habemus papa…

…chiar daca papi se cîcîie enshpe ore pîn decorticheaza doo cozi de crevete penca iar mami nu-i acas

concluzia lu mami: dresaj prea studiat clasic -deci foarte ochei- + chiuison parfet = sic transit gloria Lumi!

 

fila de viata în familie

- fai Pestrito, tu esti chioara, tu chiar nu vezi ca o cioara le da puilor tîrcoale, de ce nu ti-i tii sub poale?

- “nu TI-II  tii”?? oh cum vorbesti, vezi ca ma dezamagesti! Gogule, vedea-te-as ciorba (ca sa nu zic alta vorba!), pîn sa mi te urci pe spate, discutaram cam de toate, inclusiv despre capitolu responsabilitate. ad litteram ^ti  zisei ca i-oi oua si i-oi cloci, i-oi hrani si dadaci ‘n timp ce tu te’nfoiesti si – ca coiu in caldare- pîn ograda te’nvîrtesti, DAR SLASH SI in acelasi timp, pe pui  de rele îi pazesti! in momentu asta sprijinu-ti  e imperios necesar, da’ tu te faci ca n-ai habar.

- uuh, pestrito, esti mazarfacarsecsi cind cotcodacesti ca’n  caietu de vocabular!

- oh, cita stupiditate, din a mea parte, sa  po crez c’un cocos poa sa rezolve sarcini acumulate!

- fai Pestrito, tine-ti pliscu, tu crezi c’ar fi prima oara cind m-as lua io de- o cioara? si mai du-te’n pana mea, ca de vreo trei zile’ncoa da tircoale, sta la pînda cioara asta cam bolînda. pîn’acu mincat-a  resturi din cutia cu gunoi, si numa din cînd in cînd se uita piezis la noi. m-am luat de ea de-atuncea,  nu stiu ce nu  i-am  strigat, da’ nici vorba ca sa plece!  astazi s-a cam agitat , o fi de la vremea rece, si la puisori s-a dat.  m-am stropsit cumplit la dînsa,  tare s-a mai speriat, da’ s-a’ntors din zbor de’ndata ce puiutii au calcat iarba verde si inalta din afara tarcului, cum sa-i scap acu de cioara, fir-ar ea a dracului?!

- puii mamii, nu miscati, stati sub tufis pitulati! cum sa-i scapi, apai goguta, asta-i buna întrebare, parca nu ai fi barbat! ia-te, mai,  cu ea la trînta, nu te zbate pe acilea ca un peste pe uscat!  copilasi , stati împreuna si de mama ascultati, ca nu e deloc de gluma cu aceasta rapitoare!

si’ ntr-o doara,  closca zboara peste  plasa cea de sîrma, vîntu-i  suiera pîn pene ca sirena de vapor, cioara sare’ntr-un picior, closca  o prinde din urma si o ia la ciondaneala. trei secunde mai tîrziu: uite-o cioara cum mai zboara!

de dupa gard, gogu se’nfoaie si  rasufla usurat, p’urma , ‘n pas de defilare, se-apropie de-o gainusa  si o pune la calcat.

 

ma dusei la Dunare si baui apa tulbure

propunerea lu icsulescu, mînat de trebi pîn partile alea, de-a’mbina utilu’ lui cu placerea noastra, a atîtat  jaru  pohtii mele  de peste… m-am aprins, phiiii ce m-am apriiins!

care peste’i precis motivu pentru care alaiu nici cu decizie judecatoreasca nu iese din casa, asa ca i-am promis peisaje,  tîntari, unica ocazie de-a vedea asa ceva ( daca nu pune mina pa carte sa’nvete pîn la un salar din care sa-si permita s-alceva decit  laubuget siti-trips ) marea cu sarea. ca urmare, alaiu a decis: (n-avem incotro,) MERGEM!

într-un tîrziu, mai tîrziu decit cel mai întîrziat dintre tîrziurile planificate ,  ne-am îmbarcat  si-am plecat cu totii’n delta. adica ne-am înmasinat: clasic, ca si muzica de pe sidi (nu Valurile Dunarii, nu Dunarea albastra, Maria Callas – parca, ce stiu eu decit ca mi-e foame de  peste?-),   barbatii tolaniti în fata, fumeile mai incolosa, claie peste gramada   cu copchiii, sa-i sterga de muci,   sa le raspunda la’ntrebari, sa le mînce pufuletii, sa le promita altii. si cipsi.

io vesmîntata  exact la  fix ca pentru ‘n delta, si cu’atîta mai mult  logi(sti)c dotata cu balast – a nu se citi sacosa- de tinut in echilibru si doua, nu numa ó barca (cu copii zbanghi…adica zglobii  , care face numa ce vrea muschii lor. precum in poza  asa si pe pamînt.)

restu, bine mersi de întrebare si de  lotiunea  contra tîntarilor. numa ca tîntarii n-au avut nimic contra ei.

în delta, precum stiti din propre esperenta, din auzite sau din vazute in documentare, e  FRUMOS!

soarele rasare frumos (e, nu-i facuta de mine poza, am oameni pt asta, io doar am botezat-o foarte original  ”poarta sarutului”)

nuferii fac cu ochiul fumos  soarelui

lisitele si pelicanii si pasarea aia mica,  cu pene albastre ca ceva ce n-am mai vazut pîn’acuma , se sperie urit de motoarele barcilor. ntz, ntz, ntz, oare cind or avea de gind sa se adapteze la mediu ?

dupa vro 70 km de (promise) (variabil variate)  peisaje am ajuns si la marea cu sarea. aici, precum stiti din propre esperenta, din auzite sau din vazute în documentare, e  FRUMOOOOS.

(poza- omagiu omului  ala care , in vacanta fiind, n-a  pregetat sa-si  sacrifice odihna, si sa usureze o salcie traznita de bratu inca viu care-i atirna dezolat de corpul carbonizat, si sa-l  duca si pe el la mare, vedi pontus euxinus poi morire  i-o  fi zis , sau nu, nu stiu, operatia de acordare a ultimului ajutor am vazut-o din fuga barcii,iar  ultimele lor momente impreuna le-am ratat din cauza fugii noastre din fata unei ploi iminente.  a plouat ca lumea  acolo,aflaram mai pe seara. stia ea, ploaia, de ce.)

cam asa fu la Dunare. ba chiar mai mult, si mai cu broaste testoase,  lacul Razelm, icre cele mai  buuuune, broscuta sub pat, fara televizor -telefon-computer, da’  pastrez restu pur moa.

p.s. – iote  ca uitasem apa tulbure: apai    a fo gargara gazdelor ( oameni scoboriti de la nivelu lor  -cam patru sute metri deasupra marii- ca    sa ridice  cu macar un etaj si coperis de tabla standardu turismului local), care, înainte, intre si dupa ce ‘mbucau din pestele pe care m-au pus dup’aia sa-l platesc  io INTEGRAL (si le-a mai ramas si pt oaspetii abia sositi), dadeau cu bita’n localnicii care ofera veceu in curte si alte nonconditii de-astea. n-am inghitit ce mi-au bagat pe git, da’ de scirbit, phiii ce  m-au scirbit! ase ca data viitoare o sa dorm intr-o casa cam asa

si-o sa’nvat sa curat si io repede pestele, o sa vislesc, o sa dau la peste (pe colocatar, poate, ca daca lui nu-i place pestele, poate-l place pestele pe el. na!), o sa fur din ochi priceperea de-a gati pestele, iar daca o sa mi se permita, o s-o si exersez (si-oi da la schimb din priceperea-mi în fastfud

),  de-aia n-o sa mai pot de nonconditii si-o sa-mi fie bine! chiar daca e antena de teve pe casa. iremediabil romanticus mai mi-s, nu?

 

mic dicţionar ungaro-olandez

apărut la editura sic transit gloria mundi

editie nerevazuta, adaugita c’o tamaceala’n româneste faptuita de catre moa , ca sa zic si io ceva, pai nu?

autorul  - Jonasu lu mama

care autor aduce multumiri orasului Gyor, si in special colectivului de nevoluntari care au participat la alcatuirea acestei culegeri: baba din gara, mosu din fata postei, roacarii de pe trotoaru din fata bombei alea de club, perechea în alb de pe straduta de linga biserica aia galbena, tata cu copilu-n carut, soferu de taxi , familia cu copii grasi si uriti de pe podu ala bej, casiera de la shell.

far de ei,  puteam io sa umblu mult si bine’n  tricau cu mînica scurta, cu mînile’nclestate p’o coala  de cîrtie cu adresa hotelului, sara pa la ceasu opt si unspe grade si la umbra si’n lumina lunii, ca umblam dijeaba. ca si cu ei, di fapt, da daca tot nu  gaseam  hotelu, macar ne-aleseram cu’n dicsioner  .

nota editorului: editia e incompleta pin pa la’nceputu lu august,  cind autoru si-a propus sa cerceteze mai profund daca joszi si pista stie sa zica si alceva decit  nem te dom, nem te dom, nem te dom (sau cum zicea ei acolosa, si cum s-o fi scriidara asa ceva)

no c-a sosit vremea lecturarii ( pa care colectivu de redactie v-o doreste nu pîntre rînduri):

nem te dom = ben te dom (citeşte ben tă dom) = sînt prea prost

cum ziceam, se poa ca va  urma. hai pa!

 

intimerariu culinar (II)

capitolu “à la recherche du fromage perdu”, in care e vorba de  reîntilnirea la domiciliu personal cu tartifleta

o sa surprinda probablement, da io nu vin cu poze din vacanta, ci cu alimente. dupa tartifleta cu cirnat Mortadeau fiert in vin rosu (cu care bunicul -garson ramîne pe veci asociat in amintirile mele) , alegerea a fost usor de facut, mai ales ca , indrumata de Gérard si Patricia, am gasit drumu cel bun la  cooperativa prin care micii producatori din regiune îsi etaleaza traditia.

si uite-asa, intr-o seara geroasa de august , la vro doua saptamîni dupa fericita descoperire din satucul jurasian pe care nici cu si nici fara gps nu cred c-o sa-l mai gasesc, am facut focu’n cuptor nu numa ca sa-ncalzesc suplimentar oasele amicilor târgovisteni în sfîrsit aterizati acilea, ci si intru exemplificarea  à ma manière  a impresiilor de vacanta, pozele fiind deja vazute si revazute.

mai, mare lucru nu e tartifleta asta, fierbi cartofii, lasi cirnatul sa -i susure vinu fierbinte-n urechi vro patruj de minute, tai ceapa grosolan si-o rumenesti in putintel ulei, apoi  amesteci toate astea (cartofii si cirnatul taiati în cubulete )impreuna cu brinza cancoillotte intr-un vas termorezistent , iar deasupra pui brinza tartiflette, zic ei acceptind cu bucurie o a doua portie, dar daca ai tot ce-i tre, e buna rau. imi dai voie sa razui tava?

ajuns la nivelu asta al relatarii, simtu-mi poietic (care se exicta -pare-se- chiar si numa la achizitionarea a niste sticle -cu vino verde-, ca de destupat  n-am mai destupat de’o vreme vruna) se simte capabil si dator    de-o marturisire:

tartifleta mea iubita

recunosc aci spasita:

te-am tradat! si nu e bine

da doru de tine -a fo mai mare si mai tare  decit mine.

inainte de marturisirea asta s-ar fi impus poate descrierea momentului cind, in Lille, nelasindu-ma convinsa ca parcarea se afla la dreapta, am luat-o la stinga. unde nici urma de parcare, da un magazin plin de fromajuri care mai de care. printre care, nu-i asa?, ba-i asaaaa!, cancaillotte si tartifleeeeeette! fara cirnat mortadeau, insa, momentu poate fi pastrat in tacere.

o sa mai ploua mult pîn o fi sa se deschida  piata de Craciun din Liège( unde tin si frantuji dughene, si-acu doi ani, tulburata de oferta bogata in calvados, cidru, clatite bretone, cirnati de magar/cu lavanda/cu trufe/cu alune/de mistret, cit pe ce sa nu-l observ pe necesaru  mortadeau, brinzeturile avindu-le deja achizitionate), asa c’ am decis intr-o buna zi de ieri-alaltaieri sa fac cum oi face si sa scap frigiderul de mirosul atit de specific al brinzei tartiflette, si brinza cancoillotte din corsajul  ambalajului, si sa folosesc -o, blasfemie!- un cirnat olandez din Gelderland drept inlocuitor al sublimului mortadeau.

acest cirnat e -ca toate bucatele olandeze, amonavi- foarte bun cind iti este foarte, foarte si iar foarte foame. dar o tartifleta vegetariana ar fi si mai grava pentru comeseni decit folosirea cirnatului, asa ca decizia a fost rapid luata. 

 si-am ajuns si finalu capitolului, care  e cu poze, comme d’habitude

(nu mai tre fiert pen ca e deja fiert si injectat cu fum sintetic, se impune deci mare atentie la durata si intensitatea tratamentului termic)

 

mare brînza!

 

avant:

 

après:

si’n finalu de dinaintea finalului:

et c’est fini la comédie. viv la chiuizin francolandez!

 

intimerariu culinar

capitolu “à la recherche du fromage inconnu”

 mai mult -de fapt altfel, da la urma urmei, cum ar veni,  tot mai mult- decit o biserica de-a lu Le Corbusier, undeva sus p’ un deal/ cetatea besançoneza/miile-e, mii! exagereaza  frantuzu- de lacuri/etîcîurile mai mult sau mai putin culturalo-turistice, brînza Morbier, le vin de paille si la tartiflette  au fost elementele  decisive - acu vro trei ani-  in alegerea destinatiei de vacanta. o sfinta treime total necunoscuta mie, al carei spirit avea sa ma’mbogateaca -cu siguranta- cel putin  material.   

adevaru, deci,  e ca -pur moa-aspectu cu mîncarea e   la fel de importatnt  daca nu mai important , e nu chiar mai important, doar altfel important, dar foarte importatnt, deci, cum ar veni, la fel de mai important ca si celeleate de care se tine seama in organizarea vacantei. 

din varii cauze ce po s’aiba de-a face cu portofelu meu sau  al bucatarului (în Narbonne legumele erau de la conserva din Aldi, desi vizavi de deloc ieftinu restaurant era ditai piata cu minunatii frumos colorate de catre însusi maestrul  Soare Mediteranean ), sau cu de naiba’nteleasa fixatie pentru papanasi si (de obicei pseudo)tiramisu a bucatarului din mai toata România, nu po sa-l numesc  culinar pe acest aspect decît in titlu postarii asteia. tant pis pentru el, iar pentru cei care ‘ncaleca motoru wordpress in cautare de “vacante intelectuale”(!) las loc aci de oftat compatimitor …………………. gata, v-ati usurat? io’ncerc sa-mi fac vacantele indestulatoare, daca intelegeti ce vreau pentru ca sa spui. da’ si daca nu intelegeti. iar papanasii, de cele mai multe ori, tre pusi pe ghilotina. punct.

o casuta – gîte pur le conesior- intr-un satuc cam uitat de lume din   cantonu Rioz,departamentu Haute- Saône,  regiunea Franche-Comté, mi s-a parut, deci,  locu ideal de-a amplasa calabalîcu bazei de cercetare: maxim doua  ore de rulat  pîn la locu descoperirilor , ce-si poate dori mai mult un mîncacios? poate o gazda sympa?… am avut! Gérard -full-time agricultor-primar-politist -pompier(anfen, politist si pompier doar in scripte full-time, en réalité doar cind era cazu) si ai lui au fost de sa-i manînci pe pîne, nu alta! nu i-am mîncat, m-am rezumat -vorba vine- la planificata brînza cu cenusa (Morbier) si alte detalii din astea prevazute au ba, dintre care  voi aminti  acu la tartiflette.

dup’o vizita consistenta ‘n nu mai stiu ce castel si muzeu, hotarim sa dam pe loc repaus gps-ului si sa ne’ntoarcem la baza evitind drumu pe care noi, Hansel si Gretel redivivus, lasasem în urma  gazele de esapament. si ale masinii, deci, desi ea nu mîncase cu o seara in urma din supa oz onion facuta din septe feluri de ceapa , si servita c-o distinctie pe care o banuiesc tipica pentru les françaises, de catre Patricia, sotia lui Gérard.

neinspirata idee, am crezut noi intr-un tirziu cînd, satui de trecerea’n revista a septelului si culturilor de floarea soarelui , ne-am prabusit lihniti de oboseala si foame -mai ales- in scaunele schioape de pe terasa restoului ivit brusc de dupa coltul mijlocului lui nowhere.

la fel ca si cea de a ne opri acolo, am crezut noi dupa ce-am aflat de la chelner - care, desi se misca mai ceva decit argintu viu, ducea’n spate virsta a cel putin troa gran per ansamblî- chil niapa de menu, da daca deziram sa mincam, el o s’aduca sup ozonion (nu mi s-a parut, stratu de ozon a rasuflat linistit cind noi in cor am rostit un non mersi hotarit), sau un blablabla o leghium, sau o tartiflette…tartiflette? olala, pai daca n-ai mincat tartiflet e ca si cum n-ai fost p’acilea, incerc io , convinsa de rubrica quoi manger din catalogu turistic, sa-mi conving colocataru flamand, flamînd si cam cu curu’n sus din lipsa de tigari.

dez aleman, intreaba bunicu-garson auzindu-mi ciripeala; me non, mai grav, io românca si el fumator, zic io, si ne crestem corciturile an beljic, da pe granita cu les pays- bas. sinteti primii de pîn locurile alea pe care am onoarea sa-i intimpin acilea, zice bunicu. cred si io, ma gindesc io, da nu zic nimic pen ca salivez deja abundent la auzu formulei magice pe deplin respectate in realizarea tartifletei: cîrnat Mortadeau ( bucati mari de carne bine indesate in matul afumat putintel), brinza cancoillotte si brinza tartiflette.

fin du chapitre

urmeaza cel in care pornesc à la recherche du fromage perdu

a bianto

si’o poza din Lille

 

gata cu vacanta!

am umblat pe strazi

 (LILLE- tot cautind cazare pe net, cind am ajuns acolo cunosteam deja toate numele strazilor din centrul istoric! oras mare si frumos, dar la capitolul mîncare il se passe quelque chose de misérable , de la o vreme, in Francia, deci si in Lille: nu tu un boulanger adevarat, nu tu un restaurant nemichelenizat unde mazarea se scoate din teci si nu din congelator. )

 (IEPER – YPRES, in vestul îndepartat al Belgiei. centru economic important pe vremea nu mai stiu caruia dintre Ludovici, facut praf si pulbere in primul razboi mondial, reconstruit dupa documente sau in combinatie cu arhitectura moderna,

ca aici:

oras frumos in felul lui, plin pîna la refuz de turisti britanici, acum aflat sub stapînirea regelui automobil:

 n-am vazut straduta, cit de ingusta, sa nu aiba parcari macar pe un sens. dar n-am vazut nici parcari subterane,deci  de-aia)

(NIJMEGEN -cel mai vechi oras olandez)

( A BRIDGE TO FAR -podul cu batalia pentru Arnhem. podul cu filmul)

am umblat prin nisip

(OOSTENDE - 16 august, 25 de grade . oh, pardon, e invers: 25 ugust, 16°C)

am umblat prin cimitire

(TYNE COT – cel mai mare dintre multele cimitire din cel mai vestic colt de  Belgie:12 000 de soldati din Commonwealth! merita un articol aparte, vizita acolo mi-a dat aceeasi senzatie pe care am avut-o la Auschwitz)

am umblat  prin paduri

am umblat prin cîrciumi

(nau picciahr)

si prin piete

 

dar acum e vremea sa ne intoarcem la o(l)itele noastre.

si sa facem un meniu pe baza de mere.

începem cu supa de mere cu telina:  simpla ca si felul doi (gratin de praz si mere cu gorgonzola), putin laborioasa  ca si desertul(crumble -evident – de mere)

SUPA- un cartof, doua mere si o telina ajunsa la ideala greutate de 500 de grame se dau prin razatoarea mare. se lasa sa asude in putin ulei, apoi se se fierb cam 20 de minute intr-un litru de zeama de legume. se paseaza, apoi se potriveste de gust cu sare, piper , un praf de chimen si smîntina. daca nu mai putem de-atita simt estetic, se orneaza cu coji de mere taiate fideluta si prajite scurt si hotarit in foarte putin ulei. aca nu, se consuma asa, neîmpopotonata.

GRATIN de mere si praz- (pentru vegetarieni(patru) se serveste  cu cartofi sau orez. pentru noi astialantii, cu cartofi si o bucata buna de porc)

- partea alba a prazului se taie in felii( 500 g), apoi se fierbe in apa sarata pret de doua minute. se scurge bine. (partea cu frunzele am folosit-o la zeama de legume, impreuna cu  ceapa, morcov, telina si bouquet garni)

- merele (trei) se taie in patru, se curata de coaja, se taie felii subtirele, se amesteca cu prazul bine scurs. 

- merele si prazul - potrivite de sare si piper si aromate cu frunzulite de cimbru- se depun intr-un vas uns cu unt. se adauga pe marginea vasului o suta de mililitri de smîntina , iar deasupra se farimiteaza o suta de grame de gorgonzola. mai trebuie doar sa adaugam o lingura -doua de migdale feliate si  trei- patru  de  seminte de pin, dovleac sau floarea soarelui ( sau toate la un loc), si e gata si felul principal.

ah, bineinteles ca trebuie bagat la cuptor, la cam 180°C, pentru vreo 35 de minute, altfel nu va arata asa

iar pe farfurie asa

a fost simplu pîna aici? a fost, pai io ce-am zis?!

pregatirea crumble-ului dureza mai putin decit ii trebuie gratinului sa seada in cuptor, asa ca cine vrea poate sa ia o mica pauza. da’ mica, ca io m-apuc deja de

CRUMBLE- 175 g de faina se amesteca cu 100 g zahar si pudra de scortisoara(nu prea multa, ca mai punem si in mere). se masoara o suta de grame de unt(re-ce), dupa care se ajunge la partea cea mai placuta ( anfen, mie cel putin imi place sa-mi bag mîinile’n castroane. in alte parti, imi mai bag si picioarele, cîteodata) : amestecarea ingredientelor cu virful degetelor.  intentia e sa obtinem o compozitie firmituroasa dar nu prea fina, deci lucram repede

pîna curatam cele patru mere, pina le taiem in felii subtiri, pîna le amestecam cu sase linguri de zahar brun, doua de zeama de lamîie , o suta de grame de stafide (spalate in apa fierbinte, scurse si uscate)  si sortisoara(nu prea multa, am pus si in compozitia de aluat, remeber?), punem compozitia de crumble în frigider.

odata scos gratinul din cuptor, scoatem si crumble-ul din frigider si punem termostatul pe 200°C. merele si toate cele le punem intr-un vas  , apoi punem tot ce-i crumble deasupra. presam usor cu mîna deasupra , bagam vasul in cuptor pentru vreo 25′ (timpii sint daor indicatie, ei sint mereu variabili, in functie de cuptor. mai putin de 25′ nu prea-i bine s astea desertul acolo, mai mult e foarte posibil: totul e sa fie rumenit crumble-ul. sau gratinul. sau ce-o fi. nu?)

in astea aproximativ 25 de minute avem timp sa ne mîncam supa si gratinul, si sa ne gindim daca’nnobilam crumble-ul de mere cu inghetata.  sau cu frisca.

deci, cu frisca (batuta pe trei sferturi, nu teapana)

si gata cu merele. cu cele din pomul nostru, adica. mîine culeg pere.

 

flyminator

vineri, pe la asfintit, dupa o saptamina de absenta, a rasarit soarele dintre nori.

meteorologu de servici a zis ca sîmbata o sa avem vara, deci ,  time to change toate planurile: copiii nu mai inchiriaza film, eu nu ma mai gindesc ce nu face pete si nu lasa firimituri cînd mînci in fata televizorului, colocataru nu mai trebuie sa stearga prafu’n sufragerie, hai sa  fac(em) gratar! de trei ori ura! (din partea-mi, doar o data, da o URA d’aia crunta)

duminica dimineta: molfaitu croasantelor cu dulceata de mere si kiwi (io, ca ceilanti asorteaza -intru oripilarea (probablement )oricarui frantuz peoti-dejeonant- cascavaluri, carnuri si ciocolate. chiar si toate la un loc, ca doar gusturile nu le crezi, le cercetezi, iar stiinta cere sacrificii. “mama, vrei o’mbucatura?/ “nu, mersi, cred ca-i bun”/ “crezi c’o sa placa gainilor?”/”…vom cerceta”  ) e des intrerupt de strigatu de lupta al cavalerului jonas za concueror, zis si flyminator, in juru caruia, desi cica s-ar fi dusuit ieri dupa meci, roiesc hoardele  de muste care i-au  patruns teritoriu ieri, in vînzoleala alaiului aniversatei domnite clara.

(care alai:

 la ora doua a primit pateuri cu brinza. doar cîte trei pe persoana, ca -mi trebuiau oua si pentru tiramisu. i-am subestimat apetitu, vro cinci-sase sa fi fost, ar fi fost mai bine!

la ora patru: gogosi pripite. reteta x cinci ori ( deci: 1kg(nu litru) de iaurt, cinci oua, 750g faina(si-umpic de praf de copt, sare si coaja de lamîie) . au mai ramas trei gogosi.

la ora sapte: gratar cu pui, costita, creveti, tarta de orez, tzatzikis din castraveti e la magazin -nu mai fac niciodata! pacat de iaurtul grecesc, smîntina acra si usturoiul adus de la locul lui din Franta-, rosii, conopida din gradina, pîine, unt cu verdeturi. a ramas carne si pîine pentru azi, mîine, poimîine.

la ora noua: tiramisu. pe la unspe fara ceva: tarta cu capsuni. cumparata, ca io nu mi-s nigela lawson.

pe la unspe: bezeleeeeee!  ne vedem la anu!

si-am baut o bere.)  

inarmat cu un plici clasic si altu pe baterii- pliciu, mai ales asta cu baterii

,  e à mon avis ( acu’n plin sezon, ca se’ntimpla sa mi-o schimb odata cu timpu), pe linga pîinea feliata si batutu apei in piua,  una dintre inventiilesi inovatiile  fara de care progresu si pacea lumii  n-ar mai fi fost ce e-  flyminator trimite pe lumea cealanta, cu ajutoru electropliciului,  musca abia asezata pe bratu bucatii din care-i el bucatica rupta. anfen, in unele privinte.

sub micu soc, jumatea de croasant din mîna bratului cu musca, cade. stratu generos de unt, gouda si dulceata de cirese(le  de anul trecut) de pe cealalta jumatate de croasant  aluneca nemestecat in gura la care mina bratului cu musca duce cu zel m(da…)icu dejun.

posibil ca tot de la micu soc, se activeaza  memoria posesorului mîinii cu bratu cu  musca si a altor componente - evident responsabile de  posibilitatea unor asemenea faze - despre care nu vorbesc la masa. si’ncearca sa descrie  un fel de matura  cu coada lunga, tinuta dupa usa din bucatarie, cu care bunica lui alunga mustele. aa, pai stiu despre ce e vorba,  mamuta si mamaie  aveau si ele cite un flomostoc din asta.

nu c-ar subaprecia eficienta si placerea vizionarii artificiilor

 

care’nsotesc dansului mortii pe care mustele -l  executa pe sirmele electropliciului, da ca un adevarat cavaler ce-i,  jonas za concueror e sensibil la traditiile strabune,  eci însfaca tot ce e stergar muradar au curat in bucatarie -vro sapte-opt, dupa petrecerea aproape  ca’n povesti de ieri-  si face elice din ele.  pe dorinta de zbor a firimiturilor de croasant n-a contat, întîi îi scapa un ups, abia dup’aia rîde. ele insa n-au ratat ocazia. scurt le fu zboru, pîna sub masa, da’ domnita clara e oricum în al noualea cer: mission accomplie fara pic de efort! doar sa mai dea frumos din gene si o sa puna papa untu si restu’n frigider. la vita e bella daca stii cum s-o iei.

odata rezolvata problema croasantelor, clara se retrage-n al sau iatac (sa se prepare pentru dus -însotita de pauline si gitte-  vro 40 de km mai incolo gratis la cinema, cu biletu primt cadou; biletu e gratis, e primit si cadou, e deci dublu gratis, ce conteaza ca tre sa faci optzeci de km cu masina , fetele tre sa se cultive!! ) , colocataru surfeaza pe valurile netului,   io ies sa-mi beau cafeaua afara. doar  jonas continua lupta cu inamicu musca.

if iu dont gau auei, ail chil iuuu, striga flymineitoru mamii din usa bucatariei. sa vezi si sa nu crezi, musca chiar a iesit afara! za chitschen iz mai teritori, iu mast gau, gau, gaaauuu! iii-haaaa!! ai smel blud, ai uant tu drinc ior bluuud, iii-haaaa!! ha!

prin gardu viu, vecina baga capu si ma-ntreaba -in loc sa-mi spuna ca vrea sa faca plaja in liniste- daca s-a intimplat ceva.

ii zic nu, e doar jonas care repeta pentru un nou film: razboiu mustelor. 

cer cavalerului sa umble la sonor, da el e’n maxima turatie acuma asa ca -mi beau mai departe cafeaua. nu in liniste, da linistita. e si asta ceva. 

mîine e la rentrée. moa -totusi- not hapi.

 

despre fel si fel de supermani

cînd nu sedeau cu gurile cascate sau nu se wow!-oleau, comentatorii postului teve pe care am vazut ceremonia de deschidere a JO mai ingaimau cite ceva despre politica “un copil” si alte chinezisme. m-au enervat. mai taceti mai astia, le-am zis, asta e de departe -pai nu?- cel mai reusit spectacol, vestici ofticati ce sineti!

citeva zile mai tirziu aflu ca o parte din artificii de fapt nu a fost desi am vazut-o, ca frumusetea aia de copila cîntatoare e de fapt un geniu al play-back-ului de la care spritney bears-urile show-bizz-ului nord-sud-est-vestic au mult si bine de invavat, ca Phelps ar fi de fapt clon (puteau macar sa-i puna alte urechi).

oare medalia de aur o fi din aur (anfen, aurita), sau d in plastic, ca inelusele si coronitele lui barbie ?

vom afla cind i-or decerna-o lui Nadal , ghidusu asta care are obiceiu sa-si infinga dintii’n trofee. sper pentru el sa fie din plastic, n-as vrea sa-l vad stirb, desi mi-ar placea de el chiar si-asa.

la radio, un reporter intreaba atletii georgieni daca au luat in considerare varianta abandonarii jocurilor ( da, dar presedintele le-a zis ca are tara acu si mai dihai nevoie de medalii). sa fi fost io atlet georgian, i-as fi zis hai sictir, belgianule, du-te mai bine si’ntreaba-l pe’al tau jacques rogge de ce nu zice sa se opreasca tunurile? macar asa, din spirit olimpic.

clara catre jonas: daca trimit o poza cu tine in Irak, or sa-si dea seama oamenii de-acolo ca exista lucruri mai grave decit razboiul. jonas: iu chent taci mi, aim superman

 

if…

…de vineri încolo nu mai apar p’acilea, sînt la centru de dezintoxicare alcoolica si nu numa, in gaura de sarpe, in lumea mare, la dracu, sau nu mai stiu nici io unde poa s-ajunga cineva care, de trei zile-ncoace si pentru înca urmatoarele trei , face efortu sa tina sub aripa-i ocrotitoare, pe linga aia obtinuti din vina proprie, înca un monstrisor, pe Miguel adica.

care Miguel, proaspat devenit frate, din motive pe care si io si parintii lui le cunosc, nu poa sa seada singur acasa cit e mama la spital si tata la munca. ‘tu-i sistemu lui eficient din primariile olandeze care face ca abia devenitii tatici sa primeasca numa doo zile libere de la munca!! altu decît aci, unde o saptamîna-ntreaga au tatii liber, iar uneori, si-atîta-i chiar prea putin, ca ba nu e birou cu evidenta populatiei deschis, ba-i deschis da nu e functionaru, ba-i cafeneaua deschisa pîn’la patru dimineata… ‘tu-i somaju lu somaju, lu somaju belgian si portughez, care-i face pa oameni sa treaca granita sa munceasca sub jugu olandez!

acu de cojocu celor trei diavoli (Jonas si Miguel, adica) mi-e prea subtirel: i-am prins la curatat de fasole,

 si-i mai prind azi la facut de paste fainoase – da, imi asum riscu sa las bucataria sa-mi arate ca o statiune de ski in plin sezon cu ninsori abundente; cucuiu din capu lu Miguel si vinataia de pe picioru lu Jonas , capatate dupa interminabile partide de karate si box, îsi vor putea trage sufletu în timpu acestei activitati oricum mai creativa decît pps-u , compiuteru , plei steishanu si gheimboiu)

da cum ziceam, nici cit o ciupitura de furnica nu simt ei acele mele : luni au cautat comori in lanu de porumb de vizavi ( propitaru a constatat ieri ca un tornado, sau yeti, i-a’ncalcat productia. partial, da viguros.), in spital au alergat pe coridoare de-a iesit o asistenta care ma-ntreaba ai cui or fi neastimparatii astia, si io zic nu stiu, da cre ca unu ca asta sa ai, si-ti ajunge pentru cinci sisteme nervoase distruse; in magazin – ca’n drum spre casa am intrat sa cumpar fructe si alte alea (ca mînca ca spartii, de, ca orice monstru’n crestere), s-au pitit dupa o gramada de ambalaje, si-au iesit de-acolo sa ma sperie pa mine si pa clara, da nu eram noi alea care treceam po’acolo, ca ne-o luase inainte o bunica c’o nepoata si cu mama nepoatei. ca urmare, aia mica a facut instantaneu in pamper, iar dupa felu cum urla , io zic ca nu-si mai revine prea curind ; batrinica a sarit -c’ o suplete nebanuibila pentr’o coafura tipica si pantofi ortopedici- cît colo, gata sa se cocoate pe congelator, iar mama nu stiu ce-a facut sau ce-a zis, ca mie toma-mi trebuia urgent niste brînza, parca, asa c-am facut stinga’mprejur , cu doar un gind in minte: sa leg de mîini si de picioare cuplu infernal… sa le pun -poate- si calus…. sa-l plasez pe unu-n pivnita, si p’altu’ pod…. cu televizoru deschis pe ARTE, varianta franceza…idei, cu duiumu. si înca nu-i cerusem parerea Clarei!

azi n-au mai intrat in porumb. s-au dus mai incolosa, in livada cu mere. necoapte, ovcors. de unde, durere de burta acu.

ghinionu naibii, cind îi zisei lu Miguel sa -l sune pe tat’su sa-i ceara sa-l ia si pe el cind s-o duce in vizita la spital, omu ajunsese deja acolo!

asa ca, if vineri totusi o sa apar p’acilea, nu cre ca voi mai fi om, mai san!

later edit: arozate cu citeva picaturi de rosso di valachia(feteasca neagra, pinot noir, merlot) - care cica n’ar  merge cu paste si creveti! aiurea! daca tre sa mearga, mergeeeeee…- puterile-mi si memoria s-au inviorat, asa ca  na poza cu pastele la care’ a ajutat baitu lu mama  frumos si destept si cuminte si ascultator! si nici n-a trebuit sa-l strig decit de trei ori.