” 9 | Miklos Edit
noiembrie 27, 2009 la 2:21 pm | modifică

Multumesc pentru cei care au votat pe mine, si m-au sprijinit! Mersi inca odata!! “

mi-a zis cineva care n-a avut timp sa voteze, dupa ce i-am  aratat mesajul de mai sus, sa-mi vad de treaba, ca-s naiva,  un slalom printre bloguri poate costa la fel de mult timp  ca si un antrenament, altcineva a scris mesajul.

de parca nu-i clar cine l-a scris, de parca conteaza altceva decit ca e scris! de parca mai conteaza ceva pe linga surpriza gestului , de parca poti sa negi  gestul bucuriei!   

Edit, din partea mea a fost cu placere! Iar de partea ta sa fie  multe succese!

“organismul meu are nevoie de  hamburgheri. o gramada de hamburgheri.” (Jonas)

ce spui tu, straine? ai zis hamburgheri???asta e mîncarea pe care o preferi??? cu asta-mi ceri tu mie, fire rafinata, sa ma chinui astazi in bucatarie? oh, gosh, cît ma simt de deprimata! 

îti face mama, cum sa nu? dar stii ca sint cam ocupata, pentr’o gramada nu am timp, insa de unu….(cît o roata)

unu cu o gramada de rúcola(oare se pune accentu asa?)

si c’o gramada de cartofi fierti, pisati si amestecati cu faina de orez, telemea, ou

si rúcola(din asta am atita, de-as da si cadou)

 carnea de vita, pentru putina variatie -si mai ales din lipsa de (hamburghistica)imaginatie-, n-am amestecat-o cu rucola,  ci doar cu patrunjel, miez de pîne alba, oua, sare, piper si pudra de ghimbir(si-acu ma ia cu sictir cind ma gindesc si imi dau sama ca n-o sa fiu nicicind in stare sa fac un hamburgher mecdonaldesc. ce zici, o ierti pe mama?) 

la mise en place n-ar fi completa fara home made maioneza, fara ketchup si fara de costita, oh ce minune, iata  ca stiu -totusi- ce vrei sa bagi in gurita! ah, uitam de  castravetii acri( pe care  i-am amestecat in maioneza, si asta nu a fost pe placul tau. dar eu te iert, baiatul meu)!

timp pentru ketchup, cinstit vorbind, n-am vrut sa-mi fac, am preferat sa ma ocup de costita, s-o conving sa nu se strimbe la caldura, si-am convins-o asa:

pentru ca ochiul, nu-i asa, vrea si el ceva.

si’n loc de ketchup,  ti-am taiat doua rosii în felii (apai, asa’ti tre daca cu pretentii de hamburgheri imi vii!)

bon, cam asta fu, cam ce ai vrut, cam aia ai primit. spre marea mea surpriza, ai fost chiar multumit.

acu, tu stii ca io n’am viciu’ sa cer serviciu, contra serviciu… ca poti oricînd, orice  sa-mi ceri… si totusi… pliiiz, nu-mi cere prea curind sa-ti fac iar hamburgheri! ca daca da, iti pun  in spaghetti(-le  pe care le vrei miine) numai rucola! uite’asa!

…a fost titlul de lucru, da penca nu stiu care ar fi morala, incep asa:

MULT(r)IPLELE PERSONALITATI ALE UNEI SIMPLE CAPATINI DE TELINA

1- en brunoise(cubulete prajite in unt de cacao, apoi amestecate cu smintina si cartofi sfarîmati cu furculita)

2- taitei (fîsiute prajite in ulei de floarea soarelui, apoi puse peste piureul grosolan de cartofi in care hodinesc cubuletele prajite in untul de cacao)

(asta, ca poza cu prajeala nu-i!)

3- piure -care o sa devina sos-( fiarta la aburi, apoi pasata printr-o sita fina, apoi reincalzita  intr-o reductie de lapte condimentat)

asadar: farfurie cu (vitamine, minerale si gust  -ca la aburi si-n grasime dinsele si dinsu nu se pierd asa ca-n apa-  din)  telina si vaca:

acu cre ca stiu si care-i morala: cine o face ca mine, ca mine o s-o pateas….pardon, reuseasca!

qui…cine?  qui…ce? apai quinoa

legenda: -conopida si pastai galbene oparite la aburul de zeama de gaina in care fierbe quinoa;

               – patrunjel prajit;

               – necesaru (si insuficientu) surplus de proteine pentru colocatari. ( care nu mi-a dsiplacut nici mie  qua structura moale linga crocantul lui quinoa)

deci asa.

mos niculaie,

 fii mata bun si spune-i si lu mos craciun despre a mea dorinta -mai degraba suferinta- :

 vreau -ba chiar v-as si impune- sa-mi aduceti zile bune, vreau sa zic  frumoase, vreau sa zic  cu soare, de fiesce data cind  jonas are

antrenament , sau meci.

deci: cam cu doua zile înainte de evenimentele abia amintite  sa nu mai ploua(babele poa sa se oua)! 

iar in ziua aia, cu-atit mai mult! sau cu’atit mai putin, nici nu stiu cum sa ma mai exprim!

 nu ca ploaia  l-ar deranja pe baiat, da zau ca nu face deloc bine la masina de spalat.  saraca de ea s-a saturat de-atita namol  si tina,  si face acu ca o masina – vreau sa zic autoturism- care merge pe motorina, dar în care ai bagat benzina. sau invers.ca inca mai functioneaza, cre ca-i din altruism.

acu, c’aflarati  al dorintei mele motiv, s-ar putea sa vreti sa mi-o indepliniti retroactiv,  da’ nu e necesar, nu vreau sa va sfortati prea tare si sa-i lasati pe altii cu ochii in soare , cu dorinte -probabil mai importante- neindeplinite. daca de azi incolo , insa, veti tine cont de-a mea, promit sa va intimpin, cind m-oti vizita,  nu cu o simpla  mandarina , sau c’o acadea,   ci cu  speculaas (pentru sinterklaas), si ce-oi mai gasi in cartea de bucate -a lu radu anton roman- mai bun (pentru mos craciun).

acu e bine aicea, vreau sa zic ca nu ploua, vreau sa zic ca e chiar soare, sper ca si la voi; jonas are la ora sase meci, deci, daca tineti pin’atuncea soarele pe cer, io alta dorinta n-o sa mai am, anu asta nimic n-o sa mai cer. ramine valabila doar aceasta scrisoare.

v-astept cu drag pe-acilea!

 hai pa, si multumesc!

(da’ daca asa spontan va veti gindi sa-mi mai aduceti vrun cadou, promit sa va va tiu pe la mine pîna dupa anu nou,sa va fac de trei ori pe zi de mincare, cel putin o data pe saptamina fructe de mare, sa  gatesc, sa coc, sa am grija numa de voi, c-o sa am timp berechet, daca nu mai tre sa curat masina de noroi . nu?  o sa am timp dde andive, de raci, de draci, videm noi, voi sa veniti!   

.)

am visat ca aveam o cutie goala de praline.  cosmar, ziceti? ba bine ca nu! numa ce  ma gindeam io asa ca buna ar fi o pralina de-a lu Dominique Persoone, ca – zzdufff!- si aparea una’n cutie! si zzduff, zzduff, zzduff  la fiecare alta gindire, de-am mincat la praline pîna mi s-a parut ca nu mai pot. da era doar o parere.

n-am visat ca pun acu o poza, da o fac ca sa va-ncalzesc pentru urmatorul meu vis (ca-i hot la propriu si la figurat, supa asta. la figurat penca mi-am adus aminte ca pusesem un ardeias usturat in ea abia dupa ce l-am pus si pe’al doilea)

apoi uite: visez ca va duceti la banca si scoateti tot de-acolosa si-mi cumparati mie pra….giast chidiiiiin, ovcors, m-am trezit hepi dup’atita ciucalata, si-mi arde de glume.

  despre banca, insa, nu glumesc, ba chiar va rog aghein   sa treceti p’acolo sa va faceti cont,

chiar vreo zece, ca e voie  -dar nu de persoane fictive, caci ferplei e fair-play, nu?- ,

si s-o votati pe Edit zilnic, pîna pe 28 ale lunii asteia,  caci fata  asta nu viseaza, ea chiar face  ceva, iar noi putem sa visam pentru ea ca va putea participa la olimpiada.

m-a-ntrebat cineva , de curind,  in scris si printre altele , ce mai citesc.  printre altele,  am uitat  sa-i raspund ce mai citesc. acu, penca lectura mea s-ar putea sa aibe influente fast(idioas/uoas)e asupra dumneavoastra, cititori ai acestor rînduri,  ce -am zis? pai am zis  ia sa-i  raspunz  acillea. io am zis, io am auzit. deci,  tot io tre s-o si fac, numa ca io acu nu citesc, ci recitesc, asa ca  nu stiu daca asta se pune, da poa ca da, daca  pui si niste poze, ca de obicei, sigur.

cartea pe care-o recitesc io acu e scrisa de Sam si Sam Clark. despre oamenii astia am scris intr-un fel, dupa ce le-am citit o carte . alta carte decit asta pe care-o recitesc acu,  si care se cheama Moro London, nu Moro , asa cum se chema cealalta . Moro vine de la numele restaurantului lor de oameni inragostiti de bucataria mediteraneana, London  vine de la East Side-ul in care au cultivat cu de toate alea, pîna in 2007,  o parcela in gradina populara de-acolo. da din 2007 incoace nu o mai , nici ei si nici turcii si cipriotii si ce natii or mai fi fo p’acolosa, penca pe locu ala colo  creste acu satu olimpic,  care-o sa rodeasca abia’n 2012. ce ti-e si cu agricultura asta moderna!

in cartea asta e vorba despre  salmorejo cu avocado si creveti gri (si somon salbatic pus asa, cu de la mine putere, intru indestularea ‘nfometatilor),

apa de trandafiri si cardamom în

uh, asta-i un detaliu tehnic, vreau sa zic  în aici:

tot in cartea asta, ca doara nu  in cealalta pe care -chel siurpriz!- o recitesc (cook & chemist de Eke Mariën si Jan Groenewold), si de care nu-i acu deloc vorba,  mai e vorba de loboda, seminte de fenicul, chimen, scortisoara, frunze de gulii, iepuri vii si iepuri marinati, pîine buna si rosii coapte la soare si pe gratar, e vorba deci de lucruri simple, despre care cei doi Sam au scris simplu, dar cuprinzator , unde cuprinzator nu se refera  numa la informatiile  tehnice.

din cauza asta, deci , io va recomand cartea.

NOTA: salmorejo e un sos (care se serveste si ca supa ) andaluz, facut din miez de pîne alba, usturoi, ulei de masline, otet de vin rosu  si rosii.  in ce  proportii? buna intrebare,  nu mai stiu!  da  gasiti  raspunsu’n  carte, în  caz de nevoie. sau  vi-l dau io acilea, in caz ca ma’ntrebati.

cind am mincat întîias data piure de cartofi cu piure de mere si balkenbrij - adicatelea bîrna din terci: bîrna, penc’arata ca o bîrna, cind e rece; terci, penca’i un terci de faina, pesmet, condimente, sorici , grasime si -cu precadere-  sînge, cind e cald-   plus bloedworst – c^rnat de sînge -, m-am simtit oleaca mai mult depri – caci not mai cap ov ti, iu nau, merele alea fierte ‘n apa cu prea mult zahar- , asa ca  mi-am promis deloc solemn sa  nu mai mînc vrodata asa ceva.

promisiz, promisiz…

azi, ca si in alte -înca nenumarate , da’s sigur douazeci, daca nu mai multe.  sau mai putine- ocazii oferite de opa Sylvain – nu e bunicu meu, da’ daca asa’i zice lumea, nici mie nu-mi vine sa-i zic dom’ Sylvain- ,  ful -taim porcar, vacar si macelar ( in ciuda artrozei , crizei din agricultura si decesului sotiei lui.  sau, poa ca toma d-aia) , am pus pe masa balkenbrij. anfen, in farfurii, insotit de piure de  mere  (facut dupa pohta mea) cu  briosa prajita ( dupa pohta lu baiatu lu mama)

(piureul de mere: boskop  si jonagold – o,5kg/2,5 kg-, taiate julienne si înabusite in caramel cu ghimbir , scortisoara, sare si piper – 150g zahar, o rotatie de morisca cu piper alb, negru si rosu, doua rotatii de morisca cu sare, citiva milimetri de ghimbir proaspat, sau un virf de cutit de pudra ) .

bon, cam asta cu zisu, acu arat poza pentru firile mai sensibile:

naitmer, izntit?

si poza pentru cei care stiu ce-i bun (sau , cel putin, ma cred pa mine pa cuvint):

uel, mai cap of ti, indiid.  anfen, atita timp cit opa Sylvain o sa continue sa ma sune sa zica “taman am scos bîrna de terci din cuptor, vrei?”, iar io o sa-i raspund invariabil “calule, maninci ovaz?” dup’aia,  cine stie… io, in orsce caz, nu promit nimic.

reteta simpla si eficace (mai ales  daca e realizata’n colaborare cu tot ce-i suflare internautica in juru domniilor voastre) :   se iau merele,  se pun in zapada,  se uita ZILNIC la ele din susul contului si se’mping umpic mai incolosa cu’n virf de vot.

iar in timpul   J.O. de iarna o sa ne’ntoarcem la retetele clasice cu aluat frantuzesc sau si beignettes, miere, zahar candel, crema de vanilie, frisca, de-astea ce-are nevoie omu dupa atita efort . nu?

s-auzim de bine!

mnoa, bon, hai sa pui s’o poza, poate asa va conving mai repede

nu?

acu, poate?

sau acu?

hai, bine, uite si niste pere, si-acu la vot! pliiz… mersi!

propunerea lu icsulescu, mînat de trebi pîn partile alea, de-a’mbina utilu’ lui cu placerea noastra, a atîtat  jaru  pohtii mele  de peste… m-am aprins, phiiii ce m-am apriiins!

care peste’i precis motivu pentru care alaiu nici cu decizie judecatoreasca nu iese din casa, asa ca i-am promis peisaje,  tîntari, unica ocazie de-a vedea asa ceva ( daca nu pune mina pa carte sa’nvete pîn la un salar din care sa-si permita s-alceva decit  laubuget siti-trips ) marea cu sarea. ca urmare, alaiu a decis: (n-avem incotro,) MERGEM!

într-un tîrziu, mai tîrziu decit cel mai întîrziat dintre tîrziurile planificate ,  ne-am îmbarcat  si-am plecat cu totii’n delta. adica ne-am înmasinat: clasic, ca si muzica de pe sidi (nu Valurile Dunarii, nu Dunarea albastra, Maria Callas – parca, ce stiu eu decit ca mi-e foame de  peste?-),   barbatii tolaniti în fata, fumeile mai incolosa, claie peste gramada   cu copchiii, sa-i sterga de muci,   sa le raspunda la’ntrebari, sa le mînce pufuletii, sa le promita altii. si cipsi.

io vesmîntata  exact la  fix ca pentru ‘n delta, si cu’atîta mai mult  logi(sti)c dotata cu balast – a nu se citi sacosa- de tinut in echilibru si doua, nu numa ó barca (cu copii zbanghi…adica zglobii  , care face numa ce vrea muschii lor. precum in poza  asa si pe pamînt.)

restu, bine mersi de întrebare si de  lotiunea  contra tîntarilor. numa ca tîntarii n-au avut nimic contra ei.

în delta, precum stiti din propre esperenta, din auzite sau din vazute in documentare, e  FRUMOS!

soarele rasare frumos (e, nu-i facuta de mine poza, am oameni pt asta, io doar am botezat-o foarte original  ”poarta sarutului”)

nuferii fac cu ochiul fumos  soarelui

lisitele si pelicanii si pasarea aia mica,  cu pene albastre ca ceva ce n-am mai vazut pîn’acuma , se sperie urit de motoarele barcilor. ntz, ntz, ntz, oare cind or avea de gind sa se adapteze la mediu ?

dupa vro 70 km de (promise) (variabil variate)  peisaje am ajuns si la marea cu sarea. aici, precum stiti din propre esperenta, din auzite sau din vazute în documentare, e  FRUMOOOOS.

(poza- omagiu omului  ala care , in vacanta fiind, n-a  pregetat sa-si  sacrifice odihna, si sa usureze o salcie traznita de bratu inca viu care-i atirna dezolat de corpul carbonizat, si sa-l  duca si pe el la mare, vedi pontus euxinus poi morire  i-o  fi zis , sau nu, nu stiu, operatia de acordare a ultimului ajutor am vazut-o din fuga barcii,iar  ultimele lor momente impreuna le-am ratat din cauza fugii noastre din fata unei ploi iminente.  a plouat ca lumea  acolo,aflaram mai pe seara. stia ea, ploaia, de ce.)

cam asa fu la Dunare. ba chiar mai mult, si mai cu broaste testoase,  lacul Razelm, icre cele mai  buuuune, broscuta sub pat, fara televizor -telefon-computer, da’  pastrez restu pur moa.

p.s. – iote  ca uitasem apa tulbure: apai    a fo gargara gazdelor ( oameni scoboriti de la nivelu lor  -cam patru sute metri deasupra marii- ca    sa ridice  cu macar un etaj si coperis de tabla standardu turismului local), care, înainte, intre si dupa ce ‘mbucau din pestele pe care m-au pus dup’aia sa-l platesc  io INTEGRAL (si le-a mai ramas si pt oaspetii abia sositi), dadeau cu bita’n localnicii care ofera veceu in curte si alte nonconditii de-astea. n-am inghitit ce mi-au bagat pe git, da’ de scirbit, phiii ce  m-au scirbit! ase ca data viitoare o sa dorm intr-o casa cam asa

si-o sa’nvat sa curat si io repede pestele, o sa vislesc, o sa dau la peste (pe colocatar, poate, ca daca lui nu-i place pestele, poate-l place pestele pe el. na!), o sa fur din ochi priceperea de-a gati pestele, iar daca o sa mi se permita, o s-o si exersez (si-oi da la schimb din priceperea-mi în fastfud

),  de-aia n-o sa mai pot de nonconditii si-o sa-mi fie bine! chiar daca e antena de teve pe casa. iremediabil romanticus mai mi-s, nu?