RSS

Arhive pe categorii: dulcegarii

(n-)am noroc, ce sa fac?!

din cîte reţete, unele adevărate  bobirnace-n nasucu ţinut pe sus al  know-how-ului, nevinovata mea mînuta stînga a ales pin’a cules o pis ov cheic.

mi -deci- perfe;;)ctă, deşi dizapointid din lipsă de cialengi, restu si colocatarii  -hapi şi uşuraţi de grija debitului de salivă egal cu al  Dunarii’n sezonu cu musonu, cînd şi-au dat seama că aia cu „nu se-atinge nimeni de ea” e doar o glumă de prost gust.
aşadar:  tartă „pădurea neagră”

dscn3470

si’nca una, în care se observa superficialitatea cu care tratez io unele lucr(uri)usoare. anfen, cu care am tratat pîna ieri. sorry, tarta padurea neagra!!dscn3471

si ultima,

dscn3473

care ma face  sa ma gindesc ca cu visine din visinata ar fi si mai si, desi nu pentru copii( pentru ei, asta!), si nu stiu de ce, si umpic asa la cit de superficial a fo saitu cu diacritice cind mi-a’nghitit portia de text, cu simburi cu tot.

 
8 comentarii

Scris de pe ianuarie 21, 2009 în 1, Ciocolata, mon amour, dulcegarii

 

ciocolata cu piper

uh, deja vineri?

bah, ce ploaie mocaneasca!

nuuuu, iar aglomeratie!!

pfff, soare lesinat…

mda,  absenta.

yes! pudding cu ciocolata, piper si ghimbir !

in cazu’n care  cineva  ar vrea sa stie cum se face, as spune doar doua vorbe:

prima:  repede (o suta grame unt la temperatura camerei -sau bucatariei-  se freaca cu mixeru pe turatie turbo, apoi seadauga unu cite unu patru oua, dupa care se  adauga doua linguri de cacao cernuta in doua sutele de grame de faina amestecata cu praf de copt, piper, granule de cioclata  si ghimbir ras -sau pudra- , si se amesteca)

si a doua: la aburi (bon, aci e-adevarat ca  nevoie de oala aia cu gauri multe care se portiveste perfect peste oala in care fierbe apa , da’ cum legumelor  si rulourilor  de peste, sau crevetilor, le place baia de aburi, iar noua de ele si ei , merita investitia)

dupa o ora de oparit la aburi pe foc mic, puddingul ar trebui sa fie gata. se rastoarna pe o farfurie incalzita

si se purcede la ornarea farfuriilor cu sosul caramel

pentru cine m-ar intreba cum se face sosu asta, as avea doar o vorba : cu focul aprins.  ca daca pui doua sute de grame de zahar in tigaie si-l lasi acolosa FARA SA MESTECI IN EL , iar dupa un sfert de ora in care ai fumat o tigara, ai masurat 125 ml din smintina de care ai nevoie la sos, apoi ai fumat alta tigara, te intrebi da ce dracovenie de zacar e asta mai nene de nu-si modifica starea, înseamna ca ai uitat sa faci foc in soba.

eh, mai grav decit sa uiti sa faci focu sub tigaia cu zahar e sa-l faci prea tare. ceea ce -pardonata fie-mi lipsa de modestie- nu e cazu meu, da ar putea fi al vostru. si n-as vrea. de-aia zic: foc mic, plus ca nu se mesteca in tigaie pina nu s-a lichefiat zaharul si face bulbuci.

dar si mai grav decit sa nu faci focul, sau sa-l faci prea tare, ar fi sa uiti sa iei zaharul de pe foc inainte de a pune încetu cu’ncetu smîntina in el. cit de grav?  pai ia incercati si-o sa vedeti, eu va dau voie. (ca sa nu fiu singura patita. e, nu acu, era la ocazia primului caramel. oh, amintiri, amintiri…) voie e  acu si sa mesteci cu’n tel, sau asa  ceva, in zahar. voie e si sa pui sosul in tub pt ornat, da el  si’n furculita sau lingura se comporta  adecvat, asa ca de  figuri nicio lipsa

la prima vedere, figura lu Sammy Davis jr mi s-a parut  mie aci; dup’aia, johhny hallyday

gaurile din restu de dulcegarie ciocolatie nu-s rezultatu vrunei activitati sportive de tir menite sa consume caloriile -nu stiu cite si nici nu vreau sa stiu- savurate, ci al shoturilor  de sos caramel ramas stingher . ca sa -i fie si lui bine.

 

lacu’ lebedelor

lebedele:

 

(nu ca ma laud, da tot io am facut si firimiturile)

lacu: io, fleasca  de sudoare, c-am masurat gresit faina, si-abia dupa un sfert de ora de frecat-invirtit- mestecat am hotarit c’ar trebui s’o iau de la capat cu una suta mililitri apa, una suta grame unt si  una suta cincizeci grame faina, apoi cu un ou, cu alt ou, cu inca unu, cu al patrulea si cu al cincilea, ca sa iasa un  aluat de choux care sa-si merite numele.

în ciuda scenografiei dezastruoase (in crema de vanilie am uitat sa pun baton de vanilie, in frisca am uita sa pun zahar, anannasu l-am mincat io pe jumate pîn’a fo sa-l pun in circa lebedelor), publicu a gustat spectacolu si-a cerut reluarea lui. fara aplauze, doar cu gura plina si mînjiti cu frisca pîn ala urechi.

 
Un comentariu

Scris de pe octombrie 14, 2008 în dulcegarii

 

ich bin einer berliner

nein, nein, nein, dat ist keine a nu stiu cita remarca despre onlineru lu herr GeiEfChei!  despre morti numa bine. le am si eu cu limbile – jaaaa, guuuut, doara cu papilele, da ce, asta o fi mai putin important?-, da io nu ma dau rotunda.

mai ales ca stiu c’a facut si el o gluma ca sa mai descreteasca fruntile’ntoarse’nspre el, ei, acolo. ehe, unde-s vremile alea, cind un mister president stia sa zica-n vorbe dulci   – auzi iar, ca tare mi-i drag sa repet: ih bin ainar berlinar!- „bai, nu va uitati ca-s bun, ca si cind ma’nfurii…!”? acu-i iese numa foc si para- nici macar poire Héèlène (care-o fi rece, da macar e dulce)- din gura-i putind a hamburger.

ce-am cu hamburgerii? nimic! ei sint ei, iar io is io!  eine berliner, mai bine de mine! si n-am nimic cu nimeni!

iar dac’ar fi sa am ceva, as avea cu mafia donut-ului, a hot-dog-ului  si’a pancake-ului, de care stiu sigur, mai sigur decit zaharu pudra de pe nasu, camasa si pantalnoii lu jonas, ca nu le-a picat bine la stomac -nici macar în gluma- sa  afle din  cavitate bucala de berliner ad-hoc ca berliners are forever,si ,de-atunci, încet dar sigur, incearca sa ne bage  si pe noi -si rudele noastre, din care amintesc doar éclair-u si  tartelette-le cu fructe, ca mi-i mare familia- la cutie, si  ne omoara cu zile , si inca profesionist, nu  asa! banditi, doar am zis!

ca sa deruteze lumea, nu mai poarta costum la patru ace si palarie trasa pe ochi, ci bluzon alb si enevtual o toca pe capatinile alea seci. nimeni nu-si da seama cine-s ei cind îi aude salutindu-se cu sa traiti dom’ brutar! , ziua buna, dom’ cofetar!

dac’ar fi sa ma’nfurii pe cineva, pe ei m-as înfuria, ca nici faina sub unghii nu le mai place, nici baton de vanilie nu-s in stare sa fiarba in lapte , doar se duc pe la amiaza, cind un brutar adevarat se duce la culcare, la magazinu ala mare si cumpara cutii mari cu niste bile congelate, cica din aluat, pe care le  arunca in ulei, si gata gogoasa! dup’aia  amesteca niste alea, prafuri li se zice, cu apa, nici macar cu lapte, iti dai seama? , si gata crema de vanilie!

cit  ai zice abracadabra, pun in vitrine iluzii de bunataturi , iar oamenii, stii ce fac oamenii? , oamenii se ling pe degete si se mai duc si duminica urmatoare sa mai cumpere deserturi – deserturi cu s de la smecherie-, deserturi -cu s de de la sanchi,  cu t de la trucuri-  pentru prînzu  en famille.

am zis en famille? eh, pai da, c’oi fi io einer berliner, da stiu si putina franceza; cu ditai familia, trebuia sa’nvat si-o limba de circulatie  mai internationala. cred io asa – spre deosebire d’un hamburger, par egzamplu si doar par egzamplu ca doar am zis ca n-am nimic cu el , nu mi-a facut nici un rau( ca n-a avut cind), ne cunoastem doar din vedere-  ca varu éclair a avut note slabe la ora de Deutsch, si-ar mai fi una sa-i zic danke schön, iar el sa creaza ca-l intreb dan chel zonn (si-a facut vacanta… sau mai stiu io ce).

aa, pâi stai asa, daca tot veni vorba: stiu si româneste, sa ma auzi ce frumos pronunt cocoasa! cum, se zice gogoasaaa??? pai atunci jonas de ce zice cocoasa? deci io de la el am invatat! offfff, die jugend von ziua de azi! nici nu stiu ce sa ma fac, sa mai invat ceva de la el? azi  povestea asa de frumos despre ce-a aflat el la ora de muzica despre Wolfram Amadeus Mozart….te pomeni ca si-atunci a zis cacaturi? ecschiuzé leo mot, tot de la el il stiu. cine-l invata oare asa ceva?

bon si deci, cum ziceam, io nu ma iau de nimeni , desi motive ar fi. da daca mie mi-i bine, de de restu ce sa-mi mai pese?  am nimerit intr-un loc unde -mi place, unde din  patru galbenusuri frecate cu opt linguri de zahar, 40 gr de amidon si putin lapte, se face o amestecatura care se adauga apoi in laptele in care pluteste visator, ametit de caldura,  un baton de vanilie. pentru ca focul e mai mic acu decit cind se muncea sa dea laptele in fiert, abia dupa vreo cinci minute de amestecat cu telu e gata crema de vanilie, da ce-s cinci minute , fata de-o placere infinita?

( n-a fost cu intentie, iote insa dracie: colo orhidee, dincolo orhidee…)

io cresc mare si frumoasa  din 350 gr de faina, 20 de drojdie, 50 de unt (am zis UUUUNT, nu vezi ca nu suport margarina?), 35 gr zahar, 120 ml apa ( oh, quel régal cind e calîie!), un ou si umpic de sare , si cit oi avea io tot 60  de grame ca celelate noua surori ale mele,  parca -s  totusi  ceva mai aratoasa . nu?

ah, chiar, ele unde s-or fi ascuns? oare ce-i cu linistea asta aici? si ce-i cu ochii aia care se uita  la mine de parc’ar  vrea sa ma manince???  o fi din cauza ca n-au loc de mine la computer?  hai ca ma duc sa-mi caut suratele. punem pariu ca o sa le gasesc repede? ca doar nu-s  o gogoasa oarecare, ich bin EINER berliner…ich waaaar …

 
2 comentarii

Scris de pe septembrie 24, 2008 în 1, dulcegarii, semplî com bonjur

 

pe aripile vintului

starring: vecina mea (alta decit tanti Tini, si ultima, ca-n partea cealalta e cimp. anu asta, cu papusoi)

io zic ca vizavi de oferta generoasa de  mijloace prin  care ne simplificam  viata in timpurile astea moderne, nostalgia -si tendinta noastra de a le mentine nealterate fie si cu ajutoru celui mai modern aparat de respiratie artificiala- zapezilor de altadata nu va pierde niciodata teren.

uite, par egzamplu, foarte olandeza mea vecina A-M. („cum, nu stii sa patinezi? un olandez adevarat stie sa patineze, inoate, si sa mearga cu bicicleta”/ „pai , stii, io…”/”da, stiu, voi cei din estul europei n-ati avut posib…”/ „e, posibilitati ar fi fost, doar ca-s io mai tantaloanca” … de asemeni-ca un olandez adevarat- e  priceputa  in driblarea atit al portocaliului, cit si al federalului fisc -olandezii care construiesc aici , daca lucreaza in olanda, nu platesc cinci ani taxe cadastrale sau de alte feluri nici in tara’n care-si fac slujba, nici in cea in care si-au pus acoperis deasupra capului…sau, daca tot tre sa plateasca ceva, sumele sint cu mult mai mici decit ale celorlati platitori de biruri.  alt fain  dribling : cel al construirii unei piscine sub denumirea de iaz – in gradina, daca terenul acesteia e înscris cadastral ca teren agricol, ceea ce de obicei e cazul, nu ai voie sa construiesti nimic cu  fundatie betonata, dar o balta-n curte, cu albie ‘mbracata-n folie, se aproba fara probleme…ca tu pui folie de …beton, asta-i alta treaba, au inspectorii prea mult de lucru , ca s avina sa controleze si respectarea  datelor inscrise in cererea de constructie-. mamaaaaa, ce mai  parantezaaa!!! gata, o inchei)

si pun o poza cu mîncare, ca sa mearga lectura mai usor:

(sos cu portocale, iar pe foaia de salata e andiva prea prajita. e, mi se mai intimpla si mie)

gata cu pauza publicitara, sa trecem mai departe:

e, vecina mea e un caz din asta care traieste in ditai conacu cu opaite cu senzori la usa si pe energie solara in gradina, se deplaseaza c’o trasura trasa de -o maxima herghelie, in fiecare buzunar al pantalonului -chiar, n-am vazut-o niciodata in fusta, sau rochie!- poarta cite un telefon chiar si cind isi duce ciinele la plimbare, are televizor chiar si’n garaj -…bon, acolo si-au facut camera de sedere, ca sa nu se faca mizerie-n casa…totusi, televizor in garaj, amonavi asta -i  dovada  belsuguli decadent in care traim. anfen, unii-,  dirijeaza de la domicil,  prin computer, afacerea-i despre pastreaza o discretie care -de altfel- n-o prea caracterizeaza , dar si tine la loc de cinste bunu obicei al bunicii starbunicii noastre de a albi rufele întinzînu-le pe iarba la uscat.

alt apoza, ca sa marim suspansu:

(am mai pus-o? mei bi. sigur e c’as mînca niste fasoleeeeeeeeee)

ne desparte un gard viu de mai mult de doi metri, daca un vint nebun nu si-ar fi facut de cap cu rufele ei asa cum si-a facut mai dupa amiaza si cu o minge de-a lui Nadal -pupa-l-as io de baiat luptator si frumos!- la a nu stiu cîta minge de set, nu as fi stiut de romanticele-i inclinatii.

tocmai  scoteam -pacatoasa de mine! -rufele din masina , cind aud soneria.

imi fac sperante -ce s-au dovedit desarte- ca si altcineva in afara de mine aude soneria in casa asta, asa ca-mi continui treaba, apoi ies cu cosu cu rufe afara.

la usa din spate, vecina. cu un cearceaf mînjit cu praf de caramida  si cu un altu  greu de identificat cu ochiul liber, praful generic, ca sa zic asa.

in fata cashii noastre au loc lucrari ce implica ciment, caramida si ….alte denumiri pe care nu le cunosc , deci am crezut ca a venit sa-mi reclame directia vintului care-i murdareste rufele proaspat spalate. alta pacatoasa!

in acelasi moment , insa, am vazut camasi si chiloti atirnati in gardu viu cu un simt al  esteticului de care numa mama natura poate fi in stare.  mi-am dat instantaneu seama ca nici  tomberonul in care depunem plasticele reciclabile nu fusese -ca de obicei- deranjat de la locu lui de vreo minge ratacita de-a lui Jonas, ci de alt neastîmparat.

convingerea mi-a fost confirmata de catre vecina intr-o povestire cu atita lux de amanunte , incit, cind  in sfirsit am ajuns sa-ntind chilotii nostri pe culme, ei erau pe jumatate uscati.

THE END

 

(aproape)vara pe ulita

n-a-nceput de ieri sa cada cite un fulg, asa ca acu n-are ce sa stea,
 norii s-au mai razbunat, astra e adevarat, dar din vale, vuiet nu vine inspre sat.
nu e soare, da e bine, si pe drum e numa fum
tante tiny a scos cinele la plimbare si fumeaza acum
si ca de obicei.
 
pe fiinta asta n-am vazut-o macar o data fara tigara in mina.
a, ba da, o data, era asa de beata, de i-a cazut tigara din gura.
acu, beata, beata, da grija ciinelui tot a avut-o: cind asta s-a dat sa amiroasa obiectu cazut, oripilata de ideea ca o sa i se arda potaia, sau, si mai rau, c-o sa se ia si ea  de fumat,  tante tiny  i-a dat  un sut bine plasat, care l-a propulsat   cit ai zice waf! (in olandeza, da? ciinii de-aci necunoscind importanta studiului limbii române, nu stiu sa zica ham, ceea ce inseamna jambon in olandeza, ceea ce le-ar putea , deci, aduce beneficiu…asa, cu waf-u asta, se-aleg doar cu mai taci ma fir-ai al…!)  in  lanu de porumb de vizavi.
neinspirata, tante tiny, ca daca -l sutuia ‘n gradina mea, unde, pe vremea aia, avem un hatis de trandafiri, l-ar fi putut dup’aia folosi ca strecuratoare, pe care, se stie, nu tre s-o scoatem la plimbare.
 
acu, de ce-mi bag io picioarele -n privacy-u ei si-ii pun acilea poza (promit ca n-am umblat la ea  decit acolo unde s evede ca am umblat )?
pentru ca m-a calcat pe coada, de fapt, mai grav, cu o vorba, aruncata-n salonu de coafura (da, la coafor isi face ea rost de claia aia pe crestet), a reusit sa ruineze increderea deplina pe care clara o avea in talentul ei artistic.
 
acu, io sint cam asa: si daca nu te iei cu mine bine, tot s-ar putea sa-ti dau camesa de pe mine( daca esti la ananghie), da daca te iei de puiii mei, apai, sa te feresti, ca musc! te sfisii!
deci, precum nu prea stiti, pe clara o chinuie talentu in cadru unei scoli de desen, da pentru ca are de-i da si p’ afara, se poate intimpla ca  unele obiecte de pe domeniu nostru   de activitate domestica sa suporte transformari cromatice, sau chiar si de forma, ca-i cam scapa din mîini cam tot ce e casabil. numa ce e casabil.
 
asa se face ca fata mea, intr-un moment de inspiratie divina,  a adus cutiei postale binemeritata schimbare in sorcova. nu prea vesela, ca numa facturi aterizeaza in ea.
 
acu, sa ne intoarcem la salonu ala de coafura, denumire pretentioasa pentru dugheana in care tante tiny isi ingrijeste saptaminal singuru lucru pe  care-l  are ea in cap (smocu de cîltzi), da ce sa fac daca am vocabular elevat?
 
nu stim daca tante tiny ( cea la care nu-i sta bine in bikini- dupa jonas si al lui tata, cruela devil dupa mine, OMG!, si o sperietoare de ciori se imbraca mai bine, dupa Clara) era beata au ba, sansele ca da se situeaza undeva in regiunea lu 99,9999999 %, da asta nu e important acu.
la coafor, si bunica unei prietene de-a fetii lu mama.
prietena, care urma sa vina p’acilea in vizita, zice catre bunica ca daca mai dureaza mult, altfel o sa creada clara ca nu o sa faca vizita.
tanti tiny, cind aude numele lu fata mamii, zice ca care clara, a lu S…?
si fata zice ca da, da de unde o cunosti, la care tante tiny zice ca a mai vazut-o pe acilea pe fata, la casa aia cu cutia aia postala de tot rîsu.
 
anfen, a mai zis ea si alceva, cica m-ar fi muscat si pe mine de c.r…  la cit am, poa sa se serveasca linistita, da sa nu se ia de fata mamii, ca uite, acu vrea sa faca cutia postala mai dihai!
de parca asa ceva ar fi  posibil! acu, nu ca-i a mea, da nu-i asa ca e talentata, si cu cutia postala a atins deja culmea?
 
Un comentariu

Scris de pe mai 22, 2008 în dulcegarii

 

alb si negru

daca ne autoprogramam pe turatie maxima, ne reuseste desertul asta cam intr-o jumatate de ora, cintarirea ingredientelor inclusiv. apoi, da-i si-asteapta ore’n sir, pîna isi face congelatorul datoria.

reteta este calculata pentru zece persoane; respectind cantitatile, vom avea suficient  produs pentru a alina poftele a cinci. caci, vor cere o a doua portie.

in cazul in care am dat cu tunul, si tot n-am gasit ciocolata alba  menajera fara de care n-am putea obtine spuma de -o, ce surpriza!- ciocolata alba, ne lipsim, si trecem la executarea spumei de ciocolata neagra. sau cu lapte. mai bine neagra, ca deja contine reteta lactate. si pentru ca doar ciocolata pura e ciocolata. dar, mai ales, pentru ca se comporta cel ami bine in timpul prelucrarilor.

INGREDIENTE:

-300 g ciocolata

– 2 dl lapte

– 6 oua

– 125 gr zahar

– 100 gr zahar pudra

– 3dl smîntina (35- 40% continut de grasime)

PAS CU PAS:

1- galbenusurile se bat cu cele 125 gr de zahar, pina obtinem o crema albicioasa. cu mîna, dureaza cam cinci minute. cu mixerul, daca nu se scurt-circuiteaza, poate sa dureze pîna ne’nnebuneste zgomotul.

2- laptele se da intr-un clocot

3- laptele se toarna peste  crema de galbenusuri, in doua reprize. se amesteca rapid cu telul, daca vrem sa trecem sa facem si al patrulea pas . altfel, obtinem galbenusuri fierte. si nu ne trebuie. nu acum. nici alta data.

4- se toarna din nou laptele in oala in care a fiert (are cineva sauteuse? cea mai indicata) , si, la foc mic, se bate cu telul, in forma de 8, pina obtinem un sabayon. de ce in forma de opt? asa intra aer mai mult, asa acoperim mai cu spor suprafata de batere si nu se lipeste crema de oala, asa se face. durata: cam cinci minute de batut bine. si de uitat la fel de bine la schimbarea de consistenta a cremei.

5- ciocolata se topeste la bain -marie , apoi se adauga peste crema de galbenusuri; se lasa sa se raceasca.

6- smîntina se bate 3/4 (sa mai fie inca putin fluida), apoi se amesteca cu ciocolata racita.

7 -albusurile se bat spuma tare, impreuna cu 100 gr zahar pudra. putem face clasica proba a castronului intors cu susul in jos, deasupra capului nostru, sau al altcuiva, pentru a vedea daca spuma e suficient de tare; daca   nu e, profitam de ocazie, si masam pielea capului cu masca ad-hoc. facem apoi un dus, ne lacuim unghiile, ne pensam, ne epilam, ne parfumam  , si o luam de unde am ramas.

pentru o spuma reusita:

a) castronul si elementele mixerului trebuiesc degresate (ce daca au fost bine spalate) cu o jumatate de lamiie pe care s-a presarat putina sare;

b) albusurile se bat mai intii la o turatie  mica, pina se umfla putin, apoi se adauga zaharul si se mareste turatia.

8- si ultimul: spuma de albusuri se amesteca (prin rasturnare, cu ajutorul telului) in doua-trei reprize peste ciocolata. se da vasul la congelator. si se asteapta. ceva  mai mult de doua ore, in caz ca nu ne-a fost mila de citai frigul va’ndura sarmana spuma, si nu am folosit un vas mai mult lat decît inalt.

pentru cei ce-si pun intrebari depsre alimentatia rationala: buna cu fructe, cum ar fi  kiwi, mango, physalis, ananas, cavaillon.

sau, cu fructe rosii

legenda pozelor: albul are gust de alb, dar e galben din cauza gainilor. cred ca au pascut pe brazda de morcovi. ambele spume sint facute cu ciocolata Callebaut; buna si alta, dar asta e wow. sosul de fructe se face fierbind 500gr fructe(rosii. congelate, sau proaspete) cu 125 gr zahar si zeama de la o lamiie; apoi , se trece printr-un passe-vite. si gata.