e de mirare -si nu prea, daca tin cont de datele  economico-sociale de-a lungu si latu istoriei. si tin, da’ referiri la ele nu fac sí pentru ca m-as prea lungi la vorba, ori vorba lunga nu tine de foame- ca a durat aproape doua mii de ani pina la aparitia lui Ferran Adria, alt  facator de minunatii gastronomice.

dde unii  idolatrizat, de altii hulit, Ferrán Adria se afla totusi in fiecare din noi. deh, istoria -cum ii e obiceiu- se repeta. io m-as marita cu el, sau  i-as spala gratis podelele’n  El Bulli. ceea ce tot a maritis ar semana. da io m-as marita si cu Johnny Depp si-am mînca doar ciocolata,  cu Felix Alen pîna’nvat de la el cit de mareata e o(rice) leguma, cu Gordon Ramsay ca sa ne’njuram ca la gura cortului, cu Ga…anfen, visez…

cum ziceam: stim ori ba, ca vrem-nu vrem, devenim Mendeleiev-i si Kelvin-i (nu conteaza daca au sau nu de-a face concret cu ce urmeaza, io altii nici ca-mi amintesc la ora asta. si nici la alta, daca stau sa ma gindesc mai bine) deîndata ce punem de foc . sa ne intelegem: foc  în intentii daca nu prin excelenta culinare, cel putin de natura sa mentina pacea casnica si (non)armonia BMI-ului.

dar chimisti si fizicieni ai bunului gust bun, cu totii   latenti/ (hiper)activi/ (in)competenti/ cu(fara)pretentii/cu(fara)intentii neaparate cloni   ferranieni.

ca de exemplu in cazul urmator:

se  masoara 200gr ciocolata. 50 se consuma pe loc, 150 g (nu conteaza ca-i cu lapte sau nu, continutul de unt de cacao e important: cel putin 56%)se pun  intr-un castron mare.

se adauga  150 g de ceai fierbinte si se amestesca energic, pîna se topeste ciocolata. citeva secunde, deci. da, 150 g si nu 150 ml, si ceai(verde, darjeeling sau ce-o fi, nu infuzie de plante medicinale/fructe. frunze de ceai, nu pliculetele lui lipton sau pickwik. in patru minute e facut si strecurat).

apoi urmeaza partea cea mai importanta -pe linga cea a respecatrii cantitatilor de ingrediente-: castronul cu ciocolata  se pune in alt castron in care pe linga putina apa rece am pus si ditai gramada de cuburi de gheata. luam un tel destul de mare  si amestecam prim miscari rapide si energice moleculele de grasime cu moleculele de  apa din castron, împreuna cu  aerul mult pe care telul mare  are loc sa-l faca in castronul mare. deci de-aia mare. de-aia nu mixer.

iese asta

sau asta(care e -nu-i asa?- tot aia, da mai asa)

trast mi, truai it at houm! let za molecular bist in iu fri!

postarea se datoreste in intregime unei telecomenzi aflate la prea mare departare de masa de calcat rufe, unei emisiuni teve de pe un post frantuzesc,si  unui moment cind trebuia sa ma aflu undeva iar io ma aflam la masa de calcat , in fata teveului, fara telecomanda.