vaca fructivora

mai numar o data, ca sa fiu  sigura: sint 50 de bucati.

 ma deprima retroactiv amintirea  momentului cind in restaurant n-au respectat cantitatea, si mi-au dat   abia jumatate din indicatele 10-12 cozi de crevetti pe persoana , desi era fel principal.  dar hei, azi (adica marti, cind am inceput sa scriu asta), ca si in ziua cu pricina,  port ochelari roz, ceea ce odata era lipsa la cintar, azi e o noua -si de unii laudata-  tendinta de a micsora cantitatea de proteine animale din alimentatie. asa e, asa e, macar in restaurant sa mîncam rational, daca acasa ne facem de cap, si, din  pretul felului din restaurant, imbuibam trei guri hamesite , si o a patra , forte empatica atunci cind e vorba de un crevete in plus (in gura bucatarului), sau unul in minus(in farfuria clientului).

hotarirea e repede luata: 50 avem, 50 folosim, ca doar sintem  patru la masa. citi vor ajunge pe farfuriile atit de dragilor mei  clienti zilnici ( dar hei,  de mine mi se rupe sufletu!), mai vedem noi. adica eu, caci hei-hei-hei, se moa le chef! ce zic eu aici? la cuisine, c’est moi! pai, nespa?

nu din oarece mustrari de constiinta, ci din simple considerente economice, fac o spuma de somon(35% redus. la pret, se intelege. po sa-l lasi in raft? ), una de avocado (cumperi doi, platesti unu. po sa ratezi ocazia?), gust o data (si inca o data. si…iar) crevetii gri (25% redusi. la pret, se intelege. de vreo dou luni incoace, scumpiti cu suta la suta, po sa -i lasi in raft si sa ratezi ocazia?), si toc o ceapa rosie care va face contrast cromatic/de textura/de gust frumos, si va completa ceva din +/- cincizeciu la suta de reducere cantitativa, urmare a incercarilor mele repetate de a depista -doamne fereste!- eventuale noncalitati ce-ar putea displace mai sus amintitilor clienti .

a iesit asa ceva:

 

 

ai confes: am vrut sa le iau ochii, si sa ma asigur de eventuale reclamatii vizavi de cantitatea de fel principal. desi, l fel de simplu ar fi fost sa fac linguini mai multi. ceea ce am si facut. deci a fost numai ca sa le iau ochii.

bon. poze cu pastele intinse la uscat pe coada de matura, nu am. dar au vazut toti cei implicati direct in procesu de murdrire al veselei in ce conditii vitrege lucrez, si mi s-au promis imbuntatiri. mai cumparam o matura si niste stergare, sa fie acolo curate in dulap, si pe coada de matura -cam de trei-cinci ori pe saptamîna- cind ar trebui sa fac pastele, ca tare-s bune! ca alea din magazin, zice Jonas.

bun, ca sa inchei subiectul, ca-mi lasa iar gura apa, desi ieri am mîncat asta:

si asta

 ,

ce- a mai ajuns marti pe fiecare farfurie, se poate vedea din poze:

 

care poze, cica poate spune mai mult decit o mie de cuvinte. cu , sau fara fotografie, cuvintele pentru postul asta ar fi  ca am mîncat cit o vaca. creveti. ca paste n-au mai intrat in mine.

despre efectul afrodisiac al stridiilor (aici, irlandeze. buuuune! sa vo la pen sa le incercati, chiar daca sinteti fani de  d’alea frantuzesti) nu po sa zic inca nimic. se impune un studiu mai amanuntit, nu sint io aia sa-mi dau cu parerea numai dupa o partida de…zece stridii. ca vaca! am zis? parca am mai zis. dar hei, chiar ca nu am  vazut vaca mîncind stridii!