguri apa

– 4 portocale

– 2 linguri zahar fin

-2 linguri grenadina

– o lingura marmelada de portocale

– 2 linguri cointreau

– 1,5l apa

– 200g zahar tos

– pudra de vanilie (esenta, eventual)

gongggggggggg!

ACTU UNU

Scena 1:

se pune faina intr-un vas si se face o gaur a asa in miljocu ei

Scena 2:

in alt vas se bat ouale, apoi se cerne deasupra lor zaharul pudra si cacaua. se amesteca, apoi se adauga apa.

Scena 3:

se toarna ouale cacaotate in gaura aia asa din miljocu gramezii de faina. se amesteca putin cite putin , de la mijloc inspre margine, ca la pastele pe care le facem dabitiud. se framinta aluatul pina se desprinde de pe deste, dup’aia se formeaza o minge pe care’o’nfasuram in folie de plastic si-o depunem la rece pentr’o ora si jumate

PAUZA

ACTU 2

Scena 1:

se stoarce sucu din 2 portocale

Scena 2:

se pune sucu pe foc si se da in fiert

Scena 3:

se ia de la sursa de caldura si se amesteca cu marmelada, grenadina si  Cointreau-ul. diva de mine a improvizat acilea, si-a pus 4 linguri in loc de doua. recomand cu caldura, iar sucu de portocale’l dam la racoare

Scena 4:

curatam alelalte doua portocale à vif, adicatelea cu’n cutit bine ascutit taiem coaja inclusiv pielita, urmînd rotunjimea portocalei . tot cu cutitu ala, sau cu altu, da’n orice caz cu unu bine ascutit, feliem portocala introducind cutitu intre membrana care tine felia,  si miezu de portocala. repetam si’n partea cealalta a feliei, si dup’aia la urmatoarele felii, pina termenam treaba. punem feliile in sucu de portocale si -l dam la rece, in frigider, pina-s tagliatellele gata

iar PAUZA   

 

ACTU 3

Scena 1:

facem cu mînusitele noastre, sau cu masinuta de paste, taiteii. toata lumea stie cum se face asta, asa ca io nu mai zic nimic. decit ca lasam tagliatellele la uscat , vro 30 minute , p’un stergar, sau pa sirma de rufe, pa coada de matura,  ce stiu io ce improvizatii va vin dvs

Scena 2  

se pune litru ala si juma de apa la fiert , impreuna cu sutele alea 2 de zahar tos, se da in fiert,  se adauga vanilia, se pun pastele la fiert

Scena 3 si ultima

se fierb pastele cam zece minute , sau pina vi se par ca-s fierte, se scurg si se adauga  in vasu cu sucu de portocale, se amesteca asa cu grije, se orneaza  si posiblî cu menta si se mînca au ba, ca de-aci’ncolo io chiar ca n’ am nimica de zis

 

lalele, lalele, frumoasele mele tagliattele

lume, lume, soro lume, intrarea-i gratis, veniti la spectacolu  cu ciocolata!

in rolu principal: io

 scenariu si regia: musiu Larousse si Cordon Bleu (nu ala la care-i zice si cordon/gordon blue pîn restorantele romanesti, ci scoala aia la care o sa ma duc io. cind oi cistiga la lotto) 

sssst, tacereeee,  ca’ncepe!

incepe cu sfîrsitu:

si-ar continua  cu ‘nceputu da’ nu s’în ce colt de compiuter am pus imaginile

trag cortina pîn’oi da de ele:

 
 

stea cu coada

despre Duhnila – rodu iubirii dintre  Miros cel Groaznic, imparat peste’mparatia Miasmelor, si domnita Putoare–  n-am zis nimica ca deh, doar se stie ca -i frate siamez cu  donsoara Varza,  cumperi una, ‘l primesti p’alalaltu  gratis.

 Duhnila, acest  personaj negativ din povestea de ieri (precizare necesara numa din motiv de traficlinck) , e un tip  persi- insi- rezistent, nu s-a nascut inca hota aia care sa-i vina de hac! cît despre feresti si usi deschise, vase cu otet care sa-l soarba ca lampa aia pe duh, astea-s povesti de adormit copiii, ascultati-ma pe mine ca stiu ce vorbesc din casa asta cu iz de varzarie! da, da, din casa, ca rautaciosu de Duhnila nu s-a multumit cu locsoru din bucatarie, caracatita s-a facut si si-a strecurat tentaculele pe sub orice usa; din pimnita si  pîna-n pod se circula un aer basinos c ema patrunde pîn’ la os. eee, nu mi se pare, si zapada miroase a varza, zau asa!

da’ hei, hei, hei, se pune dînsu cu miiiineeeee????? crede el ca dac’a fentat hota si restu armelor, ió m-oi dau batuta? ok, si el si io furam personaje’n povestea cu steaua, si ne placu la amindoi, da azi sigur îsi ia  papucii cind o vedea ca nu mai sed la povesti cu el

tudei iz  mistar bean(‘)s dei

sau, cum ar mai veni: cui pe cur cui se scoate

 
14 comentarii

Scris de pe decembrie 29, 2010 în 1, semplî com bonjur, SHUCK HAPPENS

 

steaua de craciun.povestire

ho-ho-ho, dragii babii, nu va excitati prea tare la vederea stelii , sedeti linistiti pe lavita si nu ma mai  ridicati atîta’n slavi,  ca nu folosii nici vopseluri alimentare si nici din capu meu nu fui in stare s-o fac, di()vina fu ideea  unui  taran olandez cultivator de  varza rosie, cam – dupa parerea mea de mare neamatoare de produsu muncii sale–   satul de  unicu si traditionalu  fel de preparare al acestui rod al pamintului: calita cu /fara mere si scortisoara.

dar ah,  asa-mi placu de taranu asta,  c-am cumparat ditai varzoiu!   desi’mi trebea numa o juma, desi ‘n continuare nu-mi place varza rosie, deci de curioasa.  si pen ca olandezu asta e taranu visurilor mele, alea’n care  io si cu  reprezentanti din toa-a-ate ramurile agriculturii aram, semanam, prasim, jumulim, pescuim, recoltam,    colaboram, gatesc -si gatim, daca se remarca vrunu-doi-trei-, apoi mîncam. si dam dup’aia si altora sa mînce. haaaallooo, pai bineinteles ca pe bani, ca nu-s chiár asa de idealista !   

asadar,  povestea stelii de -de fapt–  a doua zi de craciun – da’ ce titlu ar mai fi asta „steaua de a doua zi de craciun”?!-   a’nceput p-o brazda olandeza, a continuat in bucataria mea,  iar io, buna cum mi-s, chiar si dupa craciun,  o dau mai departe, ca parc’asa-i cu povestirile astea , se transmit din gura’n gura. nu? ah, bon, atunci: din blog , in farfurie.  important e sa se transmita,ca-i o poveste buna, cu care salvam omenirea de eterna salata de varza rosie/varza rosie calita cu,sau fara mere.

si cum ziceam, fat-frumos a luat iataganu si a crapat varza’n doo, dupa care -a purces sa produca alte fapte de vitejie, cum ar fi salvarea cailor(putere) din ghearele lu gerila . luminatia mea nu l-a boscorodit c-a facut treaba numa pe jumate, a ‘nsfacat ea insasi palosu  si-a taiat una din jumatati in jumataturi. ca doara atita-i trebuia. ce-o sa se faca ea cu jumatea aialalta? asta-i grija pentru o alta poveste.

dintr-o jumate de jumate, luminatia mea a facut salata. iár salata?, o sa ziceti.  iar salata!, o sa zic. io povestesc, io decid ce si cum.

(se dizolva sarea in doua parti de otet de vin rosu, apoi se adauga patru parti de ulei. si piper. si gata, in cazu’n care nu se prefera alte raporturi intre ulei si otet. care  de fapt, chiar si’n cazu acela, tot gata e)

iar cealalta jumatate de jumatate a taiat-o mai grosolan si-a bagat-o la blender, impreuna cu un sfert din compozitia –ceva mai viscoasa decit e obisnuinta– de clatite. sau de blini, pentru aia mai cu povesti dintre noi

dup-aia a tocat niste fire de ceapa si-a ras un cartof crescut cit  doi la un loc, si-a amestecat toate astea in compozitia de clatite

a asezonat biiiine – bine cu sare si piper, apoi s-a pus pe prejeala

cind i s-a parut ca teflonu nu-si face datoria ca la carte, a mai pus niste ulei

end ies indiid, alta poveste, nene, cind intra-n distributie si  grasimea

a turnat compozitia cu lingura, a format cu dosu ei un fel de ce se vede in ilustratie si-a perpelit turtele la foc mijlociu vro trei minute pe fiesce parte. apoi le-a bagat in  cuptor la 160°C, pîn’ a gatat toata compozitia (care-i cam multa din 300g faina , un sfert de varza, lapte nu stiu cit a intrat , doua oua, ceapa si cartof, dar daca-i condimentata bine, pina pe la zece seara termina fat-frumos   toate turtele, precum si  tot borcanu de smîntina acra) si pina a prejit si steakurile de strut.

si-a incalecat pe sacunu de la biuro si v-a spus povestea asa

 
4 comentarii

Scris de pe decembrie 28, 2010 în 1, semplî com bonjur

 

vacanta

– mama, tata, frate iubit…am o veste mare pentru voi! – zice fata mamii s’a lu tac’su.

– ai luat vro nota buna, intreaba fratîne’su.

– bum! paf! poc! zice pleisteisanu’ n care-i afundat tac’su lu fata mamii.

– nota buna, ce optimist sînt! poate ti-a venit ciclu? sau ti-ai taiat ghearele alea de la mîini? hai, spune, nu ne mai tine pe jar!

 imi fac si io loc , si zic:

– o alintasi destul, baiatu’ mamii, taci acu rapid din gurita si las-o sa vorbeasca.

iar fata mamii graieste. uite’ asea:

– mîine poate mama sa-si ia vacanta, o sa GATESC  éu in locul ei!

– heeelp, mamaaa, sper ca n-ai de gind sa lasi sa mi se intimple asa ceva , smiorcaie baiatu mamii.

–      bum! paf! poc! trosc! ta-ta-ra-ta-ta, zice pleisteisanu ‘n care’i afundat tac’su lu fata mamii.  

– fata mamii, mîine nu am de gind sa gatesc, doar o sa fac mîncare, deci imi prevazusem singura vacanta… da’ daca tu insisti… da, am piept de pui, da’ tre sa-l filezi , e, las’ ca’ti arat io cum.. e si ceapa… n-am ardei, da’ cumpara mama! e, e si de soia neagra, si de stridii, si sarat, si dulce, e sos de soia cît vrei…

  pricepem, deci,  ca s-a orientat fata mamii inspre un fel oriental, si nu tinem cont de remarca lu’ frac’su – desi are si el dreptate’n felu’ lui-  cum ca ha, cine nu stie sa gateasca aziaticesc?!

fata mamii a taiat ceapa, fata mamii a curat ardeii, fata mamii a filat pieptii de gaina, fata mamii a oparit tecile…. fata mamii a facut tot, fata mamii a facut mîncare! s-o mînc io pe ea!… si pe  fata mamii! oh, pardon, fata mamii a gatit, asa tre sa zic!

mama fetii a fumat l&m ,  a beut o stic…ahum, un pahar de rioja si-a mai zis p’ici pe colea cam cum ar trebi…  iar mîine tre sa mearga la magazen sa cumpere ceapa si sosuri de soia, ca n-a tinut fata mamii bine ‘n mîini frîurile proportiilor. da’ asta sa ne fie paguba! mi hepi si in za mud for mai multa vacanta;;)