pe masa, lingura de argint si rulada de curcan, maioneza cu avocado si multi-orezuri cu grîne (orez nedecorticat, orez alb, orez salbatic -care-i saminta de-o iarba nord-americana, acsali- , orz si grîu) cu ciuperci.
lingura de argint nu e parte din tacimurile cu care mincam zilnic, ca n-avem. de argint adica. e il cucchiaio d’argento, cártea de bucate din care se inspira, cica, de peste cincizeci de ani incoace , la mamma, padre padrone , il figlio, ma rog, al de poarta sortzu a casa.
rulada de curcan & co e asta
îmi termin portia si fac opinie separata de companie, care a iesit la bis. daca s-ar slabi din uitatu cu jind, as mai cintari acu vreo cinspe kile. dar nu se, asa ca, contrar educatiei, nu ma ridic de la masa ci sed cu nasu holbat la mirosuri-daca s-ar ingrasa din mirosuri, as avea acu vreo cinspe kile peste suta- si cu ochii atinti in lingura de argint.
ce mincam miine, intreaba jonas oprindu-se o clipa din lupta cu sora-sa pentru castronul in care fusese maioneza.
io ma mai si enervez citeodata cind , in toiul mesei, ma’ntreaba ce mincam a doua zi. sau in mijlocu unui film. sau al unei convorbiri telefonice.
astazi insa nu , ametita de mirosuri si foame rasfoiesc meniurile unor bucatari celebri din finalul lingurii de argint.
pai, s-ar putea sa -l imit pe Locatelli, si sa fac confit de iepure cu jambon si polenta, mai ales ca tot aveam de gind sa fac o polenta zilele astea.
mmmm, sa faci, sa faci, ca bune-s mincarurile astea italiene! cind mergem in Italia, mai intreaba el si linge’nspre disperarea sora-sii si cealalta jumatate de castron, care i s-ar fi cuvenit ei, conform acordului incheiat in toiu razboiului maionezei.
chiar faci miine mamaliga, intreaba Clara. eu vreau cu brinza, nu cu iepure.
polenta, draguto, polenta, nu mamaliga, zice jonas si-si baga mîna pin’la cot in tigaia cu orez. tata-sau îi intinde furculita, si se uita ” asta-i copilu nostru?” la mine. ma uit si io „eh, dac’ai face efortu sa minci macar o data, macar cartofii prajiti fara tacim, ai intelege”.
dragutule,
zice Clara bagindu-si si ea mina-n oala, polenta inseamna mamaliga!
mama, e adevarat, intreaba jonas , apoi, innegurat, ia ultima bucatura de carne de pe farfuria lu tata-sau si pret de’un sfert de ceas bombane , cînd mai pentru el, cînd mai pentru cine’o vrea sa-l auda, de ce nu ar vrea sa locuiasca vreodata in România. penca chiar nu-i place mamaliga.
Vania
decembrie 12, 2008 at 6:29 am
Cred că asemănările între polenta şi mămăligă sunt, totuşi, superficiale…
ApreciazăApreciază
ciocolatacupiper
decembrie 12, 2008 at 9:40 am
Vania- crede-ma ( si po sa si pornesti in cercetare , înarmat c’o lingura de argint au ba, prin hrisoavele lui Carluccio si Locatelli – altele nu stiu, da nu’nseamna ca nu sint ), polenta e identica si la fel cu mamaliga
ApreciazăApreciază
Vania
decembrie 12, 2008 at 10:16 am
Se face la ceaun, rotită cu rabdari, tăindu-se apoi în felii lucioase? Eu am văzut polenta doar pripită, din mălaiuri văduvite de tărâţă…
ApreciazăApreciază
ciocolatacupiper
decembrie 12, 2008 at 1:58 pm
exact asa, dar doar in centrul Italiei, in nord se face pripita. iar in sud, deloc, zice clanul sicilienilor pe care-l cunosc eu
ApreciazăApreciază
ilinca dima
decembrie 23, 2008 at 6:50 pm
nush ce mananca, da’ clara e clar cea mai frumoasa! 🙂
ApreciazăApreciază
ilinca dima
decembrie 23, 2008 at 6:52 pm
care si jonas, da’ el nu poate si nici nu cred ca vrea sa fie fromoasa. si sa stii ca citeste si callme, ca i’am dat adresa ta, sa te viziteze. da’ nu se supara 🙂
ApreciazăApreciază