mos niculaie,

 fii mata bun si spune-i si lu mos craciun despre a mea dorinta -mai degraba suferinta- :

 vreau -ba chiar v-as si impune- sa-mi aduceti zile bune, vreau sa zic  frumoase, vreau sa zic  cu soare, de fiesce data cind  jonas are

antrenament , sau meci.

deci: cam cu doua zile înainte de evenimentele abia amintite  sa nu mai ploua(babele poa sa se oua)! 

iar in ziua aia cu-atit mai mult! sau cu’atit mai putin, nici nu stiu cum sa ma mai exprim!

 nu ca ploaia  l-ar deranja pe baiat, da zau ca nu face deloc bine la masina de spalat.  saraca de ea s-a saturat de-atita namol  si tina,  si face acu ca o masina – vreau sa zic autoturism- care merge pe motorina, dar în care ai bagat benzina. sau invers.ca inca mai functioneaza, cre ca-i din altruism.

acu, c’aflarati  al dorintei mele motiv, s-ar putea sa vreti sa mi-o indepliniti retroactiv,  da’ nu e necesar, nu vreau sa va sfortati prea tare si sa-i lasati pe altii cu ochii in soare , cu dorinte -probabil mai importante- neindeplinite. daca de azi incolo , insa, veti tine cont de-a mea, promit sa va intimpin, cind m-oti vizita,  nu cu o simpla  mandarina , sau c’o acadea,   ci cu  speculaas (pentru sinterklaas), si ce-oi mai gasi in cartea de bucate -a lu radu anton roman- mai bun (pentru mos craciun).

acu e bine aicea, vreau sa zic ca nu ploua, vreau sa zic ca e chiar soare, sper ca si la voi; jonas are la ora sase meci, deci, daca tineti pin’atuncea soarele pe cer, io alta dorinta n-o sa mai am, anu asta nimic n-o sa mai cer. ramine valabila doar aceasta scrisoare.

v-astept cu drag pe-acilea!

 hai pa, si multumesc!

(da’ daca asa spontan va veti gindi sa-mi mai aduceti vrun cadou, promit sa va va tiu pe la mine pîna dupa anu nou,sa va fac de trei ori pe zi de mincare, cel putin o data pe saptamina fructe de mare, sa  gatesc, sa coc, sa am grija numa de voi, c-o sa am timp berechet, daca nu mai tre sa curat masina de noroi . nu? de andive, de raci, de draci, videm noi, voi sa veniti!   

.)

am visat ca aveam o cutie goala de praline.  cosmar, ziceti? ba bine ca nu! numa ce  ma gindeam io asa ca buna ar fi o pralina de-a lu Dominique Persoone, ca – zzdufff!- si aparea una’n cutie! si zzduff, zzduff, zzduff  la fiecare alta gindire, de-am mincat la praline pîna mi s-a parut ca nu mai pot. da era doar o parere.

n-am visat ca pun acu o poza, da o fac ca sa va-ncalzesc pentru urmatorul meu vis (ca-i hot la propriu si la figurat, supa asta. la figurat penca mi-am adus aminte ca pusesem un ardeias usturat in ea abia dupa ce l-am pus si pe’al doilea)

apoi uite: visez ca va duceti la banca si scoateti tot de-acolosa si-mi cumparati mie pra….giast chidiiiiin, ovcors, m-am trezit hepi dup’atita ciucalata, si-mi arde de glume.

  despre banca, insa, nu glumesc, ba chiar va rog aghein   sa treceti p’acolo sa va faceti cont,

chiar vreo zece, ca e voie  -dar nu de persoane fictive, caci ferplei e fair-play, nu?- ,

si s-o votati pe Edit zilnic, pîna pe 28 ale lunii asteia,  caci fata  asta nu viseaza, ea chiar face  ceva, iar noi putem sa visam pentru ea ca va putea participa la olimpiada.

m-a-ntrebat cineva , de curind,  in scris si printre altele , ce mai citesc.  printre altele,  am uitat  sa-i raspund ce mai citesc. acu, penca lectura mea s-ar putea sa aibe influente fast(idioas/uoas)e asupra dumneavoastra, cititori ai acestor rînduri,  ce -am zis? pai am zis  ia sa-i  raspunz  acillea. io am zis, io am auzit. deci,  tot io tre s-o si fac, numa ca io acu nu citesc, ci recitesc, asa ca  nu stiu daca asta se pune, da poa ca da, daca  pui si niste poze, ca de obicei, sigur.

cartea pe care-o recitesc io acu e scrisa de Sam si Sam Clark. despre oamenii astia am scris intr-un fel, dupa ce le-am citit o carte . alta carte decit asta pe care-o recitesc acu,  si care se cheama Moro London, nu Moro , asa cum se chema cealalta . Moro vine de la numele restaurantului lor de oameni inragostiti de bucataria mediteraneana, London  vine de la East Side-ul in care au cultivat cu de toate alea, pîna in 2007,  o parcela in gradina populara de-acolo. da din 2007 incoace nu o mai , nici ei si nici turcii si cipriotii si ce natii or mai fi fo p’acolosa, penca pe locu ala colo  creste acu satu olimpic,  care-o sa rodeasca abia’n 2012. ce ti-e si cu agricultura asta moderna!

in cartea asta e vorba despre  salmorejo cu avocado si creveti gri (si somon salbatic pus asa, cu de la mine putere, intru indestularea ‘nfometatilor),

apa de trandafiri si cardamom în

uh, asta-i un detaliu tehnic, vreau sa zic  în aici:

tot in cartea asta, ca doara nu  in cealalta pe care -chel siurpriz!- o recitesc (cook & chemist de Eke Mariën si Jan Groenewold), si de care nu-i acu deloc vorba,  mai e vorba de loboda, seminte de fenicul, chimen, scortisoara, frunze de gulii, iepuri vii si iepuri marinati, pîine buna si rosii coapte la soare si pe gratar, e vorba deci de lucruri simple, despre care cei doi Sam au scris simplu, dar cuprinzator , unde cuprinzator nu se refera  numa la informatiile  tehnice.

din cauza asta, deci , io va recomand cartea.

NOTA: salmorejo e un sos (care se serveste si ca supa ) andaluz, facut din miez de pîne alba, usturoi, ulei de masline, otet de vin rosu  si rosii.  in ce  proportii? buna intrebare,  nu mai stiu!  da  gasiti  raspunsu’n  carte, în  caz de nevoie. sau  vi-l dau io acilea, in caz ca ma’ntrebati.

cind am mincat întîias data piure de cartofi cu piure de mere si balkenbrij - adicatelea bîrna din terci: bîrna, penc’arata ca o bîrna, cind e rece; terci, penca’i un terci de faina, pesmet, condimente, sorici , grasime si -cu precadere-  sînge, cind e cald-   plus bloedworst – c^rnat de sînge -, m-am simtit oleaca mai mult depri – caci not mai cap ov ti, iu nau, merele alea fierte ‘n apa cu prea mult zahar- , asa ca  mi-am promis deloc solemn sa  nu mai mînc vrodata asa ceva.

promisiz, promisiz…

azi, ca si in alte -înca nenumarate , da’s sigur douazeci, daca nu mai multe.  sau mai putine- ocazii oferite de opa Sylvain – nu e bunicu meu, da’ daca asa’i zice lumea, nici mie nu-mi vine sa-i zic dom’ Sylvain- ,  ful -taim porcar, vacar si macelar ( in ciuda artrozei , crizei din agricultura si decesului sotiei lui.  sau, poa ca toma d-aia) , am pus pe masa balkenbrij. anfen, in farfurii, insotit de piure de  mere  (facut dupa pohta mea) cu  briosa prajita ( dupa pohta lu baiatu lu mama)

(piureul de mere: boskop  si jonagold – o,5kg/2,5 kg-, taiate julienne si înabusite in caramel cu ghimbir , scortisoara, sare si piper – 150g zahar, o rotatie de morisca cu piper alb, negru si rosu, doua rotatii de morisca cu sare, citiva milimetri de ghimbir proaspat, sau un virf de cutit de pudra ) .

bon, cam asta cu zisu, acu arat poza pentru firile mai sensibile:

naitmer, izntit?

si poza pentru cei care stiu ce-i bun (sau , cel putin, ma cred pa mine pa cuvint):

uel, mai cap of ti, indiid.  anfen, atita timp cit opa Sylvain o sa continue sa ma sune sa zica “taman am scos bîrna de terci din cuptor, vrei?”, iar io o sa-i raspund invariabil “calule, maninci ovaz?” dup’aia,  cine stie… io, in orsce caz, nu promit nimic.

reteta simpla si eficace (mai ales  daca e realizata’n colaborare cu tot ce-i suflare internautica in juru domniilor voastre) :   se iau merele,  se pun in zapada,  se uita ZILNIC la ele din susul contului si se’mping umpic mai incolosa cu’n virf de vot.

iar in timpul   J.O. de iarna o sa ne’ntoarcem la retetele clasice cu aluat frantuzesc sau si beignettes, miere, zahar candel, crema de vanilie, frisca, de-astea ce-are nevoie omu dupa atita efort . nu?

s-auzim de bine!

mnoa, bon, hai sa pui s’o poza, poate asa va conving mai repede

nu?

acu, poate?

sau acu?

hai, bine, uite si niste pere, si-acu la vot! pliiz… mersi!

propunerea lu icsulescu, mînat de trebi pîn partile alea, de-a’mbina utilu’ lui cu placerea noastra, a atîtat  jaru  pohtii mele  de peste… m-am aprins, phiiii ce m-am apriiins!

care peste’i precis motivu pentru care alaiu nici cu decizie judecatoreasca nu iese din casa, asa ca i-am promis peisaje,  tîntari, unica ocazie de-a vedea asa ceva ( daca nu pune mina pa carte sa’nvete pîn la un salar din care sa-si permita s-alceva decit  laubuget siti-trips ) marea cu sarea. ca urmare, alaiu a decis: (n-avem incotro,) MERGEM!

într-un tîrziu, mai tîrziu decit cel mai întîrziat dintre tîrziurile planificate ,  ne-am îmbarcat  si-am plecat cu totii’n delta. adica ne-am înmasinat: clasic, ca si muzica de pe sidi (nu Valurile Dunarii, nu Dunarea albastra, Maria Callas – parca, ce stiu eu decit ca mi-e foame de  peste?-),   barbatii tolaniti în fata, fumeile mai incolosa, claie peste gramada   cu copchiii, sa-i sterga de muci,   sa le raspunda la’ntrebari, sa le mînce pufuletii, sa le promita altii. si cipsi.

io vesmîntata  exact la  fix ca pentru ‘n delta, si cu’atîta mai mult  logi(sti)c dotata cu balast – a nu se citi sacosa- de tinut in echilibru si doua, nu numa ó barca (cu copii zbanghi…adica zglobii  , care face numa ce vrea muschii lor. precum in poza  asa si pe pamînt.)

restu, bine mersi de întrebare si de  lotiunea  contra tîntarilor. numa ca tîntarii n-au avut nimic contra ei.

în delta, precum stiti din propre esperenta, din auzite sau din vazute in documentare, e  FRUMOS!

soarele rasare frumos (e, nu-i facuta de mine poza, am oameni pt asta, io doar am botezat-o foarte original  ”poarta sarutului”)

nuferii fac cu ochiul fumos  soarelui

lisitele si pelicanii si pasarea aia mica,  cu pene albastre ca ceva ce n-am mai vazut pîn’acuma , se sperie urit de motoarele barcilor. ntz, ntz, ntz, oare cind or avea de gind sa se adapteze la mediu ?

dupa vro 70 km de (promise) (variabil variate)  peisaje am ajuns si la marea cu sarea. aici, precum stiti din propre esperenta, din auzite sau din vazute în documentare, e  FRUMOOOOS.

(poza- omagiu omului  ala care , in vacanta fiind, n-a  pregetat sa-si  sacrifice odihna, si sa usureze o salcie traznita de bratu inca viu care-i atirna dezolat de corpul carbonizat, si sa-l  duca si pe el la mare, vedi pontus euxinus poi morire  i-o  fi zis , sau nu, nu stiu, operatia de acordare a ultimului ajutor am vazut-o din fuga barcii,iar  ultimele lor momente impreuna le-am ratat din cauza fugii noastre din fata unei ploi iminente.  a plouat ca lumea  acolo,aflaram mai pe seara. stia ea, ploaia, de ce.)

cam asa fu la Dunare. ba chiar mai mult, si mai cu broaste testoase,  lacul Razelm, icre cele mai  buuuune, broscuta sub pat, fara televizor -telefon-computer, da’  pastrez restu pur moa.

p.s. – iote  ca uitasem apa tulbure: apai    a fo gargara gazdelor ( oameni scoboriti de la nivelu lor  -cam patru sute metri deasupra marii- ca    sa ridice  cu macar un etaj si coperis de tabla standardu turismului local), care, înainte, intre si dupa ce ‘mbucau din pestele pe care m-au pus dup’aia sa-l platesc  io INTEGRAL (si le-a mai ramas si pt oaspetii abia sositi), dadeau cu bita’n localnicii care ofera veceu in curte si alte nonconditii de-astea. n-am inghitit ce mi-au bagat pe git, da’ de scirbit, phiii ce  m-au scirbit! ase ca data viitoare o sa dorm intr-o casa cam asa

si-o sa’nvat sa curat si io repede pestele, o sa vislesc, o sa dau la peste (pe colocatar, poate, ca daca lui nu-i place pestele, poate-l place pestele pe el. na!), o sa fur din ochi priceperea de-a gati pestele, iar daca o sa mi se permita, o s-o si exersez (si-oi da la schimb din priceperea-mi în fastfud

),  de-aia n-o sa mai pot de nonconditii si-o sa-mi fie bine! chiar daca e antena de teve pe casa. iremediabil romanticus mai mi-s, nu?

apărut la editura sic transit gloria mundi

editie nerevazuta, adaugita c’o tamaceala’n româneste faptuita de catre moa , ca sa zic si io ceva, pai nu?

autorul  - Jonasu lu mama

care autor aduce multumiri orasului Gyor, si in special colectivului de nevoluntari care au participat la alcatuirea acestei culegeri: baba din gara, mosu din fata postei, roacarii de pe trotoaru din fata bombei alea de club, perechea în alb de pe straduta de linga biserica aia galbena, tata cu copilu-n carut, soferu de taxi , familia cu copii grasi si uriti de pe podu ala bej, casiera de la shell.

far de ei,  puteam io sa umblu mult si bine’n  tricau cu mînica scurta, cu mînile’nclestate p’o coala  de cîrtie cu adresa hotelului, sara pa la ceasu opt si unspe grade si la umbra si’n lumina lunii, ca umblam dijeaba. ca si cu ei, di fapt, da daca tot nu  gaseam  hotelu, macar ne-aleseram cu’n dicsioner  .

nota editorului: editia e incompleta pin pa la’nceputu lu august,  cind autoru si-a propus sa cerceteze mai profund daca joszi si pista stie sa zica si alceva decit  nem te dom, nem te dom, nem te dom (sau cum zicea ei acolosa, si cum s-o fi scriidara asa ceva)

no c-a sosit vremea lecturarii ( pa care colectivu de redactie v-o doreste nu pîntre rînduri):

nem te dom = ben te dom (citeşte ben tă dom) = sînt prea prost

cum ziceam, se poa ca va  urma. hai pa!

(… stori uis an hepi teisti end)

trei grasi  burtosi si falcosi-  ce mai incolo si’ncoace: grasomegi  cit cuprinde- , unu’ galben ca turta de ceara, unu’ rosu ca para focului, unu’ verde ca …eh, verde, se uita intrebator la mine: nu ne bagi in seama? biineee….

afara ploua hotarit si mult . suficient, poate, mîine, pentru galbenu’ ierbii, azi doar mult.  si c-o hotareala demna de cauza a aproape doua saptamini de seceta si caldura mare.

in mine ploua tîrîit, da’s fleasca. mi-e lehamite,   mi-e frica, mi-e lene, mi-e’n fel si chip, mi-e nimic, mi-e de n-ar mai fi.

ma uit in jur si vad doar balti. altadata as fi dansat in ele , cu picioarele goale, acu’ mi-e doar sictir.

mi-e n-aude n-a vede, mi-e pffff.

mi-e indiferent  de cele doua feresti cacate de vrabii – altadata as fi crezut ca-i cu noroc gainatu ( ca atunci cind, in drum spre baraj, mi-a aterizat unu’n crestetu capului, exact in crestetu capului, ca momente mai tirziu, Rodica, profa mea de înot ad-hoc, sa ma  traga de bretelele sutienului la suprafata(sou, leidis, sinc tuais inainte de toples), nu inainte de a se extazia, apoi mira, si -în sfîrsit!- ingrijora  ca rezist atîta de prea mult sub apa), acu as putea crede ca  le-a fost imposibil sa priceapa diferenta dintre mocirla de pe feresti si tarina inmuiata de ploaie, da’ nu cred nimic, mi-ar putea chiar fi egal daca nu mi-ar fi indiferent.

de-aia nici nu ma mir cum pisicile mele s-au gainatat ele acolo sus, tre ca au facut-o din zbor, aha, deci intentionat, omh(itchkock) ,  o trebui sa ma simt amenintata, iar io nu-s in stare de nimic?!

al patrulea la masa obezilor, un lungan cu vadite tendinte de ingrasare – deh, cin’se-aseamana, se-aduna- se uita mai insistent decit ailalti  la mine. sorb ultima picatura de apa , sting tigara- gest inevitabil cind ajunge jaru la filtru- si ma ridic.

ma’ndrept spre frigider fara un gind anume, que sera, sera. le arunc o privire din coada ochiului, ei ma urmaresc  din priviri -acum-  dezamagite. io de-aia nu mai poci .

in frigider, pustiu ( da’ cu temperaturi nocturne, ca merge, merge-ar pina oi uita io ca dai un ban, da’ nu face nici miele, nici amana , nici unu, ’s toate facute sa te gindesti la fram-u ala de 4j’de ani care-ar mai raci si-acuma daca n-ar fi din clasa de energie Z!)

in pustiu, o oaza . numa una, da’  alta viata nenicule,  vad totu de-acuma  în rosé. cu paharu’n mina, ma’ndrept inspre masa admiratorilor si cu’n zimbet cam silit  ’i'ntreb ” atentie? vreti atentie? uite atentie!”, scot cutitu din teaca si’i iau la tocat fara sa stiu prea bine ce-o sa ma fac cu ei asa nimiciti.

mai beau o gura de solutie provensala de limpezire a gindurilor,  si culoarea  roz a  vietii se intensifica : in frigider – de-atita pustiu, nici nu-l zarisem – e niste somon afumat de care nu se-atinge nimeni. aia e daca n-au gustat niciodata rabdari prajite, fac nazuri la somon!

brusc, totu devine iarasi gri, ce papucii mei sa fac cu trei ardei, un dovlecel si 300gr de somon afumat?  mai iau o gura de vin si deschid dulapu cu chestii in caz de.  in dulap, dezastru: o cutie cu lapte de cocos si un borcanas cu mazare. aasa ca mai iau o gura de vin, iau dezastru’ din dulap si ma duc sa torturez in continuare  pe’ai de m-au scos din apele mele.

(taim for anazar sigaret , anazar glas ov uain, taim tu sinc veri dip: dovlecelu-i dulce si mai departe insipid; ardeii-s ..mda, grasi. si’n felu’ lor  aromati. laptele de cocos e si el gras, da altfel. si altfel aromat decit ardeii, si altfel dulce decit dovlecelul. mazarea-i consistenta la gust si la structura, la fel de consistenta tre sa ramina si structura   ardeilor  si dovleceilor, deci la wok cu ei si ea! somonu-i pe linga afumat, si sarat, aham, e ok cu dulceturile de la restu de putine ingrediente. niste seminte de coriandru si ghimbir pudra si ardei iute tot ca pudra -pustiu’ din frigider nu fu , deci, exagerare- ar sustine bine nivelu laptelui de cocos, la fel ca si niste zama de lamiie, sfertu de lingurita de ve-tsin ar imbogati gustu legumelor, ca cu sare nu se poa, cit o fi ea de mare sau de himalaya, are   somonu din belsug. si la urma niste spaghetti, ca-s deasupra pungii cu orez, dup’atita efort de gindire nu mai e loc si de-ala fizic)

rezultatu nu e ceva sa zici ca a, da, interesant ( ca sa nu recunosti de fapt ca mai bine preferai  rabdari prajite), rezultatu e gustos asa cum tot ce tine de proverbu “less is more ” poa sa fie .  iar daca somonu-l adaugi la finalu finalului, atita doar cit sa se incalzeasca putin, se confirma si proverbu ala cu fusion -kitchen , unde amesteci tehnici si produse paralele (paralela fiind acilea laptele de cocos) , da’ obtii totusi puncte de intersectie

me atansion: fara  rosé-u’ ala discret acid, cu arome de fragi si mure , i-ar lipsi un tovaras de nadejde retetei.  si mie.

mic dejun-  cirese (  pe banca de sub pom, c-acolo-i mai racoare)

gustare- cirese

prînz-  o bere rece ( ca-i caldura mare, nu-ti arde de mîncare)

gustare- cirese

cina- cîtiva creveti si citeva scoici lînga umpic de  tagliatelli  (cu-alte cuvinte: un fel de  pasta di mare). desert: cirese

informatii inutile pentru consumatori  : meniu racoros, nelaborios, bogat in fibre alimentare + antioxidanti, sarac in lipide, de-aia nu mai putem de cîte glucide, bineinteles ca cu proteine si calorii. poate provoca damagiuri colaterale: mai pe seara’ncolo te trece’o k..e

ie-pu-raaş co-co-naaş/a fu-giit pes-te i-maaş/ şi s-a duus co-lo suus/ în-tr-o tu-fă s-a as-cuuns/ dar Co-dăău cîi-ne răău l-a vă-zut din-tr-un du-dău şi ce i-o fi făcut iepuraşului e după cum vrea  fiecare să-si imagineze, io-ncepeam să plîng şi fugeam în casă de fiecare dată cînd ficioru lu nea Toader ‘ncepea să orăcăie de pe prispă cintecelu, aşa că n-am auzit niciodată continuarea, doar cum îl beştelea tanti Măria că nu-i lasă fetili’n paşi.

plîngeam şi cînd nea Petrache lua cîte-o broască ţestoasă de pe şanţ şi-mi zicea că din labe o să-i faca tanti Mina o supă, iar din carapace -o să facă el scrumieră, de parcă scrumieră-i trebuia lui cum umbla de colo-colo’n ograda c’un cornet – din ziar, burduşit de tutun uscat pe gard şi tocat de Dora cu secera- lipit de colţu buzelor , sau cu’n Carpaţi cu filtru adus de-ai mei de la oraş o data pe an, vara.

plîngeam şi cînd nea Mihai bătea potcoavele’n copitele cailor, sau cînd nea Tudorel ardea cu biciu calu de la şaretă, că altfel nici la prînz nu termina de ‘mpartit scrisorile , şi să te duci abia de la amiaza’ncolo la cîmp e ca şi cum nu te-ai dus deloc.

plîngeam cînd tanti Veta deşerta sacu cu raci abia aduşi de la Prut direct în ceaun şi-i îndesa cu melesteu’ pe-aia de’ncercau să se’ntoarcă de unde veniseră, sau cînd tanti Silvia arata, impunătoare cum era ea, cu degetu mic mielu pe care-l vrea de Paştele asta.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………………………………………… …. (adică au trecut muuuuuuuulţi ani de-atunci)…………………………………………..(cam atîţia, deci)

plingacioasa’s şi’acuma, dar pentru animale n-am mai plîns de-atuncea, de cînd ziceam. m-am schimbat în rău, e clar, da’ cu’asa începuturi… (şi’nca nu-mi amintesc io toţi vinovaţii)

e nuuu, chiar nu rîd de suferinţele lor -deşi mister president Obama poate conta pe hohotul meu la faza cu musca, la fel şi ăia de-l mustrară-, da’ de plîns nici atîta! ba visez la un stagiu într-un abator si-o măcelărie, şi mor de oftică pe ursii aia care-şi filează somonii cînd le convine, nu ca mine, cînd e discount în carfur, şi şi-atuncea mai mult la de-ăla de aqua-cultură. ptiu, cîta cruzime pe mine! da’ncerc să mă corectez.

uite, azi, paregzamplu, m-am comportat cît am putut io de frumos cu’n iepuraş coconaş. l-am uns cu alifie de Dijon, l-am pudrat cu făină aromată cu verdeţuri mediteraneene , şi , deşi el a fost neastimparat, apăi da, a zburdat ca un bezmetic, uite ce-a lăsat în urmă

l-am băgat în băiţă caldă de ulei de măsline

urîtel foc, nu? pîna a prins el secretu uleiului de masline

i-am încropit baia şi cu nişte zeamă de legume, phii ce i-a placuuut, o oră şi ceva s-a bălăcit , abia cînd l-am avertizat că -mi bag piciorul de la mixer în baia lui a catadicsit să iasă de-acolo pentru cîteva clipe.

a şezut cuminte la cald cît am mixat şi strecurat io sosul, totuşi i l-am dres cu încă ceva muştar şi piperuri, şi la urmă cu pătrunjel abia cules din grădină, un fel de prişniţă na, dacă cumva prinsese totuşi o răceală pe parcurs?

l-am pus în pătuţul bine încălzit şi, cînd mi-a cerut jucaruiile lui preferate, batoanele de mămăligă cu marar si patrunjel -asa  cum facea mămuţa. na ca-mi vine sa plîng cînd îmi auc aminte de ea-   era cît pe ce să-l reped, dar m-am abţinut. doar am zis că -s dispusă să-mi revizuiesc atitudinea faţă de animale, nu?

îl moleşise baia, cred, c-a adormit repejor, noroc c-am apucat să-i aduc perniţă umplută cu rucolă(iar rucolă? iar rucolă!) şi….şi morcovi , primii de anul asta de pe brazdă, un primeur quoi,

m-am gîndit io aşa că lui o să-i facă plăcere, nu ca frăţine-sau care s-a dedat numa la brazda de salată, nu c’as vrea sa dea iama si’n aia de morcovi, da’ dacă-l prind, paté îl fac! ahum… cum ziceam, morcovi….dacă nici asta nu-i dovadă de comportament civilizat din partea mea, apăi nu ştiu ce sa mai zic

asa ca tac si pun cireasa pe tort