arta conversatiei

diptic despre cum se aduce la cunostinta o veste proasta si una buna. sau una buna si una proasta, nu stiu, inca nu m-am hotarît:

primu tablou:

amiaza de vara’nspre toamna si  alte alea de care nu-mi mai aduc acu aminte , dec i amiaza de vara’nspre toamna minus una-alta, acu fro cinspe anisori

telefonu:

-tzîîrrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîî…

io:

-alo, cu moa.

M.:

– alo, lumi, cînd ziceai ca nasti?

io:

– ori chiar arzi de narabdare sa -ti vezi viitoru fin, ori esti amnezic, mon cher, nu ti-am zis ieri ca poimîine?

M.:

– da…mda…îîî… colocataru tau e aci la ferma, stii, nu?

io:

– d…

M.:

– …n sopronu ala’n care tinem ustensilele de pescuit si de vînatoare

io:

– da…

M.:

– sa nu te sperii, da’ are o gaura in cap

io:

– o gaur…

M.:

– nu te speria, a venit doctoru si l-a trimis cu ambulanta la urgentz…

io:

– la urg…

M.:

– da’ nu te speria, ca  peste o ora il aduc eu acasa, masina lui o bag acilea in gara…

io:

– pai…

M.:

– nu te speria, ca nu e grav, da’ nu poa sa conduca ca si-a rupt si…

io:

– daca nu e grav si de speriat, inseamna ca nu si-a rupt gîtu’, sper!

M.:

– aaa, nuuu, tu nu’ntelegi ca nu ai de ce sa-ti faci griji? doar mîna!

io:

– care mîna? a, stînga, zici?! bon, atuncea nu ma speriu, da’ de nascut, era cît pe ce sa. ho ca stau, stau si-ascult… aha, si-aia dreapta? da-i  doar luxata, i-auzi, auzea ce noroc pe el!  auzi, da’ mai ai ceva pe lista, ca am ceva de facut? ah, nu nu-ti face griji, nu e nimic grav, doar vreau sa-ti vîr telefonu’ pe gît!

tablou doi

dimineata de iunie a anului de greatza doomiiunspe.

telefonu :

– tîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr…

io beau cafea

telefonu continua sa vorbeasca singur , tzîîrr, tzîîrr, tzîîrr.

io -i urmez egzemplu si-mi zic cui , za fî,  poa sa-i fie asa de dor de mine’ncît sa  suna la opt fara un sfert? copchiii abia au iesit pe usa, daca au uitat ceva pe masa din bucatarie sau p’aia din sufrajerie,  pe scaun  sau in dormitor, nu suna la telef ci la usa. la tel suna numa dac-au ajuns in capu strazii . ca sa aflu raspunsu, tre sa salt receptoru. io  raspunsu nu vreau sa-l aflu, telefonu nu se da batut. a se ocserva, ma rog oarecum frumos, ca nu-mi zic  cine , za fî, are nevoie de mine la ora asta matinala. ‘s înca prea adormita ca sa gîndesc suficient de  realist, d’aia.

telefonu:

– tzîî…

io:

– alo, cu moa.

G. (sora lu M.. M.-ul din primu tablou), fara entuziasmul ce-o caracterizeaza (sau ce-l capata cind ma aude la capatu’ firului ? nu stiu, inca nu m-am hotarit)  :

– a, lumi, ai dat drumu la radio, ai auzit?

io:

– bunadimineata, G., am dat drumu la radio, am auzit de toate pentru toti, la ce anume te referi?

G.:

– pai cum sa-ti zic…sa nu te sperii… la cadavru ala de l-au gasit in dimineata asta linga casa lui M.

io:

– omg!

– unii zic ca ar fi fost impuscat, altii ca ar fi avut accident.

io:

– omg, wtf sau ha! nu mai stiu. sau poate toate la un loc, nu mai stiu.

si dup-aia, tot io, instantaneu treaza si deloc breaza:

– ce spui tu , straine?????

– acolo pe colt, sttii, unde e liliacul ala cu flori albe, da’ nu te speria ca nu e M., l-am sunat io adineoarea si mi-a raspuns. deci M. traieste, asa ca sa nu te sperii daca auzi la radio despre asta. si-n rest, toate bune?

io: