RSS

Arhive pe categorii: blablabla si tot asa

una si alta

de vro doi ani incoace, daca nu mai mult, ca sa po sa intri’n parcarea carfurului, apesi p’un buton. ca urmare, se  ridica bariera, da nu’nainte de a primi un bon -cu un cod de cinci cifre- pe care scrie clar ca  po sa stai parcat acolo un sfert de ora,in baza lui.

daca stai mai mult in magazin, primesti alt cod pe bonul de casa. codul asta sau al’lalt il tastezi p’o tastatura cu clape mari si late, pe display e afisat cu litere cit capu meu ca daca ai bagat totusi o cifra gresita, nu tre decit sa apesi pe corr, apoi sa incerci din nou sa bagi codu corect.  si tot asa, pîna reusesti.

de vro doi ani incoace, daca nu mai mult, la iesirea din parkingu carfurului  e circu de pe lume. se formeaza cozi enorme care’mpiedica pina si iesirea din magazin: mîini paroase, epilate, inelate, manicurate, tatuate, iritate, batatorite, stafidite, iesite pe fereastra hîrbului, limuzinei, leasingului, masinii de servici, se reped, sau ies tiptil la intilnirea cu paznicu automatizat al parcarii. sint si soferi care ies cu totu din masina: unii, ca sa ia bonul pe care e inscris codul din plasa cu cumparaturi din portbagaj -cautarile dureaza de obicei destul de mult, dar spectacolul descarcarii si reîncarcarii cumparturilor merita asteptarea-; altii, nu stiu de ce.

e, nu stiu cum se face, dar  multe din  mîinile astea – mai mult ca sigur obisnuite cu un automat bancar, c’un computer, c’un aparat casnic  cu afisaj digital, sau, macar c’ un telefon-, pierd  -de catre paznic oricum inceputa pentru a fi abandonata-  partida de skandeberg.

azi , insa, am vazut cea mai tare chestie : bariera era deschisa si la intrare, si la iesire. se mai intimpla, mai ales la inceput de saptamîna.

o masina olandeza se opreste in fata barieirei deschise de la iesire. se deschide fereastra. se intinde mîna. se retrage mîna. se scoate capu pe fereastra. se uita vizibil agitat in jur. probabil ca nu se intra in panica la vederea celor cinci masini din coada, un olandez pe care-l doare macar in pix inca nu s-a inventat.  se baga capu’n masina. se scoate mîna din nou. se incepe tastarea codului. se ezita dupa prima cifra, se continua hotarit cu a doua si a treia. se opreste brusc. se baga mina in masina. se discuta agitat. se porneste masina, se iese pe linga bariera care se uitase tot timpu la ei de la inaltime.

nu stiu cum e aia cu conditionarile si alte trebi de-astea psiho-socio-etno-medico destepte. nu stiu, dar daca ar trebui sa presupun, as presupune ca masinile belgiene i-au zis olandezei „capatina de cascaval”, sau „olandez tantalau”, conform traditiei, inainte s-o claxoneze. sau dupa. sau deloc.

bon asta fu una.

alta e  tubular smells (ricotta, gran padano, pecorino, feta)

am dat de-un minimarket italian unde totul, da to-tul este adus din Italia! pîna ca si detergentii !! chiar n-or putea sa spele podelele cu monsieur/meneer Propre , ci numa cu…na ca am uitat cum il cer signorinele din raft!! au de paste,  de nici nu-ti poti imagina! parca-mi pare rau ca am luat masina aia. hai ca ma laint, hai sa trec la

care e  in memoria capsunilor care anul asta au murit inainte de a iesi din floare

tarta de la pastele de anul trecut, cu bavarois de capsuni

a, inca una: s-a ajuns la blogul asta cautîndu-se dupa porumbei de ornament, cîte calorii are rosiile, copaci de smochine proaspete, cum sa nu te îngrasi!!!!! mai ales ultima a gasit sigur raspunsul in blogul asta:D

si cu asta, gata:
aci ar trebui sa fie macar un video cu Leonard Cohen, dar wordpres nu-si face datoria. ai dont maind, mîine ma duc sa-l vad de-adevaratelea! il vad abia joi, pîna atunci ma uit putin la Bruges.

si iu fraidei sau cam asa ceva.

 
2 comentarii

Scris de pe iulie 7, 2008 în 1, blablabla si tot asa

 

pe aripile vintului

starring: vecina mea (alta decit tanti Tini, si ultima, ca-n partea cealalta e cimp. anu asta, cu papusoi)

io zic ca vizavi de oferta generoasa de  mijloace prin  care ne simplificam  viata in timpurile astea moderne, nostalgia -si tendinta noastra de a le mentine nealterate fie si cu ajutoru celui mai modern aparat de respiratie artificiala- zapezilor de altadata nu va pierde niciodata teren.

uite, par egzamplu, foarte olandeza mea vecina A-M. („cum, nu stii sa patinezi? un olandez adevarat stie sa patineze, inoate, si sa mearga cu bicicleta”/ „pai , stii, io…”/”da, stiu, voi cei din estul europei n-ati avut posib…”/ „e, posibilitati ar fi fost, doar ca-s io mai tantaloanca” … de asemeni-ca un olandez adevarat- e  priceputa  in driblarea atit al portocaliului, cit si al federalului fisc -olandezii care construiesc aici , daca lucreaza in olanda, nu platesc cinci ani taxe cadastrale sau de alte feluri nici in tara’n care-si fac slujba, nici in cea in care si-au pus acoperis deasupra capului…sau, daca tot tre sa plateasca ceva, sumele sint cu mult mai mici decit ale celorlati platitori de biruri.  alt fain  dribling : cel al construirii unei piscine sub denumirea de iaz – in gradina, daca terenul acesteia e înscris cadastral ca teren agricol, ceea ce de obicei e cazul, nu ai voie sa construiesti nimic cu  fundatie betonata, dar o balta-n curte, cu albie ‘mbracata-n folie, se aproba fara probleme…ca tu pui folie de …beton, asta-i alta treaba, au inspectorii prea mult de lucru , ca s avina sa controleze si respectarea  datelor inscrise in cererea de constructie-. mamaaaaa, ce mai  parantezaaa!!! gata, o inchei)

si pun o poza cu mîncare, ca sa mearga lectura mai usor:

(sos cu portocale, iar pe foaia de salata e andiva prea prajita. e, mi se mai intimpla si mie)

gata cu pauza publicitara, sa trecem mai departe:

e, vecina mea e un caz din asta care traieste in ditai conacu cu opaite cu senzori la usa si pe energie solara in gradina, se deplaseaza c’o trasura trasa de -o maxima herghelie, in fiecare buzunar al pantalonului -chiar, n-am vazut-o niciodata in fusta, sau rochie!- poarta cite un telefon chiar si cind isi duce ciinele la plimbare, are televizor chiar si’n garaj -…bon, acolo si-au facut camera de sedere, ca sa nu se faca mizerie-n casa…totusi, televizor in garaj, amonavi asta -i  dovada  belsuguli decadent in care traim. anfen, unii-,  dirijeaza de la domicil,  prin computer, afacerea-i despre pastreaza o discretie care -de altfel- n-o prea caracterizeaza , dar si tine la loc de cinste bunu obicei al bunicii starbunicii noastre de a albi rufele întinzînu-le pe iarba la uscat.

alt apoza, ca sa marim suspansu:

(am mai pus-o? mei bi. sigur e c’as mînca niste fasoleeeeeeeeee)

ne desparte un gard viu de mai mult de doi metri, daca un vint nebun nu si-ar fi facut de cap cu rufele ei asa cum si-a facut mai dupa amiaza si cu o minge de-a lui Nadal -pupa-l-as io de baiat luptator si frumos!- la a nu stiu cîta minge de set, nu as fi stiut de romanticele-i inclinatii.

tocmai  scoteam -pacatoasa de mine! -rufele din masina , cind aud soneria.

imi fac sperante -ce s-au dovedit desarte- ca si altcineva in afara de mine aude soneria in casa asta, asa ca-mi continui treaba, apoi ies cu cosu cu rufe afara.

la usa din spate, vecina. cu un cearceaf mînjit cu praf de caramida  si cu un altu  greu de identificat cu ochiul liber, praful generic, ca sa zic asa.

in fata cashii noastre au loc lucrari ce implica ciment, caramida si ….alte denumiri pe care nu le cunosc , deci am crezut ca a venit sa-mi reclame directia vintului care-i murdareste rufele proaspat spalate. alta pacatoasa!

in acelasi moment , insa, am vazut camasi si chiloti atirnati in gardu viu cu un simt al  esteticului de care numa mama natura poate fi in stare.  mi-am dat instantaneu seama ca nici  tomberonul in care depunem plasticele reciclabile nu fusese -ca de obicei- deranjat de la locu lui de vreo minge ratacita de-a lui Jonas, ci de alt neastîmparat.

convingerea mi-a fost confirmata de catre vecina intr-o povestire cu atita lux de amanunte , incit, cind  in sfirsit am ajuns sa-ntind chilotii nostri pe culme, ei erau pe jumatate uscati.

THE END

 

oh, la vache

entry nepotrivit pentru suflete mai sensibile decit ale mele.

contine imagini explicite(care ar putea dauna imaginii mele. si-asa deformata.)

ca sa-ti vezi linistit de treaba, pe cei mai multi copii, cind iei cu tine la cumapraturi(cu, sau fara voia lor), ii depui la raionu de dulciuri; de-acolo, stiu ei sa-l gaseasca pe-ala de jucarii/dvd-uri/ -mai rar, da tocmai de-aia demn de semnalat-  carti.

toata lumea multumita. cel putin, pîna cind vine momentu sa-i urnesti de-acolo.

putini, parintii care reusesc sa-i replanteze in fata televizoruli/spatele computerului, far’a vatama radacina adinc patrunsa-n pamîntu fertil al tarlalelor lui Hermes.

de fapt, nici nu stiu daca exista asemenea parinti.

indemîanrea si rabdarea absolut necesare in momente din astea, le avem ami mult vizavi de progeniturile altuia, pe-ale noastre le’nsfacam zdravan de tulpina, astupînd apoi cu plasture marca „bine, comoara mea,  ciocolata/papusa asta, si gata! ne-am inteles?!” locul prin care se scurge seva radicelelor atasate de rafturi, mai mult decit de radacina principala.

ne promitem ca data viitoare vom folosi sapaliga, daca nu excavatorul, din experienta  stim ca buruiana se smulge mai greu decit firul de ceapa, de exemplu (personal. la carea’s mai adauga niste flori si niste fasole… sau vlastari de capsuni… sau…lasa!)

dar acum ne grabim… ni se ofilesc legumele, ni se topeste rabdarea, asa ca ne programam gps-u’ pe ruta cea mai scurta , si ne asezam la casa care o sa se inchida exact dupa persoana care e in fata ta.

da asta-i alta poveste, acu era vorba de copii.

in drum spre casa, ieri, mi-am dat seama  ca daca nu intru o fuga in carfur, eu si colocataru vom petrece o seara de chin. caci nu mai aveam bomboane. de-alea cu filtru, noi tinem la sanatatea noastra.

ajunsa la minunatu raion cu arome imbietoare, am constatat -fara surpriza – ca Jonas nu m-a urmat. iau o portie tripla de bunataturi -supra- aprovizionarea  e mama intelepciunii( si tatal  vîntului prin portmoneu, da ce daca? noi sa fim sanatosi!)- si o iau agale in cautarea lui.

l-am gasit la raionul de carne. cu un pachet in brate. la acer se uita mai cu jind decit la mingea de fotbal oficiala de la nu mai stiu ce campionat de anu asta.

„mamaaaa, ce inseamna côte à l’os? ”

„intoarce pachetu pe partea cealalta, si-ai sa vezi ca e platte rib”

„mamaaaa, e buna carnea de vaca alb- albastra?”

„e vaca belgiana , e clar ca e buna, nu?”

„mamaaaa, e mult zece euro nouazecisi cinci pe kg?”

„unspe euro? hm…da vezi ca scrie promo pe ambalaj? deci e mai putin decit de obicei.”

„mamaaaa….ce mîncam azi? ”

” cred ca las puiul in frigider si fac niste spaghetti carbonara, e prea cald, n-am chef de cocolea…”

” pui, iar pu…spaghetti? huh…”

„ia zi mai bine ca vrei vita, si nu ma mai bate la cap, ca ieri voiai spaghetti!”

” pai da, ieri voiam spaghetti… pentru ieri! acu…”

„bun, hai sa luam pachetul, dar n-am cum sa-l fac astazi, ca nu am legume potrivite, si tre sa folosesc castravetii aia, altfel n-or sa mai fie buni! ne-am inteles, da?”

„daaaaaaaa! yes! yes! yes” -mai zice, si-o ia la topaial inspre casa, sub privirile pe care nu m-am obosit sa le descifrez , ale lucratorului care-si facea e lucru pîn raion.

cind ia zece la examene (se intimpla), sau primeste vreo lauda, nu spune decit intrebat.

acu, cum a intrat in casa, a spus cui a vrut sa-l asculte despre achizitia LUI.

si-a pus pantofii frumos la locu lor, a aruncat -din proprie initiativa- resturile de fructe in gramada de compost de afara, a dat in continuare dovada de surse de initiativa proprie  si a pus pîinea in dulap, apoi a pus paharele folosite si cana pe care tocmai o pusesem pe masa sa-mi fac un nechezol in masina de spalat vase. dar, cînd a scos pastila de detergent, si-a apasat pe on, i-am oprit elanul, energia lui poa sa si-o consume pentru trei cioburi, da p’aia electrica, nu!

io,  bineinteles ca i-am priceput mesaju! l-am avertizat ca n-o sa prea mearga vita noastra cu castravetii astia

(la realizarea carora  a participat si Clara, desi el voia sa se descurce singur), si mi-am bagat planurile la frigider, linga puiul pe care azi chiar trebuie sa-l fac, daca vreau sa nu inghet p’acilea (ieri, 32°C, azi…16!).

a iesit asa

si n-au ramas decit pozele. si niste castravete(umplut cu cottage cheese si feta, rosii concasate si deh, ceva  RUCOLA.) am zis doar ca nu merge cu vita .

 
 

give peas a chance

situatia politica fiind stabilizata- guvernu s-a format, în buna traditie locala clatinîndu-se acum ca un copacel singuratic in mijlocu unei furtuni de 8 beaufort; o comisie de europeni i-a calificat pe flamanzi de comportament nazist vis -à- vis(ceea ce, se observa, nu e cazu-mi) de colocataru-i vallon; politia lucreaza cu ocale pe placu fiecaruia; pretu motorinei creste mai repede decit cel al piinii; etc– ziarele se ocupa in prezent de prietenii nostri elefantii & co.

ca urmare a lecturarii articolului despre clipu asta
( a se cauta BATTLE at KRUGER pe you tube, pina m-oi dumiri cum se pune film )
viata mea va lua -in sf^rsit!- intorsatura pe care o merit.
incepind de azi, ma fac organizatoare de safari!
pentru un bun contact cu viitorii turisti, aria de activitate va cuprinde vasta suprafata a gradinii-mi de legume.
aventurieirii -si pot lua cortu cu ei: gradina cu flori neaducind un aport esential la propria-mi economie, le este pusa in intregime la dispozitie.
voyeur-istii’s de asemenea bineveniti, se garanteaza vizionarea zilnica, in orele tirzii ale amiezii, a organului reproductv al vecinului Lens care, dupa ce-a si-a adus de sase ori contributia la dezvoltatrea societatii ,acum se ingrijeste de irigarea tufelor mele de zmeura.
amatoriii si dansatorii de dansuri rituale sint de asemenea cu nerabdare asteptati, de o luna-ncoace nici nu ninge, nici nu ploua, se stafidesc ciresele’n copaci, si-asa ceva nu vreti sa mi se’ntimple, nu?
gurmanzii vor avea ocazia de a s elasa rasfatati in restaurantu hotelului de patru stele din buricu urbii, unde am platit trei sute fara sapte euro pentru 4 feluri principale formate din UN cartof copt, O felie de rosie copata -in cuptor, ca in sera n-a mai apucat, saraca de ea!-, O felie de dovlecel la gratar, si O idee de beefsteak pe care io, din lipsa de ochelarii de apropiere, am aflat-o de la comeseni.
tot in banii aia au mai incaput si : o lasagna vegetariana (pentru Clara: adicatelea o felie de vinata, una de dovlecel, o mina d epatrunjel, o juma de lingurita de cascaval ras, toate date la cuptor si lasate sa se arda cum s-or arde. da feliile erau taiate in lungime, asa ca s-au ars doar la mijloc. copilu nu si-a revenit nici acu din soc) si un meniu pentru copii adresat lui Jonas, care, cit pe ce sa devina matur, pina a sosit comanda.
pestele impanat fiind facut din resturi de la meseni care -cu siguranta- n-au reusit sa-si termine imenesele portii, iar cartofii prajiti venind direct din congelator, trecuti doar pe linga friteuse, si nu prin ea, asa cum mai mult ca sigur ca si un bebelus belgian stie, credem noi ca acest meniu pentru copii a umplut de bucurie si inima altui baftos pe care-l iau parintii la circiuma si nu-l lasa acasa cu chipsi si baby-sit de trei euro pe ora, Jonas lasindu-l ca si neatins.
da ce e drept, e derept, tot in banii aia, iarasi din banii aia, doi barbati au baut cite o bere, doua dame au baut cite o apa, iar copiii aia doi au baut limonada. cite una . cît rasfat!
celor mai fara pretentii, ma ofer sa le demonstez talentu meu culinar, si-o sa le fie cum nici la mama lor acasa nu le-a fost: ofer minim trei mese pe zi si deplasare cu masina-mi personala la medic cind si pentru ca va fi cazu:
May 17, 2008
detalii despre poza, intr-o comunicare viitoare. hai, ca sa nu va vina rau din necunostinta de cauza: fasole batuta, cu cirnat negru si cirnat alb.
dupa trairi safari- stice bogate-n adrenalina, firile poetice vor putea fi ele insesi ascultind susuru filtrului din iazu- in care jonas nu o sa mai arunce cartofi, e in cautare de alte idei acu– ecologic al vecinii, adumbriti de maiestuosu meu garaj, sau tolaniti pe treptele din spatele casii- desi nici cu mobilieru de gradina pe care timpu si-a pus amprenta asa cum numa el stie s-o faca nu mi-e rusine- , sub soarele care-o sa fie , daca o sa fie. daca nu, in ploaie. sub ploaie. depinde de trairea de moment.

activitatile vor fi organizate atit pentru grupuri,  cit si pentru individualisti, indiferent de orientarea lor politica, sexuala, intelectuala, religioasa. ca sa se stie.

alte acomodatii precum:
– doua veceuri niciodata infundate, asa ca puneti naibii hirtia igienica in ele, si nu in cos! ,
– un dus care ma umple de draci cind se scurge apa pe unde nu trebe, asa ca trageti naibii pereaua aia cum tre! e, tre usa, tre usa…. nu tre nici o usa, se poa si fara usa!,
-o cada cu atribute necesare scufundarilor submarine agatate in permanenta de robinet(pentru 50 de eurocenti, platibili la proprietarul lor jonas, le puteti inchiria pe toata durata sejurului),
-o chiuveta infundata cu pasta de dinti de care lu jonas nu i-a placut, si-a vrut sa scape de ea desertind tubul in scurgerea chiuvetei ( dopu , l-a lasat si pe el acolo, cireasa pe tarta,deh),
-si alta in toate culorile curcubeului cu care se mascheaza clara,
-loc de parcare pentru masini si biciclete vreo zece,sau chiar mai multe, ca-i strada lunga, si vecinii cei mai apropiati nu zic nimic. niciodata. dorm mereu. somnu ala, de veci.
-serviciu de transport in cea mai mare siguranta la aeroport sau gara („ai centra? pune centura f***-* ambasada ei de centura, ca n-am chef sa platesc 50 de euro pt asta!” ” fiind parola fara de care masina nu porneste ),
-un aparat de prajit piinea care arunca feliile pina in tavan,
-unu de cafea care suporta fara cricnire remarci de felu „ce porcarie, s-a stricat si rabla asta?!”, da care incepe si bolboroseste stoic dupa ce-i pui apa in el,
-si inca altele,
sint de asemenea in permaneta puse la dispozitia stimatei clientele.
obiectu activitatii de safari este nenorocitii astia de porumbei care mi-au mincat toate plantele de mazare.
asa ca: iubitori ai vegetatiei mai ales nespontane, stimati oameni in concediu sau in prag de burn-out, turisti de meserie sau amariti care niciodata-n viata n- ati avut parte de-o vacanta mai lunga decit onomastica sefului, give peas a chance si inarmati-va cu bîte, prastii, frisbi, vorbe urite sau de duh, si cu alte alea dupa bunu dumneavoastra plac, si veniti sa ne impotrivim si sa stavilim tendintele destructive ale simbolului pacii!!
in incheiere, si intru delectarea privirilor popey-ilor dintre noi,
May 18, 2008
brazda de spanac.
doar am zis ca din aia de mazare n-a ramas nimic.
placuta indicatoare ar putea fi derutanta pentru cunoscatori de lb olandeza, spin inseamna paianjen si nu spanac, stiu ca stiti.
dar asta a fost prescurtarea folosita de catre editoru ei.
sau, poate ca scrie spinazie pe ea…
dar iata, asta poate forma obiectul unei activitati de sapaturi . extra pe linga safari, pentru acelasi tarif . care poa sa fie si in lei, mie-mi plac si leii. de cind cu articolu din ziar si filmu de pe you tube , chiar si aia neromânesti. da doar pe you tube, pe cind ceilalti…
Pe.Se. se accepta si arme cu care se stirpesc gindacii de colorado din cartofi, puricii din trandafiri, melcii din salata, cîrtitele de peste tot, si organu lu vecinu. ca iar il vazui!