RSS

Ratatouille

01 Feb

facem speculatii, ca sa sa ne treaca mai repede lungul  drum de  trei minute –cu asteptat la intersectie sa treaca ditai alaiu de nuntasi turci( dupa steagurile care fîlfîiau din cite’un mercedes sau bmw), cu tot–  pe care-l strabatem  (‘spre-a mea   nemultumire- desi oricum nu-s  vro sportiva- si nedumerire-  din testu cu oglinda reiese totusi ca -s inca vii, asadar si prin urmare auto mobili) bineinteles in masina – deh, majoritatea cistiga:  „ratatui, ratatui…sper ca nu-i  specializat în bucatarie mediteraneana, n-am chef de lavanda’n supa pe frigu asta”, ” io sper ca chelnerii-s niste soareci..” – „ba sobolani!” – „ba soareci!”- „mamaaaa, sobolani, nu-i asa?!,” – „nu stiu, n-am vazut filmu”, „io nu sper nimic, ca mi-e foaaaameeee”- zice si colocataru înscriindu-se’ntre nuntasi si atragindu-si injuraturi, sau poate urari de bun venit, nu stiu, limba claxoanelor n-am priceput-o niciodata.

desi la drumu mare (e, nu chiar asa de mare, da’ nu-i nici poteca),  poti sa treci pe linga Ratatouille fara sa-ti atraga atentia. e, normal ca la intrarea’n curte e ditai panoul publicitar, dar asa in rind stînda cu celelate case ( facute parca de unu’ si’acelasi arhitect -activ atit in anii premergatori primului razboi mondial,  cit si’n cursu mileniului asta), si din (de curind) saptezecele (ca pîna mai ieri erau nouazeci)  la ora cu care treci pe linga ea, poti usor sa n-o observi.

urmare (logica) a amplasamentulu-i si a programului (deschisa între 18, 30 si  21, 30, ultima comanda la ora 20,30 ), Ratatouille se cheama „casa in care se maninca” (eethuis), dar, dupa mirosul  discret si adevarat (  zeama de vita si ciuperci) care m’a’nvaluit de cum am ajuns in hol, si care razbate din bucataria deschisa, nu din fiolele cu arome (cafea, vanilie) cu care se parfumeaza multe restaurante, eu i-am zis casa de mîncat. ca-mi venea deja asa sa -i sorb peretii si sa-i ling podeaua si sa-i crontan mesele si tacîmurile si… si culmea ca chiar foame nu-mi prea era.

comanda ne-a fost luata repede, ca din ingramadeala de la usa, unde o familie cu cinci copii, dintre care unu era aniversat si credea pesemne ca  toate alea i se cuvin, facea planuri si intelegeri despre comportament, am iesit noi victoriosi, sau  am intrat, cum ar veni.

gustarea casei -din care Jonas ar fi vrut inca vreo doua-patru-sase portii cind a auzit ca e bineinteles gratis- m-a lamurit de unde venea mirosul de care ziceam ceva mai sus: o canita cu supa de ciuperci bine amestecata in blender, pina capata un aspect catifelat care completeaza si structural gustul ei. lînga, un paharut cu julienne de morcov stropit cu lamiie, si o minitepusa de porc marinat in zeama de capsuni , lamiie, ardei chili, sare, si ce-o mai fi fost acolo, eu doar asta am depistat.

desi pe lînga cele nu mai stiu cîte  mese sînt 32 de scaune, scaune  care in urmatoarea ora s-au ocupat integral, serviciul de  sala e asigurat de numai doua persoane. am asteptat cam mult desertul(dar asteptarea a meritat, deci nu ma pling, zic si io. mai ales  ca, asteptind,  am resuit  sa golesc  carafa aia de rosu argentinian pe care altfel ar fi trebuit  s-o vars in sacosa, sa-l ieu cu mine-acasa,  ca prea era temperamentos, imi cam sucise mintile cu temperamentu lui si buchetu de flori si fructe rosii…iar ajutor de la familie , nici vorba! colocataru bea Palm , iar copiii nu beau alcool. nu inca. nu in prezenta noastra), în rest nici nu stiu cum reuseau fetele alea doua sa inlocuiasca mereu la timp cosul cu pîine (alba si foarte neagra, cu seminte de fel si fel) si untiera, sa mai aduca o apa, o gustare la alta masa, un fel principal la alta.

între gustare si antricoturile de vita Hereford ( colocataru si cu mine. am facut comanda, adica,ca  nu sintem de rasa asta!) pe un „pat” de julienne de  morcov, telina si fenicul in vinegreta calda, jumatate de rosie gratinata si cartofi (fierti scurt, apoi prajiti in ulei+unt si verdeturi) , pastele japoneze (Clara) despre care nu stiu sa zic decit ca aratau si miroseau excelent, si  tournedos-ul de vita alb-albastra (belgiana) cu salata de rucola(care, in ciuda denumirii, era bogata si in ceapa rosie, rosii cherry si castravete, iar dressingul era discret, cît sa scoata  in evidenta legumele) despre care  stiu sa zic cîte ceva  pentru ca Jonas  mi-a dat salata  mie , iar cartofii prajiti, fritele flamande deci, aratau de la o posta per-fect, intre gustare si toate astea, deci, Jonas a facut obligata vizita la toaleta de unde s-a’ntors cu informatia ca intr’unul din veceuri pluteste un dop de  pluta . înca incerc sa ma conving sa-l cred  ca el nu are  nimic de a face cu evenimentul.

intrebati cum vrem carnurile, bleu, saignant, a point sau bien cuit, jonas a zis , pina sa ajunga zvirluga aia de fata la enumerarea lui saignant, maareee!

eu am cerut saignant, saignant am primit, perfect saignant, si mai era si ditai antricotul, cam 250-300g , adica ma-re! ( cum  n-am mai vazut cam de multicel  nici macar pe’acasa, cu atit mai putin in restaurant.),  mare cum isi ceruse,  si avea(si) jonas tournedos-ul . bineinteles ca  lui i s-a parut mai mic decit ce primisem  eu si tatine-sau, dar cum un tournedos nu-i un antricot, iar invers nici atit, diferenta se afla in ianltimea tournedos-ului . si-a observat-o si el, pina la urma.

despre desert nici n-as vre asa scriu, inghetata – ciocolata amara, cu fulgi crocanti de ciocolata- care insotea tiramisu-ul cu bailey’s irish cream(bun, interesant, frumos prezentat, insotit e citeva fructe rosii, dar ramîne un tiramisu… uh, n-am nimic impotriva lui, numai ca-l fac des…vina mea!) era abia scoasa din masina! indescriptibila, senzatia de rece proaspat si aromat care-ti invadeaza limba! asemanatoare, poate, cu un fulgii  de zapada  dupa care alergam cu limbile scoase cind eram copii.

pacat ca pe site nu-i urma de  poza cu creatiile bucatrului!  sa pun una de-a mea, acum , ca de’ncheiere,  cit ar fi ea de reusita(la gust, ca la aranjament  Calamitate am fost, calamitate sint inca), ar fi o blasfemie, asa ca iuz ior imagineisan, iuz ior imagineisan….e, daca insistati… sau nu, mai bine nu.

 
4 comentarii

Scris de pe Februarie 1, 2009 în 1, chapeau!

 

4 responses to “Ratatouille

  1. windwhisperer

    Februarie 2, 2009 at 3:54 pm

    bine te-ai vindecat :):)

    Apreciază

     
  2. hadean

    Februarie 4, 2009 at 9:00 pm

    uffff!

    Apreciază

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: