polenta vs mamaliga

pe masa, lingura de argint si rulada de curcan, maioneza cu avocado si multi-orezuri cu grîne (orez nedecorticat, orez alb, orez salbatic -care-i saminta de-o iarba nord-americana, acsali-  , orz si grîu) cu ciuperci.

lingura de argint nu e parte din tacimurile cu care mincam zilnic, ca n-avem. de argint adica. e il cucchiaio d’argento, cártea de bucate  din care se inspira, cica,  de peste cincizeci de ani incoace , la mamma,  padre padrone , il figlio, ma rog, al de poarta sortzu a casa.

rulada de curcan & co e asta

îmi termin portia si  fac opinie separata de companie, care a iesit la bis.  daca s-ar slabi din  uitatu cu jind, as mai cintari  acu vreo cinspe kile. dar nu se, asa ca, contrar educatiei, nu ma ridic de la masa ci sed cu nasu holbat la mirosuri-daca s-ar ingrasa din mirosuri, as avea acu vreo cinspe kile peste suta- si cu ochii atinti in lingura de argint.

ce mincam miine, intreaba jonas oprindu-se o clipa din lupta cu sora-sa pentru castronul in care fusese maioneza.

io ma mai si enervez citeodata cind , in toiul mesei, ma’ntreaba ce mincam a doua zi. sau in mijlocu unui film. sau al unei convorbiri telefonice.

astazi insa nu , ametita de mirosuri si  foame rasfoiesc  meniurile unor bucatari celebri din finalul lingurii de argint.

pai, s-ar putea sa -l imit pe Locatelli, si sa fac confit de iepure cu jambon si polenta, mai ales ca tot aveam de gind sa fac o polenta zilele astea.

mmmm, sa faci, sa faci, ca bune-s mincarurile astea italiene! cind mergem in Italia, mai intreaba el si  linge’nspre disperarea sora-sii si cealalta  jumatate  de castron,  care i s-ar fi cuvenit ei, conform  acordului  incheiat in toiu razboiului maionezei.

chiar faci miine mamaliga, intreaba Clara. eu vreau cu brinza, nu cu iepure.

polenta, draguto, polenta, nu mamaliga, zice jonas si-si baga mîna pin’la cot in tigaia cu orez. tata-sau îi intinde furculita, si se uita ” asta-i copilu nostru?” la mine.  ma uit si io „eh, dac’ai face efortu sa minci macar o data, macar  cartofii prajiti fara tacim, ai intelege”.

dragutule,

zice Clara bagindu-si si ea mina-n oala, polenta inseamna mamaliga!

mama, e adevarat, intreaba jonas , apoi, innegurat,  ia ultima bucatura de carne de pe farfuria lu tata-sau si pret de’un sfert de ceas bombane , cînd mai pentru el, cînd mai pentru cine’o  vrea sa-l auda, de ce nu  ar vrea sa locuiasca vreodata in   România.  penca chiar nu-i place mamaliga.