RSS

maci adu abaut nasin end an rabit

14 Iul

cît vezi cu ochii, cer senin, impanat cu norisori pufosi care-si pierd , parca amuzati, formele -pare-se inspirate de capitolul „deserturi” al unei carti de bucate- ajunnse sub gheara jucausa a vintului care face-n vîntureala lui   soarele suportabil. e, nu-i el  chiar arzator, da dupa o saptamîna de absenta, chiar si-asa , timid cum e, pe piele se simte ca jarul gratarului pe care am crezut-previzibil gresit, da te pui cu mine?!-  ca se pot întoarce cotletele facind uz doar de batatoritele-mi mîini) .

 

exact -si numai- deasupra brazdei cu fasole pastai, insa, atmosfera e apasatoare: in gurile odrasleor tuna bombaneli autocompatimitoare (” pfff, e clar: supa de fasole, salata de fasole, mîncare de fasole…fasole, fasole, fasole! cine-o mai fi inventat asa ceva?!”/ cu siguranta, domnu Fasole!”/”pfff, macar de ar purta alt nume, mi se face rau  numa cind aud cuvintu asta, daramite sa mai si maninc…sau sa le vad”/ „si mie la fel, mi se face rau cind aud cuvintu Clara” etc, etc, etc… ), iar  mie-mi strafulgera prin minte metode mai vechi si mai noi de conservare, dar nici una nu-mi convine la ora asta a recoltei, caci vor mai urma si altele, si-atunci ce fac?

 

perspectiva ciorbei imi surîde, cea a salatei cu vinegreta calda , la fel. o sa se potriveasca , ca vrea au ba, resturilor de pui de ieri, si cartofilor care trebuiesc scosi din cuibu lor, da asta-i grija colocatarului. nu ca i-ar fi gindu chiar acu la ei,asa cum nu i-a fost nici saptamîna trecuta, si nicci aia si mai trecuta, vreau sa zic ca, de buna voie si silit de mine, o sa trebuiasca sa dea nas cu scirbosii aia de gindaci de colorado! doar i-am spus: „orice gînganie, numa p’astia sa nu-i vad!” eeeee!

 

pe la jumatea rindului cu pastai galbene de care ma ocup, si care, dupa parerea odraslelor, nu-i asa de purtator ca cel de pastai verzi cu care se lupta ei ( altfel n-as putea de una singura sa culeg mai repede decit ei doi care fac cît patru – cum zic io, referindu-ma  la galagie, dezordine si cheltuieli-, precum ei bine au retinut) mi se lumineaza mintea de tot: ia sa dau io telefon lu Marielle s’ontreb daca nu cumva a facut greseala sa cumpere pastai keniene sau la borcan, cind io am sa-i daaau,  de sa dea si ea la altii…si de n-o fi Marielle acasa, sau dispusa consumului de pastai, poate e Chris… poate e Inge…poate le punem in cos , la strada, cu bilet ca -s de pomana, cum am facut cu dovleceii, acu cîtiva ani. da atunci au luat si cosu. lacomii!

 

pe deplin inseninata, ma gindesc ca mi-ar fi si mai bine daca as reusi  sa distrag  intr-un nu stiu care fel atentia odraslelor de la cruda lor soarta;

de la soare, de la vint, de la salata de vinete de la micu dejun (!!…domne, stiu, nu se face, da nu mai rezistam pîna la prînz!! da era facuta cu maioneza mezon! uh, detaliu asta chiar ca mai bine-l tineam sub tacere), de la ce, de la ne-ce, ma trezesc întrebînd: „stiti cum se zice la struik (tufis, deci, ca tot ne aflam pîn’ la git in ele) in româneste?”

 

Jonas, al carui vocabular romanesc se rezuma la  „cola”, „fanta”, „chips”, „ape” -chiar daca vrea doar un pahar-, „nu vrau aia, vrau bani „- cind i se da guma sau chibrituri in loc de rest, si cind il intreaba rudele cu ce-i pot face placere, o bomboana, un covrig?-, „supe cu guluste” si „bula”, da, Bula, sa nu care cumva sa va gînditi la alte alea,  se repede ssi zice da. 

io as vrea sa-l cred, da  sora-sa nu face efortu, si-l bombardeaza cu amintiri penibile de genu c’a adus din gradina usturoi in loc de ceapa, foaie de dafin in loc de patrunjel, si-ar mai fi facut si alte gafe daca nu as fi abandonat io ideea de’ai da comanda’n  româneste .

 

sora-sa mai zice si ceva de genu ca parca nu-i destul de grav ca tre sa culeaga fasole, acu-i mai pun si la eforturi intelectuale, io ma mut o tufa mai incolo, si  dezvalui netulburata intentia-mi de a le impartasi din intelepciunea acumulata de-a lungu zilelor de vacanta petrecute ba la mamaie, ba la mamutza, ba in fata blocului, „dar niciodata la cules de fasole, pai vezi?!”. da, asta era Clara. care n-are nimic impotriva unei vacante ca asta, atita timp cit gradina poate parea  fata de ea la aceeasi distanta cu care este ea fata de urmatoarea noastra destinatie, Praga. probabil. 

încerc o expunere teoretica a importantei cunoasterii si recunoasterii radacinilor , da, dupa figurile afisate, imi dau seama ca daca nu trec la fapte, cantitatea de atentie, si asa scazuta atit fata de fasole, cit si fata de intentiile mele, o va egala rapid p’aia a   precipitatiilor -într-un punct la libera alegere- din Sahara.

 

si zic : pitpalac intr-un tufis, mie-mi vine sa ma p..(anfen, rima), dupa ce-am tradus si io cum am putut, in olandeza, detalii ca pitpalac si tufis.

„ha, ha, foaaarte fani”, zice clara uitindu-se cu o ura crescinda la tufisurile cu fasole. daca nu s-a ofilit nici unu, e doar o fericita intimplare.

„pai fa aci in gradina, ca si eu fac citeodata, cind mi-e lene sa vin in casa”, zice Jonas.

 

hotarasc sa discutam aspectu spontanelor irigari  mai tirziu, si continui , mutindu-mi gratiosu corp înspre ultima portiune de brazda, unde, tufisurile formeaza un hatis ce mi-ar aminti de jungla, daca ar fi sa fi fost vrodata p’acolo:  pitpalac intr-un copac, mie-mi vine sa ma …FUCK!!!, brrrr, ce-i asta?!?! da pîn’ s-apuc io sa ma intreb, de sub tufis zbugheste un iepure -mai mult ca sigur nemultumit de contactu  cu mîna mea-, mai intii in cosu cu fasole al zelosilor zilierilor , apoi  îsi continua disparitia printre teline si morcovi, si ce-o mai fi pe-acolo, ca de-atita buruiene, nici legumele  nu mai stiu unde se afla si ce sint, d’apai io.

 

bon, pîna la urma fasolea a fost culeasa.

 pe linga regretu efortului depus,si perspectiva repetiei,  odraslelor le pare rau acu ca nu vom sti niciodata ce parte a iepurelui am atins io (desi au banuieli pe care nu le impartasesc: daca m-am spalat pe mîini, e din cauza ca brrrr, ce senzatie !, plus c-am crezut c’a fost un sobolan), ca nu avem iepure la masa (nu ca s-ar innebuni dupa, dar asta ar fi fost mai aaltfel), si ca n-am avut aparatu foto cu noi, sa imortalizam momentu. ceea ce n-ar fi fost greu, speriat nevoie mare cum era, din vîrfu cosului cu fasole, iepurele s-a holbat vro doo minute la noi, pîna i s-a asezat  inima la loc, s’abia dup’aia  luat-o din nou la sanatoasa. taman suficient sa-mi dau seama ca e iepure si nu sobolan. si totusi, tot imi vine sa ma spal pe mîini.

 si mai regreta -pe naiba, da asa zic io,ca-s copiii mei, deci le tin partea!- ca nu -s in stare sa-mi aduc aminte bine, si nici sa  le traduc „iepuras, coconas, s-a  ivit peste imas, si s-a dus, colo sus, intr-o tufa s-a ascuns: dar Codau, cîine rau…îî…ceva cu un dudau…îh..

n-am un final pe masura sperieturii (mele, si-a iepurelui) si amuzamentului odraslelor, asa ca uite poza cu   verziturile care fac parte din programu-mi  de reconsiderare a plantelor date uitarii, intitulat   „ce atita verze de bruxelles si andive, ia sa mai schimbam macazu”. 

 cea din susu imaginii e „sfecla de la care tre folosite frunzele”(traducerea, e clar, da?, imi apartine ), cea de jos e iarba grasa ( zice dictionaru; daca nu era sa gasesc „postelein ” acolo,  chiar ca nu stiu daca ma incumetam sa ma bag si-aci la tradus). iarba asta creste si spontan (doar c’are frunzele mai mici decit asta cultivata), în caz ca vreti sa aduceti variatie in  asortimentu de verdeturi , io v-as recomanda-o .e buna la supe, si numa buna la fainal taciu unei salate sau al unui piure , sau orez…acu, culeasa din spontaneitatea ei, nu stiu daca e comestibila. nu vad de ce n-ar fi, de fapt. oricum, o sa aflu de la voi, in caz ca o sa apucati sa va  publicati impresiile.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: