posibilitatea ca forma de sarlota sa caza ‘n fund , si nu in gura, era de suta la suta pen ca n-am covor în bucatarie.
deci asa a cazut.
A CAZUT, nu i-am dat io drumu ca daca era sa dau drumu , dadeam la cutia cu oua de supt ea, sau la sticla cu lapte din mîna aialanta ca de-astea am destule, da’ sarlota aveam doar una, abea facuta cu cantitate de zacar gresit masurata- da’ de-asta urma sa-mi dau sama abia cind hapaiau cobaii, cam acru chiorîndu-se la moa . sau imi faceau cu ochiu a felicitare c-am mai produs si io ceva cu alceva decit cu chocolat. se poa.
a cazut ea de nebuna cind toma voiam s-o introduc in frijider. da’ mai bine cadea’n brînci, sa stiu o treaba: podea murdara, munca de pomana…sau, mai pe scurt: am facut un kkt! sa nu-ti introduci picioarele? nu, caci ea a cazut in fund, deci io hepi.
hepi, pîn’am dezbracat-o de mantou’i de aluminiu si’am dat de-o charlotte ravasita, ciufulita, un fel de perte totale daca era sa fie otomobil. da-i doar o sarlota, ase ca ne uitam acru la ea si-o ha(haha)lim.
desi’i de plîns
dupa un inceput promitator
da’ las’ ca mai pa seara’ncolo, dupa ce mulg vaca, fac inghetata de ciocolata sa-mi ia acreala
