‘s acra

posibilitatea ca forma de sarlota sa caza ‘n fund , si nu in gura, era de suta la suta pen  ca n-am covor în bucatarie.

 deci asa a cazut.

A CAZUT, nu i-am dat io drumu  ca daca era sa dau drumu , dadeam la cutia cu oua de supt ea, sau  la sticla cu lapte din mîna aialanta  ca de-astea am destule, da’ sarlota aveam doar una, abea facuta cu cantitate de zacar gresit masurata- da’ de-asta urma sa-mi dau sama abia cind hapaiau  cobaii,  cam acru chiorîndu-se la moa . sau imi faceau cu ochiu a felicitare c-am mai produs si io ceva cu alceva decit cu  chocolat. se poa. 

 a cazut ea de nebuna cind toma voiam s-o introduc in frijider. da’  mai bine cadea’n brînci, sa stiu o treaba: podea murdara, munca de pomana…sau, mai pe scurt: am facut un kkt! sa nu-ti introduci picioarele? nu, caci ea a cazut in fund, deci  io hepi. 

hepi, pîn’am dezbracat-o de mantou’i de aluminiu si’am dat de-o charlotte ravasita, ciufulita, un fel de perte totale daca era sa fie otomobil. da-i doar o sarlota, ase ca ne uitam acru la ea si-o ha(haha)lim.

desi’i de plîns

dupa un inceput promitator

da’ las’ ca mai pa seara’ncolo, dupa ce mulg vaca, fac inghetata de ciocolata sa-mi ia acreala