teapa

a se citi teapa, nu teapa.

deci „teapa” ca-n hrisovu ala, despre Vlad Tepes, scoborît din podu lu tataie, dus in fuga’n lacasu din fundu gradinii , in scopuri intime precum cititu si stersu la poponeata.

cam cum ar veni, citînd din memorie, deci,  teapa ca’n:  „io, Vlad voivod, mi-s de parere ca ali, osman, etc sint toti de-aceeasi  teapa! de  teapa mea! pohtiti in ea!”

asa, acu cre ca-i clar: a se citi teapa, nu teapa.

teapa de aproape un  (n)euro, deci, economic esprimîndu-ma,  mai mult tepusa:

asadar poama de cactus, cum ziceam.

sau smochina de cactus, cum sa zice p’acilea, impotriva vointii mele, care io ma ‘nebunesc dupa smochine si dupa cactusi – în ce ordine, nu conteaza, da’ n orisice caz, separat-  da’ nu chiar dupa smochina de cactus.

sa videm acu di ce nu ma. apai:

– penca e de’aceeasi teapa cu toamna de-acilea: colora, aproape insipida, cît pe ce inodora.

adicatelea vreau sa spui ca da, e frumoasa dpdv cromatic, mai frumoasa decit acilea-n poze

are gust discret , da’ discreeeet, de pepene galben sau cam asa ceva, la fel cu fructele toamnii de-acilea :frumoase la forma, lipsite de fond;

mirosu’ i ca si inexistent, la fel ca toamna de-acilea’n zilele cind nu ‘nsira taranu , pe cîmp, rahatu de porc.  da’ acilea s-ar putea sa fie de vina si nasu meu, nu numa poama.

asa. sa mai videm daca mai sint motive sa nu ma ‘nebunesc dupa poama smochina de cactus. pai ar mai fi:

– penca -surpraiz , surpraaaiz!- are tepi

– penca are seminte tari ca piatra si aspre ca glaspapiru.

de ce mi-a placut, penca , da, mi-a placut? apai:

-penca-i de teapa pepenelui galben, cum, deja,  ziceam:  masticare minima,  satietate -in ciuda structurii putin fibroase- maxima.

precum si:

–  penca-i usor de dat pîn sita si de-adaugat in proaspatu suc de portocale, cind cobaii refuza sa bage’n ei toata achizitia.

dar mai ales si:

– penca din seminte, crez io,  o sa m’aleg c-o ditai plantatia de cactusi . sa vezi atuncea tepe! anfen, tepi!