silicoane

nu s’ce s-o alege de blazonu meu daca recunosc asa, de bunavoie -si buna voie ( c’am dat iama’n ciocolata si’ai fiil guud, ta-na-na-na-na-na!) –  si ne’ntrebata de nimeni, da’ io tot o zic: am silicoane!

ah, stiu c-or sa fie unii care-or sa zica ca’ s cam in urma, cîte – si cîti-  nu mi-au luat-o’nainte!?  da’  urma scapa turma, si adevaru e ca sînt, de fapt, la a doua achizitie; am , ca sa fie foarte clar, silicoane noi!

cu silicoane, viata e tot asa cum era’nainte, numa ca de-acu stii ca pe linga ce aveai, mai ai si niste silicoane in dotare. e-adevarat ca silicoanele implica uuumpicut mai multa grije ‘n mînuire –  decit traditionalele ustensile-  din partea aluia de le foloseste -si le poate folosi oricine, aia-i frumos la silicoanele astea- în tovarasia vrunui obiect mai  ascutit, dar hei, sufera baba la frumusete!

poate si-o recapata stralucirea, blazonu meu, daca recunosc c’atuncea cind am hotarit ca viata mea nu mai are sens fara silicoane,  nu mi-au trebit marturii de la ai de le aveau deja, convorbiri cu psihologu, sau parerea mediului inconjurator; io-s cineva care stie ce vrea, si io am vrut silicoane! si silicoane mi-am luat.

si cu  silicoane o sa defilez in continuare, ce daca colocataru- mi  reproseaza  înca, la atita timp de la  prima achizitie, „iar nu ma lasi sa ling?!”. P’ala cu ” nu sint cam mari?” se pare ca l  -a uitat, desi saiz daz matar, sigur la silicoane. si la silicoane, adica.

de-a dreptu’ntîmplator,  am acuma egzact doo poze cu silicoanele mele, care  ilustreaza plîngerile colocatarului:

 „iar nu ma lasi sa ling?!” :

 ” nu sint cam mari?”: (nu, nu sint prea mari, e tava prea mica)

nu din intimplare, ci din cauza untului cumparat de la omu ala cu vaci multe, am si alta poza,

asta, , ca veni timpu sa mai vorbim si despre alte alea la fel de importante ca si silicoanele. daca nu si mai!

 cel mai bun brownie facut de moa pîn’acuma, si-s sigura ca asta nu se datoreste alor  patru oua – ouate de gainile propitate personala- frecate indelung cu 150g zacar nerafinat de trestie, CI  celor 250 de grame de Unt – abia facut de femeia omului ala cu vaci multe- topit,  si batut cu ouale alea deja batute cu zaharul.  asadar, meritu nu-i  nici al alor 75 de grame de cacao olandeza cernuta cu 100 g faina si praf de copt si adaugata prin rasturnare in ouale amestecate cu unt, nici al alor 250 g ciocolata de menaj topita la bain-marie si adaugata in ouale batute cu zahar si amestecate cu unt topit si cu faina -cacao-praf de copt;  si  nici al alor 150 g de nuci pecan si  alune cashew adaugate la urma.  totu e de la unt. si, mai mult ca sigur, si de la indiscutabilu meu talent, azi stimulat de-o pofta ne-bu-na de ciocolata. sa-mi fie de bine! si-mi e! si-o sa-mi fie pina n-oi avea ce face si m-oi  urca pe cintaru ala din baie, în loc sa  ma pui p’ala din bucatarie, c-ala  masoara doar pina la 5kg. da’ de fapt,  nici asa nu-i bine!