sad

(… stori uis an hepi teisti end)

trei grasi  burtosi si falcosi-  ce mai incolo si’ncoace: grasomegi  cit cuprinde- , unu’ galben ca turta de ceara, unu’ rosu ca para focului, unu’ verde ca …eh, verde, se uita intrebator la mine: nu ne bagi in seama? biineee….

afara ploua hotarit si mult . suficient, poate, mîine, pentru galbenu’ ierbii, azi doar mult.  si c-o hotareala demna de cauza a aproape doua saptamini de seceta si caldura mare.

in mine ploua tîrîit, da’s fleasca. mi-e lehamite,   mi-e frica, mi-e lene, mi-e’n fel si chip, mi-e nimic, mi-e de n-ar mai fi.

ma uit in jur si vad doar balti. altadata as fi dansat in ele , cu picioarele goale, acu’ mi-e doar sictir.

mi-e n-aude n-a vede, mi-e pffff.

mi-e indiferent  de cele doua feresti cacate de vrabii – altadata as fi crezut ca-i cu noroc gainatu ( ca atunci cind, in drum spre baraj, mi-a aterizat unu’n crestetu capului, exact in crestetu capului, ca momente mai tirziu, Rodica, profa mea de înot ad-hoc, sa ma  traga de bretelele sutienului la suprafata(sou, leidis, sinc tuais inainte de toples), nu inainte de a se extazia, apoi mira, si -în sfîrsit!- ingrijora  ca rezist atîta de prea mult sub apa), acu as putea crede ca  le-a fost imposibil sa priceapa diferenta dintre mocirla de pe feresti si tarina inmuiata de ploaie, da’ nu cred nimic, mi-ar putea chiar fi egal daca nu mi-ar fi indiferent.

de-aia nici nu ma mir cum pisicile mele s-au gainatat ele acolo sus, tre ca au facut-o din zbor, aha, deci intentionat, omh(itchkock) ,  o trebui sa ma simt amenintata, iar io nu-s in stare de nimic?!

al patrulea la masa obezilor, un lungan cu vadite tendinte de ingrasare – deh, cin’se-aseamana, se-aduna- se uita mai insistent decit ailalti  la mine. sorb ultima picatura de apa , sting tigara- gest inevitabil cind ajunge jaru la filtru- si ma ridic.

ma’ndrept spre frigider fara un gind anume, que sera, sera. le arunc o privire din coada ochiului, ei ma urmaresc  din priviri -acum-  dezamagite. io de-aia nu mai poci .

in frigider, pustiu ( da’ cu temperaturi nocturne, ca merge, merge-ar pina oi uita io ca dai un ban, da’ nu face nici miele, nici amana , nici unu, ‘s toate facute sa te gindesti la fram-u ala de 4j’de ani care-ar mai raci si-acuma daca n-ar fi din clasa de energie Z!)

in pustiu, o oaza . numa una, da’  alta viata nenicule,  vad totu de-acuma  în rosé. cu paharu’n mina, ma’ndrept inspre masa admiratorilor si cu’n zimbet cam silit  ‘i’ntreb ” atentie? vreti atentie? uite atentie!”, scot cutitu din teaca si’i iau la tocat fara sa stiu prea bine ce-o sa ma fac cu ei asa nimiciti.

mai beau o gura de solutie provensala de limpezire a gindurilor,  si culoarea  roz a  vietii se intensifica : in frigider – de-atita pustiu, nici nu-l zarisem – e niste somon afumat de care nu se-atinge nimeni. aia e daca n-au gustat niciodata rabdari prajite, fac nazuri la somon!

brusc, totu devine iarasi gri, ce papucii mei sa fac cu trei ardei, un dovlecel si 300gr de somon afumat?  mai iau o gura de vin si deschid dulapu cu chestii in caz de.  in dulap, dezastru: o cutie cu lapte de cocos si un borcanas cu mazare. aasa ca mai iau o gura de vin, iau dezastru’ din dulap si ma duc sa torturez in continuare  pe’ai de m-au scos din apele mele.

(taim for anazar sigaret , anazar glas ov uain, taim tu sinc veri dip: dovlecelu-i dulce si mai departe insipid; ardeii-s ..mda, grasi. si’n felu’ lor  aromati. laptele de cocos e si el gras, da altfel. si altfel aromat decit ardeii, si altfel dulce decit dovlecelul. mazarea-i consistenta la gust si la structura, la fel de consistenta tre sa ramina si structura   ardeilor  si dovleceilor, deci la wok cu ei si ea! somonu-i pe linga afumat, si sarat, aham, e ok cu dulceturile de la restu de putine ingrediente. niste seminte de coriandru si ghimbir pudra si ardei iute tot ca pudra -pustiu’ din frigider nu fu , deci, exagerare- ar sustine bine nivelu laptelui de cocos, la fel ca si niste zama de lamiie, sfertu de lingurita de ve-tsin ar imbogati gustu legumelor, ca cu sare nu se poa, cit o fi ea de mare sau de himalaya, are   somonu din belsug. si la urma niste spaghetti, ca-s deasupra pungii cu orez, dup’atita efort de gindire nu mai e loc si de-ala fizic)

rezultatu nu e ceva sa zici ca a, da, interesant ( ca sa nu recunosti de fapt ca mai bine preferai  rabdari prajite), rezultatu e gustos asa cum tot ce tine de proverbu „less is more ” poa sa fie .  iar daca somonu-l adaugi la finalu finalului, atita doar cit sa se incalzeasca putin, se confirma si proverbu ala cu fusion -kitchen , unde amesteci tehnici si produse paralele (paralela fiind acilea laptele de cocos) , da’ obtii totusi puncte de intersectie

me atansion: fara  rosé-u’ ala discret acid, cu arome de fragi si mure , i-ar lipsi un tovaras de nadejde retetei.  si mie.