sau, cum s-ar mai zice:  istoria se repeta.

in gradina,  ca-n fiecare an: pui aia si-aia pa bradza, iese ce vrea si cit vrea  mama Natura.   nu-i o problema, daca asa e, apai asa sa fie! debusolata, ca pe vremuri, ca n-am fir de -paregzamplu- hatmatuchi, nu mai sint. cu lipsurile am facut pace, cu  supraproductia fac razbel.

prima reprezentatnta a invadatoarei armate verzi  fata de care-am abordat atitudine beliocasa e rucola.

dînsa, deci:

pîna mîine’ncolo, cind o fi avoca(do)tu destul de copt sa-i intentam un proces de fabricare diloc laborios, ca acilea

(poza veche, da’ cum ziceam: istoria se repeta), s-a  decis -in cadru sedintei extraordinare a plenului statului major- recurgerea la metode radicale de stirpire a armatei verzi – chestie de evitare a unei prezente prea numeroase cînd o  fi sa intre promisu proces pe rol-: armele  biologice.

asa ca scoaseram de la magazie sulf (una ceapa taiata oarecum marunt),  o haita de cîini (din care am ales un catel de usturoi, taiat fin), capsaicina (un ardei chili) , smoal…pardon, unt fierbinte(25 gr) si le-am amestecat acolosa pe foc pîn’au devenit sticolase-asa, deci periculoase. deh, a la gher com a la gher.

ca sa nu poa sa scape atacului, 150 de grade, ups, grame de soldati rucola fura  tocate maruntel si aruncate’n cazan  impreuna cu un litru de zeama de gaina, o tufa de busuioc, una de patrunjel si o diviziuta  a armatei galbene (50g orez, adica) .

lupta a durat un sfert de veac…iar ups, era ceas, un sfert de ceas, si -ndîrjita cum fui asa, am tocat si mai maruntel vro 50 gr -extra, nu pastratte din alea 150 de sus, ca doar avem de unde-  de rucola , si le-am pus la urma de tot linga fratii lor de suferinta, sa vaza si ei cum e. solidarite avan tu! pai nu? sigura de victoar, le-am presarat  niste sare si piper pe rani. na!

a mon avis, rucola asta e cam masochista, i-a placut ce i-am facut

mîne atac batalionu de rosiori. loboda, cum s-ar zice. voluntari, careva?