RSS

Arhive pe categorii: 1

film noir

in rolurile principale: diva de mine si  paco (malheureusement  nu rabanne. sau heureusement, ca cu palazzo parca  mi’s ca o printesa. printesa  de fendi, parca suna bine. oricum, sigur miroase  bine  )

aparitii speciale: fata mamii si fiston, premiati cu  palma d’or . zut, vrui sa zic palme, de fapt, ca-s copii mumosi si dastepti. palme, da’  d’or, sa fie clar.

muzica: radio 1 si gps

costume: h&m, esprit,  kipling..rien de spécial, ca-i film cu buget mic.

scenariu & regia: La Sort! (numele  de artist, nimenea nu-i stie adevarata identitate)

multumiri speciale  sandalelor de doi bani si saisnoua de euro  care s-au labartat de la a doua , hai a treia purtare , ca m-au facut sa’nfig pe dreapta in acceleratie pîna la  160/h,  abea atuncea ea intrîndu-mi din nou in picior. peste înca  fro doua -trei purtari o sa aflu, datorita lor, cit ii tine suflu pe caii lu nea opel. c’ abia am prins coraj.

Anvers, la sfîrsit de mai si inceput de weekend .

aglomeratie .

cit are de-a face aglomeratia cu zona garii centrale , cu ‘nceputu de weekend, cu orice,   sau cu sfirsitu de mai una, mai alta, nu stiu decit cei implicati in ea.

dac’or sti, ca dupa cit îs de beti sau altfel drogati, dupa cum se misca de pe un picior pe altu sau deloc, ai zice ca-s veniti din alta lume.

din africa, din asia, din america de sud, din anvers. africa, asia, america de sud fiind africa, asia, america de sud, iar antwerpen fiind buricu pamintului.  credeti-ma,  ca nu stiu ce spun, spun si io ce spun bastinasii. da’ de frumos, e frumos. anfen, mie-mi place! caci vorba poetului: nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. asa.

ma’ndrept,  ca o rata sleampata- din cauza sandalelor pe care-mi vine sa le aruuunc, dar a plouat si n-am chef sa-mi inmoi bataturile’n baltoacele anversoaze – inspre kioskul de ziare;  fata mamii a scîncit tot drumul si nu suport s-o stiu nemultumita , ma’c sa-i  cumpar cea mai mare cutie , aia cu 30 de bucati de L&M. da, da, cu filtru, mama tine la sanatatea copilului!

-wonderful lady, wait a moment, UR soo wonderfull, I saw you so many times  passing by and  I want to speak to you, UR really wonderful, do you want to drink a coffee with me, UR wonderful …

ma simtz vizata, bine’nteles ca ma’ntorc sa vaz cine mi se adreseaza.

daca e cineva pe stada aia, si nu e nimeni,  care sa merite o asa abordare, apai io mi-s aia! bon, ar mai fi si fata mamii a frumoasa, cea mai frumoasa, da’ nu se pune, ea e copil.

yoù wait a monument, zice diva de mine. minunata, minunata, stiu, asta-mi  zice si barbac’miu daily, da’ tu altceva nu stii?

crezui, pt o milionime de secunda , ca-l pun la punct marturisind egzistenta unui colocatar, da’ el stie, intr’adevar,  si altceva:

– da-mi nrul tau de telefon, you are sooo wonderful,  hai aici sa bem o cafea, pe mine ma cheama Paco si sint din Senegal, da-mi numarul tau de telefon, wonderful lady, vreau sa ne intilnim, ca prieteni, of course, sa gatesc pentru tine, sint bucatar specializat in bucataria africana , o sa-ti gatesc asa cum numai o wonderful lady ca tine merita, da-mi, wonderful lady numarul tau de tel.

–  vai ce coincidenta, si io-s bucatar, p’izi dai sama ce ne-am mai cocoli, but darling , nu beau cafea, nu am telefon, ei, daca-ti spun ca n-am telefon, sint prea uanderfula ca sa te mint, nu am telefon!   si cum ziceam, darling,  nu fac vizite, nu ma imprietenesc, so call me weird if you wish, but calling  me e im-po-si-bil!

-blablawonderfulblablablalocuiesc in turnhout, da, worbesc olandeza, dar ai un accent wonderful in engleza, as vorbi cu tine zile si nopti intregi blablablawonderful, wonderfulblablabla, telef, adresa, blawonderblabla, uite atunci numarul meu, cuum, nici pix n-ai, stai ca fac io rost de unu, suna-ma wonderful lady, promite-mi, hai promite-mi ca o sa suni!

nu-i promit, dar iau hirtiuta si o bag in papornita  c-o privire care zice uite bai barbate, io  o pun bine,  tu conteaza pe mine! si plec sa iau copilului promisele bunataturi.

pauza de popcorn, cola si-o tigara

 , in timpu careia aflam  de ce nu tre s ama duc io frodata in africa – ca daca ma duc o sa trebiasca sa nu dau la cel putin toata populatia masculina nr de telefon-  asadar  de ce nu mai putea tînaru paco – ca era tînar, baiatu. si frumuseeel foc!- de mine: penca am curu mare, dupe cum s-a esprimat – si nu ma poci abtine sa n-o citez integral- amica D., cunascatoare de moravuri si dansuri africane. de ce a facut si ea curu mare, de-o vreme’ncoace, asta e o intrebare pe care nu ne-o punem.

bon. acu ar trebi sa fie FIN-ul filmului

numa ca:

se facu ziua.

zi de inceput de iunie cu soare, cirese , de-astea. ca’n iunie.

si suna telefonu.

io poci  sa zic nu cind imi cere cineva ceva, da’ culmea coincidentei face ca -mi trebea o piine si fro doi morcovi, asa ca ce zic: de ce sa ma’c pe colt , acilea, sa le cumpar, cind po sa le iau si din anvers?

si m-am dus.

si-am ajuns prin berchem, sau cam asa ceva. anvers, cu alte litere.

si cum stateam io asa si ma uitam de-amboulea la masinaria aia in care  bagi parale –  daca gasesti orificiul destinat acestei  discutabile  activitati – daca vrei sa ai parcare, numa ce auz:

– ooh, wonderful lady, soarta a facut sa ne reintîlnim! nu m-ai suna…

omfg, ma gindesc io, da’ nu  in sensu de iupiii, cine se iubeste se’ntilneste, ci’n sensu de omffg! wtf, mai bine sedeam acasa, legata de pat cum m-a lasat colocataru dupa ce-a auzit din gura copilului ce se’ntîmpla cu omenirea cind ma sucesc si’nvîrtesc io pîntre ea!

ma’ntorc spre el, il salut cu gura pîna la urechi, apoi ii propun sa faca cunostinta cu barbac’miu care tocma iesea din dugheana de vizavi:

paco, friend, zic io ‘n inglish, ca n-am uitat ca-s uandarfula la accent, let me introduce to you my lovely husband D. !

amica D. da sa scape sandvisul din mîna, dar recunoaste numele lu dragu de paco  si intra-n joc pe loc. da’ pe loc, pe loc, pe loc, de  rasare busuioc!

paco se uita ca la felu cinspe dintr-un meniu pe baza de sare si piper, e incintat de cunostinta si  regreta ca nu are timp sa bea o cafea cu noi ca are appointment cu doftoru.

dezamagite nevoie mare, intoarcem ale noastre cururi mari la paco si plecam, mîna’n mîna, sa rezolvam ce-ar mai fi fost de rezolvat.

    FIN 

( à suivre?)

iar numaru lu paco e 00324847619 si dup’aia o cifra miiiica, da asa de mica ca e ca si cum ar fi nimic. si inca una ceva mai maricica, dup’aia.si gata

 
 

arta conversatiei

diptic despre cum se aduce la cunostinta o veste proasta si una buna. sau una buna si una proasta, nu stiu, inca nu m-am hotarît:

primu tablou:

amiaza de vara’nspre toamna si  alte alea de care nu-mi mai aduc acu aminte , dec i amiaza de vara’nspre toamna minus una-alta, acu fro cinspe anisori

telefonu:

-tzîîrrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîî…

io:

-alo, cu moa.

M.:

– alo, lumi, cînd ziceai ca nasti?

io:

– ori chiar arzi de narabdare sa -ti vezi viitoru fin, ori esti amnezic, mon cher, nu ti-am zis ieri ca poimîine?

M.:

– da…mda…îîî… colocataru tau e aci la ferma, stii, nu?

io:

– d…

M.:

– …n sopronu ala’n care tinem ustensilele de pescuit si de vînatoare

io:

– da…

M.:

– sa nu te sperii, da’ are o gaura in cap

io:

– o gaur…

M.:

– nu te speria, a venit doctoru si l-a trimis cu ambulanta la urgentz…

io:

– la urg…

M.:

– da’ nu te speria, ca  peste o ora il aduc eu acasa, masina lui o bag acilea in gara…

io:

– pai…

M.:

– nu te speria, ca nu e grav, da’ nu poa sa conduca ca si-a rupt si…

io:

– daca nu e grav si de speriat, inseamna ca nu si-a rupt gîtu’, sper!

M.:

– aaa, nuuu, tu nu’ntelegi ca nu ai de ce sa-ti faci griji? doar mîna!

io:

– care mîna? a, stînga, zici?! bon, atuncea nu ma speriu, da’ de nascut, era cît pe ce sa. ho ca stau, stau si-ascult… aha, si-aia dreapta? da-i  doar luxata, i-auzi, auzea ce noroc pe el!  auzi, da’ mai ai ceva pe lista, ca am ceva de facut? ah, nu nu-ti face griji, nu e nimic grav, doar vreau sa-ti vîr telefonu’ pe gît!

tablou doi

dimineata de iunie a anului de greatza doomiiunspe.

telefonu :

– tîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr…

io beau cafea

telefonu continua sa vorbeasca singur , tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr.

io -i urmez egzemplu si-mi zic cui , za fî,  poa sa-i fie asa de dor de mine’ncît sa  suna la opt fara un sfert? copchiii abia au iesit pe usa, daca au uitat ceva pe masa din bucatarie sau p’aia din sufrajerie,  pe scaun  sau in dormitor, nu suna la telef ci la usa. la tel suna numa dac-au ajuns in capu strazii . ca sa aflu raspunsu, tre sa salt receptoru. io  raspunsu nu vreau sa-l aflu, telefonu nu se da batut. a se ocserva, ma rog oarecum frumos, ca nu-mi zic  cine , za fî, are nevoie de mine la ora asta matinala. ‘s înca prea adormita ca sa gîndesc suficient de  realist, d’aia.

telefonu:

– tzîî…

io:

– alo, cu moa.

G. (sora lu M.. M.-ul din primu tablou), fara entuziasmul ce-o caracterizeaza (sau ce-l capata cind ma aude la capatu’ firului ? nu stiu, inca nu m-am hotarit)  :

– a, lumi, ai dat drumu la radio, ai auzit?

io:

– bunadimineata, G., am dat drumu la radio, am auzit de toate pentru toti, la ce anume te referi?

G.:

– pai cum sa-ti zic…sa nu te sperii… la cadavru ala de l-au gasit in dimineata asta linga casa lui M.

io:

– omg!

– unii zic ca ar fi fost impuscat, altii ca ar fi avut accident.

io:

– omg, wtf sau ha! nu mai stiu. sau poate toate la un loc, nu mai stiu.

si dup-aia, tot io, instantaneu treaza si deloc breaza:

– ce spui tu , straine?????

– acolo pe colt, sttii, unde e liliacul ala cu flori albe, da’ nu te speria ca nu e M., l-am sunat io adineoarea si mi-a raspuns. deci M. traieste, asa ca sa nu te sperii daca auzi la radio despre asta. si-n rest, toate bune?

io:   

 

 

 
3 comentarii

Scris de pe iunie 8, 2011 în 1, dulcegarii, ma vie en rose

 

superfino

ofranda mniezeului lui de comert, ca mi-a auzit rugaciunile si-a dat si cu carnaroli pîn rafturi de delhaize, nu numa cu arborio.

(arborio si carnaroli’s feluri de orez  cu bobu’ mare,  deci orezuri superfino, asa cum se si intelege  din denumirea italiana)

ofranda si fistonului, care’ntreaba cu gura plina de orez facut de’un bucatar tailandez ca maman, da’ ce desert cu orez exista pîn tarile alea un’ se mînca orez? maman n-are  habar  d-alceva decit de orez cu lapte (pîn Sudan, par egzamplu) si de tarta cu crema de vanilie si orez pe care-o mînca blegienii cu siguranta  în limburg, da’ poa ca si’n alte regiuni flamande, habar n-am  penca tarta de orez nu ma’ntereseaza decît s-o fac

ofranda taranului cu vaci din apropiere, vacii care mi-a dat lapte, laptelui cu vanilie, zahar, scortisoara si pudra de ghimbir în care a fiert orezu, gainilor care-au facut ouale pentru crema de vanilie, mie c’am facut tarta

problemu e ca io nu mînc asa ceva. si nici ciocolata nu mai e pîn dulapuri

 

 
6 comentarii

Scris de pe mai 28, 2011 în 1, semplî com bonjur

 

înSUSHIre

drajilor,

e ceva susheala, cunoscatorii stiu,  da’ mai mult si mai mult e multa mînjeala cînd e sa faci sushi. anfen, sushi de-asta cu ciocolata, vreau sa spui.

ce ziceti, vreti sa faceti si voi asa:

? ????

bon.

pai hai sa va spui ce si cum:

asa. acestea fiind zise, acu io vreau sa va spui  ce nu tre sa faceti: sa nu respectati cantitatea de orez din reteta, ca ramîne orez pe de laturi. sau sa respectati cantitatea de orez, daca tot sinteti respectuosi, da’ atuncea’nsemneaza ca tre s-o dublati p-aia de ciucalata.  asa si cu fructele: cît scrie’n reteta, e prea mult.

anfen, ca sa n-o mai lungesc,  alegerea va apartine: orez ca’n reteta , ceea ce e egal cu orez  in plus (din care po sa faci sashimi cu fructele ramase s’alea ‘n plus – doar zisei, nu?), sau orez ezact cît tre. cît tre? jumate din cantitatea din reteta.

altfel, insa,  e cu laptele de cocos: cît scrie’n reteta, e prea putin. ca sa nu mai zic, da ‘ hai sa zic, ca ce dac’am zis ca n-o mai lungesc, de timpu’ de fierbere’al orezului: 10 minute! s’avem pardon, da’ la sushi folosim orez de sushi, nu d-ala prefiert, tre sa fierbem la el cit zice legea lui, nu reteta asta plina de erori.

care reteta:

1  kiwi

1/2 mango mic

3 linguri tequilla/vodca/rom/whisky

250 g orez pt sushi

400ml lapte de cocos (sau mai mult, aprox. 600ml, depinde de lapte- cel tailandez contine mai multa pulpa de nuca decit cel chinezesc sau african)

100g zahar

1 lingura otet alb

125g ciocolata cit mai neagra

3 fîsii de hirtie  pergament 24/10cm pt ciocolata

3 fîsii de hirtie tot de-aia 24/8 cm pt orez

taiem fructele ‘n fisiute-feliute de fro shinshi mm si le botezam cu apa aia tare , in cazu mieu cu rom

fierbem orezul ca la risotto, il lasam sa se raceasca acoperit, il insiram, ca la sushi de-ala adevarat, pe fîsiile alea de 24/8 de hirtie perkament si plasam in miljocu’ lui felioare de fructe marinate. n-aruncam marinata pe git, ca ne tre mai incolosa, rulam orezu bine, bine, ca la sushi adevarat, deh.

topim ciocolata la bain-marie, o’nsiram pe fisiile de pergament de 24/10 cm, dup-aia  punem sulurile de orez, bine strinse asa, ca la sushi, sushi adevarat, na, peste ciocolata.

rulam ca la sushi adevarat asa, si dam la rece pt doo ore

taiem cu cutît, cutît, cutît, de vreo trei ori ascutît, stropim cu restu de marinata (‘n cazu ca totusi mai e si-a mai ramas) si -apoi mîncam. cu bete, se’ntelege. si ne gindim la vremile cind eram si noi ca batzu. sau nu ne gindim,   asta e tot la alegerea dvs. obligatoriu’i sa lasam , inainte de taiere , rulourile sa se aclimatizeze umpic, alfel se ciobeste ciocolata, asa ca la moa.

gata, pa!

 
6 comentarii

Scris de pe mai 22, 2011 în 1, Ciocolata, mon amour

 

violete pentru fete

de fapt pentru baieti, ca fetele se lasa  de cîtiva ani incoace    azi incolo de dulcegarii. si de tabac. si de beut. si… de jale,  domne, viata de fata, nu?   Nuu, ca fata-i prevazatoare si a umplut sertaru de medicamente cu tablete amare (concentratie de la 70 la 82 la suta… cacao) .

asta s-ar putea numi un (fel de) tiramisu cu fructe rosii (numa ca fara oua in mascarpone, brînza e amestecata cu sucul lasat de fructe in timpul celor citeva minute de amestecare a lor,  la cald, cu zahar – 190g zahar la 750g fructe),

un fel de hoopaaa, de unde a aparut mascarpone asta in frigider si e valabila numa pîna sapt viitoare?!,

 un fel de mi-e lene, da’ hai sa fac repede ceva pt baieti sa le indulcesc sufletu, ca cica li s-a acrit de atitea feluri vegetariene (alea de ieri, donc!).

da’ e ce e, si-i bun. e, cum de unde stiu? am lins castronu am imaginatie bogata

 
5 comentarii

Scris de pe martie 2, 2011 în 1, dulcegarii, semplî com bonjur

 

aar-le-chiino, arlechino

purtai,  de bunavoie si nesilita de nimeni,  saptamîni intregi, pe umaru’  al mai putin firav, bocceluta- ‘mpachetata’n foi  reale si virtuale de agende de buzunar si  birou- cu cina cea fara de taina. (pai,  fara de taina ca-i de cind hau’  fixata-n ultima zi a lu ianuar, asadara  stie de ea cine vrea si cine nu vrea, cind vrea, daca vrea… ce conteaza? domnia mea s’aniverseaza!)

in bocceluta, cum saream io asa zglobie – ‘ntr’un picioru’al mai putin firav-  pîn viata, purtam  ba sarmale, ba tort de ciocolata, ba curcan, ba înghetata de ciocolata,  ba rosbif, ba ceva acolosa cu ciocolata,  ba rabdari prejite…idei marete, rînd pe rînd invelite’n foita reala sau virtuala  de agenda de buzunar sau birou,  aruncate- ‘n containeru cu compostabile odata cu aparitia altei foi de agenda si crestrerea preturilor in supermarct.

dar iaca – ooo, minune!- c’a sosit momentu ala’n care lu fiecare i se pare c’are timp in acelasi timp cu fiecare sa bea vin, sa mînce feluri, feluri de mîncare…  un fel de destrabalare, dup’a lor asteptare; numa ca na, nu mai aveam io chef!! asea caci, dragi tovarasi si pretini, o tinui clasic:

adicatelea am pus in spatele a doi iepuri salbatici un sos arlequin

 (carele,  precum se ocserva, e doua sosuri.  desi e un sos: adicatelea prajesti la foc iute fileurile, le dai la cuptor la 180°C pt 15 minute intr-o tava care-asteapta in cuptor, degresezi tigaia’n care ai prajit fileurile, o „stingi” cu smintîna, lasi sa scada smîntina, apoi adaugi in sosu asta alb umpic din sosul maro -pe care l-ai facut deja din fond de oase de vinat îngrosat cu unt amestecat cu  faina prajita)    si boccele cu legume ( care legume , numa ca taiate julienne, se gaseau si in piureul de cartofi , taiate mai alfel. iar varza de Bruxelles am pus-o pen’ ca-i ultima pe anu’ asta in gradina si era pacat sa n-o utilizez.),  dar mai  la’nceput asa  le-am umplut burticile cu supa de hasmatuchi

(brr,urita poza!),

 iar la final i-am facut sa geama supt greutatea unui desert asa de usor de facut, ca merita postare separata(mai incolo). scapai usor anu asta! sa ne fie de bine!

 si voua idem!

 

mission (presque) accomplie

– ce manînc?

– ce manînci!

-e orez?

– nu-i orez.

– e grîu?!

– e grîu.

– tu ai mai facut grîu…

– am mai…

– tot asa cu legume …

– tot asa.

– e bun!

– bine ca-i bun.

– mai bun decit alta data!

– i-auzi auzea!

– de ce e acum mai bun?

– poate pentru ca e grîu cocolit de mine zeci si zeci de minute’ntregi, si nu de-ala Ebly de-i gata in cîtesva clipite.

– sa stii ca da! asta are gust! vezi, si Clara zice la fel!

are, zic scurt si cuprinzator, in timp ce-mi savurez victoria: de mai bine de zece ani incoace nu s-au mai cerut sa mearga la mecdonalds, acu incep sa priceapa si ce-i ala Gust! n-am asudat, si-o sa mai asud, dijeaba! mission accopmlie, mi hepi!

– sa nu mai cumperi de-ala de la Ebly!

n-o sa mai, zic io mai putin scurt , da’ tot  cuprinzator,  rumegind imaginea reusite- mi: or sa-mi faca statuie cind or pricepe si ei ce-am priceput io azi! picioare din vinete, nas din tomata, urechi din frunze de varza.  sau altfel, parca conteaza? bine ca i-am dat pe brazda!

– pai sa nu mai, ca zice Koen c-o sa planteze Marcel, anu’ asta,  grîu si’n fata noastra si pe laturi. si-o sa fur…huh, culeg eu cind o sa ai nevoie!

a, zic io mai scurt si mai necuprinzator decit intentia sa. mission impossible sa-l lamuresc ca nu se poa? aiurea, pina iau io o gura de chablis, colocataru-l educa:

– sa nu te vad ca faci asa ceva!

– pai ce, tu tre sa nu ma vezi?   Marcel!

 

ciocolata cu sare

rateta de macron o stie toata lumea, asa ca di ce sa-mi mai bat io tastatura de pomana.

 ‘i-o rateta considerata – ‘n cercu vicios al bucatarii- dificila, da’ mie-mi iasa de fiecare data , ceea ce nu poci sa spui despre mamaliga.

ca la mamaliga pui sarea’nlauntru, iar la macroane pa d’asupra , n-are cum sa fie motivu ca dac’o vreau pripita iasa virtoasa, dac’o vreau virtoasa nu iasa din tuci .

 e, n-am tuci si nici ceaun, da mi-i jena sa recunosc c-o fuck    fac tujur in oala de ciorba.

 apai da, cind nu e ciorba ‘n ea, deci nici asta nu-i motivu nereusitii mele.

 ca la doi cobai permanenti si la altii ocazionali nu le place maliga, asta ar putea sa fie motivu, ceea ce la macroane -alea cu ciocolata, sa ne’ntelegem- de-aia nu mai poci io de ce le place lor au ba, mie-mi plac, si-or sa-mi placa si mai mult dupe ce le-oi umple cu ganache!

 si de-aia-mi reusesc, asa cum imi reuseste tot ce-mi reuseste cind nu dau kix, pen’ ca’s cu  stimulent! e da, chiar s’un talent infinit ca moa are nevoie de stimulent, ca’s si io ca unii,  doar un om. as zice, chiar,  o mina de om – desi’s vro  doua-3  s’un butoi de grasime- , ca sa nu sa creaza ca ma dau mare cu sare . 

cerc vicios  pen’ ca daca faci inghetata  ramîi  cu albusurile pe cap, 

 inghetata faci  pen’ ca se oo gainile prea mult pe ele  si parca’ti sta pe cap atitea oua.

 dai oua lu Violeta si Laith si Alinush si cui vrea si nu vrea, da’ cit sa dai? mai faci si’nghetata  . de ciocolata, sa ne’ntelegem.

 si daca faci inghetata -precum ne-am inteles-, ramii cu albusurile pe cap. pui albusuri la congelator, faci snitele si masti cosmetice cu albusuri, da’ dup’aia ce mai faci cu atitea albusuri? ha? aha, macroane! cu ciocolata, zisei au ba?

da’i adevarat si ca-i considerata dificila ca rateta, cel putin in „Larousse al ciocolatei”, unde-i cotata cu trei stele; io zic asa ca mon avi  ca le troazetoal îs doar  greseala de tipar, asa cum greseala fu  si la reteta cu eclere, noroc ca mi-s desteapta de’ndata ce ma trezesc, si chiar de’ncepui – eh oui- sa cocolesc la sase dimineata, tot vazui ca uitara oamenii aia de facura cartea  , oameni priceputi  de altfel- caci mari si tari in Cordon Bleu à Paris-, sa  scrie ca tre ciocolata atuncea cind vrei sa faci eclere CU ciocolata.

si-am mai vazut o anomalie acolosa,  da-i de cadou calurtea, asa ca n-o cat prea cu zel la dinti. si n-o sa le scriu parerea mea nesarata despredecit daca stiu ca-mi vor multumi pt atentionare cu atitea kile de cioclata cite am io pe mine. sau c-o vizita ceva intr-o bucatarie de-a lor

bon, ziceam macroane

iata iar macroane

  acilea fara sare, ca-s ursite sa formeze baza fundamentala  a postamentului de macroane  din poza urmatoare si ultima

loc de poza , da’ nu-i ganache-u’ gata da’ acu e

io da

 
 

muffins.ciiz mufins

ma esplic mai tîrziu, c-a sunat cineva la usa

 
 

alo, alo la telefon, ati vazut un ecler maron?

daca da, bine.

daca nu, nici nu va uitati la poze ca-s insuportabile pentru cei neahtiati dupe ciocolata, precum si pentru cei care stiu ce-i bun :

amatorilor de aviz:

– pt aluat urmam reteta arhicunoscuta, numa ca inlocuim o parte din faina cu cacao (par egzamplu: la 150g faina inlocuim 20 g cu cacao. cre ca-i clar, nu? sau tre sa zic 130g faina si 20 de cacao? nu? bine, nu zic)

– pt crema de ciocolata urmam arhicunoscuta reteta de crema de vanilie, numa ca n-o facem de vanilie, ci de ciocolata. folosim de preferans ciocolata si nu cacao, amidon de porumb si nu faina. si lapte adevarat, nu din ala degresat, da-le’ncolo de calorii ca doara nu mîncam in fiescare zi asa ceva, doar azi! miine: brownies cu brinza proaspata. sau sarlota de ciocolata cu houm meid piscoturi. sau videm noi. adica voi 

– pt glazura urmam arhicunoscuta formula de parti egale de ciocolata si zahar pudra, plus apa o cincime din cantit de zahar ( sau ciocolata, da’ vorbum mai bine despre zahar penca dinsu-i acela care se va amesteca cu apa inainte de a se adauga ciocolatei topite)

si gata