RSS

mîna mea dreapta in caz de accident

19 Sep

bazate pe raportul serviciilor de urgente, statisticile spun ca cele mai multe accidente se petrec acasa.

pai da, ca si-un ciocan pe lînga cui – asadar in plin  deget- e accident, nu numai ala de circulatie. ah, nu, nu, restez tranquils, nu m-am lovit ! nu azi.  nu , pen’ca  n-am gasit ciocanul. si daca stau si ma gindesc mai bine, nici n-aveam ce bate cu el. am facut acum vreo luna – cu mic, cu mare-  curatenie in pivnita, si’n timp ce aia mari incarcau remorca cu fugi de-aci dom’le, cui sa-i dai asa o vechitura?, si cu ce naiba?!, am adunat noi atitea tîmpenii?, aia mici puneau in saci ce mai trebuia pus in saci din coltu ala de pivnita. si ce nu trebuia, cuiele de exemplu. toa-te. si alte cutiute cu maruntisuri din astea necesare la casa omului exact atunci cind ii lipsesc. exact pentru veceul care se smiorcaie pentr’o  garnitura , exact pentru poarta care scîrtîie dupa un surub…de’astea. mais non, je ne regrette rien, sa ma fi uitat controlînda’n saci, ar fi fost dovada de neincredere in copchii. pai nu-i asa?

 sau: o felie de deget taiata odata cu ceapa. si-asta-i accident, nu numai cel de la locul de munca. ah, daa, compatimiti-ma, dar nu prea tare, c’asta a fost demuuuult.  daca nu mi s-ar parea cîteodata, chiar si dupa ce curat usturoi, ca degetul ala tot a ceapa miroase, as si uita de accidentul asta. feliile?, da,  au ajuns  bine mersi  la locul lor. in tigaie. pîna mi-a acordat colocataru primu ajutor – cu buson la buson si toate alealante, ca se pricepe- , Clara mi-a preluat locu si-a taiat mai departe ceapa, doar ceapa, apoi a pus-o la prajit. eh oui, je regrette un peu ca nu i-am zis Clarei ca feliutele de cepa se taie’n feliute, nu în sferturi, asa ca mai biene sa lase ceapa balta.  sa-i fi zis asta,  particica de moi -nerecuperata dintre  ceapa-  de care mi-am adus si io aminte abia  tîrziiiu, cind nu se mai dezlipea pansamentul de pe rana, n-ar mai fi facut parte din ingredientele cinei, daar, ca’ si’ aici exista un dar, vai, oh vaai, (macar) spiritu de initiativa si ajutorare’al copilului ar fi fost ranit, ori noi avem nevoie de el asa cum e acu . pai nu?   

la urgente, io nu  nu ma mai duc, c’am fost o data si parerea mea e ca pentru aia 43 de euro putea doftoru sa faca macar nod la cusatura – daca tot nu mi-a dezinfectat rana – ca sa nu mai  sufar in plus.  fizic , economic, moral si spiritual. bon,   moral si spiritual probabil ca nu, da’ suna frumos .

cum ziceam, colocataru a trebuit sa’nvete în vremurile lui de scoala  cum se acorda primul ajutor (acum, o ministra a propus ca elevii din ultimul an de liceu  sa-si ia -anfen, sa dea- pe linga meniu obisnuit de examene, si examenu teoretic pentru permisu de conducere…cum sa nu-ti placa de politicienii care nici dupa campania electorala nu-si pierd filingu cu poporu si-i da exact ce-i mai lipsea(?!).), mai ca te fac sa uiti de durere indemînarea cu care pune plasturele potrivit la rana potrivita si firescu cu care  mînuieste foarfeci, pensete, bandaje si  comprese. stie mai bine ce solutie e buna la ce rana, decit ce vin la ce mîncare.

n’a’nvatat, însa,  si -firesc!- nu cunoaste  solutia in cazu’n care  ultimele pastai din gradina,  îmbracate intr-o jachetica lejera de jambon, din sînu primitor si cald  al cuptorului, urmare’a unei superficiale coliziuni cu una din cele mai de pret componente ale  importante-mi persoane, ajung sa faca o aterizare fortata pe solu rece si tare-anfen, destul de ( ce atita autocritica?!)- murdar al bucatariei.

n-o cunoaste, pe cînd formula ei e foarte simpla: camara+ borcan cu varza rosie+ castron de portelan+ doua minute de magnetron = alta garnitura

deci, ascultati la mine, ca de ieri stiu ce vorbesc: în caz de acccident, varza rosie e cea mai buna.

bon, astea fiind spuse, ma duc acu sa mai bag mîna dreapta ‘n borcanu cu miere. basica de la mîna stinga -si mai ales de la tava cu cartofi gratinati- nu necesita îngrijiri suplimentare.

 

Later edit: totusi, sa nu ignoram efectu igienizant spontanesc pe care fasolea pastai il poate avea asupra bucatariilor noastre, si spontaneitatea momentului introspectiv („aha, deci nu sint drac! anfen, nu am piele de drac, cum credea maica-mea cind ma vedea scotind cu mîna libera oul fiert din apa ), oh, dragu de el, care-i sensibil chiar si la stimuli simpli cum ar fi deci tava cu cartofi gratinati

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: